Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Episodul 93: Istorisirea despre femeia desfrânată din Belgrad…

Astăzi un preot din Belgrad ne-a povestit o întâmplare neobișnuită referitoare la o femeie desfrânată de pe străzile Belgradului.

Într-o zi, cu puțin timp înainte de a se înnopta, această femeie desfrânată mergea pe drum spre „munca” ei. În timp ce trecea pe lângă o grădină, a văzut un om care se pregătea să se spânzure. Acesta a legat o frânghie de o creangă groasă a unui copac și apoi și-a trecut lațul făcut din ea după gât și s-a aruncat în gol.

Zveltă, femeia a sărit peste gard, și-a scos micul ei pumnal pe care îl avea în buzunar și a tăiat frânghia, astfel încât omul a căzut la pământ leșinat. I-a acordat primul ajutor, până când acesta și-a revenit. Atunci sinucigașul i-a spus:

– De ce ai făcut aceasta? Eu nu pot să mai trăiesc, nu am nicio soartă bună sub soare. Din pricina sărăciei mele am vrut să termin cu viața asta nenorocită.

Femeia a scos din buzunare toți banii pe care îi avea la ea și i-a dat bărbatului, promițându-i că îl va mai ajuta și cu alți bani, până când acesta își va găsi de lucru undeva.

Și femeia și-a continuat meseria ei imorală, iar o parte din câștigul ei din această meserie o dădea săracului, pentru ca acesta să se poată descurca.

Însă după șase săptămâni femeia a căzut la pat, grav bolnavă. I-au chemat un preot. Acesta a spovedit-o. În prezența preotului ea, care era deja pe moarte, a început să spună așa:

O, îngerilor ai lui Dumnezeu, de ce ați venit la mine? Dar nu știți ce femeie întinată și păcătoasă sunt eu?

După puțin timp ea a strigat iarăși:

O, Doamne Iisuse Hristoase, dar și TU ai venit la mine, păcătoasa. Din ce motiv m-am învrednicit eu de aceasta? Numai pentru că l-am scăpat pe săracul acela de la moarte? Vai de mine, nevrednica! O, cât de mare este mila lui Dumnezeu!

Spunând aceasta, și-a dat sufletul și fața ei a strălucit, ca și cum ar fi fost luminată cu o lumânare. Iată, ce înseamnă să salvezi sufletul unui om. Iată, cum o faptă de milostenie față de aproapele acoperă (și iartă) multe păcate!

(Sfântul Nicolae Velimirovici,

Emanuil (Cu noi este Dumnezeu),

Editura Hroes)

Sursa – https://apotihizousaekklisiaenerimo.blogspot.com/2020/05/blog-post_97.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu