Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Chiar este mai târziu decât credeți…

Pentru creștinii care se întreabă care este semnificația morții năprasnice și pentru cei ce clevetesc moartea năprasnică a unui drept mărturisitor al dreptei credințe. Nu felul morții (adică dacă e năprasnică sau nedreaptă)e rău ci rău este dacă moartea ne află în păcate, nepocăiți și neîmpăcați cu Dumnezeu. Moartea năprasnică poate veni și asupra păcătoșilor dar și asupra sfinților. Pe unii îi duce în iad iar pe ceilalți în rai. Pentru drepții ce mor de moarte năprasnică aceasta nu le aduce vătămare duhovnicească.

Observații:

1. Majoritatea citatelor patristice folosite nu au sursă (deci sunt pasibile de diverse modificări, ușor de făcut pe internet).

2. Autorul articolului este necunoscut, deci valoarea lui este tot… necunoscută.

3. O idee interesantă este că datorită idolatrizării duhovnicului, Dumnezeu îl ia, așa cum hotărăște El, dintre oameni. Oare acum vor înțelege cei care au făcut aceasta și au provocat – prin idolatria lor – această hotărâre? Sau și cu următorul duhovnic vor face la fel?

4. Că Sf. Athanasie Athonitul nu a murit năprasnic am demonstrat deja într-un articol anterior (http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2022/08/20/despre-moartea-naprasnica-cine-are-urechi-de-auzit-sa-auda-cine-nu-dumnezeu-cu-mila/)

5. Momentul înmormântării pr. Antim a fost elocvent: ucenicii lui ortodocși nu s-au rugat cu slujitorii slujbei, ereticii neo-visarioniști au venit la slujbă, dar nu li s-a permis să slujească, iar cei care au săvârșit slujba de fapt nu slujesc cu neo-visarioniștii, dar nici nu au oprit pe față comuniunea cu ei (pr. Ghervasie, pr. Xenofont, pr. Lavrentie, pr. Andrei din Alexandria etc), însă pe cei menționați în paranteză (cel puțin cei prezenți dintre ei acolo) nimeni nu i-a scos afară măcar din curte, ca eretici ce sunt (cu care pr. Antim însuși nu slujea), aceștia fiind mai aproape de coșciug decât ortodocșii de dincolo de gard sau de prin chilii.

Deci, o harababură totală! Cu nimic de folos pentru cel trecut din viața aceasta, ci dimpotrivă! Iar situația probabil că se va degrada și mai mult, în lipsa mărturisirii ortodoxe de credință.

În concluzie, dacă vor să facă lumină, să se îngrădească de ereticii neo-visarioniști cei care au fost cu ei la adunarea de la Homița și să spună clar poporului: cu aceștia noi nu slujim, pentru că sunt eretici nepocăiți!

Atunci și numai atunci eu voi crede că și-au asumat lupta cu noua erezie. Pe bărbi nu se merge, indiferent cui aparțin. Altminteri, cine așteaptă prea mult să nu pățească precum s-a întâmplat deja.

Să nu uit! Însuși pr. Antim spunea despre adunarea de la Homița (2022) – organizată de pr. Ieronim – că a fost o „adunare ocultă.” (adică făcută pe ascuns, fără ca poporul să știe ce se întâmplă acolo) Sfinția sa a participat, dar nu a fost de acord cu ce s-a hotărât acolo, adică absolvirea de orice greșeli a popilor neo-visarioniști. Sfinția sa nu a mai slujit cu aceștia – bine făcând – dar iată că ei au dat iama la înmormântarea lui, transformând acest moment de rugăciune într-un talmeș-balmeș eretic.

Iar expresia „cu viață sfântă”, foarte la modă astăzi printre pietiști, este una profund neortodoxă (sfințenia este un dar de la Dumnezeu, primit în chip vădit după moarte – căci înainte de moarte oricine poate cădea, iar cum te prinde moartea, în aceea vei fi judecat, pe care Biserica, la momentul potrivit, îl recunoaște prin actul canonizării), pentru că cei cu adevărat cu viață sfântă au fugit de oameni, iar cei considerați de oameni ca fiind „cu viață sfântă” au căzut în idolatrie și i-au surpat și pe cei pe care îi adorau.

Adică, dacă se îngrădeau până acum de noii eretici – clar și asumat – nu exista niciuna dintre aceste probleme și acest amestec neortodox de toate pentru toți, doar spre bucuria diavolului, tatăl minciunii (Ioan 8, 44) și spre înjosirea Ortodoxiei de către nevrednicii slujitori ai acesteia, care și-au trădat misiunea.

Însă pentru că nu au făcut-o (îngrădirea de neo-visarioniști), a intervenit Hristos, Singurul Stăpân al vieții și al morții! Lui Se cuvine slava, împreună și Tatălui și Sfântului Duh!

Cu urări de bine,

pr. Ciprian Staicu