Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

„Nu am fost un înger, dar am încercat să fiu OM.”

Cineastul Charlie Chaplin a încercat să fie cât mai prezent şi în viaţa fiicei sale, Geraldine. În 1965, fiica lui se străduia să-şi facă loc în lumea dansului, la Paris, iar artistul a simţit că trebuie să-şi încurajeze fiica, aşa că i-a transmis un mesaj emoţionant lui Geraldine.

„Fiica mea, în lumea în care trăieşti, nu există numai dansuri şi muzică, Geraldine! La miezul nopţii, când părăseşti sala de spectacol, poţi uita de admiratorii bogaţi, dar nu uita să întrebi şoferul taxiului, care te va duce acasă, de soţia sa. Şi ,dacă este însărcinată, dar nu are bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i nişte bani în buzunar.

• Mergi din când în când cu metroul sau cu autobuzul, mergi şi cunoaşte-ţi oraşul!

• Fii mai atentă în jurul tău, la oameni! Priveşte văduvele şi copiii orfani! Spune-ţi măcar o dată pe zi: „Sunt ca ei.” Pentru că DA – eşti ca ei, fiica mea! Mai mult decât atât, arta, înainte să dea aripi omului pentru a-şi lua zborul, îi rupe picioarele! Şi, dacă va veni ziua când te vei simţi mai presus decât publicul, părăseşte scena. Ia primul taxi şi mergi prin periferiile Parisului. Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai graţioase, mai mândre.

Uită-te cu atenţie! Nu dansează mai bine decât tine? Recunoaşte, fetiţa mea! Întotdeauna se va găsi cineva care dansează, joacă mai bine decât tine! Dar ţine minte: în familia lui Charlie Chaplin nu a certat nimeni şoferul de taxi, nu a râs nimeni de săracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, tu îţi vei continua viaţa. Dorinţa mea este să înţelegi cu adevărat ce am vrut să-ţi spun.

Eu, Charlie voi îmbătrâni- e legea firii, Geraldine. Mai devreme sau mai târziu, rochiile albe de scenă, vor fi înlocuite de haine de doliu, pe care le vei îmbrăca pentru a veni la mormântul meu. Nu vreau să te întristez! Însă uită-te în oglindă din când în când: acolo vei vedea trăsăturile mele, în venele tale curge sângele meu. Chiar şi atunci când sângele nu-mi va mai curge prin vene, să nu uiţi că Charlie a fost tatăl tău. Nu am fost un înger, dar am încercat să fiu om. Încearcă şi tu!

Te sărut, Geraldine!

Al tău, Charlie. Decembrie 1965”.

Charlie Chaplin a trăit 88 de ani.

Ne-a lăsat și 4 afirmații celebre:

(1) Nimic nu este pentru totdeauna în această lume, chiar și problemele noastre.

(2) Ador să mă plimb prin ploaie, pentru că nimeni nu-mi vede lacrimile.

(3) Cea mai pierdută zi din viață este ziua în care nu râdem.

(4) Șase dintre cei mai buni doctori din această lume: soarele, odihna, exercițiile fizice, dieta, respectul de sine și prieteni.

Păstrează-le în toate etapele vieții tale și bucură-te de o viață sănătoasă!

Dacă vezi luna, vei vedea una dintre frumusețile create de Dumnezeu…

Dacă vezi soarele, vei înțelege și cât poate fi de mare puterea lui Dumnezeu…

Dacă vezi o oglindă, vei vedea cea mai bună creație a lui Dumnezeu.

Viața este doar o călătorie! Așa că trăiește frumos ziua de azi! Mâine s-ar putea să nu mai fie.