Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Mărturisirea asumată nu ar trebui să se schimbe, spre a nu sminti poporul dreptcredincios

Preluăm de la comentarii, pentru că subiectul nu poate fi lăsat în plan secundar:

I M P O R T A N T !

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_ioan_miron_expresia_constiintei_mele/2018-01-29-591

După opinia părintelui Ioan Miron (care și-a dat seama de curând că de când a semnat prima Expresie a conștiinței, în care există acel paragraf pe care ACUM îl consideră blasfemiator) înseamnă că a fost până acum ERETIC (abătându-se de la adevăr), în consecință: nu a lucrat harul prin el, nu a mai săvârșit Sfinte Taine, nu a mai avut har de preot, deci a fost un simplu mirean, care a mai și hulit cele sfinte (asta după opinia lui, nu sunt acuzații gratuite din partea mea); așa că nu mai este preot.

Cine l-a rehirotonit? El însuși? Când au recăpătat Tainele săvârșite de el ipostas și caracter ortodox? Și alte multe întrebări care nu au nici un răspuns.

De unde știm că va merge pe această linie de acum și nu se va dezice – cu lacrimi – de ea peste un anumit timp?

Toate acestea se numesc într-un cuvânt: ÎNȘELARE.

Așa că fiind mânat de o atitudine care NU STĂ LA DISCUȚII, considerând că în fapt comentariile Sfântului Nicodim Aghioritul din Pidalion nu au nici o valoare (mie mi-a spus părintele Ioan la telefon: ce știa Sfântul Nicodim despre Canoane…?), s-a izolat de preoții ortodocși, unul dintre ucenicii lui – adică părintele Onisim Banu – a sărbătorit câteva săptămâni deodată ambele calendare (la Buzău, apoi a fost dat afară de credincioși și a trecut oficial pe vechi) – cel nou și cel vechi – și are un mare apărător – popa Tudor, despre a cărui „teologie” puteți găsi facebook-ul plin de injurii la adresa tuturor celor care îi stau împotrivă.

Frumoasă echipă! Triste rezultate!!!

Îmi pare sincer rău și cred că această cale asumată de părintele Ioan Miron și de cei care îl urmează – sub pretextul că „numai noi suntem adevărații ortodocși” (iată o altă expresie specifică schismaticilor) este DEJA o schismă, care ii va duce pe bieții oameni, în cazul neîntoarcerii la adevărul patristic, și la erezie.

Nu doresc să intru în nicio polemică, dar Adevărul trebuie spus pe față, căci nu El este al nostru, ci noi ne străduim să fim ai Lui, slujindu-L și ascultându-L.

Eu nădăjduiesc să se lămurească părintele Ioan Miron care sunt adevăratele repere ale mărturisirii ortodoxe patristice aplicate în actualitate la lupta împotriva panereziei ecumenismului.

 

Cu durere, dar cu responsabilitate,

Pr. Ciprian Staicu

 

PS – părinții athoniți vor da și un răspuns teologic detaliat la aceste derapaje.

Cuvânt de învățătură athonit!


 

LĂMURIRE IMPORTANTĂ!

Am afirmat ieri că folosirea formulei de nepomenire asumată este cea arătată de părinții athoniți. Am greșit folosind verbul „a stabili” când a fost vorba de sinaxa de la Roman. Nu s-a stabilit, doar s-a discutat. A rămas să discutam data viitoare, atunci să punem în scris.
Nici eu nu pomeneam cum trebuie, nici mie nu mi-a căzut bine, să zic așa, dar când am înțeles argumentul teologic ortodox, conștiința mi-a spus că trebuie să fac așa.
A spune „pe toți arhiereii ortodocși”, cum spuneam și eu, nu era bine. Nu am știut. Acum știu și mă conformez. Nimeni nu obliga pe nimeni să facă așa.
Nu suntem lideri de grup, ci niște preoți care se străduie să facă bine, dacă greșim, ne străduim să ne îndreptăm și mergem, cum putem, spre Golgota.

Care este explicația formulei – „pe episcopul nostru (fără nici un nume, aici e esența), pentru cinstita preoțime…”:

1. Nu putem pomeni pe toți ierarhii, căci fiecare aparținem de o episcopie anume.
2. Pe de altă parte sună ciudat să zici pe episcopul nostru, când al nostru este în erezie. Dar se zice așa, pentru că altfel s-ar schimba textul Sfintei Liturghii și nu avem voie să facem asta. Deci spunem cererile din ectenii exact ca înainte, doar că nu pomenim numele episcopului, nici nu zicem pe preasfințitul episcopul nostru, ci doar: „pe episcopul nostru, pe cinstita preoțime…” (detalii în cartea Sfântul și marele Sinod, între providență și eșec, editat după adunarea din Creta de Asociația Astradrom, cred că detaliile sunt la pagina 212).

Și mie mi-a fost cumplit de greu să fac schimbarea asta, dar am făcut, am explicat și gata (nu suntem infailibili, nici să vrem asta, Doamne ferește). Îmi pare rău că am spus că a fost o hotărâre a sinaxei. Eu am vrut sa spun că s-a discutat acest lucru și mă conformez. Iertați!

Pr. Ciprian

Răspuns teologic al lui Gheron Sava către cei care nu înțeleg ce înseamnă întinarea prin erezie

  1. Încet-încet se înțelege tot mai clar că unii îi trimit pe oameni la ecumeniști, căci o afirmație ca cea a lui Mihai Silviu Chirilă: cum este posibil să considerăm că un copil botezat în ianuarie 2018 la cei care pomenesc este eretic, ascunde o neînțelegere a ceea ce înseamnă întinarea ortodocșilor prin erezie.
  2. Sfinții Părinți ce ar fi făcut? Sfântul Teodor Studitul, în epistola a 17-a, îl laudă pe un tată, Ioan Spătarul, care și-a botezat copilul în perioada iconomahiei la un preot ortodox și nu la un iconomah. Acest lucru este dovedit de faptul că tatăl copilului a pus în locul nașului icoana Sfântului Dimitrie atunci când copilul a fost botezat. Este de notat că erezia iconomahiei atunci nu fusese condamnată de un sinod. Prin această întâmplare vedem că ortodocșii nu aveau nici o comuniune cu ereticii.
  3. Ne întinăm prin credința eretică, indiferent de slujba săvârșită de ecumeniști (cele 7 Sfinte Taine, parastase, sfeștanii etc). Iar întinarea respectivă este foarte mare și nu trebuie trecută cu vederea.
  4. La afirmația lui Mihai Silviu Chirilă că fiecare copil botezat de către ecumeniști anul acesta este eretic răspundem că noi întrerupem comuniunea cu ereticii nu pentru că Tainele lor nu sunt valide, ci pentru că atunci când suntem în comuniune cu ereticii mărturisim că credința lor este ortodoxă, ceea ce este greșit. Însă ceea ce este mai rău este faptul că acceptăm că credința lor este și a noastră. Din acest motiv noi însă nu avem nici o comuniune cu ei și nu săvârșim nici una dintre cele 7 Taine împreună cu ereticii ecumeniști.
  5. Nu cred că sunt de folos derapajele teologice, care aduc numai sminteală. Într-un studiu pe care îl vom publica în curând și în limba română vom dovedi, pe baza învățăturii Sfinților și a Sinoadelor Ecumenice, că Sfinții nu aveau nici o comuniune cu erezia și că nu există un al treilea fel de credincioși, cei părtași la erezie, așa cum învață Mihai Silviu Chirilă.
  6. Când un prunc este botezat de către ecumeniști, acesta nu se întinează de erezie, datorită purității și vârstei lui fragede, însă noi, cei care am întrerupt pomenirea, dacă ne botezăm copiii la ecumeniști, ne întinăm noi și preotul săvârșitor, din cauza comuniunii cu erezia ecumenistă. De aceea bine este să ne botezăm copiii la preoții care s-au îngrădit de erezie.
  7. Vremea minciunilor ecumeniștilor și ale filo-ecumeniștilor s-a încheiat. De acum, în duh de pace și cu argumente întotdeauna teologice, fără atacuri la persoană, de fiecare dată când cineva își va expune păreri fără acoperire teologică ortodoxă, părinții athoniți vor da de îndată răspuns fundamentat patristic.

 

Cu respect față de toți iubitorii de Adevăr,

Gheron Sava Lavriotul

 

traducere din limba greacă de

Gheron Efrem Prodromitul și

pr. Ciprian Staicu

 

Sinaxa Ortodoxă de la Roman (25 ianuarie 2018)

Observatii critice ale pr. Spiridon de la Schitul Radeni la studiul lui Mihai Silviu Chirila despre partasia la erezie

Sursa – https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2018/01/27/observatii-critice-ale-pr-spiridon-de-la-schitul-radeni-judetul-neamt-la-studiul-scris-de-mihai-silviu-chirila-partasia-la-erezie-expresie-biblica-si-patristica/

 

Mărturisirea de credință și concluziile Sinaxei Ortodoxe de la Roman

25 ianuarie 2018

 

Mulțumim lui Dumnezeu, Celui Închinat în Treime, Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Sfântului Grigorie Teologul, Sfântului Bretanion de la Tomis și celor împreună cu ei astăzi prăznuiți și tuturor sfinților că ne-au învrednicit să ne reîntâlnim în duh de mărturisire ortodoxă.

În Sinaxa de astăzi s-a citit un text teologic, alcătuit de ieromonahul Spiridon Roșu, de la Schitul Rădeni, județul Neamț, cuprinzând 68 de observații critice la adresa studiului lui Mihai Silviu Chirilă, apărut în septembrie 2017, intitulat „Părtășia la erezie- expresie biblică și patristică.” Deși a fost invitat, autorul studiului nu a fost prezent. Observațiile părintelui Spiridon Roșu asupra studiului au fost acceptate ca fiind ortodoxe, demonstrând fără tăgadă că o a treia stare, intermediară între ortodoxie și erezie (părtășie la erezie) nu are fundament teologic patristic.

În discuțiile din cadrul sinaxei s-a căutat răspunsul patristic la mai multe probleme controversate pe care le generează ideea existenței acestei stări intermediare menționată mai sus. Participanții la sinaxă au concluzionat următoarele:

  1. După apariția și răspândirea unei erezii, încă necondamnată sinodal, în viața Bisericii, un membru al Bisericii se poate situa numai într-una din cele două stări: ortodox sau eretic!
  2. Orice formă de comuniune bisericească cu erezia este erezie. Sfinții Părinți sunt categorici în această privință.
  3. Părtășia la erezie cu știință sau fără știință este tot erezie.
  4. Erezia, fie că a fost sau nu condamnată sinodal este tot erezie.
  5. Orice altă interpretare sau încercare de îndreptățire a ereziei nu îl scutește pe eretic de răspundere și de vinovăție în fața lui Dumnezeu, a Bisericii, precum și a propriei lui conștiințe.
  6. Respingem acuzația de schismă la adresa noastră, pe motiv că, fiind următori ai Sfinților Părinți, nu acceptăm părtășia la erezie ca fiind o stare distinctă față de erezia propriu-zisă.
  7. Nu susținem că Tainele pe care le săvârșesc ereticii ecumeniști (care nu au fost încă condamnați sinodal) sunt invalide sau că Hristos nu este prezent în Sfântul Potir.
  8. Tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre sfințirea și spre mântuirea celor ce le primesc, ci spre osânda lor, datorită credinței lor eretice. Acesta este motivul pentru care noi am întrerupt comuniunea cu ei.
  9. Adevărata iconomie, cea lăsată nouă de Sfinții Părinți, este aceea că îi așteptăm pe frații noștri, clerici și mireni, care sunt în comuniune cu ereticii ecumeniști, să se îngrădească de erezie. Noi îi informăm pe toți, fără să obligăm pe cineva să facă ceva împotriva voinței lui.
  10. Ipoteza retragerii automate a harului datorită căderii în erezie anulează sinodalitatea Bisericii și este de origine papistașă, fiind condamnată de Biserică.
  11. Membrii sinaxei sunt de acord cu ideea că nu este necesar să acuzăm sau să apărăm vreun episcop pentru că însuși Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol din vremea Sfântului Fotie cel Mare îl osândește dacă este eretic, iar cuvintele și faptele lui mărturisesc despre el.

Specificăm pentru toți credincioșii, spre a ne feri de posibilele interpretări eronate, că aplicăm Canonul 15 menționat mai sus, nu creăm schismă în Biserică, nu ne afiliem la nicio grupare schismatică (de orientare calendaristică sau de orice alt fel), nu creăm propria noastră Biserică (departe de noi o asemenea blasfemie), ci doar urmăm cu credincioșie învățătura Bisericii, moștenită de la Sfinții Părinți.

Noi îi iubim pe toți frații noștri, ne rugăm pentru ei, nu avem resentimente față de nimeni și îi îndemnăm să nu îngăduie ca dezbinarea să lucreze între noi. Nădăjduim ca la următoarea sinaxă să fie prezenți toți preoții care s-au îngrădit de erezia ecumenistă dintre care, deși au fost și astăzi chemați, unii nu au putut să participe, iar alții au refuzat să vină.

Varianta în pdf:

Marturisirea de credinta si concluziile Sinaxei Ortodoxe de la Roman

Mărturisirea de credință și concluziile Sinaxei Ortodoxe de la Roman au fost semnate de cei enumerați mai jos. Oricine își poate asuma înaintea lui Dumnezeu și a propriei conștiințe acest text alcătuit – în decursul a peste 4 ore – împreună, clerici și mireni, la Sinaxa Ortodoxă de la Roman. Doamne ajută!

Sinaxa Roman semnaturi clerici si monahi

Sinaxa Roman lista semnaturi mireni participanti

Toți participanții la sinaxă au hotărât că următoarea întâlnire va fi după Săptămâna Luminată, cu nădejdea în participarea tuturor preoților și monahilor care s-au îngrădit de erezie, precum și a fraților mireni ortodocși.

Redacția

Update:

IMPORTANT !

Referitor la articolul:

https://ortodoxiacatacombe.wordpress.com/2018/01/29/dupa-sinaxa-de-la-roman-lucruri-care-trebuie-spuse-raspicat/

Răspund astfel, pentru ca lucrurile să fie cu adevărat potrivite titlului articolului, adică RĂSPICATE:

1. Părintele Vasile Iovița, fratele nostru, a refuzat să semneze Mărturisirea de credință de la Roman. În timpul sinaxei nu a scos aproape nici un cuvânt, cu toate că vorbirea a fost liberă. La un moment dat, știind că este adeptul ideii că „în BOR s-a pierdut succesiunea apostolică”, am ridicat problema, iar părintele Sava i-a dat răspuns, arătând că succesiunea apostolică se pierde doar prin anathema sinodală asupra unei Biserici locale căzute în erezie sau asupra unui episcop.
2. Citatul în latină folosit – Timeo danaos et dona ferentes – înseamnă „ferește-te de darurile pe care le aduc grecii.”
3. Fără a spune răspicat cine este „calul troian” menționat, este greu de înțeles la cine se referă părintele Vasile, de aceea i-am trimis un sms, în care l-am întrebat la cine se referă? La părintele Sava, la mine, la altcineva? Nu am primit încă nici un răspuns.
4. Părintele Vasile a semnat proiectul de rezoluție al lui M.S. Chirilă, dar văd că este și adeptul convins nu numai al invalidității Tainelor, dar și al MORȚII BOR. (cum rămâne atunci cu textul din Matei 16, 16-18 ?)
5. Iconomia lui M.S. Chirilă este total opusă ideii extreme a morții BOR, așa că nu înțeleg cum cineva poate să le accepte pe amândouă: pe prima prin semnătură, iar pe a doua prin mărturisire, iată, tot scrisă.
6. Cu păreri teologice nu putem urma Sfinților Părinți. Noi continuăm studiul atent al operelor lor. Nu vedem nici un motiv de grabă, ca și cum am fi în fața unei hotărâri existențiale. Ne-am îngrădit de erezie, mergem înainte cu Domnul.

Cu urări de bine,

pr. Ciprian Staicu

Cuvânt teologic la Sinaxa Inter-Ortodoxă și Athonită de la Roman (25 ianuarie 2018)

„Fluierul păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai încercat adâncurile duhului, ţi s-au adăugat şi frumuseţile Cuvântului. Ci, roagă pe Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.” (Troparul Sfântului Grigorie Teologul, glasul 1)

Iubite Gheron Sava Lavriotul,
Cuvioși părinți athoniți,
Cuvioși și cucernici părinți,
Iubiți frați ortodocși,

Motto: „Poporul nu poate fi apărat numai prin rugăciuni și pomeni, ci și prin luptă, îndrăzneală și putere.” (Valeriu Gafencu)

Aș vrea să încep acest cuvânt cu un subiect față de care nu avem voie să rămânem indiferenți, fiind vorba de poporul pe care Hristos ne-a învrednicit să îl păstorim.
Poporul nostru traversează acum cea mai cruntă prigoană: ea este de fapt un măcel satanic pornit asupra celor mai mici și neajutorați frați ai Domnului Hristos, care sunt copiii noștri, vlaga, tinerețea, viitorul neamului românesc. Cutremurător: din numărul total al pruncilor uciși prin avort, 60% provin din familii cununate ortodox! Acest lucru ne arată că de fapt suntem ortodocși numai cu numele, iar cu faptele păgâni care se închină zeului moloh (adică diavolului). Puțini sunt dintre noi care nu au jertfit acestui zeu.
Biserica Ortodoxă, ca mamă a poporului român, are obligația de a lupta și a se jertfi pentru salvarea fizică și duhovnicească a neamului nostru!
Este nevoie ca noi, părinții ortodocși, să condamnăm folosirea anticoncepționalelor, a steriletului și a chiuretajului, ca arme ale diavolului și pierzătoare de mântuire.
O persoană a mers la duhovnic și, fiind cercetată, nu mica i-a fost surpriza când acesta i-a spus că întrucât a folosit mai mulți ani contraceptive, are „…cine știe, poate chiar zeci sau sute de avorturi!”
Unii preoți spun că aceasta este o chestiune de duhovnicie și nu este cazul a se vorbi public despre ea. Însă viața demonstrează că prin folosirea contraceptivelor, lucrurile au mers în direcția stingerii popoarelor (inclusiv al nostru), ca urmare a provocării nesfârșite de avorturi timpurii – care nu sunt sesizate fizic, datorită unei ample și intense manipulări desfășurate prin sute de mijloace viclene, sataniste, de mare succes, de ale căror rezultate, noi astăzi, ne îngrozim.
Vă rog în genunchi să tragem acest semnal de alarmă, prin mărturisirea pe care o vom alcătui la sinaxă, care să dea Domnul să fie ca o trâmbiță de înviere a inimilor lipsite de cea mai elementară dragoste, cea pentru prunci! Împreună cu familia mea: preoteasa Ioana-Alina, fiica Maria (dar minunat al Sfântului Ilie Lăcătușu) și prunca Teodora, înfiată de curând, Vă rugăm ca împreună să transmitem poporului român, alături de îndemnul de luptă împotriva panereziei ecumeniste, și următoarele:
„Iubiți ortodocși de pretutindeni, ca părinți ai voștri, ca slujitori ai Adevărului, ai Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, cu adâncă durere și îngrijorare în suflet vă aducem la cunoștință cu multă mâhnire, că între noi s-a împământenit groaznicul obicei de a vărsa sânge nevinovat, cel mai nevinovat sânge de pe fața pământului, al celor mai nevinovate ființe create de Dumnezeu prin noi – bărbați și femei – sângele pruncilor nenăscuti!
Pe aceștia îi omorâm și îi otrăvim cu pilula ucigașă „contraceptivă”, dar în fapt avortivă, cu spirala și prin cumplitul chiuretaj, care este cea mai feroce, sălbatică și josnică crimă făcută de om contra omului. Am ucis zeci de milioane de copii, am produs genocid, în special prin pilula „anticoncepțională” și ne-am atras mânia veșnică.
Pentru toate acestea, fiilor și fiicelor, cu lacrimi vă rugăm, în numele Domnului Hristos, să renunțați la acest obicei satanic, în care însuși urâtorul de oameni v-a atras prin viclenie prin slugile sale din lume, spre a ne distruge Biserica, neamul, viitorul, sufletele noastre și ale pruncilor, spre pierderea mântuirii.
Căiți-vă, copii ai noștri, plângeți cu amar faptele voastre, nu le mai săvârșiți, nașteți pruncii în dragostea și frica de Domnul și așa vă veți mântui, căci mila Domnului este nemărginită și bunătatea Sa infinită, pentru cei care se pocăiesc. Plângem și noi împreună cu voi, căci fiecare prunc este un dar de la Dumnezeu, care nu trebuie refuzat, ci să ne bucurăm și să mulțumim Domnului pentru el!
Credem că mărturisirea noastră de credință de astăzi trebuie să conțină aceste idei de mai sus, ea nu ar fi întinată cu nimic, din contră i-ar da valoare, căci teologie fără viață nu există.
Pr. Nicolai, la Conferința „Distrugerea libertății duhovnicești…” din anul 2014, arată că cercetători ruși au stabilit că spirala ucide 8 prunci pe an (în cazul femeii care o poartă), iar „pilula”, 5 (la fiecare femeie care o folosește) (https://www.youtube.com/ watch?v=dYoREBNpFvU, a se vedea la min 9,50)
Să avem milă de sufletele noastre și ale pruncilor noștri și să chemăm în ajutor pe Domnul Hristos și pe Maica Sa – nădejdea noastră !

În continuare vreau să prezint succint câteva date, bazate pe fapte reale și pe cărți, referitoare la lupta pe care Hristos ne-a învrednicit să o purtăm, întru nădejdea dobândirii mântuirii:

1) Subscriu întru totul la observațiile părintelui Spiridon și consider că învățătura despre „părtășia la erezie” nu este altceva decât o nouă formă de ecumenism, bazat pe iubirism eretic și trebuie respinsă, ca fiind întru totul contrară teologiei Sfinților Părinți, adică fiind o erezie care duce pe adepții ei exact acolo unde se află ecumeniștii oficiali: la sincretismul specific promotorilor Noii Ordini Mondiale.

2) Nu suntem schismatici sub nici o formă și nu acceptăm presiunile celor care, odată cu o eventuală revenire la calendarul vechi, patristic, vor să impună și aberația teologică a lipsei harului din BOR. Noi suntem fii ai BOR și harul este viu și lucrător în preoția noastră, iar ecumeniștii se împărtășesc cu Hristos real, însă spre osândă.

3) Remarc că prin mijloacele care le stau la îndemână: pr. Claudiu Buză prin blogul lui, pr. Grigorie prin sms-uri și M.S. Chirilă prin site-urile aservite lui (ortodoxinfo, sinodultalharesc, saccsiv, danielvla etc) am fost numiți – cel puțin părintele Sava și eu – în mod repetat SCHISMATICI – ca unic răspuns „teologic” la ceea ce am spus, scris, tradus în ultimele 18 luni. Niciodată nu au oferit un argument teologic sau o bază reală a acuzației de schismă, ci au folosit-o doar ca sperietoare, spre influențarea poporului ortodox. Declar cu această ocazie că scopul meu nu este strângerea de adepți – care ar fi semn al unei tendințe schismatice, așa cum fac cei menționați mai sus, nici nu simt nevoia să îmi afirm identitatea – un alt semn de tip schismatic al celor care au rămas „în aer” prin învățătura lor nepatristică, ci chiar dacă voi rămâne singur nu îmi voi schimba linia de mărturisire, care se bazează pe studiu permanent, pe sfătuire cu părinții aghioriți, prin trecerea prin filtrul propriului discernământ, cât și prin consultarea cu fiii duhovnicești, astfel încât minciuna să nu aibă loc în mărturisirea pe care o dăm, scopul nostru fiind mântuirea, căci am renunțat la funcții, slavă, faimă pentru dragostea lui Hristos.

4) Mă întristează lipsa disponibilității la dialog teologic, față către față, cu toate că personal mi-am cerut scuze, chiar și pentru greșelile altora, nu numai pentru cele personale. De altfel, cele mărturisite de unul dintre semnatarii „proiectului de rezoluție”, în urmă cu câteva luni, la Beiuș, au fost calea logică pe care l-au dus cuvintele lui de atunci: părinte Ciprian, pe mine nu mă interesează teologia, ci cum să îmi fac pastorația în parohie. Dacă nu vrem să știm ce au scris și cum gândeau și hotărau sinodal Sfinții Părinți, ce căutăm în această luptă cu erezia?

5) S-a încercat prin metode lipsite de demnitate să fiu învrăjbit cu Gheron Sava. Nu s-a reușit. Unii s-au folosit de prezența lui repetată în țara noastră pentru a câștiga și ei „autoritate.” Acum au găsit autorități mai înalte și s-au lepădat de Gheron Sava. Aceasta este o mentalitate tipic ecumenistă, nu are sens să comentez mai mult.

6) Teza mea de doctorat cu pr. Zisis poartă titlul: Învățătura eclesiologică a Sfântului Marcu Eugenicul. Ea nu a mai fost susținută, pentru că toți membrii comisiei de la Tesalonic sunt ecumeniști și nu avea sens să pierd vremea cu morile de vânt. Ceea ce am învățat de la Sfântul Marcu este că nu există „părtășie la erezie”, este că harul lucrează în Biserică spre mântuire sau spre osândă, că întreruperea pomenirii ierarhului eretic este o datorie sfântă a ortodocșilor, fiind unica luptă reală și eficace cu erezia, celelalte sunt doar vorbe lipsite de curajul mărturisirii.

7) Care este situația în Grecia? Voi prezenta câteva idei bazate pe documente:

– în Sfântul Munte sunt doar vreo 3-5 preoți care au întrerupt pomenirea lui Bartolomeu. În Grecia continentală mai sunt vreo 4-5. Aceștia sunt toți. Dezamăgirea părintelui Teodor Zisis pentru lipsa de curaj a confraților lui a fost foarte mare. Însă îndreptățirea celor care nu întrerup pomenirea și rămânerea lui alături de ei în sinaxa de la Volos este lipsită de fundament ortodox.
– toți preoții care au întrerupt pomenirea imediat după sinodul din Creta (în România mă refer, căci în Grecia nu a fost cazul) nu au trecut prin etapa de eretic pomenitor de eretici. Când au întrerupt pomenirea ei au revenit întru totul la Ortodoxie, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria Bisericii.
– vă prezint elementele unei convorbiri pe mail cu părintele Nicolae Manolis, care a avut loc acum câteva zile:

Pr. Ciprian a spus:
Textul pe care l-ați pus pe site (faimosul „proiectul de rezoluție”) l-au făcut semnatarii lui fără ca să discutăm toți, iar ieri seara majoritatea părinților (printre care și duhovnicii unora dintre semnatari) am scris un text de refuz al acestui proiect, pentru că îl vedem ca fiind o încercare de impunere, fără respectarea libertății de conștiință. Vă scriu aceasta ca să aveți imaginea integrală a situației din România. Și probabil că semnatarii textului problematic de mai sus nu vor veni la sinaxa noastră din 25 ianuarie 2018, cu toate că noi vrem ca ei să vină. Cu jocuri de culise nu se poate să existe Ortodoxie, nu-i așa?
De asemenea, vă întreb, cum îi considerați pe următorii:
– protosinghelul Mitropoliei de Tesalonic este eretic sau ortodox?
– preții care slujesc cu el la biserica Sf. Dimitrie izvorâtorul de mir sunt eretici sau ortodocși?
– cei care v-au caterisit sunt eretici sau ortodocși?
– ceilalți preoți ai Mitropoliei de Tesalonic – în afară de cei care au un duh oarecum ortodox (dar și multă lașitate) sunt eretici sau ortodocși?

Pr. Nicolae Manolis a răspuns:
Textul celor 6 părinți, care după părerea mea este în acord cu învățătura pr. Teodor Zisis, eu îl consider corect. Nădăjduiesc că cunoașteți diferența între termenii: „ἐν δυνᾶμει αἱρετικός” și „ἐν ἐνεργεία αἰρετικός” (eretic potențial și eretic prin lucrare). Așadar, ei nu sunt în nici un caz eretici prin lucrare, adică nu sunt condamnați de un sinod. Din păcate, această diferență nu o înțeleg unii aghioriți care se prefac că urmează acrivia și vin în România, mințind că au ajuns la un consens cu pr. Teodor!

Pr. Ciprian a spus:
Care este diferența între cei doi termeni? Mai exact? Nu am înțeles ce vreți să spuneți.
Oare nu cumva această diferență este cea sofist? Cei care au semnat în Creta în ce categorie se află? Devreme ce nici aceștia nu au fost condamnați de nici un sinod?
În final, de ce ați întrerupt pomenirea? Care este motivul exact…

Pr. Nicolae Manolis a spus:
Părinte, desigur poți să primești câte informații vrei, ortodoxe și patristice, de la venerabilul nostru părinte Teodor. Eu îți răspund dacă mai întâi îmi răspunzi tu mie la această întrebare: în data de 19 februarie 2017 am întrerupt pomenirea. În data de 18 februarie ce eram? Eretic sau un antiecumenist cu un cuget laș?

Pr. Ciprian a spus:
Eu zic că înainte, pentru o perioadă, din păcate ați fost eretic atunci când pomeneați (desigur, după adunarea din Creta), însă întreruperea pomenirii v-a scos în mod hotărât din erezie și v-a pus din nou alături de ortodocși.
Părinte, pentru mine este puțin mai ușor să spun acestea pentru că nu am fost în erezie nici pentru o clipă. Episcopul meu nu a fost în Creta, însă în septembrie 2016 episcopii români au avut sinod local și au acceptat hotărârile din Creta. Din ziua aceea eu am întrerupt pomenirea lui. Nu m-am întinat deloc de erezie și nu m-am sprijinit pe lupta mea de ani de zile dinainte împotriva ecumenismului, ci atunci când a venit momentul am luat hotărârea și m-am îngrădit de erezie, gândindu-mă la mântuirea mea. Și eram într-o poziție importantă în episcopia noastră, fiind consilier cultural. Însă pe toate le-am părăsit bucuros pentru Hristos, preabinecuvântat să fie Numele Lui. Acum aștept răspunsul dvs.

La aceasta pr. Sava Lavriotul a spus (căruia i-am trimis cele de mai sus, să văd dacă nu cumva greșesc):
Părinte, slavă Domnului, nu ai făcut nici o greșeală. Ai mărturisit adevărul. Exact același lucru l-am făcut și eu. Și eu eram într-o poziție importantă la Marea Lavră și imediat după sinodul din Creta am întrerupt pomenirea. Problema e că pr. Nicolae Manolis și pr. Teodor Zisis nu înțeleg că trebuia să întrerupem pomenirea de mulți ani și că sinodul tâlhăresc din Creta a fost pentru noi o izbăvire, spre adevăr. Mă bucur că avem același punct de vedere.

Pr. Nicolae Manolis a spus:
Oare ca fost eretic ar trebui să fiu rebotezat sau miruns? Pentru că după acrivie Biserica nu are un alt mod de întoarcere la Ortodoxie a unui eretic… Și, desigur, ar trebui ca și preoția mea să fie problematică… ce mă sfătuiți?

Pr. Ciprian a spus:
Nu vă bateți joc de mine. Suntem preoți, să avem o convorbire de un nivel teologic înalt. Eu sunt un om care întreb, ca să aflu adevărul. Nu vorbesc deloc despre Taine invalide. Nu aveți nevoie de nimic, dacă v-ați îngrădit, sunteți în regulă 100%.
Eu, dacă eram eretic pentru o anumită perioadă și aș fi ieșit apoi din erezie, L-aș fi slăvit pe Dumnezeu și aș fi continuat lupta cea bună. Oameni suntem, greșim. Așa s-a întâmplat de multe ori în istorie. Prestigiul nostru este Hristos, nu faima personalității noastre.
Ce a făcut Sfântul Apostol Petru (mă refer la pocăința lui după lepădare)? Să facem și noi la fel…
Dacă vă temeți ca să nu vă spună cineva că ați fost în erezie înseamnă în consecință că dvs vorbiți despre Taine invalide (pentru acea perioadă), nu eu, și vă gândiți: oare nu cumva mi-am pierdut cu adevărat preoția? Iar acest gând ar fi foarte grav din punct de vedere ortodox.
În final, însă, nu am primit de la dvs nici un răspuns teologic. Din păcate. Însă noi spunem că nădejdea moare ultima…

Pr. Nicolae Manolis a spus:
Părinte, explică-mi clar, că m-ai buimăcit, nu glumesc, dacă eu am fost eretic din perspectiva ta, am fost întinat, din 26 iunie 2016 până în 18 februarie 2017, Tainele pe care le-am săvârșit în această perioadă au fost valide sau nu? Poporul care atunci venea la mine la biserică primea har sau se întina? Este foarte importantă poziția dvs la această întrebare.
Nu ați înțeles că singur ați răspuns la toate cele de mai sus? Din moment ce mă considerați că pentru câteva luni am fost eretic, nu mai am altceva ce să vă răspund.

Opinia pr. Sava Lavriotul a fost:
Părinte, bine i-ai răspuns. Devreme ce pomenea un episcop eretic care accepta sinodul și se presupune că pr. Nicolae Manolis știa bine ce se întâmplă, el ce era? Sunt de acord întru totul cu ce i-ai spus.

Pr. Ciprian a răspuns:
Părinte Nicolae, ați avut Taine valide. Hristos adevărat, har bogat, însă în esență zero mărturisire ortodoxă, care se exprimă prin întreruperea pomenirii. Vă împărtășeați spre osândă…
Nu există mai multe soluții împotriva ereziei. Una este: întreruperea pomenirii. Celelalte soluții sunt de fapt vorbe în vânt. Și dvs și poporul vă întinați atunci de erezie. Acum, nu. Greșesc undeva?
Încă aștept un răspuns. Eu am răspuns la multe întrebări…

Pr. Sava Lavriotul a spus:
Părinte Ciprian, prin cuvintele acestea l-ai făcut praf! Ce ar putea să mai răspundă la adevărul pe care i l-ai scris?

Într-adevăr, nici teologic, nici altfel nu am primit nici un răspuns. Dar s-a întâmplat ceva: corespondența mea cu pr. Nicolae avusese la început caracterul cererii permisiunii de a traduce o carte a lui, o povestioară pentru copii, carte de 78 de pagini. I-am cerut drepturile de autor, a spus că are o Asociație care se ocupă de asta, iar ei mi-au scris, după acest dialog de mai sus, că vor 10.000 de euro (de obicei, grecii cer – știu asta, că am tradus deja peste 50 de cărți – ori 100 sau 200 sau 500, maxim 1.000 de euro, uneori chiar nimic, pentru cărți, în funcție de mărimea lor). Le-am răspuns: vă bateți joc? Zece mii de euro pentru o cărticică? Și se presupune că ducem aceeași luptă cu erezia? Răspuns: tăcere totală.
Și atunci – ca unul care am trăit în Grecia 6 ani și cunosc mentalitatea grecilor – mi-am dat seama că, la ora actuală: sinceritate, bun simț, cunoaștere teologică patristică și aplicarea ei practică o găsesc numai la părinții aghioriți, care nu au nimic lumesc, nu dețin funcții, dar se jertfesc întru totul pentru Hristos.

Cât privește pe Pr. Prof. Dr. Teodor Zisis, dascălul meu, vreau să spun următoarele:

– a întrerupt pomenirea în Duminica Ortodoxiei, 2017. Bine a făcut. Apoi nu a mai slujit nicăieri Sfânta Liturghie, luni de zile. Asta l-a costat enorm de mult, în puritatea mărturisirii date.
– a abordat problema ereziei mai mult pastoral: ce ne facem doi preoți cu tot Tesalonicul pe cap? Realitatea este că l-au urmat – din spusele lui – cam 60 de persoane, iar pe pr. Manolis, vreo 120. Buni și atâția. Apoi au aplicat iconomia, însă fără limite. Mai exact:
– pr. Teodor mi-a dat personal – în ziua lansării ei – după ce am slujit împreună Sfânta Liturghie, în data de 29 octombrie 2017, duminica, broșura: Îngrădirea de erezie nu este schismă. Explicații necesare. (l-am sunat sâmbătă seara, m-a primit la slujbă, nu m-a considerat schismatic în vreun fel, dar m-a întrebat în șoaptă: Sava te-a trimis?) Nu am fost în viața mea marioneta nimănui. În broșură (care în total are 54 pagini, format mic, a5), după ce arată întru totul patristic ce înseamnă întreruperea pomenirii, la pagina 48 scrie: acum, după sinodul din Creta, nu numai aghioriții sunt îndreptățiți să întrerupă pomenirea lui Bartolomeu, dar și toți preoții din Grecia continentală. Mai încolo, la pagina 50 spune că nu toți episcopii greci sunt la fel de vinovați de cele petrecute în Creta și că aceștia se tem și tac fără vreo justificare îndreptățită. Cu toate acestea, imediat spune că trebuie să aplicăm iconomia, adică să lăsăm la o parte lipsa de justificare și să cădem și noi în ea. Mai mult, la pagina 51-52 spune că a avut o înțelegere cu părinții aghioriți, dar aceștia nu și-au respectat partea de înțelegere, de aceea pr. Teodor nu a vrut să participe la Sinaxa de la Tesalonic (4 aprilie 2017). De fapt ce s-a întâmplat acolo?
– pr. Teodor și aghioriții s-au înțeles să propună celor prezenți la sinaxă următoarea cale de urmat: „se recomandă credincioșilor să se ferească să meargă la biserică acolo unde slujesc și pomenesc preoți eretici ecumeniști cunoscuți sau unde slujesc episcopi eretici ecumeniști cunoscuți; să prefere să meargă, din iconomie, acolo unde slujesc preoți și episcopi cu cuget ortodox, chiar dacă din anumite motive, nu au întrerupt pomenirea; cel mai bine și de lăudat este să meargă la slujbă acolo unde nu sunt pomeniți cei ce învață erezii, adică acolo unde preoții au întrerupt pomenirea.”
– în înregistrarea video pe care am făcut-o cu pr. Teodor în ziua de 4 aprilie 2017, sfinția sa afirmă că părinții aghioriți nu sunt bărbați adevărați, că nu își țin cuvântul, că la Sinaxa de la Oreokastro are informații sigure că vor veni și stiliști, oameni fanatici, violenți, că acolo vor fi dați anathemei toți cei ce nu sunt pe linia organizatorilor și că de aceea el nu va participa. Dar sinaxa a fost liniștită, nici o problemă, nici un fanatism.
– problema este că acum în sinaxa antiecumenistă greacă stau liniștiți împreună cei care s-au îngrădit cu cei care nu au făcut-o, uitând un lucru pe care pr. Teodor l-a afirmat în 4 aprilie 2017, dar nu mai apare în broșura din octombrie 2017: să meargă credincioșii din iconomie la slujbele celor cu cuget ortodox doar pentru o perioadă scurtă de timp, iar dacă aceștia lâncezesc în starea aceasta de lipsă de atitudine ortodoxă, să nu mai meargă acolo. Acum iconomia a devenit lege, iar noi, cei care mergem pe acrivie, suntem considerați schismatici.
– este de neînțeles cum pr. Teodor Zisis afirma în scrisoarea oficială adresată mitropolitului Antim că toți cei care pomenesc pe episcopul eretic sunt eretici, iar apoi la câteva luni datele mărturiei pe care o dă sunt altele? (vezi http://ortodoxos.ro/2018/01/24/este-vremea-neo-ecumenismului/
Mântuitorul spune că fiecare copac se cunoaște după roadele sale. Roadele iconomiei față de preoții cu cuget ortodox nu sunt altele decât împotmolirea luptei lor și otrăvirea mărturisirii lor de credință prin inovații. Grecii sunt depășiți de faptul că în lupta reală cu erezia s-au angajat foarte puțini preoți, de aceea singura soluție logică li se pare iconomia. Însă aceasta este o linie moartă, nu o mărturisire ortodoxă.

Eu îl respect nespus de mult pe părintele Theodor, de la care am învățat foarte multe lucruri bune și nădăjduiesc ca să fim uniți în Adevăr, nu în nimic altceva.

În concluzie, mă voi folosi de un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel: Sunt gata… (Romani 1, 15; Faptele Apostolilor 21, 3) Gata de slujire, gata de suferinţă, gata să-şi dea viaţa, iată pentru ce se pregătea el! Să dea Dumnezeu să ne arătăm şi noi pregătiţi pentru toate acestea, după voia lui Dumnezeu. Apostolul nu avea ezitări, nu umbla să obţină aprobări, nu cădea la învoială cu propria-i conştiinţă, nu se arăta nehotărât, pe ce drum să meargă. Viaţa i se înfăţişa ca o perpetuă nevoinţă, la care răspundea fără şovăire: „Sunt gata!”
Suprema trăsătură de caracter a Apostolului Pavel, dar și a Sfântului Grigorie Teologul, vulturul teologiei (care nu a avut nici o comuniune cu ereticii arieni din Constantinopol – foști ortodocși – ci a propovăduit fără ezitare adevărul, iar roadele au fost minunate, ereticii revenind majoritatea la Ortodoxie) este tocmai aceasta: hotărârea de a merge în întâmpinarea datoriei sale, cu preţul oricărei suferinţe şi chiar cu preţul vieţii. (Sursa: „Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului”, Editura Sophia, 2008; autorul cărții nu se cunoaște, dar împărăteasa Rusiei, țarina Alexandra nu s-a mai despărțit de ea, după ce a primit-o.)

        Propuneri:

1. Sunteți de acord că influența și învățătura lui M.S. Chirilă a fost în mod constant una de surpare a luptei reale pentru apărarea dreptei credințe și că el nu are ce căuta în sinaxa noastră, pentru că nu propovăduiește ortodox, ci doar manipulează și distorsionează adevărul, introducând teologia, chipurile ortodoxă, a neo-ecumenismului?

2. Linia de mărturisire ortodoxă este cea a părinților aghioriți sau nu?

3. Vreți ca la finalul acestei sinaxe să alcătuim cu toții o mărturisire de credință – nu rezoluție (cuvânt care sună oricum, numai patristic nu) – pentru a o transmite poporului român, care așteaptă în rugăciune acest lucru?

4. Sunteți de acord să ne îngrădim de adepții ereziei părtășiei la erezie (numiți în mod foarte potrivit de cineva – adormitori de conștiințe), cât și de cei ai ideii hulitoare a lipsei harului din BOR, rugându-ne ca Dumnezeu să îi lumineze și până atunci să întrerupem orice comuniune bisericească cu ei?

5. Binecuvântați traducerea în limba romană a cărții-sinteză a modului de gândire patristică, reflectat în actele complete ale tuturor Sinoadelor Ecumenice?

Blagosloviți și iertați!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu