Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Glasul Iudei… la porunca stăpânilor

„Artileria grea” a spălaților pe creier:

Un preot le cere oamenilor să nu mai creadă în conspirații privind Covid-19: ”Să terminăm cu prostiile, să ne informăm mai bine”

Desigur, scos la înaintare de Preasfințiile lor…

Stimate (sau poate că nu) popă ecumenist, vrei studii medicale? Iată o listă generoasă, în cadrul articolului de mai jos (căci nu toți pupăm papucul sistemului antihristic, precum o fac „ascultătorii” eretici ecumeniști):

T.O.M.

Ce ar mai fi de spus, în acest sezon estival?

Redacția

T.O.M.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul neprețuit al prietenilor Sfântului Efrem cel Nou, am reușit să procurăm câteva utilaje tipografice second hand, dar foarte bune pentru o tipografie digitală pentru nevoi mici sau medii.

Cu ajutorul acestor utilaje acum, la început, avem această diversitate:

Pozele sunt făcute după aranjamentul pe care l-am făcut momentan pe două mese, așa ca exemplu.

Avem icoane tipărite pe hârtie groasă (250-300 gr), mărime A4 sau A3 sau mai mici (plastifiate pe ambele părți; în curând vor fi și înrămate, cu ramă de lemn, cu sticlă în față), materiale tipărite, potrivit listei de mai jos etc.

Scopul nostru este unul misionar, nu pecuniar. Suntem la dispoziția tuturor celor care vor să facă misiune ortodoxă și ne bucurăm de orice colaborări rodnice.

Nevoile tipografiei noastre sunt destul de reduse: hârtie de diferite gramaje, tonner color sau alb negru și alte consumabile.

Oferim gratuit toate produsele noastre celor îngrădiți de erezie.

Avem rugămintea ca cine dorește să sprijine activitatea noastră se acceseze site-ul prieteniisfantuluiefrem.ro și să facă o donație, în contul Asociației, putând specifica faptul că este pentru T.O.M. – putem oferi apoi chitanțe după produsele tipografice cumpărate din acele donații.

Cu ajutorul lui Dumnezeu deja ne descurcăm destul de bine, accentul nu îl punem pe donații, ci pe misiune ortodoxă, cât ne va ajuta Dumnezeu și toți Sfinții – a căror pomenire de obște am sărbătorit-o astăzi.

Suntem deschiși la orice colaborări ortodoxe, avem toate utilajele necesare tipăririi, legării și finisării de cărți, curentul electric nu este așa de scump, sănătate încă avem și putere de muncă ne dă Hristos.

Pentru alte detalii mă puteți contacta și pe email: ciprioan@yahoo.com sau prin sms sau mesaj pe watsapp la nr. 0740788876.

Din materialele scrise pe care le avem – și care au fost și publicate pe acest site – și le putem oferi gratuit, ca să le dați la cunoscuți sau necunoscuți (pot fi puse în cutiile poștale, de exemplu) menționăm următoarele (desigur, le puteți lua și direct de aici și să le tipăriți cum doriți dvs, pe cheltuiala proprie):

MARTURIE Yoga si ocultismul

Ce contin vacinurile

Conexiunea dintre 5G si cipuri

Coronavirusul este doar o gripa

Marturia-dr.Rashid-Buttar-din-SUA-partea-I

Dr.Rashid-interviu-partea-a-doua

Dr. Rashid partea 3

Dr. Rashid partea 4

Intentii criminale prin vaccinarea obligatorie

Mastile bataie de joc

Mesaj al medicilor romani impotriva vaccinarii obligatorii

O femeie medic care a inteles inselatoria acestei pseudopandemiix

Sa nu ne lasam vaccinati si otraviti

Sfanta Rugaciune

Studiu monah athonit Pavel despre vaccinarea obligatorie

Trei doctori spun adevarul

Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit până acum. Nădăjduim că nu i-am smintit cu ceva, iar pentru tot ce eu am greșit, personal și public îmi cer creștinește iertare.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Cu respect pentru toți iubitorii

și trăitorii de Ortodoxie,

pr. Ciprian Staicu

și toată echipa T.O.M.

„Glasul ticăloșilor…”

Recomandăm acest articol:

https://www.activenews.ro/stiri/Ce-spune-Administratia-Prezidentiala-dupa-ce-Iohannis-a-aparut-fara-masca-la-Consiliul-European-A-fost-optionala-162347

Nu vă temeți de ei! Nicio clipă!

NU VĂ TEMEȚI DE EI! NICIO CLIPĂ!

NU VĂ TEMEȚI, DECÂT DE DUMNEZEU,

ADICĂ IUBIȚI-L ȘI AVEȚI NĂDEJDE ÎN EL!

Redacția

„Și S-a răstignit pentru noi în zilele…”

… coronavirus-ului

(biserica „Cuvine-se cu adevărat” din Mitropolia de Patras, Grecia, 2020)

Cine a zis că numai musulmancele poartă burca (vălul islamic)?

Acum poartă și tot omul… european, de la politicieni în jos (de parca mai jos ca fundul iadului ar fi altceva decât tot iad…)

Există și masca … cu fermoar, inventată de un grec. Și Angela Merkel are așa ceva în biroul ei…

Redacția