Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, tiroida și … biletul de avion

8

 

În anul 2010, mama mea, Victoria Teodora, având mai multe probleme de sănătate și încercând să afle cauza lor, a descoperit că ele se datorează glandei tiroide. Doctorul care o trata, a sfătuit-o să i se îndepărteze în mod chirurgical glanda tiroidă, pentru a evita și alte probleme. Vreau să menționez că și găsirea medicului curant și a chirurgului s-a făcut prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și mama mea a avut parte de medici extraordinari. Mama s-a internat în spital și, în urma unei operații chirurgicale reușite, slavă Domnului, i-a fost scoasă glanda tiroidă.

Urma ca după operație să fie efectuată biopsia tiroidei, spre a se vedea natura problemelor. La biopsie nu a primit un răspuns ferm, i s-a spus doar că are câțiva noduli de natură suspectă și că ar fi bine să facă o iradiere cu iod radioactiv, spre a înlătura orice suspiciune viitoare. La început mama a refuzat, dar cu timpul s-a gândit să meargă la iradiere. 

Noi locuim în București și din când în când mergem la Sfântul Maslu și la Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă, unde se află o parte din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie. Mama lua untdelemn sfințit de la candela Sfântului, se ungea cu el și se simțea foarte bine. În vară am decis să mergem într-un pelerinaj în Grecia, la moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Ioan Rusul, despre care știam, de asemenea, că este grabnic ajutător și vindecător. Ne-am înscris pentru pelerinaj și am plecat. Pelerinajul avea anumite puncte obligatorii de atins și, totodată, în măsura timpului și a numărului de solicitanți, se mai putea merge și la alte mănăstiri. Cum am plecat în pelerinaj, o doamnă din autocar ne-a vorbit despre Sfântul Efrem cel Nou și a început să strângă semnături cu cei doritori a se închina moaștelor Sfântului. Fără să cunoaștem cine este acest Sfânt, ne-am înscris imediat, din dorința de a ne închina și altor moaște ale altor Sfinți în afară de cei amintiți și de cei din itinerariu. S-a hotărât, datorită numărului mare de solicitanți, să se meargă și la Mănăstirea Sfântului Efrem de la Nea Makri. Am ajuns la sfintele sale moaște, ne-am rugat și le-am sărutat, nădăjduind și în ajutorul acestui Sfânt „necunoscut” nouă până atunci.

Vă mărturisesc că după o perioadă, mama a mers la un control pentru a vedea care mai este starea de sănătate și pentru a se decide dacă va face iradierea sau nu. Doctorul curant i-a spus că nu mai sunt probleme și că necesitatea iradierii a dispărut. Urmează să facă analize și control periodic, dar nu mai sunt probleme, slavă Domnului.

Văzând toate acestea, I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate și am decis ca în anul următor să mergem în același pelerinaj, spre a mulțumi tuturor Sfinților pentru ajutor. Ne-am înscris în pelerinaj, dar cu o altă agenție organizatoare. Deși am avut numeroase ispite, am reușit să ajungem la toți Sfinții la care ajunsesem și în primul pelerinaj și în plus am reușit să ajungem și la Mănăstirea Kato Xenia, unde se află Brâul Maicii Domnului. Când am urcat în autocar, am găsit în mapa cu programul pelerinajului și Acatistul Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, care se citea zilnic, întreg pelerinajul fiind pus de agenția organizatoare sub ocrotirea Sfântului Efrem.

Le mulțumim din tot sufletul Maicii Domnului, Sfântului Nectarie, Sfântului Ioan Rusul, Sfântului Efrem cel Nou și tuturor Sfinților pentru tot ajutorul dat, văzut și nevăzut, știut și neștiut. Și în primul rând le mulțumim pentru ajutorul dat mamei mele spre a depăși cu bine acele probleme de sănătate.

Pe timpul pelerinajului mi-am propus să citesc mai multe despre Sfântul Efrem la întoarcere. Nu m-am grăbit să fac aceasta și, ca să fiu sincer, cred că am și uitat puțin. La un moment dat eram într-o librărie, căutând ceva de citit și am zărit pe un raft cartea despre minunile Sfântului Efrem în România. Fără să stau pe gânduri, am cumpărat-o și am citit-o în săptămânile următoare, fiind impresionat de minunile săvârșite de Sfântul Efrem, de grabnicul său ajutor și de diversitatea problemelor rezolvate. Vreau să amintesc și eu două situații în care am simțit ajutorul Sfântului Efrem, chiar în timp ce citeam cartea. 

Mă durea foarte tare o măsea, cred ca îmi ieșea o măsea de minte, aspect care nu este deloc plăcut, indiferent de vârstă și nu știam ce să fac. Nu îmi place să iau medicamente. M-am uns cu untdelemn sfințit adus din Grecia de la toți Sfinții pe la care am trecut, inclusiv de la Sfântul Efrem cel Nou, zicându-mi că ei mă pot ajuta să scap de durerea de măsea. Și așa a fost. În scurt timp durerea a dispărut.

Acum nu mult timp căutam un bilet de avion să mă întorc acasă în concediu, fiind puțin plecat din țară, verificând în fiecare zi prețurile, din dorința de a găsi un preț mai bun. Zi de zi prețurile creșteau considerabil și nici urmă de reduceri. Văzând că prețurile au depășit cu mult pragul pe care îl văzusem când am început eu să caut, am hotărât să-mi iau bilet în cel mai scurt timp. Dar am zis, în gând: „Sfinte Efrem ajută-mă să găsesc un bilet la un preț bun!” A doua zi, fiind hotărât să cumpăr biletul, indiferent de preț, am observat cu bucurie că prețul era cu mult mai mic decât în zilele precedente. Am luat biletul, mulțumind Sfântului Efrem pentru ajutor. După acel moment, prețurile au început să crească, ajungând chiar să se dubleze față de momentul inițial.

Sfântul Efrem, alături de toți sfinții, a devenit apropiat sufletului nostru. Și am ajuns, din iconomia lui Dumnezeu și pentru rugăciunile Sfântului Efrem cel Nou, să dobândim un nou sfânt prieten, grabnic ajutător și mijlocitor pentru noi păcătoșii înaintea lui Dumnezeu. Și sunt convins că Sfântul Efrem cel Nou și ceilalți Sfinți mijlocesc în tot ceasul pentru noi, săvârșind neîncetate minuni, pe care din cauza slabiciunii noastre omenești și a păcătoșeniei noastre, nu suntem în stare să le vedem întotdeauna.

Îi mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Sale și tuturor Sfinților pentru tot ajutorul dat! Slavă Domnului pentru toate! Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi! 

 

                                                      Ionuț Gabriel Grigore

 

P.S: Am scris această mărturisire din dorința de a mulțumi Sfinților pentru tot ajutorul dat și pentru a face cunoscut și altora faptul că Dumnezeu ne ajută întotdeauna, prin rugăciunile și mijlocirea celor plăcuți ai Lui.

Mărturie despre ajutorul primit de la Sfântul Efrem cel Nou și de la Sfântul Ilie Lăcătușu

4

Am aflat de Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, în luna martie a anului 2009, de la o colegă care primise viața sfântului printr-o scrisoare de la un preot.

După câteva luni am cumpărat două cărţi despre viaţa Sfântului Efrem cel Nou. M-a impresionat foarte mult viaţa şi chiar am plâns după ce am citit pătimirile şi chinurile la care a fost supus. Am povestit şi altora despre Sfântul Efrem cel Nou şi despre minunile lui.

Prima dată când i-am cerut ajutor Sfântului a fost pentru mama mea, care trebuia să recupereze un act foarte important. Ne-am chinuit trei ani să recuperăm acel document, iar după ce am citit Acatistul şi Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou, a doua zi, ajutorul nu a întârziat să apară. Sfântul Efrem cel Nou a reuşit într-o singură zi ceea ce noi nu am putut în trei ani.

Acatistul şi Paraclisul Sfântului Efrem le-am dat şi fiicei mele, care trecea prin cel mai greu moment din viaţa ei: o biopsie la colul uterin, urmând ca în funcţie de rezultat să se programeze la operaţie.

În acea perioadă amândouă ne rugam foarte des la Sfântul Efrem cel Nou şi la Sfântul Ilie Lăcătuşu. Auzisem despre viaţa şi minunile Sfântului Ilie Lăcătuşu şi că este înmormântat în cimitirul Giuleşti din Bucureşti şi ne-am hotărât să mergem să ne închinăm sfintelor lui moaşte.

 

34d

Am fost foarte plăcut impresionate, că la Sfântul Ilie Lăcătușu veneau sute de persoane, din toate colţurile ţării, majoritatea având de povestit câte o întâmplare, cum i-a ajutat Sfântul. Când mergi la mormântul Sfântului, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, deoarece poţi aşteptata la rând 5-6 ore ca să te închini. În acest timp am citit acatistul Sfântului Ilie Lăcătuşu, al Sfântului Efrem cel Nou şi al Maicii Domnului.

Am simţit ajutorul sfinţilor, rezultatul biopsiei a fost bun, iar operaţia a fost una uşoară.

În acest timp, fiica mea se pregătea pentru admiterea la Facultatea de Farmacie şi din cauza problemelor de sănătate se gândea să renunţe la meditaţii şi la studiu. Am sfătuit-o să nu renunţe şi să se roage în continuare cu încredere la cei doi sfinţi.

După aflarea rezultatului biopsiei, fiica mea s-a dus a doua zi la cavoul unde este trupul Sfântului Ilie Lăcătuşu şi, fiind închis, s-a aşezat lângă peretele criptei şi a citit acatistele celor doi sfinţi. Astfel le-a mulţumit şi i-a rugat s-o ajute să ia examenul la facultate. Bineînţeles că sfinţii i-au oferit şi această bucurie şi de atunci poartă cu ea o iconiţă şi acatistul Sfântului Efrem cel Nou la fiecare examen.

Mulţumim celor doi sfinţi ai lui Dumnezeu pentru ajutorul lor şi vă îndemnăm să vă rugaţi cu încredere.

Doamne ajuta!

 

Ana şi Roxana-Mihaela

 28.04.2014

Marșul pentru VIAȚĂ – Sf. Gheorghe, județul Covasna, 16 martie 2014

DSC09416

Mulțumim Maicii Domnului, Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, pentru că ne-a binecuvântat cu vreme bună și cu credință, spre a lupta întru rugăciune pentru drepturile pruncilor nenăscuți și născuți.

DSC09420

A fost o vreme posomorâtă și rece, până am ieșit din biserică, la finalul Dumnezeieștii Liturghii, pentru începerea Marșului. De când am plecat, cu scandări antiavort și cu rugăciune, până când s-a terminat Marșul, a fost soare, cald și foarte frumos. Apoi, după agapa creștină din finalul Marșului – căci am mărșăluit împreună, ne-am rugat împreună, deci se cădea să și mâncăm ceva împreună, așa ca frați și surori întru Hristos – a început ploaia și furtuna.

Au participat aproximativ 80 de persoane, conduse de doi preoți: pr.drd. Cristian Ovidiu Groza, parohul catedralei Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din municipiul Sf. Gheorghe și pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, președintele Asociației Prietenii Sfântului Efrem cel Nou din Sf. Gheorghe.

DSC09382

Sfântul Prooroc Ilie a mijlocit înaintea lui Dumnezeu și ne-a adus soare, iar Maica Domnului ne-a dat binecuvântare. Slavă Ție, Doamne, pentru toate !!!

Programul întregii Săptămâni pentru Viață (10-16 martie 2014) a fost următorul:

1.  Concurs de desen, adresat tuturor, cu tema „Copiii – bucuria familiei”

2.  Atelier de origami cu tema „Familia – Copiii” (Joi, 13 martie 2014, ora 16, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”)

3.  Vizionarea filmului creştin „Bella” (intrarea liberă) (Sâmbătă, 15 martie 2014, orele 17-19, Sala Arta a Teatrului „Andrei Mureşanu”); au participat peste 50 de români și maghiari din Sf. Gheorghe

4.  Marşul pentru Viaţă

Duminică, 16 martie 2014, ora 1230, pe traseul Catedrala Ortodoxă — Piaţa Sfântu Gheorghe — Primăria Sfântu Gheorghe — Instituţia Prefectului Judeţului Covasna — Piaţa Mihai Viteazul.

Au fost două luări de cuvânt: Georgeta Dincă, asistent social la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care a sensibilizat auditoriul în legătură cu actul de adopție al unui copil.

DSC09411

 

A urmat discrursul rostit de Larisa Gîfei din Sf. Gheorghe, studentă în anul I la Facultatea de Medicina și Farmacie din Oradea, care a prezentat cartea doamnei doctor Christa Todea-Gross, despre adevărata față a vaccinării populației.

DSC09432

Cartea respectivă este de cea mai înaltă valoare științifică și ea poate fi citită sau preluată integral de pe internet (de la adresa http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&ved=0CDYQFjAB&url=http%3A%2F%2Fwww.ortodoxiatinerilor.ro%2FVaccinurile.pdf&ei=c8gmU-KBEsjNygP97oBY&usg=AFQjCNGTKontzv0lS14-Tii_ENS6BGLhrg&sig2=OtjtADRGsx-AZDP8MMf1PA).

todea-gross_christa-vaccinurile_preventie_sau_boala_o_nouă_patologie_pediatrica-9519

Apoi cu toții ne-am întors cu fața către răsărit, iar preoții au rostit rugăciunea din Acatistul Icoanei Maicii Domnului – sporirea minții și din Acatistul Maicii Domnului grabnic ajutătoarea.

DSC09410

Marșul s-a încheiat cu rugăciunea de binecuvântare a mesei, urmată de o agapă creștină și de oferirea de materiale antiavort și icoane cu Sfântul Mare Mucenic Efrem tuturor celor prezenți.

Premierea participanților la concursul de desen menționat mai sus se va face duminică, 23 martie 2014, la catedrala ortodoxă din Sf. Gheorghe,

Iată și alte imagini de la Marșul pentru Viață, Sf. Gheorghe, 2014:

DSC09367

DSC09368

DSC09369

DSC09370

DSC09380

DSC09387

DSC09389

DSC09398

DSC09408

DSC09419

DSC09421

DSC09422

DSC09425

DSC09428

DSC09430

DSC09435

Vom reveni și cu alte detalii.

Până atunci, am primit în dar – pentru Asociația noastră și prin ea, dăruită întregului neam românesc, și această poezie dureros de adevărată, care ar trebui să ne zguduie conștiințele adormite. Autorul ei este poetul Adrian Ștefan Ambrozie din București, iubit frate al nostru întru Hristos.

Poporul nenăscut

Plimbare pe meleagul țării mele părăsite
O baltă îmi trădează pașii pe aleea morții
Sunt ani ai lacrimilor sângerii, depozitate-n site
Care-au cernut un neam și au lăsat doar hoții.

Toți caii sunt speriați de sângele nevinovat
El urcă spre zăbale cu viteză uriașă
Se înfiripă temple ale crimelor cu atestat
Născând paradontoza conștiinței, hâdă și trufașă.

Biserica e goală, protopsalți nu sunt
Toți sfinții lăcrimează din catapetesme
Se-adună îngeri spre a mângâia un strigăt mut
E timpul jertfei pe altarul argintatelor miresme.

Unde ești neam, unde-s copiii tăi?
Unde e panoplia plină de eroi?
Unde sunt mamele cu prunci îmbujorați?
Unde-au plecat, de lângă mine, nenăscuții frați?

Îmi curge sânge adunat din clipe de indiferență
Halatul e altarul strigătului mut
Cu pași greoi, încerc un gest de penitență
Votez pentru poporul meu… poporul nenăscut.

Doamne, Îți mulțumim din toată inima și iartă-ne !!!

 

pr.dr. Ciprian-Ioan Staicu

președintele Asociației

Prietenii Sfântului Efrem cel Nou

Avem nevoie de un europarlamentar ca Iulian Capsali

Iulian-Capsali

Iulian Capsali este unul dintre românii care s-au implicat cu toată energia în viaţa cetăţii româneşti începând cu decembrie 1989 şi până astăzi.

Tatăl a nouă copii crescuţi cu multă jertfă, în spiritul credinței creștinești și cu deschidere spre valorile educației prin școală, Iulian Capsali are conştiința acută că trebuie să lupte pentru viitorul copiilor săi şi al tuturor copiilor din România.

În ce Românie vor trăi aceştia? Românie în care credinţa şi identitatea sunt batjocorite sau într-o Românie firească, o Românie aşa cum o voiau şi așa cum era cea pe care o iubeau înaintaşii noştri?

Viitorul românilor este din ce in ce mai nesigur în propria lor ţară. Ne creştem copiii, îi educăm, dar ne gândim cu durere că mâine vor trebui să plece în lumea largă pentru a o lua de la zero, pentru că ţara lor nu le-a putut oferi nimic.

Parlamentul European este locul în care astăzi se decide viitorul popoarelor europene. Însă, până acum, majoritatea reprezentanţilor noştri au votat, în cele mai multe cazuri, aşa cum li s-a dictat din culise, mai curând împotriva intereselor familiei, a suveranităţii naţionale, a educaţiei şi sănătăţii poporului român. Cu ajutorul dumneavoastră, vom încerca să adunăm semnăturile necesare pentru participarea lui Iulian Capsali la alegerile europarlamentare şi pentru câştigarea acestui loc în Parlamentul European, unde să ne reprezinte voinţa.

Focus pe semnături. Până pe 15 martie trebuie să avem una sută de mii.

Preluăm din revista Familia Ortodoxă:

Iulian Capsali – candidatul familiei româneşti

Tabelul pentru colectarea semnăturilor de susţinere se poate descărca de aici:

http://adn-romania.org/?p=564

Casa parintească

Iulian Capsali s-a născut în anul 1965 într-o familie de oameni oneşti, credincioşi, care au avut de suferit în perioada bolşevizării ţării pentru crezul lor creştin şi românesc, când elita ţării a fost masacrată şi sute de mii de români au fost închişi în puşcării. Bunicului său din partea mamei i s-a confiscat tot avutul, pământul şi casa, pentru că a refuzat să fie primar comunist, iar bunicul din partea tatălui, care terminase Seminarul Teologic şi se implicase în administraţia oraşului Bucureşti, a fost condamnat la doi ani de închisoare ca „duşman al poporului”.

Câştigarea libertaţii

Sperând că vor veni vremuri mai bune şi pentru neamul nostru, sufocat de dictatura comunistă, de subminarea credinţei şi îngrădirea tuturor libertăţilor, Iulian Capsali iese în stradă în 1989, încă din 21 decembrie, pentru a protesta alături de alţi români, atunci când tinerii au strigat în faţa organelor represive: „Vom muri, dar vom fi liberi!” Supravieţuind, cu ajutorul lui Dumnezeu, acelor zile, se implică activ în protestele de stradă ce au culminat cu mişcarea din Piaţa Universităţii, al cărei spirit l-a marcat profund. Fondează împreună cu câţiva prieteni „Liga Studenţilor din Academia de Artă” şi participă, din partea acesteia, la Conferinţa Naţională a Studenţilor, organizată la Timişoara (Buziaş) în 5-9 decembrie 1991, unde se pun bazele Confederaţiei Naţionale „Liga Studenţilor din România”. Este perioada în care tinerii realizează că oamenii care preluaseră puterea – după o lovitură de stat în care au murit peste 1000 de oameni nevinovaţi – nu făceau altceva decât să trădeze continuu năzuinţele celor care s-au jertfit în decembrie 1989.

În 1991, participă la fondarea „Solidarităţii Universitare” şi a „Alianţei Civice”, cu nădejdea că aceste foruri vor putea salva România din haosul social, politic şi cultural în care o adâncea conducerea politică a momentului. Mai ales AC nu-şi urmează scopul şi se transformă într-un partid cu care tinerii studenţi nu aveau afinităţi, iar peste câţiva ani chiar mişcarea studenţească îl dezamăgeşte printr-un proiect politic lipsit de perspectivă, la care nu ia parte. Iulian Capsali se căsătoreşte şi se retrage din activitățile social-politice pentru a se dedica, de această dată, familiei şi unei activităţi desfăşurate preponderent în sfera publicisticii, a albumelor de artă-cultură şi a filmului documentar.

Jurnalism (viaţa profesională)

Continuând să năzuiască la o lume românească mai bună, Iulian Capsali luptă acum pentru a contribui la formarea unei conştiinţe culturale creştine româneşti. Mai întâi a lucrat că redactor în domeniile cultură şi social in presa scrisă, iar ulterior, ca realizator al emisiunii „Întâlniri de credinţă” la postul de televiziune B1TV.  A avut ca invitaţi numeroşi oameni de cultură, preoţi şi ierarhi, inclusiv pe PF Patriarh Teoctist. Realizează, de asemenea, mai multe reportaje culturale, precum şi câteva filme documentare, unul premiat, în anul 2004, de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România cu premiul Opera Prima al APTR. Alt documentar, „În spatele istoriei”, a fost selecţionat la festivalul de film documentar ASTRA de la Sibiu, în anul 2007.

România creştină

Se implică în viaţa creştină a cetăţii, contribuind la fondarea „Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini din România” (AZEC, martie 2008), dar şi a „Forului Ortodox Român” (FOR, decembrie 2008).

ADN

În noiembrie 2012, Iulian Capsali, împreună cu câţiva prieteni cu principii comune, pune bazele asociaţiei „Alianţa pentru Demnitate Naţională”. În calitate de preşedinte al acestei asociaţii, s-a implicat activ, răspunzând ferm la majoritatea provocărilor la care au fost supuse Biserica şi Familia, existenţa şi continuitatea noastră că neam, provocări lansate atât prin atacuri mediatice, cât şi prin diverse măsuri politice, sociale, educaţionale sau cu impact asupra mediului. A avut, de asemenea, iniţiativa constituirii „Comitetului de Iniţiativă pentru promovarea revizuirii Constituţiei României” în data de 22 mai 2013, prin care se propunea ca textul Constituţiei să conţină în mod expres formula: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

Familia

Iulian Capsali întemeiază o familie frumoasă, soția sa aducându-i pe lume nouă copii. Cei nouă copiii, crescuți cu multă jertfă, în spiritul credinței creștinești și cu deschidere spre valorile educației prin școală, reprezintă argumentul ce nu poate fi contestat, care-l recomandă pe Iulian Capsali pentru a-i acorda încrederea noastră.

Reuşita lui de până în prezent în plan familial – oferind un model de familie creștină numeroasă care trebuie reafirmat în societatea noastră – dovedeşte că jertfa nu rămâne fără să rodească, mai cu seama atunci când eforturile pe care le depunem au în vedere mai mult binele celorlalţi, al comunităţii, al neamului, al lumii în care trăim, într-un cuvânt, al „familiei mari” din care facem cu toţii parte. Ceea ce ne-a impresionat la Iulian Capsali este tocmai această perspectiva comunitară, deschisă către ceilalţi, această conştiinţă că singuri nu ne putem salva, că numai împreună avem şansa de a ne păstra identitatea românească şi creştină.

Realitatea acestor ani

Viitorul românilor este din ce in ce mai nesigur în propria lor ţară. Ne creştem copiii, îi educăm, dar ne gândim cu durere că mâine vor trebui să plece în lumea largă pentru a o lua de la zero, pentru că ţara lor nu le-a putut oferi nimic. Iulian Capsali are conştiința acută că trebuie să lupte pentru viitorul copiilor săi şi a tuturor copiilor din România. În ce Românie vor trăi aceştia? O Românie în care credinţa şi identitatea sunt batjocorite, sau într-o Românie firească, o Românie aşa cum o voiau şi așa cum era cea pe care o iubeau înaintaşii noştri?

Având în vedere toate acestea, asociaţiile semnatare ale acestui document l-au îndemnat şi delegat pe Iulian Capsali să reprezinte drepturile şi interesele familiei din România în Parlamentul European, şi, totodată în mediul public românesc. În primul rând, este vorba despre respectarea dreptului părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriei lor tradiţii şi credinţe, lucru precizat de Constituţia României, dar nespecificat în Codul civil românesc şi în legile europene. De asemenea, mandatul nostru are în vedere asigurarea unui context economic social, cultural, educaţional şi legislativ care să protejeze familia. Nu în ultimul rând, domnul Iulian Capsali este delegat să contribuie după putere la promovarea acelor legi care vor asigura copiilor noştri posibilitatea de a trăi într-o ţară suverană, în care ocrotirea mediului natural şi educaţional, sănătatea şi viaţa să fie asigurate ca drepturi fundamentale ale cetăţenilor.

Parlamentul European este locul în care astăzi se decide viitorul popoarelor europene. Însă, până acum, majoritatea reprezentanţilor noştri au votat, în cele mai multe cazuri, aşa cum li s-a dictat din culise, mai curând împotriva intereselor familiei, a suveranităţii naţionale, a educaţiei şi sănătăţii poporului român. Cu ajutorul dumneavoastră, vom încerca să adunăm semnăturile necesare pentru participarea lui Iulian Capsali la alegerile europarlamentare şi pentru câştigarea acestui loc în Parlamentul European, unde să ne reprezinte voinţa.

Doamne ajută !

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

președintele Asociatiei

Vă rugăm, donați 2% din impozit, pentru Asociația Prietenii Sfântului Efrem cel Nou

În anul 2013 am primit, prin donarea celor 2%, din mai multe județe din țară, de la aproximativ 150 de persoane, aproximativ 6.000 lei. Îi vom folosi în prima fază a construcției Comunității Terapeutice.

Proiect 2

Atașat aveți formularul, pe care puteți trece anul 2013, datele dvs personale, data și semnătura. L-am atașat în format word și PDF, oricare fiind bun de listat, completat și depus la Administrația Financiară din județul dvs.

2 % ptr Asociatia Prietenii Sfantului Efrem cel Nou

sau

2 la suta ptr Asociatia Prietenii Sf Efrem cel Nou

 

Mulțumim și Dumnezeu să vă rânduiască mântuire, cu rugăciunile Sfântului Efrem cel Nou.

 

Președintele Asociației,

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Gânduri care m-au condus la Ortodoxie. De ce cred că fiecare om ar trebui să fie creștin ortodox

DSC01072[1]

Părintele Rafail, fost catolic, originar din Ungaria, astăzi preot ortodox în județul Mureș, alături de prietenul lui, Csaba – viitorul Pavel, în pelerinaj la Athos

 

Prin ajutorul nevăzut al lui Dumnezeu şi al Maicii Sale am fost condus spre Ortodoxie deşi m-am născut într-o familie cu tradiţie protestantă, într-un sat maghiar ardelean. De mic am fost crescut de părinţi şi bunici cu frică de Dumnezeu şi am învăţat să mă rog, să merg la biserică. Întotdeauna m-am străduit să fiu un bun creştin şi eram bucuros când mergeam la biserică şi îmi plăcea şi gândul că toate lucrurile au fost create de Dumnezeu. Nu mi-am pus întrebarea ce este cu celelalte religii.

Eu credeam că fiecare trebuie să urmeze calea familiei în care s-a născut şi că acest fapt nu se mai poate schimba şi să facă tot ce poate ca să fie plăcut lui Dumnezeu. Citeam Sfânta Scriptură şi mă străduiam să urmez cât puteam învăţăturile din ea. Dacă greşeam, fiind protestant, mă gândeam că mă va ierta Dumnezeu dacă de data viitoare nu mai greşesc. De aceea, din când în când mă încordam şi încercam să fiu un om mai bun, să aflu mai multe. Credeam că pot exista minuni, dar că timpul marilor minuni ca cele din Biblie a trecut.

Din întâmplare, odată, m-am uitat la câteva minute dintr-un film vechi care prezenta o întâmplare din viaţa oamenilor dintr-un sat. Am văzut în scena aceea că era o statuie a Maicii Domnului într-o scorbură şi că personajul feminin principal, fiind la câmp, voia să ajungă acasă, pentru că începuse o ploaie torenţială. Atunci s-a rugat Maicii Domnului, în faţa statuii, ca ploaia să se oprească. Deşi filmul nu era despre religie şi minuni, ploaia s-a oprit şi personajul bucuros a mulţumit Maicii Domnului şi şi-a văzut de drum. Scena aceasta mi-a rămas întipărită în minte exact ca o minune adevărată şi eram convins că Maica Domnului ar fi făcut aceasta şi în realitate. De atunci, mereu am avut un gând de bucurie şi de încredere faţă de Maica Domnului, căci ştiam că ea poate întoarce lucrurile spre bine.

Cu timpul am realizat că ceea ce citesc în Biblie nu este întotdeauna în concordanţă cu ce aud în predici, la biserica protestantă unde mergeam, lucru care mă deranja, dar îmi închideam urechile la astfel de predici şi încercam să ciugulesc numai ceea ce era conform cu ce citisem. Mai târziu, am început să citesc scrieri ale unor oameni cu viaţă îmbunătăţită şi sfinţită (la început numai romano-catolici, pentru că prima dată de ei mi-a fost dat să aud). Pentru că eram închis în lumea protestantă, aveam impresia ca în curând nu o să mai am de la cine învăţa şi aceasta nu pentru că nu ar fi printre ei oameni mai buni ca mine, ci pentru că simţeam că teologia de acolo este şubredă.

Ştiam că nu am reuşit să fiu un bun creştin şi că fără ajutor şi exemple nici nu voi putea reuşi, deşi mă străduiam. Evanghelia îmi era de ajutor, dar nu înţelegeam toate cele scrise acolo, este adevărat că nici acum nu înţeleg tot, iar perfecţiunea de acolo era greu de urmat, deci simţeam că îmi trebuie o scară să urc până acolo. Atunci mi-am adus aminte că a fost un părinte care prevăzuse sfârşitul comunismului în România şi speram că dacă citesc despre el, o să mai pot învăţa ceva. Nu ştiam cine este, dar am căutat pe internet, aşa am ajuns la numele părintelui Arsenie Boca. Începând de aici, a fost apoi o explozie de informaţii, am aflat de un loc numit Athos (Sfântul Munte), unde trăiesc numai călugări şi am aflat că acolo au vieţuit o mulţime de sfinţi şi că, prin tradiţia vie de acolo, cu siguranţă trăiesc şi astăzi sfinţi.

Mi-am dat seama că în lume trăiesc trei feluri de oameni: ortodocşii, care erau cei ce au păstrat drumul drept dumnezeiesc şi apostolic, dovada era aceea că ei aveau sfinţi în cel mai puternic sens al cuvântului. Sfinţii fiind fructele Ortodoxiei, îmi aminteau că „pomul după fructe îl cunoşti”. Nu m-a interesat că nu toţi ortodocşii sunt oameni sfinţi, era de ajuns să ştiu că nu demult au trăit oameni ca părintele Paisie Aghioritul şi ca părintele Porfirie şi că mulţi oameni care trăiesc astăzi, i-au întâlnit şi pot povesti experienţele lor personale cu ei.

Urmau ceilalţi oameni credincioşi, indiferent din care religie, între care eram şi eu. Am căutat „fructe” asemănătoare şi aici, dar balanţa înclina greu spre Ortodoxie; mai auzisem la romano-catolici de câteva minuni, dar în rest nu ştiu să fii auzit. Fapt care îmi punea un mare semn de întrebare.

Şi mai erau şi ateii, care pentru mine erau de neînţeles, nu pricepeam cum nu îşi pun întrebarea de unde sunt şi încotro merg şi dacă şi-o pun, cum se poate, chiar dacă toată istoria omenirii este încărcată de religie, ei nici măcar nu încearcă să caute un om despre care alţii spun că are viaţă sfinţită şi să încerce să discute cu el şi să îl întrebe, până când îşi lămuresc punctul lor de vedere, care cu siguranţă se va dovedi greşit.

Oricum, ştiu că „credinţa este darul lui Dumnezeu” şi că dacă un moment m-ar părăsi Dumnezeu, mi-aş pierde şi eu credinţa aceasta puţină pe care o am. Deci, pe atei îi văd ca pe cei care au pierdut prima luptă spre sfinţenie şi o mână rea îi tot loveşte în jos şi îi ţine departe de Adevăr, dar cred şi că războiul nu s-a terminat şi că în orice moment se poate ivi o împrejurare, poate chiar banală, care să îi propulseze pe atei mult înainte pe drumul credinţei în Dumnezeu, căci voia Lui este ca toţi să se mântuiască şi la cunoaşterea Adevărului să vină.

M-am gândit mult cum aş putea să îi atrag pe atei spre credinţă, măcar să îi preocupe gândul la ea. Şi de câte ori am ocazia, le spun să se gândească la ceva, la vreo dorinţă bună, care dacă s-ar împlini, ar fi de ajuns pentru ei să creadă, că şi ei au un suflet şi sunt creaţia lui Dumnezeu. Eu sunt convins că dacă cineva are în mod sincer un astfel de gând, atunci Dumnezeu va avea grijă şi îl va împlini. Cred, de asemenea, că fiecare om este la un pas de a fi sfânt, numai că nu ştie unde şi cum să pună pasul.

Există şi oameni care cred că există un Dumnezeu care veghează asupra lor, dar din diferite motive ei nu sunt ortodocşi; ei depun un efort, după cum le este obiceiul şi conform cu religia lor, am fost şi sunt sigur că Dumnezeu îi iubeşte mult şi pe ei. Deci m-am întrebat dacă Dumnezeu este mulţumit în totalitate de acest efort, pentru că, în acest caz, ei pot continua liniştiţi să meargă pe drumul urmat de familie sau în cel care s-au născut.

Dar imediat îmi apărea problema cu pomul care are fructe şi pomul care nu are fructe. De ce în Biserica Ortodoxa au fost şi sunt sfinţi până astăzi, iar la alte confesiuni, în ciuda efortului depus de fiecare, nu prea se pot auzi astfel de cazuri. Întrebarea asta m-a frământat mult. Şi aşa am început să merg înapoi în timp, să văd ce s-a întâmplat. Şi am aflat că după Înălţarea la cer a Mântuitorului, prin Sfinţii Apostoli, care au primit pe Duhul Sfânt, s-a format o Biserică creştină sfinţită de Hristos.

Această Biserică este viţa-de-vie plantată de Dumnezeu, care cu timpul s-a ramificat în aşa fel că fiecare ramură nouă apărea prin lucrarea Duhului Sfânt. Deci nimic nu a fost la întâmplare, din deşteptăciune sau din iscusinţă omenească. Fiecare preot era sfinţit, dacă era considerat apt pentru aceasta, prin punerea mâinilor unui Sfânt Apostol sau mai târziu ale unui episcop. Şi aşa se transmitea Duhul Sfânt şi aşa a crescut Biserica. Dar au apărut oameni care, poate nu din rea voinţă, dar din lipsa harului dumnezeiesc, au venit cu păreri proprii şi aşa au început să apară grupuri de oameni cu păreri contradictorii în sânul Bisericii.

Am aflat că pentru clarificarea părerilor apărute în Biserică au fost şapte sinoade ecumenice, la care au participat episcopi între care erau şi sfinţi în toată puterea cuvântului. Sfinţi care şi azi fac minuni, consemnate în cărţi sau povestite de oameni obişnuiţi, care au fost ajutaţi în diverse probleme. Deci sfinţii aceştia au fost cei care prin har au apărat şi au curăţat Biserica Ortodoxă de erezii şi ne-au lăsat-o moştenire aşa cum este ea azi, păstrând natura ei iniţială de inspiraţie divină şi nu amestecată cu păreri bazate pe logica omenească.

La fiecare Sinod Ecumenic au fost îndepărtate ramurile care, de fapt, s-au tăiat singure de la tradiţia apostolică de inspiraţie divină, din cauza reprezentanţilor lor care au încercat să introducă idei care s-au dovedit a fi false de către aceste sinoade. Unele ramuri, până să fie tăiate s-au dezvoltat foarte mult. Aşa s-a întâmplat la un moment dat, în anul 1054, cu Biserica apuseană.

Probabil că aşa cum, dacă tăiem o ramură de vie, acesta poate fi verde şi mai poate avea câţiva ciorchini sănătoşi şi mai poate părea că e o viţă sănătoasă încă o zi, aşa şi biserica apuseană de acum poate da oamenilor obişnuiţi impresia că este încă legată în mod direct de trunchiul iniţial. O mie de ani înaintea lui Dumnezeu sunt ca o zi. Deci, probabil datorită faptului că ziua lui Dumnezeu este lungă, aceste ramuri nu s-au veştejit imediat, ci au rămas, ca şi cum ar fi vii, şi poate chiar mai pot fi văzute şi fructe pe aceste ramuri. Dar acestea nu sunt datorită faptului că, uite, şi aşa tăiată, ramura este bună, ci datorită faptului că via a fost odată legată în mod direct de rădăcina care este Hristos şi că tot ce este atins de mâna lui Dumnezeu, primeşte viaţă şi putere divină care nu se pierde.

Deci ramura aceasta trăieşte din moştenirea ei iniţială, dar ea e sortită veştejirii, dacă nu va fi realtoită. Aşa cum Adam a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi, după căderea lui, omul a decăzut şi poate ar fi fost de aşteptat să fie din ce în ce mai rău… totuşi după Adam au existat sfinţi, ca Maica Domnului, care a făcut posibilă Întruparea lui Dumnezeu. Aceasta nu se datorează căderii lui Adam, ci iubirii imense cu care Dumnezeu a atins omul când l-a creat, iubire care lucrează de atunci în fiecare om.

Deci, aşa văd eu şi celelalte religii care dacă mai au ceva strălucire, se datorează faptului că ele odată au fost legate de Biserica apostolică şi nu datorită îmbunătăţirilor introduse prin iniţiativa omenească şi care sunt opuse voinţei lui Dumnezeu. Mai ştiu şi că Dumnezeu a ales deja o zi pentru judecată şi că toţi vom fi prezenţi acolo. Deci, din această perspectivă, de ce ar mai trebui ca unii să rămână înfipţi în nişte ramuri tăiate, care sunt sortite veştejirii? De ce să nu revină toţi la trunchi? Motivele sunt superficialitatea, confortul, rudele, anturajul, obişnuinţa, tradiţia formată. Dar sunt temeinice aceste motive? Bineînţeles că nu sunt. Dar cine este legat de ele ştie că acestea au o putere foarte mare.

Ele pot lăsa omul să se depărteze puţin să se uite în jur, dar ca un lanţ strânge tare şi provoacă o durere foarte mare în momentul când noi am vrea să îl rupem. Deci trebuie să vină un moment când închidem ochii, întoarcem puţin capul, să nu ne sară vreo scânteie în ochi, şi lovim lanţul cu toata puterea şi numai după aceea ne uităm să vedem ce s-a întâmplat. Este posibil ca lovitura să ne fi rănit uşor şi pe noi şi pe ceilalţi care se află la celălalt capăt al lanţului… Dar n-avem de ales. Dacă nu lovim atunci, rămânem unde am fost, pe acelaşi drum

După aceea, poate ne întrebăm: Am făcut bine? Da, am făcut bine, dacă vrem să fim în aceeaşi barcă cu sfinţii şi cu Dumnezeu! Pentru că atunci când vechiul lanţ se rupe, el este imediat înlocuit cu lanţul de aur al iubirii lui Dumnezeu, care nu face răni, ci vindecă şi care este atât de plăcut, că omului îi vine să îl sărute în fiecare clipă şi să tragă de el încontinuu, ca să ajungă cât mai repede la celălalt capăt, unde este Dumnezeu.

După aceasta, mereu să avem grijă să scuturăm acest nou lanţ şi prin aceasta să dăm semnal că avem nevoie de ajutor şi vom primi răspuns de la celălalt capăt. Când alunecam şi cădem, iarăşi avem lanţul, ne ţinem de el şi ştim că nu putem da greş, pentru că lanţul vine în mod direct de la bunul Dumnezeu şi nu se interpune nimic între noi şi El.

Deci, după gândurile acestea Dumnezeu m-a pus şi pe mine în faţa alegerii şi mi-a spus prin cineva: Ar trebui să te botezi, să fii ortodox! Am avut una-două secunde timp de gândire, că eram în mijlocul unei discuţii. Şi Dumnezeu mi-a dat putere şi gând curat şi am închis ochii şi am lovit lanţul… şi apoi am răspuns: Bine! Mă voi boteza! Atunci nu ştiam ce va urma şi nici cum trebuie să fie un ortodox. Dar ştiam că vreau şi atunci numai asta a contat. Poate m-ar întreba cineva: Şi ţi-a părut rău? Aş răspunde că-mi pare rău numai de timpul pierdut până atunci şi de timpul pe care îl pierd şi acum cu tot felul de lucruri neimportante.

Au fost totuşi probleme după aceea cu familia mea, dar nu mari, cele mai multe poate le-am provocat eu din lipsa mea de experienţă şi din prea mult entuziasm. Ştiu însă că în felul acesta o să pot să ajut mult mai mult pe cei dragi mie, deşi aparent m-am îndepărtat de ei. Dar acum, prin Dumnezeu, Maica Domnului, sfinţi, preoţi, monahi şi simpli credincioşi, adică prin Biserica Ortodoxă, eu pot fi mai aproape de oricine îmi doresc. Am fost primit şi sunt primit cu multă dragoste de ortodocşi, fie ei români, greci, sârbi, ruşi şi unguri, indiferent în ce loc m-am dus.

Rămâne ultima problemă: am rezolvat tot, totul este gata? Nu… acum doar începe! Omul s-a născut de la Dumnezeu, care l-a creat cu voinţă liberă, dar ca să facă voia Lui cu ajutorul Lui. Omul a căzut, dar trebuie să găsească drumul de întoarcere şi să meargă pe el, ca să se împlinească dorinţa Mântuitorului: „Facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ!” şi atunci Dumnezeu îşi va face loc de odihnă în creaţia Lui, adică în om.

Să ne ajute bunul Dumnezeu şi Maica Sa, împreună cu toţi sfinţii, să reuşim şi noi toţi în aceasta!

 

Pavel din Ungaria

 

P.S. – Vă rog ca în rugăciunile voastre să vă aduceţi aminte şi de poporul maghiar, ca Dumnezeu să îl lumineze şi să se întoarcă în număr cât mai mare la Biserica Ortodoxă. Cred, de asemenea, că Ortodoxia, calea rugăciunii, este cea care poate rezolva toate problemele, chiar dacă de multe ori ni se propun tot felul de alte soluţii. Şi cred că Biserica Ortodoxă este de fapt cea mai mare comoară pe care noi o avem.