Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Starea actuală din Grecia în ceea ce privește îngrădirea de erezie (sau întreruperea pomenirii ierarhilor eretici și a comuniunii cu preoții eretici ecumeniști)

Așa cum în vremea Sfântului Vasile cel Mare a izbucnit furtuna prin ereziile lui Arie și ale lui Sabelie, iar ortodocșii erau încercați și din punct de vedere practic al vieții de zi cu zi prin greutățile care decurgeau din prigoana dezlănțuită de eretici asupra lor, la fel și astăzi cei care vor să păstreze credința ortodoxă neîntinată de ereticii ecumeniști își duc cu greutate viața duhovnicească, pentru că există scindare (dezbinare) chiar și între cei care luptă sau care cred că luptă împotriva panereziei ecumeniste.

Descrierea pe care Sfântul Vasile cel Mare o face în ultimul capitol al lucrării lui „Despre Sfântul Duh” este atât de definitorie și de reprezentativă, încât ai impresia că a fost scrisă pentru situația ecleziastică din zilele noastre.

„Deci cu ce vom asemăna situația prezentă (de acum)?

Seamănă, într-adevăr, cu un război naval, izbucnit între marinari războinici, din cauza unor vechi neînțelegeri (căci au lăsat să crească în ei ura unora față de ceilalți); imaginează-ți, deci, acest tablou: flota (părților beligerante) pornește din ambele părți la atac cu mult elan. Apropiindu-se corăbiile una de alta, mânia ajunge la culme și (bărbații) încep lupta.

Presupune, dacă vrei, că în același timp corăbiile sunt zdruncinate de o furtună violentă și că o întunecime deasă, provocată de nori, învăluie totul, încât să nu se mai poată face deosebire între prieteni și dușmani, iar semnele lor distinctive nu mai pot fi recunoscute din cauza confuziei (generale).

Să mai adăugăm tabloului, pentru a-l face mai viu, o mare agitată, o ploaie torențială și valuri ridicate de furtună. Apoi, un vânt puternic, suflând din toate părțile către același punct și vasele ciocnindu-se (între ele). În această situație închipuie-ți că unii dintre luptători trădează, trecând în cursul luptei în tabăra dușmană, alții încearcă să conducă vasele purtate de vânturi împotriva atacanților, iar alții (cuprinși) de revolta pe care le-a inspirat-o invidia față de superiori și de dorința de a fi fiecare stăpân, se ucid reciproc.” (în capitolul XXX: Expunere a situației Bisericii, conform P.S.B, volumul 12, E. I. B. M. B. O. R., București, 1988, pp. 89-90)

Acest punct este călcâiul lui Ahile (punctul nevralgic, sensibil, vulnerabil – n.trad.) și al bărbaților care luptă pentru apărarea învățăturii Bisericii, precum și al anti-ecumeniștilor. A început o luptă, chiar dacă cu întârziere – nu este locul să expun aici ce trebuia să se întâmple în trecutul apropiat sau îndepărtat – iar anumiți frați nu respectă lupta noastră, așa cum este ea, însă de notat că dacă ea nu avea loc, nu știu dacă ar fi existat astăzi îngrădire de erezie sau dacă ei înșiși (frații de mai sus) ar fi purces vreodată la întreruperea pomenirii ierarhilor eretici.

Ceea ce știu bine este că cu toate că ne-am asumat o luptă care ne costă din punct de vedere personal (adică are parte de prigoană – pr. Paisie a fost oprit de la slujire de către mitopolitul ecumenist Theoclit al Florinei – n.trad.) și care are un preț ce nu este același pentru toți, acești frați în mod public pe internet nu numai că ne nedreptățesc (jignesc) în omiliile lor, dar spun și lucruri lipsite de sens.

Unul dintre ei a spus despre mine personal că eu „merg direct spre schismă”, fără să conștientizeze că el însuși este în schismă (este vorba de pr. prof. Teodor Zisis – n.trad.), pentru că atunci când te îngrădești numai de mitropolitul tău eparhiot și ești în comuniune (te împărtășești) cu alți episcopi, care nu s-au îngrădit de erezie, prin întreruperea pomenirii mai-marilor lor eretici ecumeniști, atunci de fapt răul pe care îl faci este dublu:

a) în realitate nu ai întrerupt pomenirea (nu te-ai îngrădit de erezie), devreme ce nu ai întrerupt comuniunea cu erezia, căci te împărtășești cu alți episcopi, care pomenesc pe eretici;

b) te îngrădești de mitropolitul tău (al Thesalonicului – n.trad.), care te va trage la răspundere (pe bună dreptate – n.trad.) că te împărtășești cu mitropolitul de Pireu și nu ești în comuniune cu el, cu mitropolitul de Thesalonic, dar amândoi pomenesc eretici ecumeniști. Aici, nu altundeva, este schisma.

Noi am întrerupt comuniunea cu toți cei care pomenesc pe eretici, chiar dacă unii dintre aceștia se exprimă oral sau în scris împotriva ecumenismului; câtă vreme sunt în comuniune cu ereticii ecumeniști și au îngăduit ca Sinodul ierarhiei grecești să fie de partea sinodului tâlhăresc de la Kolimbari noi ne îngrădim de ei; aceste lucruri pe care le auzim despre arhierei „cu cuget ortodox”, care însă sunt în comuniune cu ecumeniști, ni se par ca niște afirmații gratuite, fără sens, zadarnice, fără rezultate concrete pozitive.

Toți acești episcopi „cu cuget ortodox” sau „credincioși” sunt primii vinovați, pentru că cu toate că mulți credincioși au încredere în ei, nu și-au făcut datoria de arhierei. Nu mai vreau să mai aud de episcopi „cu cuget ortodox”, pentru că dacă tot atât de „ortodocși” ar fi fost și cei din trecut, din cadrul istoriei noastre bisericești, nu mai exista astăzi Ortodoxie. Din păcate, acești episcopi sunt buni numai la vorbe, nu și la fapte ortodoxe!

Ca să nu mă refer numai la mitropoliții „cu cuget ortodox”, voi aminti și pe ieromonahi, care sunt atrași de către mitropoliți după ei, iar odată cu ei tot sistemul de clerici și laici care și-au format un model de viață duhovnicească cu adevărat protestant – acest lucru se vede după modul în care toți aceștia se poziționează față de înșelarea care există până acum, referitoare la caracterul opțional, nu obligatoriu al Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol (și în general al Sfintelor Canoane – n.trad.); aceștia nu au putut să combată ceea ce eu am scris despre Canonul menționat mai sus, nu numai mitropolitul de Florina, dar nici cei care se consideră că au o educație patristică.

Prin urmare (părinte profesor Teodor Zisis – n.trad.), sunteți compromis în fața turmei, căci prin greșita interpretare a canonului 15 i-ați ținut până în prezent pe credincioși ca să nu purceadă la întreruperea comuniunii sau să o facă nu așa cum trebuie, iar în final îngrădirea lor de erezie să nu existe și de aceea sunteți dator – împreună cu cei de un cuget cu dvs – să retrageți cele afirmate despre Canonul 15! Adică, dvs sunteți în comuniune cu erezia (prin slujirea cu ÎPS Longhin Jar sau cu ÎPS Serafim de Pireu – n.trad.) și vă rog să nu mai vă bateți joc de poporul ortodox și de Biserica lui Hristos, care într-o anumită zi vă va judeca pentru a face dreptate.

Nu mă voi referi deloc la intrigile unora, care au reușit să îi dezbine pe unii aghioriți. Nu mă voi referi, în acest articol, nici la cei care vor să accentueze numai problema calendarului și aproape că au reușit să îi dezbine pe cei îngrădiți.

Cu toți cei care au colaborat la dezbinare nu vom mai fi deloc îngăduitori cu ei. Iar cei care refuză să recunoască sfințenia Cuviosului Paisie Aghioritul, pentru că ecumeniștii au declarat canonizarea lui și afirmă că ecumeniștii ar vrea în viitor să îl pună pe Sfântul Paisie pe același calapod cu „sfântul patriarh Athenagora” (mare ecumenist), cred că aceștia deja nu mai gândesc cum trebuie.

Într-adevăr există ceva deliberat în ceea ce privește canonizările (se urmărește și un scoop ascuns – n.trad.), chiar au găsit oameni naivi care pentru că ecumeniștii îi canonizează pe unii părinți contemporani consideră că nu trebuie să lupte împotriva acțiunilor greșite săvârșite de reprezentanții patriarhiei ecumenice, însă nu vom ajunge la astfel de afirmații ca cele de mai sus, chiar dacă la un moment dat Sfântul Paisie a făcut vreo greșeală și a cerut binecuvântare de la patriarhul Athenagora sau l-a sprijinit pe Gondikakis (fostul stareț al mănăstirii Iviron, mare ecumenist – n.trad.)

Nu cred că Sfântul Paisie ar fi făcut astăzi la fel sau dacă după tot ce s-a întâmplat s-ar fi aliat cu egumenii din Sfântul Munte Athos, care îl susțin în mod ridicol încă pe patriarhul actual, Bartolomeu. Personal nu consider că spun o blasfemie la adresa părintelui meu duhovnicesc, fostul mitropolit Augustin al Florinei, pentru că cred că a greșit când a reluat pomenirea, așa cum au făcut și părinții aghioriți, după întreruperea pomenirii pe care au făcut-o în vremea patriarhului Athenagora (pr. Paisie vrea să spună că mai bine nu reluau pomenirea devreme ce cei pomeniți nu s-au dezis de panerezia ecumenistă, ci au mers din rău în mai rău – n.trad.).

Însă consider că este o greșeală să le punem pe toate la același nivel. Oricine ar fi cel care dezbină îngrădirea de erezie, fie din dreapta, fie din stânga, îl rog să nu mai continue, ci să se oprească! Pentru că cel puțin pe mine, nevrednicul, mă va găsi împotriva lui. Voi fi obligat să mă delimitez, cu orice preț, de oricine aduce dezbinare, chiar dacă va fi nevoie să rămân cu totul singur!

Arhimandrit Paisie Papadopoulos

Egumenul Sfintei Mănăstiri a

Sfântului Grigorie Palama

din Filota

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.ro/2018/04/blog-post_26.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian-Ioan Staicu
Notă – Gheron Sava Lavriotul are asemenea împreună-luptători, mai bine zis Hristos îi are pe amândoi și pe mulți alții. Cei care merg pe calea acriviei sunt tot mai numeroși, indiferent de propaganda mincinoșilor, care au conștiințele „înmuiate” de comuniunea cu erezia și nu urmează prin faptă Sfinților Părinți. Scopul nostru – al ortodocșilor – este a se afla adevărul, nu a se îngropa adevărul. Oricum Adevărul-Hristos, chiar și când a fost îngropat, A ÎNVIAT ÎNTRU SLAVĂ (pr. Ciprian).

În vremea noastră există ceva comun cu epoca primilor creștini

Există un element comun nu numai pentru  că în secolul al XX-lea (dar și în secolul XXI), ca și în secolul I, popoarele păgâne s-au ridicat împotriva lui Hristos, umplând pământul de sângele martirilor. Epoca noastră mai are și un alt punct comun cu epoca proto-creștină: astăzi sunt puțini cei care au primit credința odată cu laptele matern (adică au fost învățați dreapta credință din pruncie – n.trad.). Mulți au venit târziu, în timpul vieții lor, la credința în Dumnezeu, iar adesea numai pe patul de moarte, după ce au trăit deja pustiirea și groaza sufletească din cauza vieții trăită fără Dumnezeu și a nebuniei împotrivirii sau a luptei lor împotriva lui Dumnezeu.

Nu a existat nici un secol în istorie mai sărac și mai decăzut din punct de vedere duhovnicesc ca secolul nostru. Și nu a existat nici o epocă mai binecuvântată în Domnul ca aceasta, pentru întoarcerea și transformarea lui Saul în Pavel.

Iar fiecare dintre noi are propriul lui drum spre Damasc, iar pe această cale dintr-o dată vede o lumină strălucitoare din cer și cere din suflet, în stare de emoție negrăită: „Doamne, ce Îmi poruncești să fac?”

Transformarea oamenilor care au crezut în Hristos a fost atât de înflăcărată încât a rămas aprinsă de la prima lor întâlnire cu Dumnezeu până la capătul vieții lor.

Astfel au fost și cei trei Noi Mucenici, care au venit în zilele noastre la mănăstirea aceasta (Optina) și pe care îi cunoaște deja întreaga lume ortodoxă: ieromonahul Vasile, monahul Trofim și monahul Therapon (este vorba despre cei trei Noi Mucenici de la Optina – n.trad.).

Starețul Ilie de la Optina

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/04/blog-post_803.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: am primit astăzi un sms foarte frumos, pe care îl atașez acestui mic articol (îi mulțumesc fratelui Dinu de la Râmnicu-Sărat pentru el):

Ortodocșii niciodată nu au fost, nu sunt și nici nu vor fi dezbinați, ci ei se iubesc dinainte de a se cunoaște. Însă ce anume îi unește? Ce anume îi face să se iubească? Ce anume îi face un duh și un trup? ADEVĂRUL și învățătura de veacuri neschimbată a Bisericii.

Însă cei care vor face compromisuri de credință vor fi dezbinați în primul rând față de ADEVĂR, care este Însuși Hristos, și apoi vor fi dezbinați și de cei care-L urmează.

Nu există cale de mijloc, nu există neutralitate sau diplomație, ci ori cu Hristos ori cu diavolul.

În toată istoria Bisericii nu a existat niciun Sfânt care să fi rămas în comuniune și în ascultare față de un stareț (sau de un părinte duhovnicesc) care urma erezia. Toți au părăsit astfel de stareți „părtași la erezie.”

Iar cei care vor urma Învățăturii celei Drepte vor fi uniți și se vor iubi veșnic, dimpreună cu Maica Domnului și cu toți Sfinții, întru slava Preasfintei Treimi, Dumnezeul nostru. Amin.”

Predica părintelui Xenofont la Duminica Mironosițelor (Schitul Rădeni, 22 aprilie 2018)

Din dragoste față de Hristos, o soră ortodoxă, urmașă actuală a mironosițelor iubitoare de Hristos, a tehnoredactat predica de duminica trecută a părintelui Xenofont.

V-o oferim cu drag, mulțumind părintelui Xenofont pentru cuvântul de foc și celei care s-a ostenit la tehnoredactarea lui și pentru dobândirea binecuvântării lui Hristos, Mântuitorul lumii.

Hristos a înviat!

„Săvârșim astăzi „pomenirea binecredincioaselor purtătoare de miruri și a tuturor ucenicilor Mântuitorului”, lăudându-L pe Domnul întru luminată Învierea Sa. Așa se spune în slujba din Penticostar de azi.

În primul rând astăzi se face pomenirea lui Iosif și Nicodim – martori ai înmormântării Trupului Domnului. Ei doi în numele tuturor drepților Vechiului Testament „au slujit cu așezarea duhului bineplăcută lui Dumnezeu, îngropării Răscumpărătorului oamenilor, au încheiat și au pecetluit prin această faptă cucernica lucrare a fiilor Vechiului Legământ.” (Sfântul Ignatie Briancianinov, Predici).

In al doilea rand sunt pomenite Sfintele Femei Mironosite, „firea cea slaba [care] a biruit pe cea barbateasca, deoarece gandul cel plin de mila [al lor] a placut lui Dumnezeu”, cum se spune in slujba din Penticostar. Participand si ele la ingropare, vinerea, in Duminica Invierii Domnului ele veneau spre mormant pentru a unge Dumnezeiescul Trup cu miresme.

Ajunse la mormant află de slavita Inviere a Domnului si li se spune de catre Inger sa faca cunoscuta Sfintilor Apostoli Invierea. Pentru ravna lor si hotararea de a cinsti atotsfantul Trup al Domnului, ele au fost cele dintai persoane „care au primit nemincinoasa veste a Invierii lui Hristos, care s-au facut primele si puternicile propovaduitoare ale Invierii, ca unele care au auzit vestirea ei din gura Ingerului.” (Sfântul Ignatie Briancianinov, Predici).

Cum sa facem si noi ca sa avem desavarsită lepadare de sine catre Mantuitorul, cum sa facem puterile noastre sufletesti roabe ale Mantuitorului si nu indeletnicirilor pierzatoare de suflete? Cum sa facem ca sa ne deprindem cu cercetarea continua a gandurilor noastre, spre a le alunga pe cele rele si a le pastra pe cele bune si a cugeta in continuare doar ganduri din acestea?

Pentru ca de la gânduri pleacă totul: mantuirea sau pierzania noastra. Caci iata ce ni se spune intr-o cantare chiar din canonul Sfintelor Mironosite de la Utrenia de astazi:“ Venind Hristos, Cel nascut din Maria, si turnand untdelemn, a vindecat sufletul meu cel ranit cu gandurile mele cele talharesti.”

Trebuie sa ne silim neincetat ca sa avem o permanenta stare de trezvie a mintii noastre. Daca Dumnezeu va vedea eforturile noastre staruitoare in acest sens, ne va ajuta sa o si obtinem.

Doar asa vom putea iesi incet, incet de sub posedarea demonica de care suntem tinuti cu totii, mai mult sau mai putin, fiecare dintre noi. Despre posedarea  demonica vorbeste Sf. Ignatie Briancianinov in „Experiente ascetice”, vol I (pp.302-303, Ed. Sophia, Bucuresti, 2000), dar si alti Sfinti Parinti.

Vreau sa dau mai intai un citat din Sf. Ignatie: „Mi s-a povestit urmatorul lucru cu privire la un oarecare  lucrator al rugaciunii. Monahul cu pricina era chemat de catre binefacatorii manastirii in orasul resedinta de gubernie. Vizitandu-i, monahul era tot timpul stramtorat negasind ce sa discute cu ei. O data, monahul a mers la un iubitor de Hristos foarte evlavios. Acesta l-a intrebat pe monah: « De ce  nu mai sunt acum indraciti?». « Cum sa nu fie?- a raspuns monahul! Sunt multi! ». «Dar unde sunt?» a intors cuvantul iubitorul de Hristos. Monahul a raspuns: «In primul rand eu!». «Terminati, ce tot spuneti? » a strigat gazda cu un zambet contorsionat, plin de nedumerire si groaza. «Fiti  incredintat!» a dat monahul sa continue! «Terminati! Terminati! »i-a curmat gazda vorba si a inceput sa discute cu altcineva despre un alt subiect. Cuvantul Crucii si lepadarea de sine sunt nebunii (I Corinteni 1, 18) pentru cei ce nu inteleg lucrarile acestea si puterile lor.  Ce om care nu cunoaste plansul in rugaciune si  tainele pe care acesta le descopera va pricepe cuvintele iesite din adancul plansului? Cel ce a ajuns prin nevointa duhovnceasca la vederea de sine, se vede pe sine ferecat de patimi. Vede duhurile  lepadate lucrand in el si prin el.”

Tot Sf. Ignatie Briancianinov, în „Plângerile unui monah” (Ed. Anastasia, 1997, pp. 72-73 ), arată că: „Viata se organizeaza in functie de modul cum rationeaza omul. Activitatea vazuta si nevazuta depinde intrutotul de gandirea omului, de ceea ce si-a insusit si a tradus in practica ratiunea lui. Din cauza greselilor mele mi s-a zdruncinat insusi modul de a gandi, gandurile si-au pierdut directia cea buna si sfanta. In locul acesteia au aparut sovaiala, nestatornicia, contrazicerea. Un zbucium neincetat al gandurilor atrage dupa sine zbuciumul simtamintelor si de aici se ajunge la tulburarea sufletului, la o viata agitata si dezordonata. Cum as putea sa numesc starea in care ma aflu? Sminteala? Indracire? E bine zis si intr-un fel si in altul.”

Despre aceasta posedare vorbeste si Sf. Teofan Zavoratul in cartea „Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”. Aici, ca si in alte scrieri ale sale, el ne spune ca diavolii se ascund de noi cat pot de tare, indemnandu-ne la tot raul, cel mai adesea prin ganduri, lasandu-ne insa sa credem ca noi insine suntem autorii acestor ganduri.

Noi nu sesizam aceasta posedare insa: „Exista o salasluire nevazuta, ascunsa, a duhurilor[rele] in om; mai exista si o stapanire a duhurilor care nu se ating de trupuri, ci are putere asupra mintilor, pe care le mână cum vor prin patimile ce lucreaza in ei; iar oamenii cred ca faptuiesc ceea ce vor, fiind in fapt batjocoriti de puterile necurate.” (Ed. Sophia, Bucuresti, 1999, p. 154)

Iar in cartea „Raspunsuri ale intrebari ale intelectualilor” (vol II, Ed. Sophia, Bucuresti, 2007), Sf. Teofan ne vorbeste despre faptul ca oamenii nu-si dau deloc seama ca sunt posedati(suntem posedati- mai mult sau mai putin!), de aceea nimeni nu indrazneste sa iasa de sub posedarea demonica, desi cumva realizeaza(realizam) ca ceva nu e in regula cu ei( cu noi).”

In imparatia stapanitorului acestui veac, lucrurile stau cu totul altfel. Acolo nimeni nu stie cine e imparatul sau.  Daca cel mai disperat iubitor al acestei lumi si-ar da seama ca imparatul lui este satana cel rau si intunecat, caruia ii slujeste ca un rob spre propria sa pierzare, ar nazui cu groaza sa iasa din taramul lui- insa vrajmasul si-a ascuns chipul gretos de fiii acestui veac, si iubitorii acestei lumi sunt robi fara sa stie cui.

Auziti mereu:« Asta nu-i voie, cealalta nu e voie, si asa trebuie, si pe dincolo se cuvine» si cand intrebati:«De ce? Cine a poruncit?», nimeni nu poate da raspuns. Toti sunt stramtorati si ingreunati de regulile care functioneaza la ei, chiar le osandesc si le ocarasc, insa nimeni nu indrazneste sa se abata de la ele, de parca s-ar teme de cineva care ii supravegheaza si este gata sa-I traga la socoteala, dar pe care nimeni nu poate totusi sa il arate si sa-l numeasca. Lumea este ansamblul persoanelor care slujesc unei naluci necunoscute a inchipuirii lor, sub care de fapt se ascunde cu viclenie satana cel rautacios.

Ce legi sunt în Împărăția lui Hristos?

Hristos, adevaratul nostrum Dumnezeu, a zis limpede: «Fa asa si pe dincolo, si Imi vei fi placut, si te vei mantui. Leapada-te de tine insuti, fii sarac cu duhul, bland, pasnic, curat cu inima, rabdator, sa iubesti dreptatea, sa ramai in evlavie inaintea Mea ziua si noaptea, sa-I doresti aproapelui tau binele si sa ii faci binele, si toate poruncile Mele sa le implinesti cum se cuvine, fara sa te cruti».

Vedeti cat de limpezi si bine hotarnicite sunt toate acestea? Si nu doar limpezi, ci si pecetluite pentru totdeauna cu o schimbare de neatins: cum este scris, asa va fi pana la sfarsitul veacului. Si oricine intra in Imparatia lui Hristos stie, probabil, ce are de facut; nu asteapta niciun fel de schimbari in asezamintele de lege ale Bisericii, drept care si merge pe calea cea buna cu buna nadejde, avand deplina incredintare ca va ajunge fara indoiala la ceea ce cauta.

In imparatia stapanitorului acestui veac, lucrurile stau cu totul altfel. Acolo nu-ti poti opri nicidecum gandul la ceva bine hotarnicit. Duhul iubitorilor acestei lumi este cunoscut: duhul egoismului, al trufiei, al interesului, al placerii si senzualitatii de tot felul. Dar aplicatiile acestui duh, legea si regulile lumii, sunt atat de subrede, nedefinite, schimbatoare, incat nimeni nu poate baga mana in foc ca maine n-o sa inceapa a socoti vicios lucrul pe care acum il admira.

Obiceiurile lumii curg ca apa, si regulile ei in ce priveste imbracamintea, vorbirea, intalnirile, relatiile, felul de a sta, de a sedea si indeobste orice, sunt nestatornice ca miscarea vazduhului: acum sunt asa, iar maine vine in zbor o noua moda de nu stiu pe unde si intoarce totul pe dos. Lumea este o scena pe care satana isi bate joc de biata omenire, punand-o sa se invarta la porunca sa, ca niste maimute sau papusi la iarmaroc, punand-o sa socoata lucru de pret, important, esential ceea ce in sine este marunt, nimicnic, desert.

Si toti sunt prinsi cu asta: si mici si mari, fara a excepta nici pe cei care si prin obarsie, si prin educatie, si prin pozitia lor lumeasca ar putea, pare-se, sa-si intrebuinteze timpul si eforturile pentru ceva mai bun decat nalucile acestea.”(pag.23-25) Lucruri asemanatoare spune si Sfantul Maxim Marturisitorul in Filocalia II.

Sa retinem deci ca toti suntem sub posedarea demonica atat timp cat suntem tinuti de patimi. Doar Sfintii nu erau sub posedarea aceasta!

Deci, trebuie sa avem necontenit atentie la gandurile noastre, sa le analizam, sa le supunem criticii( Sf. Teofan Zavoratul) si sa le comparam mereu cu: scrierile Sfintelor Scripturi( asa cum sunt talcuite de Sfintii Parinti) si Pidalionul ca sa putem sti tot timpul cand gandurile care ne vin in sinea noastra sunt ale noastre si cand nu( sunt ale diavolului care asa cum spune Sf Teofan Zavoratul, sta intru noi!

Chiar daca la botez a fost scos din adancurile sufletului nostru cum spune Sf Diadoh al Foticeei, el graviteaza undeva mai la suprafata si atat timp cat suntem nedespatimiti, ne face sa gandim ce vrea el atat timp cat noi nu comparam gandurile.

Dar ar trebui gand dupa gand sa facem asta, pentru ca vrajmasul vine cu dese ganduri. Nu reuseste cu un gand, vine cu al doilea, cu al treilea si ne lupta necontenit prin gandurile pe care le trimite asupra noastra. Mai mult cu gandurile decat cu sentimentele sau voirile pentru ca gandurile sunt mai iuti, spune el.)

Sfantul Ignatie Briancianinov, citandu-l aici pe Sf. Isihie Sinaitul, ne atentioneaza in „Experiente ascetice” (vol I, Editura Sophia, 2000, p. 215) asupra faptului ca: „pazirea mintii nu poate avea loc fara trezvie, impreunata cu smerenie si necurmata rugaciune a lui Iisus.”

Cat priveste rugaciunea, sfatul său consta in a rosti cuvintele rugaciunii cat mai rar posibil, ca si cum am silabisi (la fel spune si Sf Efrem Sirul!). Iar “rugaciunea noastra sa fie patrunsa de simtamantul pocaintei, sa se impreuneze cu plansul, si inselarea nu va lucra niciodata in noi”(pag. 235). Iar plansul iata de unde vine:”rod al rugaciunii este vederea din ce in ce mai limpede a pacatelor si pacatosenii proprii, care da putere strapungerii si se preface in plans”( pag 301).

Iar in “Experiente ascetice”( vol II, Ed. Sophia Bucuresti, 2000) citim ca “purtarea cu rabdare a crucii proprii este adevarata vedere si recunoastere a pacatului propriu”( pag. 70)

Sfantul Ignatie Briancianinov tine sa scoata mult in evidenta faptul ca: “Toti Sfintii au fugit cu osardie de imprastiere.  Ei se adunau in sine neincetat sau cel putin cat de des puteau, luand aminte la miscarile inimii si mintii si dandu-le indreptare potrivita cu poruncile Evangheliei”( si ale Pidalionului as zice eu, caci intreaga invatatura a Sfintilor Parinti se gaseste in mare masura in Pidalion). Citandu-l pe Cuviosul Aghaton, Sfantul Ignatie Briancianinov afirma in chip hotarat ca: “Fara sa priveghem cu deadinsul asupra noastra nu putem spori in nicio fapta buna.”

Sfantul Maxim Marturisitorul ne arata si el cum putem dobandi trezvia atentiei. Iata sfatul sau: ”Negrija totala de cele pamantesti si ocuparea neintrerupta cu Sfanta Scriptura( bineinteles cu scrierile Sfintilor Parinti) aduce sufletul la frica de Dumnezeu. Iar frica de Dumnezeu aduce trezia atentiei. Atunci sufletul incepe sa vada dracii care il razboiesc prin ganduri si incepe sa se apere.”( Filocalia vol II).

Pentru Sfantul Maxim Marturisitorul sensul versetului 11 din Psalmul 50, anume:”Inima curata zideste intru mine Dumnezeule si duh drept innoieste in cele dinlauntru ale mele” consta in necesitatea de a fi “ goliti cu desavarsire de gandurile intinate si sa fim umpluti prin har de gandurile dumnezeiesti.”

Revenind la scrierile Sf Ignatie Briancianinov as vrea sa va atrag luarea aminte asupra accentului pe care il pune asupra necesitatii plansului in vederea apararii noastre de toate sagetile diavolului si a oamenilor care se fac uneltele lor, dar si a necesitatii plangerii pacatelor noastre pentru a-L milostivi pe Dumnezeu sa ne miluiasca sufletele noastre. “

Rugaciunea noastra sa fie patrunsa de simtamantul pocaintei, sa se impreuneze cu plansul, si inselarea nu va lucra niciodata in noi”, afirma Sf. Ignatie Briancianinov in Experiente ascetice vol I. Cat priveste necesitatea plansului pentru mantuire dau mai jos mai multe citate din scrierile acestui mare Sfant Parinte pe care ar trebui sa-l citim foarte des pentru vremurile in care traim. “

Darul lacrimilor- aceasta adumbrire a harului dumnezeiesc- il cerceteaza cel mai mult pe nevoitor in vremea rugaciunii cu luare aminte, fiind roada ei obisnuita; altora le vine in vremea citirii; altora in vremea unei osteneli oarecare[…]. Sfintii Parinti poruncesc sa ramanem in acea lucrare in care ne vin lacrimile fiindca lacrimile sunt o roada, iar scopul vietii calugaresti [si a celei mirenesti bineinteles] este dobandirea roadei prin acel mijloc prin care ii place lui Dumnezeu sa o daruiasca”( pag 210).

Dar iata si cateva alte afirmatii ale Sf. Ignatie care scot cum nu se mai poate mai bine in evidenta necesitatea absoluta a plansului pentru mantuirea noastra( toate le gasiti in “ Experiente ascetic” vol I): „Plansul trebuie sa fie o insusire nelipsita a rugaciunii noastre, tovaras si ajutor statornic si nedespartit al rugaciunii noastre, trebuie sa fie sufletul ei.”

“Cel ce nu are plans se afla intr-o stare mincinoasa: el este inselat de trufia sa. Sf. Parinti numesc plansul calauza in nevointa duhovniceasca. El trebuie sa mearga inaintea tuturor cugetarilor noastre evlavioase, sa le indrepteze spre telul adevarat. Cugetarea care nu este patrunsa si calauzita de plans este o cugetare ratacita.” ( pag 171)

Intr-un alt loc, citandu-l pe Sfantul Pimen, ne invata: “ Cel ce voieste a se izbavi de pacatele care traiesc in el, prin plans sa se izbaveasca de ele; si cel ce voieste sa nu cada iarasi in pacate prin plans sa fuga din caderea in ele”( pag 199)

“ Cu neputinta este omului sa nu planga fie de buna voie aici, fie fara de voie dincolo in munci. “ (pag 200)

“Fara a muri pentru lume, omul nu poate dobandi plansul si lacrimile: le dobandim pe masura ce murim pentru lume.”(pag 204)

“…Darul strapungerii si al lacrimilor este semnul ca pocainta noastra a fost sau este primita.”( pag 206)

„Cel ce se pocaieste cu adevarat, dupa spusele Sf. Ioan Scararul, socoate fiecare zi in care nu a plans, o zi pierduta pentru sine, chiar daca in rastimpul ei ar fi facut vreun lucru bun. Oricat de inalta ar fi vietuirea noastra, daca n-am castigat inimă infranta aceasta vietuire e prefacuta si neroditoare.”

„Dupa iesirea din trup a sufletului nostru nu vom fi invinovatiti fratilor ca n-am fost facatori de minuni, ca nu am fost cuvântători de Dumnezeu, ca n-am avut vederi duhovnicesti; dar negresit vom da raspuns lui Dumnezeu pentru faptul ca nu am plans neincetat adica pentru ca nu am  petrecut in intristarea cea mantuitoare pentru pacatele si pacatosenia noastra.”(pag 211)

„Pricina lacrimilor este vederea si recunoasterea pacatoseniei proprii”.(pag. 202)

Iar unul din mijloacele cele mai importante pentru a ne vedea si recunoaste pacatele noastre este defaimarea de sine sau osandirea, ocararea de sine. In “Experiente ascetice” vol. 2, Sfantul Ignatie Briancianinov ne arata cat de mult ne ajuta pentru a dobindi plansul cel mantuitor de suflet, defaimarea de sine.

Va dau in continuare cateva citate in acest sens pe care va rog sa le luati foarte serios in seama, caci altminteri nu vom face altceva decat sa fugim de propria noastra mantuire. “ Sa ne defaimam pe noi insine inseamna sa ne invinuim pentru pacatosenia cea de obste a tuturor si pentru pacatosenia noastra aparte.”

“Cu smerite ganduri de defaimare de sine sunt pline toate rugaciunile Bisericii Ortodoxe” (pag. 29-31). Sa ne gandim cei care am luat aminte bine la cele citite si cantate in perioada Triodului de cat de multe indemnuri la defaimare de sine am avut numai din cartea de slujba numita Triod si chiar pe importanta razboiului cu gandurile in lupta dusa pentru mantuirea noastra. Si in Penticostar la fel.

Defaimarea de sine este neaparat necesara pentru maintuire tuturor: incepatori, sporiti duhovniceste sau pustnici. De aceea “Avva Isihastilor din Nitria spunea ca cea mai de capetenie lucrare a lor, dupa socotinta lui, era defaimarea de sine. Ajungand la deplinatatea sa, defaimarea de sine dezradacineaza pentru totdeauna rautatea din inima, dezradacinand din ea cu desavarsire viclenia si fatarnicia, care nu inceteaza a trai in inima atata vreme cat indreptatirea de sine isi afla in ea loc.”.(pag.29-31)

„Defaimarea de sine are acea insusire aparte preafolositoare si tainica de a aduce in amintire si pacate pe care le uitasem cu desavarsire sau pe care nu le luasem deloc in seama. Indeletnicirea cu defaimarea de sine face ca aceasta sa devina un obicei. Atunci cand pe cel ce a dobandit acest obicei il loveste un necaz oarecare, indata prinde a lucra in el obiceiul, si necazul este primit ca un lucru meritat.”

Incepand sa ne defaimam pe noi insine in chip mecanic, silit, sfarsim prin a ajunge la  o defaimare de  sine atat de  convingatoare si care lucreaza asupra noastra intr-un chip atat de puternic, incat cu ajutorul ei rabdam nu doar necazurile obisnuite, ci si nenorocirile cele mai mari.”( pag 32-34)

Dar mai multe despre plans, distinctia intre plansul mantuitor si cel nemantuitor de suflet, importanta capitala a defaimarii de sine pentru mantuire si toate celelalte lucruri cele mai folositoare pentru sufletele noastre in aceste vremuri foarte grele pentru mantuire (asa cum le numesc mari uriasi ai duhului precum Serafim Rose), cititi singuri, daca vreti cu adevarat mantuirea in scrierile Sf. Ignatie Briancianinov.

Cat priveste scrierile Sf. Teofan Zavoratul un alt mare sfant prin care Dumnezeu ne-a grait pentru vremurile noastre( asa spune Cuviosul Serafim Rose ca pentru aceste vremuri ne-au grait indeosebi doi mari dascali ai lumii si Sfinti- Sf Ignatie Briancianinov si Sf Teofan Zavoratul) sa nu uitam cateva sfaturi de maxima importanta pentru noi:

  1. Importanta vorbirii cu noi insine si cu Dumnezeu si cu Sfintii sai, intru sinea noastra, pentru a iesi din lancezeala duhovniceasca in care suntem prinsi mai tot timpul.( Pentru timpurile acestea spune Sf Ignatie Briancianinov, diavolul vine cu niste ispite subtiri, sa nu ne „prindem”…Esti intr-o lancezeala duhovniceasca, nu mai ai chef de nimic, nu vezi cat e de grav pericolul etc. Ei bine, iata, putem iesi din asta. Trebuie necontenit sa vorbim sufletului nostru:” -Ce faci suflete al meu? Hotaraste-te odata! Vrei sau nu vrei mantuirea? Uite, de dimineata, cum a trecut timpul in zadar!” Iti spui in sinea ta, tainic…”Uite, uite ce ai facut de dimineata! Uite cum ai facut rugaciunea de dimineata repede ca sa faci si canonul..Nu ti-a spus duhovnicul ca e preferabil sa faci calitate ?! Sa faci si cantitate dar si calitate…Fii cu luare aminte! Stii ca Sf Ignatie spune sa spui rugaciunile silabisit, hai sa incepem sa silabisim, suflete al meu! „Si incepem rar! Si ne vorbim noua insine mereu.
  2. Necesitatea adunarii a cator mai multe argumente din scrierile scripturistice, patristice si din Pidalion pentru a contracara gandurile rele, patimase, dintru noi, si a ne izbavi de ele, iar in locul lor sa ramana ganduri din scrierile sfinte si cugetarile care izvorasc  pe mai departe din ele, cu care sa fie preocupata permanent mintea noastra.
  3. Sa ne silim a avea tot timpul o gandire de ansamblu si cu bataie lunga in timp, pana in vesnicie, pentru a vedea unde ne duc gandurile ce ne vin staruitor in minte si atunci iarasi vom fi determinati sa nu mai cugetam ganduri pierzatoare de suflet, ci pe cele opuse lor. Noi vrem sa ne izbavim de patimi dar uitam sau nu stim ca lucrul acesta depinde foarte mult de calitatea si cantitatea gandurilor noastre. Pana ce gandurile rele nu vor fi biruite de cantitatea gandurilor bune, departe suntem de despatimire si, sigur, si de mantuire( vezi si citatul din Sf Maxim Marturisitorul in legatura cu Psalmul 50 citat mai inainte).

Reamintesc alte cateva lucruri foarte importante pentru mantuire:

  1. Lupta cu toate patimile( In Epistola Soborniceasca a Sf Ap. Iacov 2, 10-11 se arata clar faptul ca degeaba respecti o porunca daca o calci pe alta, ca tot calcator de porunca esti! Si apoi spun Sfintii Parinti ca daca vrajmasul uneori chiar daca nu te are cu mai multe patimi la mana, e de ajuns sa te aiba cu una singura si nu prea te mai lupta cu celelalte patimi. Tu crezi ca ai infrant patimile si ai independenta. Nu! Vrajmasul te lasa in pace ca te are cu patima aceea si cu ea stie ca la Judecata particulara te poate infunda in iad.
  2. Atentie si luptă cu toate ispitele sau provocarile demonice. Adeseori va spun si va repet aceasta ca e foarte important: sa fim atenti si la erezia ecumenista si la impartasirea deasa, iresponsabila, caci este tot mai des intalnit duhul acesta al impartasirii oricum- fara spovedanie deloc sau cu o singura spovedanie cred unii ca te poti impartasi de mai multe ori, de cate ori vrei si consideri- aproape ca la protestanti. Numai la ei, se duc si iau asa zisa lor impartasanie si fac lucrul acesta. Sa fim atenti si la pecetluire care tot inainteaza. Se spune ca in Suedia a disparut plata cash, ca se plateste doar cu cardul sau cu telefonul, cu celelalte… Ele vin peste noi(provocarile)…nu stiu cum nu vad semenii nostri! La Judecata particulara ii vor judeca cei care vad aceste provocari pe cei care nu le vad. V-am mai spus ca Sf Simeon Noul Teolog spune ca Dumnezeu va scoate la Judecata pentru fiecare om un semen al sau care in aceleasi conditii cu el a facut ceea ce trebuia. Si chiar daca nu va fi un om pentru fiecare categorie, ajunge un singur om sa osandeasca un intreg popor. Cine o spune? Sf Ioan Gura de Aur in Comentariu la Psalmi. Si Sf Vasile cel Mare spune ca ajunge sa fie un singur om, ca la Sodoma si Gomora, si sa-i osandeasca pe toti ceilalti. Te miri cum de au atata orbire duhovniceasca. Dar sunt si indiferenti! Daca incerci sa spui ceva rudei sau unui prieten despre erezia ecumenista sau alte lucruri cum ar fi „cipuirea”…el imediat vine cu ideea preconceputa pe care o are si refuza. „Nu-mi spune nimic! Lasa-ma!” Un om smerit, un gram de smerenie daca ar avea cineva, primeste cuvantul si spune :” Hai sa vad si eu ce material ai…. Hai sa cercetez, sa studiez…Ceva m-a pus pe ganduri…Mai ai?” Dar nu, el din capul locului refuza. I-a spus preotul la biserica ca suntem sectari sau cine stie cum altfel si refuza sa ne asculte. Deci noi am ajuns sa fim urati mai rau decat ereticii de catre fratii nostri de pana mai ieri. Acesta insa sunt unii dintre ei prieteni cu ereticii sau sectarii si nu vad nimic rau in asta. De unde atata ura? Pentru ca suntem pe calea aceasta.

Intr-o scrisoare a Cuv. Serafim Rose tradusa acum, in premiera, in romana si pusa pe net de curand, se spune: “ Da, suntem si noi ca in vremea Sf. Atanasie cel Mare cand aveau o singura biserica in tot Constantinopolul! Da, suntem si noi ca cei din vremea Sf Maxim Marturisitorul! Da, suntem si noi ca in vremea Sf Marcu al Efesului!”

Ba poate situatia e mai cumplita pentru ca suntem foarte putini spre deosebire de vremea Sf Marcu al Efesului cand delegatia bizantinilor a fost primita in port de popor mult impotriva lor care i-a huiduit. Dar cand a venit delegatia din Creta ce s-a intamplat? Nimic! In Constantinopol, pe vremea Sf Maxim Marturisitorul era in spatele lui popor mult, zeci de mii de oameni. Acum cate sute sunt?

Si nu vedeti ca si vrajmasul ne deraiaza?…Deci sa fim atenti la toate provocarile caci e suficient ca una singura sa nu o luam in seama si diavolul ne prinde cu ea, la fel ca si cu patimile. Trebuie sa fim numai ochi peste tot!

  1. Raportarea doar la Sfintii Parinti si in special sa citim Pidalionul. Oricat de greu vi s-ar parea Pidalionul, este esential pentru azi. Este minibiblioteca patristica. Sa vedeti cate lucruri aflati din notele din Pidalion! Sa stiti ca daca vrajmasul va da o indiferenta de a-l citi, oameni care sa vina pe capul dvs cand il cititi sau familia va sacaie in acele momente este pentru ca vrajmasul stie ca acolo aveti arma cea mai puternica. Mai bine nu am mai citi nimic si am citi doar Pidalionul! Si scrierile Sf Teodor Studitul. Pidalonul sa il citim cand e vorba de orice dilema pe care o avem! Ce bine era in privinta ereziei ecumeniste daca, cu totii, mirenii, nu mai zic de preoti sau ieromonahi, am fi citit canoanele din Pidalion referitoare la aceasta erezie si scrierile Sf. Teodor Studitul.
  2. Ereticii si toti cei ce le urmeaza lor sau toti cei ce stau in diferite inselari, de obicei se contrazic foarte des atat in lucrarile mai importante cat si in cele mai putin importante:
  3. Cei ce s-au indreptat inapoi spre ecumenisti( adica neo-ecumenistii)
  4. Calcatorii de canoane ce canonisesc dupa cum cred ei si cheama la impartasire iresponsabila. Ascultam predica unuia din acestia la un moment dat si am remarcat cum exemplifica prin diverse canoane anumite lucruri . Dar ma intreb, canoanele Sf Vasile cel Mare, al Sf Ioan Postnicul care precizeaza pacatele ce ne opresc de la impartasanie nu le vede? Cum unele canoane le vede si pe altele nu? Pentru ca acestia intotdeauna citeaza trunchiat Sf Scriptura, canoanele- cum citesc sectarii Scriptura. Vedeti ce inseamna sa nu ai gandire de ansamblu si sa nu le vezi pe toate?
  5. La fel cei ce nu vad pericolul treptelor premergatoare pecetluirii antihristice la masura gravitatii lor.
  6. Toti cei ce nu sunt intru Adevarul pe care Biserica s-a temeluit dintotdeauna nu pot niciodata aduce argumente scripturistice, patristice sau canonice decat in mod trunchiat sau fals (cum faceau ereticii catolici la Sinodul de la Ferrara-Florenta si care au fost demascati de Sf.Marcu al Efesului pentru asta). Argumentele lor sunt de obicei omenesti, bazate pe asa zisa minte sanatoasa dar care daca ii contrazice pe Sf. Parinti nu este decat minte nebuna si demonica. Nu ati remarcat ca atunci cand incercati sa lamuriti pe apropiatii vostri (pentru care va doare inima) despre pericolul ecumenist sau al cipurilor sau al desei impartasanii ca vin numai cu astfel de argumente? Ca a spus Parintele cutare sau profesorul de teologie cutare, dar nu vine cu argumente din Sfintii Parinti..Si nu unul, ci de la mai multi ar trebui! Da-mi argumente din Sfintii Parinti si din Pidalion, din soboare ecumenice si eu te urmez! Dar pana atunci eu nu te urmez caci nu vreau sa ma duc in iad. Daca tu vrei sa te duci in iad, e alegerea ta! Si Sf Parinti spun ca atunci cand vezi pe cineva in mocirla sa nu ii dai mana ci toiagul, caci de mana te trage si pe tine si nu mai ai ce face, dar la toiag poti sa dai drumul.

Trebuie sa stim pe cine ne bazam  si ale cui sfaturi le punem in practica,caci cu aceia o sa fim si in vesnicie! Lumea sau Sfintii Parinti?

Unii, saracii, fac mare caz de iconomie, de dragoste, iar de acrivie, de tinerea cu strictete la canoanele Sf Parinti, rar mai vorbesc de ea. Ori, am mai aratat si altadata, Sfintii Parinti cand foloseau iconomia ca o exceptie de la regula generala- care era acrivia(regula generala a fost,este si va fi pentru cei ce se mantuiesc, acrivia; iconomia este o exceptie), -in acest caz iconomia isi atingea scopul pentru care se apelase la ea.(Vedeti nota 83 la Canonul 46 Apostolic in care ni se spune ca pe vremea arienilor s-a folosit temporar iconomia in privinta revenirii lor la dreapta credinta prin anatemizarea eresului lor si primirea sincera a invataturii drept slavitoare si mirungere. Aceasta iconomie si-a atins scopul pentru ca „ cu iconomia aceasta si mai blanzi s-au facut aceia [ arienii si macedonienii adica] catre cei dreptslavitori si atatia s-au intors la buna cinstire, incat in putin, ori desavarasit au lipsit, ori prea putini au ramas.”(pag 90 Pidalion, Editura Credinta Stramoseasca 2013). Daca vi se pare limbajul mai greoi, cititi  nota de atatea ori pana o intelegeti!

Pe cand cei care au fost ingraditi de erezie ca si noi, acum, aplicand reaua lor iconomie, au ajuns sa fie in comuniune cu erezia ecumenista, mai mult sau mai putin, fiecare dintre ei.

Daca vom citi scrierile Sf Teodor Studitul vom vedea in Scrisoarea 24 catre Teoctist Magistrul, ca iconomia rau facuta, anuland invatatura scripturistica patristica si canoanele Sf. Parinti, nu mai este iconomie, ci rea iconomie si osanditoare pentru cei ce o fac si celor care urmeaza lor.

La fel ni se vorbeste despre reaua iconomie si in scrisoarea 223- Fiului Naucratie.

Iata ce clar arata Sf Teodor cum trebuie numiti cei ce se abat de la dreapta credinta si-si insusesc erezia. In Scrisoarea 36 catre Euprepian si cei aflati dimpreuna cu el, citim despre cei ce erau de acord cu casatoria nelegiuita a imparatului din acel timp, ca nu erau altceva decat eretici. Si asta atat timp cat nu era vorba de o erezie condamnata, atentie!

Citez: „Cand dam la iveala dogmele lor cele rele si aratam pricinile pentru care ne-au dat anatemei pe noi impreuna cu ceilalti se dovedesc in tot chipul ca nu sunt simpli eretici, ci apostati ai Evangheliei Lui Dumnezeu si anatemizatori ai Sfintilor si dezlegatori ai canoanelor.”(pag 30)

Iar ceva mai jos in aceasta scrisoare, vorbind de adulterul imparatului din acel timp, iata ce afirma: „ Caci unde legea nu e aceeasi, cum e pace, imparatul vrand ceva, adica sa faca adulter, sa fie in erezie, iar cei supusi sub mana lui sa nu poata face adulter impreuna cu el, sa nu fie eretici impreuna cu el, nici sa calce ce a fost predat de Hristos si apostoli.”(pag 31-32)

Daca pe calcatorii de canoane in privinta casatoriei Sfantul Teodor ii numeste eretici, cum ar putea fi numiti sau  i-ar numi, de ar trai azi Sf Teodor, pe ecumenisti, decat eretici?

Iar in scrisoarea 39 adresata egumenului Teofil, Sf Teodor reintareste din nou, faptul ca, calcatorii canoanelor ce tin de casatorie, nu sunt altceva decat eretici. Si asta cu atat mai mult cu cat au  validat acea casatorie nelegiuita printr-un sinod local si arata si pozitia pe care trebuiau sa o aiba dreptslavitorii din acel timp fata de aceasta erezie, aceasta casatorie nelegiuita.

Citez:” Si mai inainte de acestea nu era sigur daca trebuia sa ne departam cu totul de cei faradelege sau numai sa fugim de impartasirea pe fata cu ei, dar sa-i pomenim [totusi] printr-o iconomie cuvenita pana la o vreme. Dar cand necredinta eretica a iesit limpede pe fata si a fost data la aratare prin sinod, trebuie de acum sa-ti arati pe fata evlavia ta impreuna cu toti ortodocsii, prin faptul de a nu te impartasi cu cei rau credinciosi, nici sa pomenesti pe vreunul din cei aflati in sinodul cel adulter sau care cugeta la fel cu el[cu sinodul adulter]. […]  Caci Gura de Aur nu numai pe eretici ii dovedeste cu mare si puternic glas ca dusmani ai lui Dumnezeu, ci si pe cei ce se impartasesc cu unii ca acestia.”(pag 42)

Deci, daca in privinta ereziei adulterine trebuie o astfel de atitudine, si mai ales dupa ce fusese validata de un sinod, cum oare ar trebui sa ne purtam fata de erezia ecumenista si ereticii ei necondamnati inca sinodal( precizez ca exista doua categorii de eretici – condamnati sinodal si necondamnati sinodal si pozitia fata de ei este diferita), acum dupa sinodul eretic si talharesc din Creta?

Oare nu intr-un chip si mai hotarat ca cel aratat mai sus de Sf Teodor Studitul?!! Pentru ca unii spun ca de ce ne-am trezit atat de tarziu… „Ca a fost Balamand-ul, s-au recunoscut tainele ereticilor catolici, de ce nu ati sarit atunci?” Pentru ca eram necatehizati frate! Dar atunci cand am aflat, daca am luat atitudinea corecta, suntem de condamnat?

Nu este mai de osandit cel care nici acum, opunandu-se adevarului invederat, nu vrea sa se ingradeasca de erezie? Si apoi, atunci a fost Balamand, dar acum a fost SINOD PAN-ORTODOX! Ca nu a fost 4 Biserici ortodoxe autocefale nu conteaza pentru ca acestea, cumva pe la spate, tot au recunoscut sinodul din Creta, caci nici Sinodul Rusiei, nici al Antiohiei, nici al Bulgariei, nici a Georgiei( desi se face mare caz de ele) nu au luat pozitia corecta, adica sa se delimiteze de celelalte 13 Biserici autocefale pana cand acestea nu vor arata ca sinodul din iunie 2016 a fost eretic, talharesc si nul. Si nu-si avea rostul!

Unde s-a vazut vreodata un sinod care nu apără Ortodoxia si care sa nu spuna clar ca numai Ortodoxia este dreapta credinta, iar celelalte sunt erezii,  nemantuitoare de suflete? Ori ei nici nu pomenesc cuvantul eretic la acest sinod.  Acesta este raspunsul care trebuie dat lor! Fratilor, a  fost sinod pan-ortodox! Daca pentru erezia adulterina, cand a fost sinod care a condamnat casatoria nelegiuita a imparatului, au trebuit sa se delimiteze clar, cu atat mai mult acum!

E important in aceste vremuri sa citim aceasta carte „Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti- Sf. Ioan Gura de Aur, Sf Teodor Studitul si Sf Amfilohie de Iconium” aparuta la Editura Sophia, 2006. Multe aflam de acolo. Nu numai pentru cei apropiati ai dvs, ci mai ales pentru dvs insiva, ca sa rezistati pana la capat! Doi,  trei  Sfinti trebuie sa  stiti foarte bine: Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Teofan Zavoratul si Pidalionul.

.Ce sa facem daca Dumnezeu ne-a pus sa traim in aceste vremuri In ispite asa de grele? Nu au fost niciodata astfel de vremuri in istoria Bisericii. Noi suntem pusi ca si Sfintii din vechime in situatii grele dar nu avem viata lor, dar daca vom pastra dreapta credinta pana la capat si in acelasi timp vom lupta si sa ne despatimim, sa ne vedem patimile, sa avem smerenie, sa nu ne indreptatim, sa ne ocaram tot timpul pe noi insine( asta e foarte, foarte important pentru mantuire), poate mila lui Dumnezeu pentru rugaciunile Sfintilor si a PreaSfintei Nascatoare de Dumnezeu ne va milui sufletele noastre.

Si sa stiti ca scrisori in care ii numeste eretici pe cei ce erau de acord cu casatoria nelegiuita a imparatului mai sunt la Sf Teodor Studitul. Nu vreau sa ma lungesc prea mult insa. Vedeti, cititi singuri si Scrisoarea 49 Fiului Naucratie, apoi Scrisoarea 553 Catre sotia unui spatar al carui nume era Mahara, ultima din scrisorile Sf Teodor Studitul din cartea „ Dreapta Credinta in scrierile Sfintilor Parinti- Sf Teodor Studitul, Sf Ioan Gura de Aur, Sf Amfilohie de Iconium”, Vol I, Editura Sophia Bucuresti 2006

Cat priveste faptul ca comuniunea, partasia la erezie cu stiinta sau fara stiinta, e tot erezie, se vede asta tot din scrisorile Sf Teodor Studitul si nu numai . In Scrisoarea 393- Sf Teodor zice despre cei ce au cazut in erezie din nestiinta( e vorba de erezia iconoclasta ) ca trebuie canonisiti 1 an cu oprirea de la impartasire. Deci iata nestiinta-i un pacat, nu mic, nu e ceva neutru.

In Pidalion, canonul 27 al Sf Vasile cel Mare spune de preotul ce din nestiinta , inaintea hirotoniei, s-a casatorit cu o persoana interzisa de canoane, ca trebuie caterisit. Poate ca episcopul nu l-a cercetat  bine inainte de a-l hirotoni, dar dupa ce afla de pacatul lui trebuie sa-l cateriseasca. Daca pacatul nestiintei nu ar fi atat de grav episcopul ar fi putut in acest caz, constatand in mod clar nestiinta preotului in privinta casatoriei nelegiuite pe care a facut-o, sa il opreasca, de exemplu, o perioada de la slujire iar apoi sa il lase sa slujeasca! Dar NU!

Sfantul Vasile spune clar- chiar daca s-a casatorit in mod nelegiuit din nestiinta, el trebuie caterisit cand episcopul constata calcarea canonului. Deci si nestiinta e un pacat fratilor! Nu exista fapte neutre! Ele sunt neutre pana la un timp. Zice Sf Ioan Gura de Aur ca bogatia poate fi si buna si rea- depinde cum te pozitionezi fata de ea. Dar in momentul  in care te-ai folosit rau de ea, este osanditoare de sine. Te-ai folosit bine de ea, este mantuitoare de sine. Nu exista fapte neutre!

Sf Marcu Ascetul vorbeste despre cei trei uriasi cu care ne lupta vrajmasul diavol: ignoranta sau nestiinta, lenea(lenevirea) sau nepasarea si uitarea.

Vedeti si cazul monahului ce se impartasea si la ortodocsi si la monofiziti. Tot din nestiinta o facea, dar pentru ca avea fapte si viata duhovniceasca vrednica de mantuire Dumnezeu nu l-a luat de pe lumea aceasta pana cand monahul nu s-a lamurit ca nu putea sa mearga decat intr-un loc: la ortodocsi, la dreptslavitori!

Si Sf. Nicodim Aghioritul in „Deprinderi duhovnicesti” spune asa: multi se vor duce in iad nu pentru ca n-au crezut in Dumnezeu, ci pentru ca nu au stiut bine ceea ce au crezut, nu au cunoscut bine, nu s-au silit sa citeasca, sa se lamureasca ei insisi. Veti rezista daca dvs insiva veti fi convinsi de ceea ce trebuie sa fiti convinsi, nu doar pentru ca asa va spune parintele duhovnic.

Pentru ca s-ar putea la un moment dat sa fiti pusi in situatia sa fiti singuri intr-o mare de oameni cu totul ostili (duhovniceste): eretici, pro-cipuri, persoane care au acceptat cipurile,etc si ce te faci?  Trebuie sa-ti fi insusit bine aceste invataturi si nu sa le ai doar intr-o carte sau intr-un caiet de notite( nu e suficient!, iti pot fi luate), ci sa le ai bine intiparite in mintea ta.

Si caderea in apostazie la un moment dat, datorita nerezistarii la chinuri, a fost canonisita de Sfintii Parinti. E adevarat ca mai putin, cu circumstantele atenuante dar a fost canonisita. Uitati-va la canoanele de la Ancira sau ale Sf Petru al Alexandriei– sa vedeti acolo- cum erau canonisite persoanele care apostaziau datorita nesuportarii chinurilor la care erau supuse! Erau chinuiti, nu ce se spune acuma…”Om cu cuget ortodox dar de frica…”.Frica de ce? Ce a suferit acest om in vremurile noastre?- Semenii nostri ce suporta daca nu mai merg la biserica si cei din sat ii hulesc, ii scuipa, ii jignesc si le spun ca au luat-o „pe aratura”?

Ce chinuri suporta astfel incat sa spuna ca mor de la chinuri…Nimic! Ei bine, in vechime  erau chinuri de nesuportat. Si pe vremea paganilor si a persecutiilor ereticilor arieni. Si spune Sf Vasile cel Mare ca cei ce au primit chinurile pe vremea arienilor sunt mai mari decat mucenicii din alte vremuri, pentru ca acestia erau  prigoniti de fratii lor care devenisera eretici, nu de pagani.

Pericolul cel mare vine de la fratii mincinosi, spune Sf Ioan Iacob Hozevitul, pentru ca tu ii credeai a fi fratii tai, dar ei nu era ai tai si tu nu stiai asta . Deci iata, cei ce apostaziau dupa ce suportau chinuri cumplite, daca pana la urma cadeau si se lepadau, erau pusi la penitenta, nu erau impartasiti!  Mai putin decat altii dar trebuiau totusi sa faca penitenta pentru apostazia lor datorita chinurilor cumplite.

Si un lucru important de remarcat este ca preotii care apostaziau datorita chinurilor foarte mari, cumplite, insa apoi marturiseau din nou dreapta credinta pana la capat, dar Dumnezeu nu ingaduia ca sa moara ca mucenici si ramaneau in viata ca marturisitori, nu mai puteau fi preoti. Deci desi isi spalau cu sange pacatul, nu mai puteau ramane preoti. Deci apostazia e pacat foarte greu, fratilor!

Ca o concluzie retineti ca fara sa ne axam pe Sfintii Parinti si pe canoanele lor nu stiu cum vom rezista pana la capat! Spune Sf Teofan Zavoratul ca acela este om care crede ceea ce crede pentru ca s-a convins el nu pentru ca l-a convins altul!  El singur s-a  convins si merge pana la capat! El moare pentru o idee!

Pot sa cada toti in jurul lui! Daca ne axam numai pe Sfintii Parinti si incercam sa le punem invataturile in practica, sa ne despatimim cat se poate si sa ne smerim mereu, ocarandu-ne mereu pe noi insine, rugandu-ne la Dumnezeu sa ne miluiasca, putem rezista pana la capat. Dar daca ne bazam pe un om, oricare ar fi el, si nu mai suntem impreuna cu acesta la un moment dat, ce ne facem?

Există două păreri, așa cum zicea și părintele Serafim Rose: așa-zisa părere științifică, a „înțelepciunii lumești” și cea a Sfinților Părinți și o singură alegere. Așa și acum: este învățătura Sfinților Părinți și părerea restului lumii. Depinde cu cine vrem să fim, cu Sfinții Părinți sau cu restul lumii. Eu zic să alegem a fi cu Sfinții Părinți, ca să mijlocească pentru noi la ieșirea din viata aceasta și să mântuiască Dumnezeu sufletele noastre așa cum va știi! Amin!

Hristos a înviat!

Părintele Nicolae Ragozin despre puterea celor care postesc și în zilele de luni

O femeie destul de în vârstă lătra…! Mă gândeam: cine ar putea să latre în biserică? Apoi am văzut doi oameni care o aduceau pe brațe. Femeia se opunea pentru că avea multă putere (demonică) în ea. Părintele Nicolae a ieșit din sfântul altar și a spus:

– Frați și surori, vă rog să o ia de brațe cineva dintre cei care de obicei postesc lunea.

Au luat-o două femei bătrâne și demonizata le-a urmat fără nici o împotrivire. Părintele a binecuvântat-o cu semnul Sfintei Cruci. Eu eram departe. Am auzit numai cuvântul „Maria” și încă ceva ce nu am înțeles și femeia a început să cânte o rugăciune. Își revenise.

– Demonul a ieșit din ea?

– Da, dar părintele Nicolae le interzicea demonilor să vorbească (în public). Îi alunga departe pe demoni.

– Însă referindu-se la postul din zilele de luni el insista mult?

– Da, foarte mult. Părintele mi-a spus când deja începusem să țin post lunea:

– Este foarte bine că postești lunea. Cei care postesc în zilele de luni au cu adevărat o mare putere!

Părintele Nikolai spunea că atunci când ne vom prezenta la Înfricoșătoarea Judecata, vom primi aripi îngerești dacă am respectat așa cum trebuie aceste zile de luni! (în general, ziua de luni este afierosită de Biserică spre cinstirea Puterilor îngerești celor fără de trupuri)

(fragment din convorbirea cu titlul: Părintele Nicolae alunga demoni)

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/04/blog-post_322.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian-Ioan Staicu
Hristos a înviat!

Unii aruncă cu pietre, alții îmbrățișează în dragostea răbdătoare a lui Iisus Hristos. Răspuns al lui Gheron Sava Lavriotul către Mihail Silviu Chirilă

Notă: înainte de textul propriu-zis vreau să accentuez faptul că relația dintre Gheron Sava Lavriotul și mine este una de prietenie, de frățietate în Hristos, de slujire a Lui. Nu am cunoscut în toată viața mea om cu mai multe calități și cu lipsă de răutate ca sfinția sa. Nu poate – și dacă ar vrea – să mintă, căci conștiința sa respinge total aceasta. Consider prietenia mea și a tuturor celor care îl iubesc pe Gheron Sava ca pe un dar minunat al lui Hristos, ca să ne întărească și să ne unească în lupta cu erezia. Faptul că unora nu le convine aceasta este 100% problema lor și îi compătimim. Noi îi iubim și ne rugăm Domnului pentru mântuirea lor. Iar numele meu este Ciprian-Ioan; habar nu am la cine se referă cei care folosesc cuvintele „preotul Staicu” (numele acesta de familie este extrem de întâlnit în România). Cu urări de mântuire, pr. Ciprian-Ioan.

 

Răspuns către Mihai Silviu Chirilă

(este punct cu punct la afirmațiile anterioare ale destinatarului, apărute pe net)

 

1. Dvs și pr. Teodor Zisis și pr. Matei Vulcănescu vă referiți (iar ei îl și pomenesc, ca preoți – n.trad.) la mitropolitul Serafim de Pireu ca fiind ortodox, în vreme ce el este în comuniune cu patriarhul ecumenic Bartolomeu, de asemenea sunteți în comuniune cu ÎPS Longhin Jar, care este la rândul lui în comuniune cu patriarhul Kirill al Moscovei. Ce nu înțelegeți? Sunteți în comuniune cu ereticii. Această teorie o spunea mai demult și pr. Teodor Zisis și este interpretarea patristică a modului de intrare în comuniune cu ereticii. Opriți-vă și nu vă mai bateți joc de poporul credincios!

2. Sârbii l-au întrebat pe părintele Ciprian Staicu ce se întâmplă în România și care este situația cu pr. Teodor Zisis și cu românii care sunt într-un cuget cu el, iar părintele  Ciprian a dat un răspuns. Nu ne-am ocupat de dvs în mod personal.

3.  La întrebarea dacă episcopul Artemie este schismatic, noi răspundem din nou astfel: episcopul Artemie a hirotonit horepiscopi singur, lucru cu care noi nu suntem de acord și i-am spus acest lucru. Însă el nu este schismatic. Ar fi dacă ar forma un sinod al lui propriu și din acest motiv noi încercăm să îl ferim de schismă. Am spus deja în toate omiliile noastre că nu trebuie să ne facem propriile noastre sinoade și astfel să cădem în capcana zelotismului. Voi, însă, în loc să îi ajutați pe oamenii aceștia, îi împingeți în prăpastie și îi afurisiți (condamnați, excomunicați, blestemați), fără să încercați să îi ajutați. Noi ne-am asumat riscul de a fi acuzați că suntem schismatici (cu toate că nu suntem – n.trad.), mergând și spunând acestor luptători veritabili împotriva ereziei că au făcut o greșeală, că nu trebuie să își creeze sinoade și că trebuie să mențină linia Sfinților Părinți. Iar voi din casele voastre îi acuzați pe ei, dar și pe noi. Iată ce iubire creștină și evanghelică aveți! Bravo, felicitări!

4. Am răspuns deja mai sus.

5. Nu am știut dinainte ce hirotonie vor face (și că vor hirotoni pe cineva – n.trad.), nici ce alte hirotonii au mai făcut. După întâlnirea avută le-am spus că nu este corect ce au făcut și să remedieze cumva situația. Unde vedeți dvs că noi am fost de acord cu hirotonia și că am strigat „vrednic este”, devreme de noi nu am făcut aceasta? Trageți concluzii fără să știți ce am spus și trebuie să vă cereți scuze, dacă sunteți un om sincer.

6. Toți știu că atunci când arhiepiscopul Longhin Jar slujește împreună cu mitropolitul Onufrie, amândoi (și toți cei prezenți – n.trad.) îl pomenesc pe patriarhul Kirill al Moscovei. Încetați cu minciunile!

7. Lumea vrea ca aceste lucruri să fie auzite în mod public. Eu nu sunt conducătorul nimănui. Și vin (singur sau împreună cu alți părinți -n.trad.) în continuare în România pentru că suntem chemați în calitate de părinți aghioriți și pentru că avem legături strânse cu Schitul Prodromu, pe care l-am ajutat foarte mult (adică pe părinții de acolo – n.trad.). Sunt de acord să fim împreună în lupta cu erezia, dar să fim în adevăr și să știți că nu fac absolut nimic de la mine, ci întotdeauna cu binecuvântarea părintelui meu duhovnic, care este și el prigonit, precum și prin împreună-sfătuirea cu ceilalți părinți aghioriți ortodocși. Ce anume nu înțelegeți?

Domnule Chirilă, scrieți următoarele minciuni: „în timp ce cei din gruparea Sava-Staicu-Radeni luptă contra noastră, noi chiar luptăm contra ecumenismului, atât cât putem, la nivel personal, local, național și internațional.”

Răspuns: niciodată în viața mea nu m-am ocupat de domnia ta sau de pr. Matei Vulcănescu sau de pr. Teodor Zisis (adică nu v-am atacat cu ceva – n.trad.). Lumea știe că voi m-ați acuzat, iar singurul lucru pe care îl fac este să vă răspund. Nu vă temeți de Dumnezeu pentru minciuna spusă? Cum că chipurile eu lupt împotriva dvs și a pr. Teodor Zisis, când oricine poate să vadă că doar răspund la acuzațiile voastre? Nu vă temeți nici de oamenii care văd minciunile voastre? Reveniți-vă și veniți la Satu Mare să discutăm și să luptăm împreună împotriva ereziei. 

Iar în final vreau să vă spun că vă iubesc cu adevărat și vreau să mergem împreună în lupta împotriva ereziei. De aceea și vin (împreună cu alți părinți greci – n.n.) la Satu Mare. Să fim uniți și să bineplăcem lui Dumnezeu și ortodocșilor. Amin.

Hristos a înviat!

Doamne ajută!

Gheron Sava Lavriotul

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian-Ioan Staicu

Sinaxă interortodoxă în Serbia, organizată de Eparhia de Rașca și Prizen în exil

Cu ajutorul lui Dumnezeu astăzi participăm la o Sinaxă inter-ortodoxă organizată de Eparhia de Rașca și Prizen în exil, cârmuită de Preasfințitul Artemie, ucenicul Sfântului Justin Popovici.

Anunțul oficial publicat de frații noștri sârbi ortodocși pe pagina lor oficială de internet (la adresa: http://www.eparhija-prizren.org/?p=28308) spune următoarele (traducere realizată pentru noi de prietena noastră, doamna Sanja din Serbia, căreia îi mulțumim frumos):

„Informăm poporul dreptcredincios al Eparhiei noastre că în Duminica Mironosițelor (9/22 aprilie 2018), clerici, monahi și credincioși din Grecia și din România vor fi oaspeții Mănăstirii „Sfântul Justin de la Celie” din Barajevo; conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, acești clerici, monahi și credincioși au întrerupt comuniunea liturgică și administrativă cu episcopii și preoții ecumeniști.

Oaspeții noștri vor lua parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, după care Gheron Sava Lavriotul va susține o cuvântare cu tema: Adunarea de la Kolimbari (Creta) – mare și sfântă sau eretică și tâlhărească?

 

Notă: Preasfințitul Artemie este doctor în teologie ortodoxă al Facultății de Teologie Ortodoxă din Atena, a fost ucenicul Sfântului Justin Popovici, a fost mitropolit în Kosovo, iar numai după alungarea și „caterisirea” lui de către ecumeniști au putut vrăjmașii Serbiei să rupă din trupul țării această parte – Kosovo – constituită apoi ca un stat care se vrea autonom și independent.

Viclenia ereticilor ecumeniști a fost cu atât mai demonică cu cât în perioada când l-au canonizat pe Sfântul Justin Popovici, l-au „caterisit” pe vlădica Artemie, singurul dintre ucenicii episcopi ai Sfântului Justin care i-a urmat fidel învățătura, adică cea patristică.

Așadar, suntem chemați în Sinaxă cu un episcop prigonit pentru credința lui, un episcop care a reușit după declanșarea prigonirii sale de către frații lui să înființeze 22 de mănăstiri, două schituri în Serbia și trei parohi în străinătate (inclusiv dincolo de Oceanul Atlantic), netemându-se de nici o amenințare și săvârșindu-și misiunea după voia lui Dumnezeu.

Vom reveni cu – nădăjduim – vești bune și o filmare de la această Sinaxă (care va începe cu cuvântul părintelui Sava, dar va fi o Sinaxă cu multe luări de cuvânt și cu multe lucruri bune de învățat pentru continuarea în duh patristic a luptei cu panerezia ecumenistă).

Din România vom participa mai mulți clerici și monahi, alături de câteva zeci de credincioși.

Hristos a înviat!

Redacția