Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Dialog cu un pustnic: dacă te plictisești la rugăciune

– Gheronda, de multe ori când încep să mă rog, îmi vin în minte o mulțime de treburi pe care le-aș avea de făcut. Ce să fac?

– Nu, fiul meu. Nu trebuie să te oprești atunci din rugăciune. Să îți amintești că prin toate acestea Dumnezeu „testează” dacă într-adevăr avem dispoziție sufletească sinceră spre a ne ruga.

Așadar, dacă te strădui și insiști în rugăciune, Dumnezeu îți vine în ajutor și împrăștie toate greutățile tale de a te ruga.

– Gheronda, de multe ori încep să mă rog și mă plictisesc!

– Fiule, toată această stare este de la diavolul, care se străduie să te omoare duhovnicește. Însă noi nu trebuie să încetăm a ne ruga. Ascultă această istorioară din Pateric:

Era un monah și de fiecare dată când voia să se roage, îl apucau frigurile și febra și îl durea capul.

Iar el zicea în sine: „Uite, sunt bolnav și sunt aproape de moarte. Să mă ridic din pat, așadar, înainte de a muri și să mă rog.”


Deci, cu gândul acesta el se întărea pe sine și se ruga. Și de îndată ce termina rugăciunea, nu mai avea nici febră.

Și tot prin acest gând bun monahul s-a opus mereu ispitei și s-a rugat și astfel a biruit – cu ajutorul lui Dumnezeu – pe satana…

Fiule, acesta este un exemplu bun pentru noi toți…

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/01/blog-post_500.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Poezia ortodoxă: „E tainic”

E tainic. Cum rostul în lucruri l-ai pus prin Cuvânt
Cum totul în lume-i sincron, ca și când
Întregul în sine și părțile toate-s
Cuprinse în Tine și totul în toate.
E tainic. Șirag de-ntâmplări petrecute cu tâlc,
Răspuns pentru om, pentru noi, ca și când
Făptura-i chemată prin har să rodească
Sămânța cea bună din ea…și să crească.
E tainic. Potriviri misterioase de fapte
Stau înăbușite sub patimi și moarte,
Ce ochiul de tină ni-l ține orbit
Și cugetu-n beznă ni-l ține robit.
E tainic. În toate-ai ascuns o lucrare
Și toate-au un rost, un folos, fiecare.
Dar omul, în cinste fiind, a căzut,
Lucrarea în faptă să pună n-a vrut.
E tainic. Zidit-ai Tu lumea cu dor
Cu grijă și farmec, în sunet, culori
Și omul căzut ai chemat la lumină
Să guste din pâine, să guste din Tine.
Domnul să binecuvânteze și să ferească de tot răul pe autorul acestor versuri!

Cu atenția spre conștiință și cu gândul la veșnicie…

Întru această zi (18 ianuarie), învăţătură despre Împărăţia Cerurilor

Împărăția Cerurilor, pe care o așteaptă cei ce slujesc lui Dumnezeu, este veșnică și fără de moarte. Pentru ea s-au lepădat ei de lumea aceasta și de toate poftirile ei și nu ni se cade noua să le mai pomenim.

Că, iată, le-am lăsat, pentru porunca lui Dumnezeu, ca să nu iubim cele vremelnice și să pierdem cele veșnice.

Ca nemincinos este cuvântul Celui ce a zis: „Tot cela ce-și va lăsa casa și țarina sau pe tată sau pe mamă sau femeie sau copii sau frați sau surori, însutit va lua, iar în veacul ce va să fie, viața veșnică va moșteni !”

Însă nu este precum unii tâlcuiesc, că acestea le-a zis Domnul doar pentru cei ce în vremea prigonirii au pătimit pentru numele Lui. Căci El nu zice numai pentru aceia, ci despre toți care pentru numele Lui de răutățile lumii acesteia și de toate poftele ei și de toate averile lepădându-se, despre toți aceștia zice că viața veșnică împreună cu Mucenicii vor moșteni.

Și pe toți cei săraci cu duhul și curați cu inima și pe cei blânzi și pe cei ce se tem de El, fericindu-i, Mântuitorul le zice: „A voastră este Împărăția Cerurilor.”

Căci Mucenicii, numai în puțină vreme nevoindu-se, s-au săvârșit, iar cel din viața călugărească, pătimind în toate zilele și în toată vremea pentru Hristos, mucenic se face, dând război nu numai împotriva trupului și a sângelui, ci și împotriva stăpâniilor și a puterilor și a domnitorilor întunericului din lume și împotriva, duhurilor vicleșugului, până la suflarea lui cea mai de pe urmă, arma dumnezeiască având și pătimind el se încununează de la Hristos, Cel ce ne ajută și ne desăvârșește pe noi.

A Căruia este slava acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.

 

Să ne amintim de Petre Ţuţea… Cum gândeau românii de altădată… Şi ce bine gândeau… şi făptuiau ceea ce gândeau…

„Fiecare popor asimilează în cursul istoriei sale valorile spirituale ale fiecărei epoci, împrumutându-le pecetea duhului său. Când un popor imită servil, atunci suportă istoria, iar când asimilează și transformă valori, clădindu-și un univers propriu, în acest caz din urmă face istorie.” (Proiectul de tratat, p. 96, Editura Thetis)

„Popoarele sunt forțe colective colosale, întreguri naționale, și nu sunt o simplă sumă aritmetică de energii individuale. Așa trebuie înțeles rolul personalităților în istorie, o personalitate devine istorică în sânul unui popor când păstrează caracterul de exponent al intereselor lui și când nu se situează în mod arbitrar în afara corpului social al națiunii. Simion Bărnuțiu a făcut  două afirmații care sunt esențiale pentru dezvoltarea României moderne: nu există libertate individuală fără libertate națională și mergeți cu poporul, ca să nu rătăciți.” (Ibidem, p. 97)

„Revenind la spiritul veacului care, într-un fel, determină acțiunile politice interne și externe ale poporului român, ne permitem să afirmăm că acest spirit nu ne poate încorpora prin absorbție, suveranitatea și autonomia noastră spirituală permițându-ne să alegem, să încorporăm și să asimilăm tot ceea ce este universal valabil și, în același timp, compatibil cu firea și cu interesele noastre vitale.” (Ibidem, p. 97)

Sensul istoriei noastre naționale este determinat de veacurile de luptă trăite aci de poporul nostru, din ghinda câtorva legiuni romane dezvoltându-se un stejar viguros în noul climat.” (Ibidem, p. 97)

„Gustav Adolf, regele suedezilor, a definit suveranitatea în acești termeni: între coroana mea și Dumnezeu nu există nimic. Când între coroana mea și Dumnezeu s-a interpus spada cuceritorului, a încetat suveranitatea.” (Ibidem, p. 85)

Dragi români ortodocși, judecați singuri unde ne aflăm în momentul de față și ce este de făcut…

Căci țelul neamului nostru nu este viața, ci ÎNVIEREA!

Pr. Andrei Cojoacă