Pentru că am fost întrebat, nu voi ocoli răspunsul potrivit conștiinței mele.
Eu nu fac politică. Știu al cui sunt: al lui Hristos. Punct.
Dar conștiința de cetățean al României mă îndeamnă să scriu următoarele, în legătură cu cei doi candidați pentru funcția de președinte (la alegerile din 8 decembrie 2024):
1. Călin Georgescu este un mason sadea. Cine cutează să voteze un mason vădit, să știe că gestul său echivalează cu lepădarea de Hristos (în cazul în care Călin Georgescu se leapădă expres și public de masonerie, atunci nu aș avea nimic de comentat – să dea Domnul!).
2. Elena Lasconi este pro-homosexuali și pro la tot ce va aduce venirea lui antihrist în lume. Este, cum spunea cineva, de 10 ori mai slabă și mai periculoasă decât actualul conducător neamț și eretic al țării.
Așa că să ne ferească Dumnezeu de ce se va alege de biata noastră țară, căci peștele de la cap se împute! Mai bine zis, acum să vedem cum ne vom plăti păcatele: erezii, avorturi, beții, furturi, minciuni – care au ajuns să ne definească – desigur, cu excepțiile de rigoare – ca neam în secolul XXI.
Cu urări de bine,
pr. dr. Ciprian Staicu