Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Adevărul întotdeauna iese la iveală, iar manipularea neo-ecumeniștilor se întoarce împotriva lor

IMPORTANT !

Slavă Domnului pentru toate !
Recomandăm spre citire și spre luare aminte (credem că citite în ordinea de mai jos, cele trei articole de pe site-ul ortodox care le găzduiește vor elucida orice nelămurire):

https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/05/05/la-nici-o-patima-nu-reactioneaza-atat-de-du%c2%adreros-fiii-duhovnicesti-ca-la-trufie-si-la-slava-desarta-ei-primesc-darea-ei-in-vileag-ca-pe-o-jigni%c2%adre-personala-si-se-supara-l-a-lasat-s/

https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/05/05/precizare-parintele-ioan-ungureanu-si-teologul-mihai-silviu-chirila-nu-mai-sunt-ucenicii-parintelui-antim-gadioi/

https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/05/06/numai-din-inimile-celor-ce-l-iubesc-cu-adevarat-pe-domnul-vor-curge-rauri-de-apa-vie-cine-nu-simte-focul-aprins-in-inima-pentru-hristos-sa-nu-indrazneasca-sa-predice-caci-va-induce-in-eroare-si-pe/

Domnul să ne apere de orice căderi, iar dacă am căzut deja să ne trimită oameni care să ne ridice sau gândul cel bun spre pocăință și îndreptare. Lupta este grea, deci atenția și trezvia trebuie să fie cât mai mari, ca Dumnezeu să Se slăvească prin cei care Îl mărturisesc, nu să fie batjocorit prin ei, cu voie sau fără voie.

Hristos a înviat !

Redacția

 

PS 1 – recomandăm și acest articol:
http://ortodoxos.ro/2018/05/06/din-cauza-invataturii-neortodoxe-pe-care-mihai-chirila-o-propovaduieste-duhovnicul-nu-il-mai-primeste-la-spovedanie/#comment-5207

PS 2 – Îi mulțumim părintelui Antim pentru risipirea norilor îndoielii și pentru atitudinea hotărâtă și fără echivoc adoptată și nădăjduim să ne vedem cu bucurie și cu pace, în Duhul lui Hristos, la Sinaxa de la Satu-Mare și ori de câte ori vrem să ne bucurăm întru slujirea Domnului nostru Iisus Hristos. (pr. Ciprian Staicu)

Cuvinte izvorâte din dragostea autentică și jertfelnică pentru întreaga lume

1. Naționalismul – o definiție corectă

 

Naționalism nu înseamnă extremism sau xenofobie, anti-semitism sau anarhie, nu înseamnă nici fascism, nici nazism. El este expresia cea mai pură a dragostei de neam și de aproapele. Naționalism înseamnă paroxismul sentimentului național de dragoste pentru neam și pentru pământul românesc, pentru tot ceea ce este românesc, național, autentic, este dragostea pentru neamul românesc cu valorile lui și totodată afirmarea acestui sentiment prin fapta și cuvânt.

Naționalismul este expresia adevărurilor istorice ale acestui neam, este lupta duhovnicească continuă pentru propășirea neamului romanesc, este jertfa continuă pentru dreapta credință și pentru neam. În acest sens recomandăm cartea Pr. Dumitru Stăniloae, ORTODOXIE și NAȚIONALISM, în care veți întâlni aceste idei și veți înțelege acest concept, care este tratat cu mare profunzime și claritate aici.

Această dragoste de neam cu toate valorile și istoria lui este un sentiment firesc, care își are sorgintea în Hristos, în dragostea pentru Dumnezeu. Fiecare neam are istoria, valorile, rolul lui, are darurile lui de la bunul Dumnezeu. Fiecare neam are o zestre, o moștenire, pe care trebuie să o ducă mai departe.

Fiecare neam are particularitățile lui, frumusețea lui, comorile lui de spiritualitate, trăire și cultură.Trebuie numai să descoperim aceste filoane de mare preț și să le transmitem mai departe urmașilor noștri îmbogățite, ca pe niște comori inestimabile. Căci talantul se înmulțește, este o datorie sfântă a noastră de a înmulți talanții pe care ni i-a dat bunul Dumnezeu.

Fiecare neam este dăruit de Dumnezeu cu o țară, cu limite precise, cu toate comorile solului și ale subsolului, numite de noi resurse naturale. Este așadar pentru toți loc sub soare, ca neamurile să trăiască în frățietate, în dragoste, în pace și în bună înțelegere. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință când vine vorba de daruri, El, Bunul putând înmulți binecuvântările asupra unui popor, pe măsura vredniciei și iubirii lui de El.

Este firesc să-ți iubești patria și neamul și este nefiresc să nu ți le iubești. Este vital să-ți cunoști adevărata istorie, ca să-ți afli rădăcinile și rolul tău pe pământ. Este firesc să fii naționalist, cu condiția ca acest naționalism să fie de tip creștin, să izvorască din dragostea de Dumnezeu. Căci și unii dintre comuniști erau patrioți într-un fel, însă naționalismul lor fără Hristos nu avea nici o valoare.

Este firesc să iubim pe toți oamenii și să fim împărțiți providențial în popoare, fiecare popor aducându-și contribuția sa spre bine și frumos. Nu poți fi ortodox adevărat dacă nu ești naționalist adevărat. Aceasta fiindcă se încalcă porunca dragostei, fiindcă acela ce nu-și iubește neamul său, nu-și iubește practic aproapele. Neamul este cel în mijlocul căruia ne-am născut, în mijlocul neamului noi creștem spiritual, cu neamul mergem la Judecata lui Hristos, așa cum spunea pr. Ilie Cleopa.

Naționalismul adevărat are rădăcini adânci creștine și toate considerațiile potrivit cărora acesta este confundat cu extremismul sunt false și greșite.

Pe de altă parte, toate aceste comori, fie că este vorba de patrimoniul duhovnicesc, fie că este vorba de bogățiile țării, trebuie conservate și apărate, chiar cu prețul vieții, întrucât constituie darul lui Dumnezeu făcut fiecărui popor. Noi românii, avem datoria sfântă de a apăra și chivernisi bine aceste bogății, căci astfel vom da greu răspuns la judecata lui Hristos pentru lipsa noastră de profunzime și pentru lipsa noastră de discernământ în chivernisirea acestora, așa cum susține vrednicul de pomenire pr. prof. dr. Ilie Moldovan, înainte cu puțin timp de plecarea sa la Domnul.

Pe scurt, noi cei de azi, avem datoria de a duce mai departe jertfa celor de ieri și de a fi exemple grăitoare pentru cei de mâine. Este datoria sfântă de a duce mai departe moștenirea înaintașilor noștri și de a ne ridica la vrednicia lor. Și aceasta nu o putem face decât fiind în duhul dragostei de frați, de pământ, de neam, ducând viață curată, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu.

Vom da greu răspuns în fața lui Dumnezeu dacă nu ne-am dovedit buni chivernisitori ai darurilor lui Dumnezeu și am lăsat țara cea frumoasă și bogată de izbeliște, iar Ortodoxia am răstignit-o pe stâlpul uitării. Să ne ajute Dumnezeu să ne trezim la realitate și să conștientizăm marea răspundere pe care o poartă fiecare român, așa încât să aducem roade bune, dumnezeiești, și în acest fel să primim răspuns bun la Înfricoșata Judecată a lui Hristos.

 

Proorociri ale Sfinților pentru vremea de acum

 

Vom evoca o serie de proorociri pentru vremea de acum, care este, conform Sfinților lui Dumnezeu, vremea de pe urmă a omenirii. Pare greu de acceptat acest adevăr, însă trebuie să-l acceptăm, căci proorocirile nu sunt trimise ca să ne înfricoșăm sau să ne tulburăm cu duhul, ci sunt trimise din dragostea și marea milă a lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne pregătim duhovnicește pentru a înfrunta aceste vremuri tulburi, cu ajutorul harului dumnezeiesc, bineînțeles. Căci, dacă îl avem pe Bunul Dumnezeu de partea noastră, Cel care a făcut cerul și pământul, adică tot universul, ce motiv am avea să ne temem?

Mai întâi voi aminti pe scurt, cuvintele părintelui Dionisie Ignat, care ne-a proorocit că vremurile de pe urmă sunt vremurile de acum. „Nu sunt exagerări!” spunea părintele și „nu trebuie nicicum să ne înfricoșăm.” Vin ani grei, dar nu vă temeți, spunea părintele.

Căci cei care se tem „sunt neîndumnezeiți”, deci să purceadă a se pregăti. Tot părintele spunea că „proorocirile sunt ca să te pregătești”, nu să te tulburi, căci Domnul Hristos va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor, așa cum spune Sfânta Scriptură. Părintele Dionisie a spus să mărturisim aceste lucruri, fiindcă mulți se vor trezi la realitate și își vor salva sufletele, iar creștinii buni vor fi și mai buni, îmbunătățindu-și viața duhovnicească și mai mult, cunoscând aceste lucruri.

O mare proorocire despre vremurile de acum este a Sfântului Calinic de la Cernica. Acesta l-a văzut pe Mântuitorul Hristos, care i-a spus: „7500 de ani de la Adam. Voi scurta vremurile acelea la mijloc, fiindcă păcatele oamenilor au întrecut orice închipuire.” Auziți ce cuvânt înfricoșător: „Voi scurta vremurile acelea!”

Ce înseamnă acest lucru? 7500 ani de la Adam înseamnă anul 1992 după Hristos. Mântuitorul ne spune că acest an, 1992, nu marchează sfârșitul lumii, ci marchează începutul unei noi ere în istorie, când „păcatele oamenilor au întrecut orice închipuire”.

Acest an marchează panta primejdioasă a omenirii, panta spre dezastru și distrugerea ei. „Voi scurta acele vremi…” înseamnă foarte clar ca totul se va derula foarte repede, extrem de repede. Și ca să vedem că Duhul Sfânt adevăr grăiește prin gura sfinților, menționăm, spre întărirea celor spuse, că în 1992, s-a anunțat „nevoia unei noi ordini mondiale”, de către președintele de atunci al S.U.A., marcând așadar începutul instaurării unei noi ere, aceea a Apocalipsei, a căderii maxime a omului și a distrugerii.

Nu-i vom uita nici pe marii sfinți ai vremilor noastre, din Rusia: Sf. Serafim de Virița, Sf. Lavrentie al Cernigovului și Schimonahia Nila, care au proorocit despre vremurile pe care le trăim, adică despre vremea cea din urma a omenirii. Toți au proorocit că Domnul ne va hrăni în foamete, ne va adăpa în sete, ne va mângâia în prigoane și în necazuri. Sfântul Lavrentie i-a spus unei tinere călugărițe, prin anii ΄60, că acea călugăriță, foarte probabil, o să apuce vremea lui Antihrist.

Un alt mare sfânt, Cosma al Etoliei, a proorocit: „Când va cădea ramura (postamentul crucii), va fi multă răutate. Și când va cădea copacul, va fi foarte multă răutate.” Practic în 1940 a căzut ramura și crucea și în 1947 a căzut copacul, fiind vorba de ținutul Albaniei, distrus de războiul civil. Tot Sfântul Cosma a proorocit despre războiul cel mare din Apocalipsă: „Va înceta veacul al optulea, când vor fi acestea”, adică jumătatea dintre 7000 și 8000 de ani de la facerea lumii – adică anul 1992, prezis și de Sfântul Calinic.

Sfântul Andrei cel Nebun după Hristos a proorocit că: „va ridica și sceptrul israeliților (prin Antihrist) ca să împărățească în al șaptelea veac spre al optulea…” (deci în a doua jumătate a veacului al șaptelea, adică după 7500 de ani de la facerea lumii).

Sfântul Nil Athonitul, izvorâtorul de mir, spunea: „Pe la anul 1900, mergând spre jumătatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba și se va face de nerecunoscut. Când se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va întuneca mintea omului de toate patimile cele trupești ale curviei, și foarte mult se va înmulți necredința și fărădelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbându-se fețele oamenilor, și nu se vor mai cunoaște fețele bărbaților de ale femeilor, pentru nerușinata îmbrăcăminte și a părului de pe cap.”

Sfântul Nifon are și el o vedenie, în care Dumnezeu, răsfoind cartea veacurilor omenirii, s-a oprit și și-a acoperit fața cu mâna și a zis cu mâhnire: „Voi curma la mijloc veacul acesta..”, adică veacul cel care este plin de păcate – 7500. Recomandăm totodată să se citească și proorocirile Sf. Anatolie al Optinei și ale vlădicăi Averchie Taușev, care vorbesc de ereziile contemporane, despre cum „ereticii vor pune mâna pe Biserică“Sf. Anatolie al Optinei, iar „sub masca Ortodoxiei se va ascunde de fapt non-ortodoxia“vlădica Averchie Taușev.

Acestea sunt doar câteva din proorocirile sfinților în ceea ce privește vremea de acum. Observăm că toate se referă la perioada de după anul 7500 de la facerea lumii, adică la perioada de după anul 1992, an ce marchează o nouă eră în istorie, eră când omul, prin păcate care depășesc orice închipuire, alunecă spre distrugere și spre sfârșitul omenirii. Acest fapt demonstrează încă o dată că Duhul Sfânt a grăit prin toți sfinții aceleași adevăruri, aceleași proorociri, tocmai pentru ca noi să credem și să ne pregătim duhovnicește.

În realitate proorocirile sunt mult mai multe, însă noi v-am redat numai câteva, pentru a justifica afirmațiile de mai sus că VREMURILE DE PE URMĂ SUNT VREMURILE DE ACUM. Luați aminte! Procesul de globalizare este pe final. Antihrist este aproape! Foarte aproape chiar, și va apărea dintr-o dată, având o viață ascunsă până atunci când va apărea, conform proorocirilor sfinților.

Însă, nu vă temeți, căci Domnul va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor. Pregătiți-vă duhovnicește temeinic, întăriți-vă în credință și răbdare, pregătiți-vă de mucenicie. Căci moartea noastră trupească nu este decât unire cu Hristos și viață veșnică. Întoarceți-vă la singura credință adevărată, dreapta credință ortodoxă, singura păstrătoare a învățăturii Mântuitorului și a Sf. Apostoli, nealterată și neschimbată.

Nu va lepădați de Dreapta Credință! Fiți stăruitori în rugăciune, mergeți des către scaunul Spovedaniei și împărtășiți-vă des cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Trăiți-vă viața în pocăință, în faptele milei și dragostei creștine pentru toți și pentru toate și în păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Și Domnul ne va primi pe toți cu brațele deschise, pline de dragoste părintească și ne va dărui împărăția cerurilor, care este veșnică…

Să avem nădejde tare, credință ca stânca și dragoste fără margini!

 

Cu dragoste și cu multă milă

pentru toți semenii,

pr. Andrei Cojoacă

Un om care nu renunță la luptă. În planul credinței ortodoxe și noi să fim statornici, mânuind sabia Duhului și purtând platoșa credinței și coiful mântuirii

Acest om – subiectul articolului de față – poate nu are nici o legătură cu Ortodoxia. Sau poate că da. Dumnezeu știe. Noi îi dorim să fie un ortodox și să se mântuiască. Autorul articolului nu ne spune aici nimic despre religia lui. Exemplul lui a fost preluat din respect pentru făptura umană, creată de Dumnezeu, dar și pentru a nu mai avea noi, cei întregi la trup și la minte, nici o justificare pentru a nu săvârși cele necesare mântuirii în Hristos.

Huang Guofu, în vârstă de 41 de ani, originar din provincia (regiunea) Chongqing din China, a învățat să folosească pensula (sau creionul de desenat) cu gura și cu piciorul lui drept, după accidentul în care și-a pierdut ambele mâini.

Huang Guofu și-a pierdut mâinile la vârsta de numai 4 ani, însă nu și-a pierdut curajul și de la vârsta de 12 ani a început să deseneze folosindu-și piciorul drept pentru aceasta. La vârsta de 18 ani și-a pierdut tatăl și a fost nevoit să renunțe la studii pentru a-și câștiga singur traiul zilnic.

A început să călătorească prin orașele chinezești, desenând pe marginea drumului și vânzându-și trecătorilor desenele sale. La un moment dat a auzit că unii se plâng că desenele lui făcute cu piciorul nu sunt destul de detaliate și exacte și de aceea a început să își folosească și gura pentru a ține instrumentul de desenat.”

 

Să îi dea Dumnezeu sănătate, putere de muncă și să fie al lui Hristos, nu al idolilor Orientului!

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/05/blog-post_24.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Roma, 1 mai 2018: unii primesc, dar alții nu vor să primească cuvântul lui Hristos și al Sfinților Părinți

1 MAI 2018, o zi cu multe emoții și mult așteptata de creștinii ortodocși români ce locuiesc la Roma, în Italia: hirotonia noului arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei, P.S. Atanasie Rusnac.

O zi mult așteptată în același timp și de noi, de mine și de Maria (o soră duhovnicească în Hristos) pentru ceea ce doream să înfăptuim. Îngăduiți-mi, vă rog, să vă împărtășesc câteva impresii și momente din acestă zi de neuitat…

Ea a fost de neuitat nu pentru evenimentul pomenit la început (un eveniment al ecumeniștilor și nu al ortodocșilor care sunt în Adevărul lui Hristos), ci pentru ceea ce am reușit să facem (în Hristos și spre slava Sfintei Treimi), pentru emoțiile, bucuriile și sentimentele pe care le-am trăit, iar nu în ultimul rând pentru dezamăgirea și regretul pe care le-am simțit și pentru unii… care se cred creștini…

Aflând despre acest eveniment și așteptându-ne să fie prezenți mulți oameni, români aflați departe de țara lor, trudiți de osteneală, majoritatea dintre ei orbiți numai de munca pentru care au venit aici, printre străini, ca să-și câștige pâinea de toate zilele, dar încă cu o scânteie de credință și de speranță în Dumnezeu, pe Care L-au purtat în suflete cu ei de casă… ne-am zis: AR FI ACESTA UN BUN PRILEJ DE MĂRTURISIRE ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI? Ar fi o ocazie bună de informare a fraților noștri români despre ceea ce se întâmplă în Biserica lui Hristos, cu păstorii și cu duhovnicii noștri?

Aveam prilejul să împărțim informații (pe care cu siguranță mulți dintre români nu le știu) despre starea actuală a Bisericii, despre sinodul tâlhăresc din Creta și despre vremurile grele pe care le trăim. Și am început să ne pregătim… am alcătuit un fluturaș (atașat acestui articol), l-am trimis preotului duhovnic pentru corectare și pentru binecuvântare și l-am tipărit în 300 de exemplare (Bunul Dumnezeu să îi răsplătească pe toți cei implicați în redactarea finală și în tipărirea acestor fluturași).

Fluturas A4 pentru misiune ortodoxa

A sosit și ziua mult așteptată. Eu am ajuns numai aproape de ora prânzului, din motive personale. Am fost impresionată de numărul de mașini care erau parcate pe șosea (aproximativ doua-trei sute, în afară câteva autocare). Pentru că Maria a dorit să asculte până la sfârșit cuvântările rostite, mi-a revenit mie sarcina, pentru început, de a împărți pliantele…

Am uitat să menționez că luasem cu mine o iconiță a Maicii Domnului Pantanassa, știind că aceasta este SCUT ȘI ÎNGRĂDIRE DE DUȘMANI ȘI DE TÂLHARI.

Slujba s-a terminat (nu am participat la ea, ci am stat afară, îngrădindu-mă astfel de comuniunea de rugăciune cu ereticii ecumeniști), dar erau mulți invitați oficiali, printre care primarul Romei, ambasadorul român în Italia, invitați din Republica Moldova, care au luat cuvântul și l-au felicitat pe P.S. Atanasie Rusnac.

De la poarta bisericii până la scena unde se desfășura evenimentul erau vreo două-trei sute de metri, așa că am intrat pe alee, urcând încet, rugându-L în gând pe Mântuitorul Iisus Hristos să mă ajute, să se facă voia Lui…

Am scos din geantă un teanc mic de fluturași și, mergând pe alee, au început să apară bărbați și femei, câte doi-trei, unii și cu copii pe lângă ei, care se îndreptau spre ieșire. Am început în liniște să împart fluturașii…, aveam emoții mari. Nu știam ce să le spun oamenilor, dar deodată m-au trezind spunând simplu: HRISTOS A ÎNVIAT! Iar glasul îmi tremura de emoție… mă simțeam ca o copilă, inima îmi bătea mai tare ca de obicei, dar mă gândea oare de ce îmi tremură glasul? Sunt în general o persoană puternică, a împărți niște fluturași este o nimica toată… Așa, încet-încet înaintam pe alee și împărțeam… apoi emoțiile au dispărut și am început să observ reacțiile oamenilor.

Un tânăr, de îndată ce a luat fluturașul și până aproape de ieșire (cam vreo 50-100 de metri) nu și-a mai ridicat privirea, mergea cu capul plecat citind, așa era de absorbit, m-a impresionat interesul lui și m-am bucurat; un altul, care era împreună cu soția lui, după ce și-a aruncat privirea pe textul fluturașului și a făcut câțiva pași, s-a întors și mi l-a dat înapoi (Doamne, iartă-ne ignoranța!)… l-am primit zâmbind, dar mi-a părut rău că nici măcar nu a fost interesat să-l citească până la sfârșit… Un altul, un bărbat între două vârste, a luat fluturașul cu atâta ardoare de parcă mâinile lui păreau că nu se mai pot dezlipi de acea hârtie; m-am bucurat în sinea mea.

Și așa, încet-încet, cu HRISTOS A ÎNVIAT, inimile unora se deschideau și primeau cuvântul, alții ori nu luau fluturașul și treceau fără să-i intereseze câtuși de puțin despre ce este vorba, alții însă voiau mai multe pliante, ca să dea și vecinilor de acasă, unul m-a întrebat dacă am binecuvântarea PS Siluan pentru a da aceste informații scrise…

Timpul a trecut și s-au terminat cuvântările, iar între timp reușisem să împart câteva zeci de exemplare. A ajuns și Maria la locul unde eram, iar acum nu mai eram singură. În scurt timp aproape că am dat mai mult de jumătate de exemplare. Când oamenii întrebau ce sunt aceste informații, Maria le răspundea calm: sunt DE LA SFINȚII PĂRINȚI

La un moment dat a apărut un grup de credincioase din Perugia. O parte dintre ele au luat fluturașul și chiar au cerut unul în plus, dar ar fi fost prea frumos să încheiem cu calm acestă misiune. A apărut din mulțime o femeie care a început să adune foile primite de grupul de credincioși cu care ea era și ni le-a dat înapoi; s-a iscat o mică ceartă între ele, iar pe noi, cu vocea ridicată, ea ne-a întrebat dacă avem binecuvântarea P.S. Siluan să împărțim aceste informații.

În acel moment s-a întâmplat ceva… cu toată cearta care stătea să se aprindă împotriva noastră, eu m-am uitat în ochii Mariei și ea la mine și o putere (Slavă ție, Măicuța Domnului Pantanassa!) ne-a ținut fără glas pe amândouă timp de câteva minute (cât s-a răstit la noi femeia respectivă), după care am zis cu voce tare: „Doamnă, pentru a da aceste pliante avem binecuvântarea duhovnicului nostru ortodox din România”, iar Maria a spus, aproape în același timp cu mine: „Doamnă, veți da socoteală lui Hristos pentru sufletele celor cărora le-ați luat din mână pliantul.” Apoi femeile respective s-au urcat în autocar și au plecat.

Majoritatea oamenilor se îndrepta spre ieșire, așa că repede am împărțit aproape tot ce mai aveam. Ne-am urcat și noi în mașină și am plecat la casele noastre.

Vreau să îi mulțumesc părintelui meu duhovnic pentru încurajare și pentru susținere, de asemenea îi mulțumesc Mariei cu care am săvârșit împreună această lucrare de informare a poporului despre ecumenism și sinodul tâlhăresc din Creta. Ceea ce am trăit acolo a fost un sentiment de unitate întru adevăr, completându-ne una pe alta; îmi vin în minte cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, asa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos și fiecare suntem mădulare unii altora.” (Romani 12, 4-5)

Am trăit o experiență nouă, minunată, eu păcătoasa, și mă rog Bunului Dumnezeu ca pentru rugăciunile Măicuței Sfinte, ale tuturor Sfinților și ale duhovnicului meu să mă învrednicească să dau mărturisire de credință ortodoxă la cât mai mulți creștini, care vor mântuire, luptând împotriva fiarei ecumeniste eretice.

Chiar dacă unii vor primi cuvântul lui Hristos, iar alții nu, datoria noastră în aceste timpuri este mărturisirea dreptei credințe, nu numai cu vorba, ci și cu fapta.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu, Căruia se cuvine slavă acum și în veci. Amin.

Roma, 3 mai 2018

 

Roaba lui Hristos și prima între cei păcătoși,

Carmen

Adevărata iubire, conform Sfântului Ioan Gură de Aur

„Majoritatea oamenilor au alte motive, nu își bazează iubirea lor pe Hristos. Unul iubește pe cineva, adică pe o persoană, pentru că și aceasta îi arată iubire, altul îl iubește pe cel care l-a cinstit (i-a arătat respect), iar altul îl iubește pe cel care i s-a părut folositor într-o problemă a lui.

Este greu să găsești pe cineva care să îl iubească pe aproapele numai de dragul lui Hristos (pentru că așa îi poruncește Domnul, aceasta este voia Lui – n.trad.), pentru că de obicei legătura dintre oameni este reprezentată de interesele materiale.

Însă o iubire cu asemenea lipsuri este căldicică (nu este fierbinte – n.trad.) și efemeră. La apariția celei mai mici probleme: un cuvânt jignitor, o pagubă financiară, invidie, iubire de slavă sau altceva asemănător – această iubire, care nu are fundament duhovnicesc, se destramă…”

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/05/blog-post_84.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu