Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, răspunde adepților ereziei episcopo-centrismului

Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, îi răspunde într-o scrisoare unui cunoscut de-al său, care era monah, astfel:

Cugetul tău smerit face deosebire între anumite inegalități dintre noi, din pricina vredniciei sau slujirii mele arhierești. Această vrednicie sau cinste este cu adevărat mare, dar în ea însăși și față de ea însăși. Cu adevărat această vrednicie îl cinstește pe cel care o deține, îl cinstește pentru valoarea ei obiectivă, însă aceasta nu schimbă deloc relațiile lui cu frații întru Domnul, care rămân întotdeauna aceleași și de aceea între noi doi nu există nicio diferență și nicio inegalitate.

În afară de aceasta, vrednicia sau slujirea de arhiereu este model de cuget smerit (sau de smerenie). Arhiereul este primul între cei cu cuget smerit, așadar este ultimul dintre toți. Unde este măreția lui? Vrednicia arhierească dă cinste celui care o are, fără însă a deveni pricină de deosebire între episcop și ceilalți frați ai Domnului.

Între frați se disting, indiferent de vrednicia sau slujirea pe care o deține fiecare, cei care Îl urmează (Îl imită) pe Hristos, pentru că ei sunt purtători ai arhetipului icoanei Lui și ai harului Duhului Sfânt, care îi împodobește și îi înalță pe o poziție deosebită de cinste și slavă. ”

Doar prin această poziție se face deosebirea și lipsa de egalitate între cei care sunt egali prin har. Cel care a înaintat în virtute îl depășește pe cel care nu a înaintat în ea. De asemenea, rămâne mult în urmă (față de ceilalți frați în Hristos – n.trad.) cel care nu are nicio virtute. Cel indiferent și neinteresat de virtute, chiar și episcop să fie, este cu mult mai prejos decât cel care duce lupta cea bună cu stăruință și trezvie, chiar dacă acela este un umil și smerit monah.”

(fragmente din lucrarea:

Pr. Dionisie Tatsis, Învățăturile Sfântului Nectarie,

pp. 135-136)

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/07/blog-post_31.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: cuvinte de foc ale Sfântului Nectarie, ierarh al Ortodoxiei, menite să smerească pe ereticii arhierei apostați ecumeniști (și pe toți cei de un gând cu ei) și să ne responsabilizeze pe toți întru dobândirea virtuților, spre mântuire, întru slava lui Dumnezeu.

Cât de minunat este Dumnezeul nostru, al ortodocșilor !!!

„Prima noastră datorie este să Îl iubim pe Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit acest pământ atât de mare, ca să locuim aici pentru o vreme (adică răstimpul vieții noastre pământești – n.trad.), ne-a dăruit atâtea mii de flori, izvoare, râuri, mări, aer, zi, noapte, cer, soare etc. 
Pe toate acestea pentru cine le-a făcut Dumnezeu dacă nu pentru noi? Cu ce i-am rămas datori pentru aceasta, cu ce Îl putem noi răsplăti pe El? Cu nimic. Toate sunt în dar. Ne-a făcut oameni, nu animale. Ne-a făcut creștini ortodocși, nu eretici blasfemiatori ai adevărului. 
Cu toate că păcătuim de mii de ori într-un ceas sau într-o zi, Lui I se face milă de noi, ca Părinte ce este și nu ne trimite moartea, ca să ajungem în iad, ci așteaptă pocăința noastră cu brațele deschise, așteaptă să ne pocăim și să încetăm săvârșirea relelor, să facem pe cele bune, să ne spovedim, să ne îndreptăm viața, ca să ne îmbrățișeze și să ne pună (după moarte – n.trad.) în rai, ca să ne bucurăm acolo de-a pururea! (Sfântul Cosma Etolianul)

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

La capătul acestei lumi apostate și… la poarta raiului se află Mănăstirea Platina

Minunea Crucii de la întemeierea mănăstirii din Platina unde a viețuit Părintele Serafim Rose

Plecând de la acest articol minunat de mai sus, mă simt dator să relatez, spre slava lui Dumnezeu, cele trăite personal cu ocazia celor două vizite pe care le-am făcut la mănăstirea Platina, în urmă cu câțiva ani, în 2014 și în 2015.

În octombrie 2014, ne-am dus – Ioana-Alina, soția mea, subsemnatul și familia Miron și Aurica Lungu, gazdele noastre din parohia Învierea Domnului din Hayward, California – împreună la Platina, cu mașina familiei Lungu. Am ajuns în localitatea Platina, avea vreo câteva case pe un deal, o benzinărie și… atât.

Am întrebat de mănăstire și ni s-a indicat un drum forestier care intra în pădure. Ne-am dus cu mașina mai mulți kilometri până când am început să ne facem griji că am greșit drumul. Dar altul nu era. În fine am ajuns la un pâlc de copaci prin care se vedea mănăstirea, mai exact biserica, în stil rusesc, și câteva chilii (de fapt o trapeză și stăreția).

Am fost cazați într-o cameră în pădure. Așa erau chiliile, răspândite prin pădure. Ca să ajungem la ele, am primit niște lanterne (noaptea după slujbă) și ni s-a explicat că trebuie să ne ghidăm ca să ajungem la cazare după niște ținte fosforescente – în diferite culori – care erau lipite de copaci: culoarea albă te ducea spre chilia 1, cea galbenă spre altă chilie, țintele albastre altundeva etc. Ca în Hansel și Grettel, dar în variantă … ortodoxă.

Dimineața am participat din nou la slujbă. Părinții erau minunați. Au cântat Sfinte Dumnezeule în limba română, vrând să ne bucure. Și au reușit. Din plin.

Am revenit după câteva luni în California, cu un șir de conferințe despre Sfinții din închisori.Așa a vrut Dumnezeu.  Am ajuns la Platina din nou, însoțit de un tânăr pe nume Gheorghiță, care locuia lângă San Francisco, fiind rudă a familiei dr. Mindea Ștefan, marele chirurg român.

Am ajuns la Platina chiar de Bunavestire. Părinții s-au bucurat nespus că am venit cu moaștele Sf. Nectarie și ale Sf. Luca al Crimeeii. La masă, starețul a făcut un gest minunat: a sunat clopoțelul, semn că puteau sorbi o gură de vin (fiind dezlegare, cu ocazia praznicului), s-a ridicat și a toastat, spunând: Întru slava Preasfintei Treimi, Dumnezeu nostru. Peste câteva minute a sunat din nou clopoțelul și a mai rostit o urare: Întru cinstirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, al cărei praznic îl săvârșim. A treia urare a fost memorabilă: Întru slava Sfântului Gherman, ocrotitorul mănăstirii noastre, care ne-a făcut cinstea de a ne găzdui în mănăstirea lui. Un stareț fără simțul proprietății, fără aere, ifose etc, ci un om simplu, cu o obște de călugări adevărați.

Platina – pentru mine, care am fost, din mila Domnului, în multe locuri sfinte ale acestei lumi – este cel mai frumos loc de pe pământ.

Era să uit un amănunt… organizatoric: a doua oară când am fost, cu Gheorghiță – am fost cazați la Hilton. Adică? Hilton era o colibă din bârne care avea sobă. Celelalte nu, eram fără… cinci stele.

Simplitate maximă, bucurie a trăirii Ortodoxiei, următori ai Sfântului Ioan Maximovici și ai Cuviosului Serafim Rose, părinții de aici radiau de iubire de pateric și de virtute filocalică. Unul dintre ei, mai rușinos din fire, m-a „pândit” când am plecat – avea niște dioptrii foarte mari la ochelari – și înainte de a mă sui la volanul mașinii cu care venisem – a venit la mine și m-a rugat să îl pomenesc în rugăciuni către Sf. Luca al Crimeeii, pentru că își dorește să mai vadă, doar ca să poată citi cuvintele sfinte și sfințitoare ale Scripturii și ale teologiei patristice. Fain, nu?

Mi-e dor de Platina. Poate o voi mai vedea. În ceruri.

Să ne mântuim toți! În adevărul Sfintei Ortodoxii!

Nu vreau să țin amintirile sfinte numai pentru mine, ci să ne bucurăm toți:

1. Naosul și altarul mănăstirii Platina:

2. Tezaurul de Sfinți ocrotitori, începând cu Sfântul Herman de Alaska, ocrotitorul Mănăstirii Platina:

3. Din veșmintele liturgice purtate de Sfântul Ierarh Ioan Maximovici:

4. Mormântul de o simplitate absolută al Cuviosului Serafim Rose:

5. De vorbă cu părintele Damaschin, ucenicul Cuviosului Serafim Rose și actual stareț al Mănăstirii Platina:

6. Biserica Mănăstirii Platina:

7. În chilia părintelui Serafim Rose – ai cărei pereți erau făcuți din bârne, provenite de la o mină părăsită din apropiere, iar printre bârne puneai să bagi câte un deget fără probleme, deci iarna era greu de îndurat frigul – era o sobă un pat, o masă și câteva icoane:

8. Conferințe ținute în câteva parohii ortodoxe din California, cu binecuvântarea pr. Justin Pârvu:

9. Recunoștință și îmbrățișare frățească părintelui Octavian, fără de care cele două pelerinaje în America nu ar fi fost posibile:

a consemnat,

pr. Ciprian Staicu

A fi orfan duhovnicește (cazul pastorului protestant care s-a botezat ortodox!)

Un preot care slujește de mulți ani Biserica lui Hristos (adică Sfânta Ortodoxie – n.trad.) în America, la un moment dat a hotărât să facă un pelerinaj în Sfântul Munte Athos și mai ales să meargă să îl cunoască pe Cuviosul Paisie Aghioritul. Și-a manifestat dorința să vină împreună cu el și un pastor protestant.
Gheronda Paisie i-a primit cu multă bunătate. I-a servit cu o bucată de rahat și cu un pahar cu apă și s-a așezat lângă ei. Au trecut câteva minute și pastorul protestant a deschis o discuție despre Sfintele Moaște. El susținea că toate osemintele oamenilor sunt la fel și nu trebuie ca pe unele să le deosebim de celelalte și să ne închinăm înaintea lor. Atunci Gheronda i-a spus, cu multă bunătate:
– Nu este așa cum zici, pentru că, iată, ieri a venit aici un tată, care l-a adus cu el pe fiul lui, care avea duh mut și surd și copilul nu vorbise niciodată, deloc în viața lui. La un moment dat eu am intrat în chilia mea, ca să aduc o bucățică de Sfinte Moaște, un deget al Sfântului Arsenie Capadocianul, pe care îl am acolo.
Când am luat Sfintele Moaște în mână, fiind încă în chilia mea, fără să mă vadă nimeni, atunci afară în curte copilul demonizat și mut a început să strige:
– Nu, mă va arde!
Așadar, când am ieșit și l-am însemnat în chipul Sfintei Cruci pe copil cu Sfintele Moaște ale Sfântului Arsenie, copilul s-a făcut bine și din acea clipă el vorbește și totul este bine!
– Vezi, eu nu îți vorbesc teoretic, ci am o mare experiență și am trăit multe astfel de situații.
Gheronda s-a uitat apoi la pastorul protestant cu acea privire curată, plină de bunătate și a continuat:
– Îți voi spune ceva, însă te rog să nu mă înțelegi greșit, pentru că nu o spun din mândrie, ci din smerenie și din dragoste. Noi, ortodocșii, o avem ca mamă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în timp ce voi sunteți ca niște orfani, fără mamă, pentru că nu o cinstiți.
După ce s-a întors în America și au trecut șase luni de la vizita lor la Gheronda Paisie, pastorul a mărturisit că a simțit intens starea de orfan duhovnicesc și apoi, cu rugăciunile lui Gheronda Paisie, pastorul s-a botezat și a devenit ortodox.
(Din cartea Vasul cel ales a ieromonahului Hristodoulos)
Sursa – https://paterikiparadosi.blogspot.com/2018/07/blog-post_85.html#more
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu