Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Bucuria Mărturisirii Adevărului – Hristos

Bucuria Mărturisirii Adevărului – Hristos sub ocrotirea aripilor Sfântului Arhanghel Gavriil, binevestitorul mântuirii noastre

O zi unică în viața fiecărui credincios ortodox este mărturisirea întru apărarea Sfintei și Iubitei Ortodoxii, care prin voia Celui Preaînalt ni se oferă în chip diferit, după puterile, smerenia și credința arătată și mărturisită sub îndrumarea și ascultarea desăvârșită de Duhovnicul ales, Preotul care drept învață cuvântul adevărului, „gura lui Hristos”*, de care pe pământ tremura toate puterile întunericului.
„Părintele Iosif (Gheron Iosif Isihastul) spunea: „Nici preoția, nici Sfânta Împărtășanie, nici rugăciunea minții, nici postul, nici privegherea nu mântuiesc fără ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!” „Căci împlinind cineva voia altuia și nu pe a sa, înfăptuiește nu numai lepădarea de sufletul său, ci și răstignire față de toată lumea.
Cel ce contrazice pe părintele său, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smerește până la moarte, se minunează îngerii. Căci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemănându-se Fiului lui Dumnezeu, Care a împlinit ascultarea de Părintele Său până la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”*.
( *Starețul Efrem Katunakiotul, Despre ascultare)
Toată viața noastră duhovnicească a fost bulversată prin semnarea documentelor eretice de către Patriarhia Română, prin reprezentanții săi, la Kolymbari-Creta, acolo unde s-a desfășurat acum un an,”minciuno-sinodul”, care nu a fost „nici Mare, nici Sfânt, nici Panortodox, ci un sinod tâlhăresc, florentin, eretic, ecumenist și fals”. (Cuvântul IPS Mitropolit Serafim de Pireu la simpozionul inter-ortodox din Bulgaria, 2017)
Urmarea trădării Ortodoxiei a zdruncinat din temelii așezarea lumii ortodoxe. Germenii trădării semănați cu grijă cu mult timp în urmă de păstorii desemnați a conduce turma lui Hristos pe drumul mântuirii, au scos la iveală roadele lor, spinii și frunzele de mătrăgună, care au otrăvit treptat sufletele clericilor, făcând să sângereze trupul lui Hristos, încă o dată, și al pliromei ortodoxe deja anesteziate de vorbele meșteșugite ale „purtătorilor de interese omenești, care trebuiau să fie purtători de Dumnezeu, prin care să grăiască Duhul Sfânt” (Sf. Cuvios Justin Mărturisitorul).
A apărut astfel, neîncrederea între frații întru aceeași credința ortodoxă, bănuiala, suspiciunea, depărtarea sufletească, la care s-a adăugat cuvântul neomenos, jignitor, gândit și dat la iveală,urmat de toate relele scornite de diavolul organizat în cohorte, care i-a înconjurat inclusiv pe clericii de mir și pe cei din cinul monahal, țesând PRIGOANA împotriva acelora care, cu ajutorul venit de la Domnul Îndurărilor, au primit în dar, mărturisirea publică, indiferent de consecințe, a ADEVĂRULUI HRISTOS.
Exemplul Părintelui Ștefan Marcu, una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii prigonite, care a pătimit martiriu de zeci de ani în temnițe și la Canal,chip al blândeţii şi ocean al smereniei, trebuie urmat de noi toți, cei care îl iubim și îl dorim pe Dumnezeu, bunul cel mai de preț al vieții noastre vremelnice și trecătoare.
Părintele a suferit, nu doar din partea organelor de represiune, ci chiar din partea unor colegi, care, obedienţi regimului, stăpâniţi şi de o ascunsă invidie, i-au interzis să slujească, făcându-l să se simtă un străin printre ai săi: „Cine se pune în slujba binelui, adună puzderie de dușmani în jurul său. Aici satana își concentrează cohortele sale de diavoli. Uneori e buna și sabia de la cingătoare, dar sabia duhului e cea mai eficace împotriva răului” – cuvintele sale de foc, rămase ca testament întru veșnicie.
„Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului.” (Evrei 4,12)
A apărut despărțirea dureroasă, între credincioșii ortodocși și duhovnicii lor sau povățuitorii aleși din mănăstiri, care au ales ascultarea de ierarhul semnatar al documentelor mincinoase, eretice și sincretiste cretane, între credincioșii din aceleași parohii, între credincioșii și rudele, prietenii lor de o viață.
Sfântul Nicodim Aghioritul (+1809) : „Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greșeală privitor la cele ce țin de credință și de adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”
Sfântul Chiril al Alexandriei (+444)
„Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie să-l luăm drept clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogma și păcătuire împotriva lui Dumnezeu”
În aceasta perioadă de un an am fost nevoită să citesc documentații, articole, să încep să învăț abecedarul teologiei, pe care în timpul anilor trecuți, l-am sărit, intrând direct în tainele Filocaliei, parcurgând drumul invers de învățare, atât cât am putut și m-a luminat Domnul Atotîndurărilor.
Creștinii ortodocși care, ascultând glasul conștiinței, au ales să nu se facă părtași panereziei cretane semnate și propovăduite de ierarhii apostați, au ales în fapt drumul strâmt și presărat de ispite, mergând sub ascultare desăvârșită la unul dintre Părinții prigoniți pentru mărturisirea Adevărului Hristos, de către unul dintre ierarhii eretici.
Pentru mine, ca și pentru multe mii de credincioși ortodocși, aceasta a însemnat o serie întreagă de osteneli, renunțarea de bună voie la orice comodități de care am beneficiat înainte, privațiuni, lipsa catehezelor, sudoare și strădanii de tot felul, timp mai mare alocat studiului individual și drumurilor către paraclisele, schitul sau mănăstirea aleasă, înfruntând soarele arzător sau intemperiile vremii friguroase. A trebuit să fac față și să mă acomodez din mers, fără a avea un grup de cunoștințe, credincioșilor ortodocși veniți din toate colțurile țării, fiecare cu zestrea lui duhovnicească, moștenită și asimilată până în acest moment.
Din păcate, nu o dată am fost dezamăgită, de cei care mă înconjurau, aflați fără îndoială ca noi toți în stări de neîncredere, confuzie, suspiciune, slăbiciune, insuficientă pregătire teologică, exagerări de tot felul, naivitate în fața pericolelor care ne pândeau la tot pasul venite prin duhurile necurate. La acestea se referă Apostolul, când spune că sunt „mai degrabă certuri, decât buna luminare, care este în credință” (I Tim. 1, 4)
Din informațiile pe care le am, aceasta este realitatea prezentă în rândul tuturor creștinilor ortodocși care s-au îngrădit de panerezia ecumenistă.
„Când n-a pătruns nici o ceartă între voi, care poate să vă chinuie, înseamnă că trăiți după Dumnezeu”, spune Sf.Ignatie Teoforul.
Încă nu am ajuns cu toții la această treaptă de nevoință, deoarece izgoniți de ciuma ecumenistă, în dorința arzătoare de a nu ne contamina, plecați pe drum de bejenie, din bisericile din care am făcut parte, fiecare cu patimile și neajunsurile lui încă nevindecate în totalitate, ne-am expus ispitirilor de tot felul, venite de la duhurile răutății, făcând adesea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Rom. 7, 19).
Dar „**nimic însă nu poate să abată pe creştinul ortodox de la scopul desăvârşit, pe care şi l-a ales cu toată hotărârea, căci el:
1) crede neclintit în unica putinţă de mântuire prin credinţa ortodoxă şi se teme s-o trădeze, de frica pieirii veşnice;
2) se călăuzeşte în viaţă nu numai de simţirea sa ortodoxă, ci şi de înţelepciunea ortodoxă, care îl întăreşte pe această cale;
3) trage din istoria Bisericii multe învăţăminte, care îl însufleţesc în urmarea neabătută a sfintei şi scumpei Ortodoxii, pe care o nesocotesc astăzi fără pic de jenă şi ai noştri, şi străinii.
Creştinul ortodox nu poate, de dragul dreptăţii lumeşti de conjunctură, care este în dezacord cu dreptatea şi adevărul absolut al lui Dumnezeu, să facă compromisuri confesiunilor heterodoxe.”
În acelaşi spirit se pronunţa şi marele apărător al Ortodoxiei, Sfântul Marcu, mitropolitul Efesului: „Vom mărturisi până la ultima suflare, cu toată cutezanţa, acea bună chezăşie a Sfinţilor Părinţi – credinţa mărturisitoare pe care o cunoaştem din copilărie, căreia la început i-am dat glas şi cu care, la sfârşit, vom pleca de aici, luând cu noi … cel puţin Ortodoxia !”.
(**catacombeleortodoxiei.ro/index.php/iunie/1798-ortodoxia-si-ecumenismul-xxiv).
Sub atenta îndrumare și făcând ascultare de Duhovnic, am continuat și continui drumul, nădăjduind cu ardoare în ajutorul Mângâietorului. Mă întărește împotriva greutăților întâmpinate cuvântul Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X):
„Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţã şi în dragostea cea adevărată… Nu existã nimic mai minunat decît Adevãrul! Existã doar o singurã Bisericã a lui Hristos, apostoleascã si soborniceascã. Nu mai multe, nici mãcar douã. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al rãzvrãtiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fãrã nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru cã dacã ai devia cît de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi acestea care au fost hotãrîte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi sã le pãzeascã. ” (Epistola I către papa Nicolae).
În vederea participării ca martor în procesul Părintelui meu Duhovnic, în clădirile anexă ale fostului Palat episcopal, din curtea Mănăstirii Antim (loc istoric, pe unde au călcat marile personalitați teologice ale neamului romanesc, membri ai grupului Rugul Aprins, Părinții Adrian Făgețeanu, Sofian Boghiu, Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Dumitru Stăniloae și mulți alții, m-am informat cu atenție, înainte, despre condițiile de participare, și codul de conduită al martorului.
Bucuria mărturisirii Ortodoxiei Apostolești și a Sfinților Părinți, nu are nici un echivalent în această lume vicleană, care nu înțelege că a fi liber în Hristos, înseamnă a fi în stare de jertfă. Emoțiile au fost copleșitoare.
Prestația, în calitate de martor, includea, pe lângă cunoștințe teologice, calitățile necesare unui adevărat mărturisitor al credinței ortodoxe autentice: sinceritate, onestitate, omenie, pace sufletească, discreție, corectitudine, smerită stăpânire de sine, demnitatea discursului, tonul sobru, demn, fără grosolănii, invective, ieșiri necontrolate, căci la „***I Cor. (14, 33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînțelegerii obtuze.
Domnul iubește nevinovăția, nu imbecilitatea…
Creștinul este cel căruia Dumnezeu nu i-a dat duhul temerii (2 Tim. 1, 7) și poate duce războiul nevăzut (Nicodim Aghioritul); e bun ostaș al lui Hristos Iisus (II Tim. 2, 3) încins cu adevărul, îmbrăcat cu platoșa dreptății, coiful mântuirii, sabia Duhului.”
[***http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-nicolae-steinhardt-despre-pacatul-prostiei-si-al-fricii/]
Am ascultat de privirea Duhovnicului, în toate momentele cheie, începând cu rugăciunea adresată Duhului Sfânt rostită alături de cei șase Părinți, care făceau parte din comisie. Simplu, ascultarea neabătută de duhovnic. Nu voia mea am făcut, ci voia Mântuitorului Hristos, care este voia Duhovnicului.
„*ASCULTAREA DE DUHOVNIC = VIAȚĂ; NEASCULTAREA = MOARTE
Cât valorează duhovnicul, cu frică de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte.
Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu și la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârșită ascultare la Tatăl Ceresc te primește, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cunună în slava veșnică.”[*idem]
„Eu sunt pământ și cenușă” (Facere19,27), a spus Părintele nostru Avraam, a fost cuvântul meu de început, adresat membrilor comisiei de judecată.
Toate întrebările adresate de membrii comisiei, de Părintele acuzator și de către Părintele Duhovnic, s-au succedat cu rapiditate, într-o atmosfera calmă, corectă din punct de vedere juridic, ceea ce mi-a permis să fac o mărturisire completă privind Sfânta și Dreapta Credință Ortodoxă, aspectele dramatice cu care ne confruntăm toți cei care s-au îngrădit de ecumenism, accentul punându-se pe rămânerea în sânul BOR, excluzând din start schisma, care ne-ar scoate pe toți din sânul Bisericii strămoșești.

Pot spune că procesul de recurs s-a desfășurat în condiții corecte, întreaga comisie arătând clemență atât față de martorii care au părăsit sala, invitându-i încă o dată la a nu pierde calitatea de martor esențială în susținerea demersului Părintelui duhovnic, cât și față de cei care au deranjat liniștea, prin încercarea de a pătrunde în sala de judecata, forțând intrarea în repetate rânduri (deși accesul în holul clădirii arhiepiscopale era închis și nu aveau voie înăuntru decât partea acuzată și martorii). Inviolabilitatea unui spațiu privat, cât și fotografierea fără aprobare a interiorului acestui spațiu, putea duce la aplicarea de sancțiuni, mergând până la anularea procesului.

Mesajul pe care l-aș transmite preoților români, care trăiesc întru amânarea mărturisirii și nu iau atitudine față de panerezia ecumenistă, este unul simplu: EROISMUL.
Mă gândesc că ceva îi leagă, lipsindu-i de puteri și bărbăție și nu le permite să recunoască pe față că anume calea noastră este cea dreaptă, care se află în conglăsuire cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu și a Sfintei Biserici, iar ei sunt cei care s-au depărtat pe căi greșite, străine de învățătura Bisericii lui Hristos, care este în veci sfântă şi fără de prihană (Efeseni 5, 27).
Din epistola către Efeseni a sfântului Ignatie,Capitolul VI-IX
„Sunt unii oameni care obișnuiesc să poarte numele cu viclenie condamnabilă, făcând și alte fapte nevrednice de Dumnezeu; de aceștia trebuie să fugiți ca de fiare, pentru că sunt câini turbați, care mușcă pe furiș; trebuie să vă feriți de ei, că mușcăturile lor sunt greu de vindecat. Un singur doctor este, trupesc și duhovnicesc, născut și nenăscut, Dumnezeu în trup, în moarte viață adevărată, din Maria și din Dumnezeu, mai întâi pătimitor și apoi nepătimitor, Iisus Hristos, Domnul nostru.
Să nu vă înșele cineva, – după cum nici nu vă lăsați înșelați – pentru că toți sunteți a lui Dumnezeu. ..
Am aflat că au trecut pe la voi unii, care aveau o învățătură rea. Pe aceștia nu I-ați lăsat să semene între voi; v-ați astupat urechile, ca să nu primească cele semănate de ei, pentru că sunteți pietre ale templului Tatălui, pregătiți pentru zidirea lui Dumnezeu Tatăl, ridicați la înălțime cu unealta lui Hristos, care este crucea, folosindu-vă de Duhul cel Sfânt, ca de o funie. Credința vă este povățuitor la înălțime, iar dragostea cale, care urcă la Dumnezeu. Sunteți, așadar, cu toții tovarăși de drum și purtători de Dumnezeu și purtători de temple și purtători de Hristos și purtători de cele sfinte, în toate împodobiți cu poruncile lui Iisus Hristos; de care și eu bucurându-mă, am fost învrednicit, să vorbesc cu voi prin cele ce vă scriu, și să mă bucur împreună cu voi, că voi, ducând o altă viață, nu iubiți nimic altceva decât numai pe Dumnezeu.”
Sunt convinsă că o bună parte din cinul laic și cel monahal, nu cunosc, din varii motive toate aspectele legate de minciuno-sinodul din Creta, nu au citit documentele prezentate în întregime și nici pozițiile luate de marii teologi contemporani împotriva hotărârilor acestei adunări, canoanele și dogmele, tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii. O altă parte cunosc trunchiat, prin oarba ascultare, doar ceea ce au dorit Ierarhii lor să le comunice, și o a treia parte, cea mai mică de altfel, este formată din cei care cunosc, au citit și cercetat aceste documente pline de erezii, dar nu pot, nu vor, le este teamă să se pronunțe public, așteptând o minune să se întâmple fără implicarea lor în luptă, punând copiii și traiul tihnit material înaintea oricărei mărturisiri, trăind astfel, zilnic, o dramă profundă.
În aceste vremuri de PRIGOANĂ, nu poți să taci, ci trebuie să te lupți după putere, pentru ca nici o scuză, nici o explicație nu este valabilă, dar mai ales trebuie să te lupți cu conștiința ta, în rugăciune, smerenie și curăție, pentru a nu cădea în hăul deschis de suflarea hidrei cu multe capete, ecumenismul, cu care mulți preoți deja s-au obișnuit de-a lungul anilor, acceptând unele manifestări ale acestuia ca fiind normale.
Să lupți alături de frații tăi ortodocși, în unitate deplină cu cei care se zbuciumă clipă de clipă împotriva panereziei ecumenismului, să consideri că aceasta este și lupta ta la care ai fost deja chemat de glasul Mângâietorului și înainte de toate să o consideri datoria de onoare a oricărui Preot Ortodox, pe care Domnul însuși o cere. Nu este vorba numai de mântuirea ta și a casei tale, ci mai ales de mântuirea întregii tale turme, pe care Domnul Hristos ți-a încredințat-o și de care vei da seama în fața Dreptului Judecător.
Să ştii să vezi, să simţi, să pricepi la iuţeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta și suferința altora, să consideri problema pâinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală, iar nu ca pe o simplă problemă materială.
Să te asemeni, călcând pe urmele Sfinților Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temnițe și închisori, pe care dacă îi iubești, îi admiri și le ceri ajutorul, atunci fără îndoială că trebuie să asculți cuvântul lor și să-l împlinești.
„Nu e justificat să stai de-o parte. .. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat?…Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie…Dacă nu ai trăire ortodoxă nici să nu îndrăzneşti să spui ceva. Dar chiar aşa, când ai cât de puţin şi te temi să nu pierzi dreapta credinţă, îţi dă Dumnezeu şi putere, şi înţelepciune să mărturiseşti, şi curaj, şi spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă. Ce credeţi, că trăitorul este musai cel ca face paraclise şi acatiste şi crede că face mare ascultare, ignorând adevărurile de bază ale Bisericii? Ascultarea se face până la mântuire.
Adică, când ţi-a periclitat starea de mântuire, nu mai asculţi.” ( http://www.cuvantul-ortodox.ro/arhimiustin-parvu-tacere-si-marturisire/)
Împărtășesc pozițiile antiecumeniste, care condamnă documentele eretice cretane a celor care fac parte din cinul laic și cel monahal, teologilor, și tuturor fiilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe strămoșești, care păstrează o poziție echilibrată, care nu ating extremismul, în limbaj și comportament ce pot conduce la schismă.
Greșeala imensă săvârșită de ierarhii BOR, a fost caterisirea neîntemeiată, abuzivă a celor care au încetat pomenirea ierarhului, scânteia care a aprins în cugetele unora, comportamente lipsite de trăirea și duhul ortodox. Aceste lucruri se pot corecta în timp, privind fiecare către sinele sau cu pocăință și nesfârșită milă și dragoste față de aproapele, și nu în afară, acolo unde răul a fost deja făcut. Numai Domnul Atotîndurărilor, în Treime slăvit, poate aduce pacea, poate să cheme cu glas de tunet pe cei rătăciți, poate să vindece rănile și boala care a pătruns într-Una, Sfântă, Sobornicească, Universală şi Apostolească Biserică.
Împotriva ereziei nu se poate lupta numai virtual, pe blogurile ortodoxe, care ne pot ține cel mult la curent și ne pot susține prin articole bine documentate, dar greoaie uneori pentru cei insuficient pregătiți teologic și care nu au posibilitatea de a consulta și de a aprofunda, sub atenta îndrumare a unui Părinte sau teolog, cele citite. Sunt favorizați cei a căror pregătire este coordonată de părinții nepomenitori, care pot face cateheze săptămânale și slujesc într-o mănăstire sau schit.
Sinaxele ar trebui repetate la anumite intervale de timp, cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, cu consultarea prealabilă de către participanți a unei bibliografii, care să cuprindă lucrări esențiale în înțelegerea ecumenismului și a consecințelor lui.
Ideal ar fi susținerea de conferințe, organizate în diferite orașe ale țării, pentru a favoriza participarea unui număr cât mai mare de credincioși, cu o contribuție materială minimă.
Sf. Iustin Popovici scrie: „Ieşirea din această situaţie fără ieşire – umană, ecumenică, papistă – este în Dumnezeu – Omul istoric, Domnul Iisus Hristos şi în creaţia Sa divino-umană istorică, Biserica, al cărei Cap veşnic El este şi care înseamnă Trupul Său veşnic”. (catacombeleortodoxiei.ro/index.php/iunie/1798-ortodoxia-si-ecumenismul-xxiv)
Rămânem în continuare fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe strămoșești, Maica neamului nostru, întrucât lupta pentru dreapta credință nu înseamna pierderea acestei calități, ci din contră, rămânând în sânul ei, continuăm să ducem lupta care necesită pe lângă toate calitățile enumerate mai sus, îndelunga răbdare, dreapta și smerita cugetare.
Ne delimitam de toți cei care ne categorisesc extremiști, schismatici, și ne îngrijim de mântuirea sufletului și de îndumnezeire după porunca Domnului Iisus Hristos sub povățuirea înțeleaptă a duhovnicului, care și-a pus viața pentru oile sale, încetând a pomeni numele ierarhului care a trădat Sfânta și Dreapta Ortodoxie.
Ne alăturăm împreună glasurile mărturisirii Cuviosului Averchie de Jordanville:
„Noi dorim să păstrăm fecioreasca curățenie a sfintei noastre credințe, la care mai mult ca la orice țineau binecredincioșii noștri strămoși. Noi nu putem fi prieteni și nu putem a ne înfrăți cu aprigii dușmani ai credinței noastre Sfinte Creștin-Ortodoxe, așa cum fac dușmanii noștri, căci vedem în aceasta lepădarea Sf. Ortodoxii și trecerea în ceata dușmanilor ei… Nu putem nici să ne împărtășim cu Sfintele lui Hristos Taine împreună cu ereticii, care pervertesc dogmele Credinței Creștine, și cu moderniștii, care subminează duhul patristic al credinței și al cucerniciei noastre.
Nu noi ne rupem de Biserica Universală, ci ei rup comuniunea cu ea, fiindcă Biserica Universală o compun nu doar cei ce trăiesc pe pământ, dar și sfinții proslăviți în ceruri şi bineplăcuți lui Dumnezeu, care ne-au lăsat poruncă, prin cuvânt și prin exemple din propria lor viață de mărturisitori, să păstrăm fără de schimbare Sf. Ortodoxie și să nu ne depărtăm de la ea chiar dacă pentru aceasta ne-ar amenința moartea mucenicească.
De dragul necontenitei comuniuni cu această Biserică Universală, biruitoare în ceruri, noi nu putem, având în față conștiința noastră să mergem pe urmele celor ce s-au lepădat de credință pe pământ, ci putem doar să ne rugăm pentru luminarea și întoarcerea lor la calea pe care au nesocotit-o – a Adevărului lui Hristos, așa cum se roagă pentru întoarcerea tuturor celor rătăciți Sf. Biserică în Săptămâna Ortodoxiei.”
(http://paterika.net/2016/03/08/cuv-averchie-de-jordanville-%E2%80%A01976-cea-mai-scumpa-pentru-noi-este-anume-sfanta-ortodoxie/)

23 iulie 2017, București
Duminica „Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum”
Dr. Gabriela Naghi

Lămuriri la întrebările unor credincioși referitoare la situația actuală a Bisericii

Canonul XV(I-II) Constantinopol este sau nu obligatoriu. Este întreruperea pomenirii un drept sau o obligație?

Pentru a vedea dacă Canonul XV (I-II) Constantinopol dacă este opțional sau obligatoriu trebuie să facem o comparație a acestuia cu celelalte canoane ale Bisericii care lămuresc poziția pe care trebuie să o avem față de erezii și schisme.

Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIȚI): “Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casa, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească.”

Canonul 11 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI CATERISIȚI): “Dacă cineva cleric fiind, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească și el.”

Canonul 45 al Sfinților Apostoli (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII): ”Episcopul, prezbiterul sau diaconul dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.”

Canonul 64 al Sfinților Apostoli (OPRIREA COMUNIUNII CU NECREȘTINII ȘI ERETICII): ”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau ereticilor) spre a se ruga, să se și caterisească și să se și afurisească.”

Canonul 32 Al Sinodului de la Laodiceea (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE): ”Nu se cuvine a primi binecuvântarile ereticilor, care mai mult sunt absurdități decât binecuvântări.”

Canonul 33 Al Sinodului de la Laodiceea (SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII): ”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii și cu schismaticii.”

Canonul 37 Al Sinodului de la Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOȘII ȘI ERETICII): “Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbători, nici a serba împreună cu ei.”

Concluzie: pentru Sfinții Părinți are o mare însemnătate, din punct de vedere duhovnicesc subiectul comuniunii cu ereticii în rugăciune și în cultul divin. Aceasta se vede prin numărul mare de canoane care tratează acest subiect (mult mai multe decât am prezentat în acest capitol).

Reglementările canonice sunt clare, absolute și categorice în interzicerea comuniunii cu ereticii sau cu schismaticii. Dacă toate aceste canoane condamna prin caterisire pentru clerici și afurisire pentru laici chiar simpla rugăciune în comun cu ereticii (foarte lămuritor Canonul X al Sfintilor Apostoli) atunci îngrădirea de erezie enunțată în Canonul XV (I-II) Constantinopol este obligatorie, nu opțională, reprezentând nu numai un drept ci o obligație.

Așadar Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți prin aceste canoane ne arată că pentru mântuirea noastră este o condiție sine qua non să ne îngrădim de orice erezie și schismă. Nu putem fi în același timp în comuniune cu Hristos și cu ereticii, cu Acesta și cu dușmanii Săi. Canonistul Bisericii Ortodoxe Ioan N. Floca în tâlcuirea Canonului XV (I-II) Constantinopol spune: “În cazul în care însă superiorul propovăduiește în public, în biserică vreo învățătură eretică, atunci respectivii au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior.” (Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note și Comentarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, pag. 347)

Text patristic: “Nicidecum, omule, nu se îndreaptă cele bisericești prin vreo cale de mijloc. Între Adevăr și minciună nu este nimic. Ci după cum ceea ce este în afara luminii neapărat este întuneric , așa cel ce se abate puțin de la Adevăr, cu adevărat spunem că mai departe zace în minciună,[…] cei cinstiți și înălțați mai presus de vrednicia lor de către Biserica lui Dumnezeu au necinstit-o și au nesocotit-o, amestecând-o cu cei tăiați de multă vreme de la ea și putreziți și puși sub mii de anateme și întinând prin împărtășirea cu ei Mireasa cea neîntinată a lui Hristos,[…] Nu încape pogorământ în cele de credința.” (Sfântul Marcu Evghenicul, Opere Vol I, pag 129)

Aplicarea Canonului XV (I-II) Constantinopol este doar pedagogica (spre trezirea constiintei ierarhului si a credinciosilor) sau reprezinta si o ingradire de ierarhul partas la erezie si de erezia pe care acesta o promoveaza?

Conform canoanelor enuntate anterior se vede destul de clar ca pentru mantuirea noastra este absolut necesara ingradirea de erezie sau schisma. Credinta oficiala a unei Biserici este credinta ierarhului pomenit in cadru cultului liturgic. Astfel intr-o “biserica” papistasa este pomenit ereticul papa, intr-o “biserica” monofizita este pomenit un “ierarh” monofizit, intr-o anumita ramura protestanta este pomenit un “episcop” protestant s.a.m.d.

Episcopul este exponentul si garantul principal al credintei bisericii in care este pomenit. Prin pomenirea ierarhului suntem de acord(acceptam) credinta acestuia si ne supunem intru toate credintei pe care acesta o promoveaza. Prin intreruperea pomenirii ierarhului partas la erezie refuzam apartenenta la credinta acestuia, ne ingradim de erezia pe care acesta o promoveaza. Desi incetarea pomenirii ierarhului este si un act pedagogic, totusi valoarea principala a acestei atitudini este ingradirea de erezie.

Text patristic: “Vreau sa-mi spun mai pe larg parerea, mai ales acum cand mi se apropie sfarsitul, ca sa fiu in acord cu mine insumi de la inceput pana la sfarsit si sa nu para unora ca una ziceam si alta ascundeam in cugetul meu, care era firesc sa se dezvaluie in ceasul acesta al dezlegarii mele. In legatura cu patriarhul, spun ca nu cumva sa cugete – poate sub pretextul unei cinstiri fata de mine- sa trimita la inmormantarea acestui smerit trup al meu sau si la parastasele facute pentru mine pe oarecare dintre arhiereii lui sau din clerul lui sau pe careva din cei care sunt in comuniune cu el sa se roage impreuna sau sa se adune cu preotii din partea noastra, care sunt chemati la unele ca acestea, crezand ca intr-un oarecare fel accepta, chiar si in ascuns sa fiu in comuniune cu el. Si ca nu cumva tacerea mea sa dea de banuit un oarecare pogoramant celor ce nu stiu bine si in adancime scopul meu, spun si marturisesc inaintea multor barbati vrednici care sunt de fata ca nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum partasia cu el sau cu cei ce sunt impreuna cu el, nici in timpul vietii, nici dupa moarte, dupa cum nu primesc, nici unirea ce s-a facut si dogmele latinesti pe care le-a primit si el, si cei dimpreuna cu el, si pentru apararea carora(dogmelor latine) I s-a fagaduit mai dinainte carmuirea aceasta, cu pretul rasturnarii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Ca sunt pe deplin incredintat ca, pe cat ma departez de acesta (de patriarh) si de unii ca acestia, ma apropii de Dumnezeu si de toti sfintii, si pe cat ma despart de acestia, pe atat ma unesc cu Adevarul si cu Sfintii Parinti, cu teologii Bisericii. Dupa cum si sunt incredintat ca cei ce sunt de acord cu acestia se departeaza de Adevar si de fericitii dascali ai Bisericii. Si de aceea zic: “Dupa cum in toata viata mea am fost despartit de ei, asa si in vremea iesirii mele, si inca dupa plecarea din viata ma lepad de partasia si de unirea cu ei si, legand cu juramant, poruncesc ca nimeni dintre ei sa nu se apropie, nici la inmormantarea mea, nici la parastasele pentru mine, insa nici daca acestea sunt facute pentru vreun altul dintre ai nostri sa nu li se ingaduie sa se adune sau sa liturghiseasca impreuna cu ai nostri. Caci aceasta inseamna a amesteca cele de neamestecat. Si trebuie ca aceia sa fie in tot chipul despartiti de noi pana cand Dumnezeu va da Bisericii sale buna indreptarea si pace.”(Sfantul Marcu Evghenicul, Opere, Vol I, pag 231)

Dovada clara ca intreruperea pomenirii nu este numai pedagogica (sa-l intelepteasca pe ierarh sau pe credinciosi) ci si ingradire de erezia pe care ierarhul eretic o promoveaza. Erezia este mai grava decat o boala contagioasa deoarece distruge sufletul omului si duce omul la osanda vesnica.

Avem parinti care au cazut in schisma dupa intreruperea pomenirii ierarhilor cazuti in erezie sau au o orientare schismatica dupa Sinodul din Creta?

In momentul de fata nu exista nici un parinte care oficial sau neoficial sa se fi dezis de BOR. De asemenea nu exista nici un parinte care sa se fi afiliat la vreo biserica schismatica. Totodata nici un parinte nepomenitor nu si-a constituit vreo organizatie bisericeasca sau biserica paralela. Exista chiar doua documente: “Expresia constiintei noastre” si “Rezolutia Sinaxei Nationale a Nepomenitorilor” (Botosani 18 iunie) prin care parintii nepomenitori semnatari marturisesc ca nu parasesc BOR. De asemenea la modul oficial nici un parinte nepomenitor nu contesta prezenta harului in BOR, ci trag semnalul de alarma conform documentului “Expresia ?constiintei noastre” ca generalizarea ereziei determina retragerea harului din BOR.

Dupa intreruperea oficiala a pomenirii ierarhilor unii parinti au fost opriti de la slujire, iar altii au primit decizia de caterisire. Majoritatea au fost alungati din bisericile in care slujeau iar acesti parinti nu au facut altceva decat sa-si continue lucrarea de pastoratie in eparhiile din care fac parte asa cum a fost posibil.

Prin scrisorile oficiale adresate ierarhilor BOR, precum si prin apelul adresat acestora din Rezolutia de la Botosani, se vede grija parintilor nepomenitori pentru BOR si dorinta acestora de a ramane in cadrul acesteia. Putem face cunoscut ca nici unul dintre parintii nepomenitori nu a primit vreo decizie de excomunicare din partea ierarhilor BOR. Deci oficial cu totii facem parte din Biserica Ortodoxa Romana. Sfantul Maxim Marturisitorul a fost acuzat in vremea lui ca a provocat schisma in biserica: “unuia dintre acesti acuzatori, care spune: “spunand tu aceste lucruri, ai facut schisma in Biserica!”, Maxim le raspunde: “Daca cela ce graieste cuvintele Sfintelor Scripturi si ale sfintilor parinti face schisma in Biserica, atunci ce se va arata facand Bisericii cel ce se arata suprimand dogmele Sfintilor, dat fiind ca fara de ele nu este cu putinta insusi faptul de a exista o Biserica?” (Jean-Claude Larchet- Sfantul Maxim Marturisitorul, Mediator intre Rasarit si Apus, pag 206) Parintii nepomenitori nu au facut decat sa respecte intru totul invatatura sfintilor apostoli si sfintilor parinti, pentru a se mentine in Biserica, care se afla doar acolo unde este acordul total cu intreaga Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

Daca participam la slujbele unde ierarhul cazut in erezie este pomenit, adica avem comuniune liturgica sau euharistica cu acesta, ne pericilitam mantuirea?

Pentru a intelege aspectul soteriologic ce tine de comuniunea liturgica vom aminti doua texte ale Sfintilor Parinti:

“De Dumnezeu insuflatul purtator de cuvant al Predaniei apostolesti si parintesti, sobornicesti a Bisericii lui Hristos, Sfantul Ioan Damaschin bine-vesteste din inima tuturor Sfintilor Parinti, tuturor Sfintilor Apostoli, tuturor Sfintelor Sinoade ale Bisericii, urmatorul adevar dumnezeiesc-omenesc: “Painea Euharistiei=Sfintei Impartasanii nu este simpla paine, ci s-a unit cu Dumnezeirea… Printr-insa curantindu-ne ne unim cu Trupul Domnului si cu Duhul Lui si ne facem trup a lui Hristos.”soma Hristu=Biserica…Taina Euharistiei,” se numeste Impartasanie-metalipsis- fiindca printr-insa ne impartasim de Dumnezeirea lui Iisus. Si se numeste Cuminecare -chinonia- si cu adevarat este pentru cuminecarea prin ea cu Hristos si partasia la Trupul si la Dumnezeirea Lui. Iar pe de alta parte, ne cuminecam si ne unim si unii cu altii prin ea. Caci, pentru ca ne impartasim dintr-o singura paine, ne facem cu totii un trup si un sange al lui Hristos si unii altora madulare, ajungand de un trup -sisomi- cu Hristos. Pentru accea sa ne pazim cu toata puterea a lua impartasania de la eretici -ipetikon- si a le-o da: nu dati cele sfinte cainilor,zice Domnul, si nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor. (Matei7:6) Ca sa nu ne facem partasi relei slaviri -kakodoxias- si osandei lor. Caci daca de buna seama este unire cu Hristos si cu ceilalti, de buna seama ne unim pe noi de buna voie, cu cei ce se impreuna-impartasesc. Caci de buna voie se face insasi unirea, iar nu fara voia noastra: Caci un trup suntetm toti, fiindca dintr-o singura paine ne impartasim precum zice apostolul” (Corinteni 10:17) (Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, pag. 194)

“… Dar tainele savarsite de serghianistii care sunt hirotoniti corect si nu sunt caterisiti de la slujirea de preot sunt fara indoiala Taine mantuitoare pentru cei care la primesc cu credinta, in simplitate, fara discutii si indoieli privind eficienta lor, si nici nu suspecteaza macar ceva incorect in ordinea serghianista a Bisericii. Dar, in acelasi timp, ele slujesc spre judecata si spre condamnare pentru cei care le savarsesc si pentru cei care se apropie de ele intelegand bine neadevarul care exista in serghianism si, prin lipsa lor de opozitie fata de aceasta, arata o indiferenta criminala fata de batjocorirea Bisericii. De aceea, este esential pentru un episcop ortodox sau pentru un preot sa se retina de la comuniunea de rugaciune cu serghianistii. Acelasi lucru este esential pentru laicii care au o atitudine constienta fata de toate detaliile vietii bisericesti.”(Sfantul Ierarh Chiril de Kazan, primul loctiitor al Patriarhului Tihon- Sfintii Catacombelor Rusiei, pag 221)

Concluzie: Din primul text rezulta urmatoarele: prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului (chinonia) se realizeaza doua uniri – una cu Mantuitorul Iisus Hristos si alta cu cei ce se impreuna –impartasesc (ierarh pomenit, preot liturghisitor si credinciosi); luand Sfanta Impartasanie in comuniune cu cei ce promoveaza o erezie ne unim cu acestia (ne facem un trup), iar impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului ne este spre osanda, pentru ca Hristos nu are comuniune (nu se uneste) cu cei ce urmeaza erezia.

Cel de al doilea text aduce un plus de lamurire in privinta laturii mantuitoare sau de osanda in ce priveste comuniunea liturgica cu cei ce promoveaza erezia: cei ce nu suspecteaza cu nimic caderea care s-a savarsit in Creta si primesc “cu credinta, in simplitate, fara discutii si indoieli” Tainele, se impartasesc spre mantuire. Insa aceste Taine sunt spre osanda celor ce le savarsesc si pentru cei ce se impartasesc si care sunt constienti de caderea doctrinara care s-a petrecut in Creta.

Dumnezeu judeca pe fiecare dupa constiinta proprie. Un copil sau o batranica a caror minte nu poate realiza caderea savarsita in Creta, deci lipsindu-le in totalitate o constiinta teologica, patristica, nu au osanda prin comuniunea liturgica cu cei ce promoveaza erezia precum au cei care pot face o analiza teologica a abaterilor. Cei care arata dezinteres cand sunt informati de caderea ierarhilor, deci refuza sa cerceteze, spunand ca nu e treaba lor sa stie acestea, de asemenea se impartasesc spre osanda. Sfanta Liturghie nu este un spectacol, unde noi stam deoparte si privim ci reprezinta cadrul unde se desfasoara rugaciunea in comun, unitatea de credinta si comuniunea euharistica.

Daca noi nu mai mergem in bisericile unde ierarhii partasi la erezie sunt pomeniti si mergem la slujbele preotilor nepomenitori, ne aflam in Biserica sau in afara ei?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom prezenta cateva texte ale Sfintilor Parinti referitoare la Biserica:

1).“Biserica Catolica[1] (Soborniceasca Universala) se gaseste acolo unde este marturisita credinta ortodoxa si fiecare papa, patriarh sau episcop care este in fruntea unei biserici trebuie sa fie garantul acestei credinte…] Bisericile care marturisesc credinta ortodoxa apartin sau mai precis sunt Biserica Catolica (Soborniceasca); cele care nu o marturisesc sunt in afara acesteia[…] ceea ce determina unirea(sau reunirea) si comuniunea cu Biserica este marturisirea credintei ortodoxe; ceea ce cauzeaza si mentine ruptura este marturisirea unei credinte eterodoxe […] in esenta ea (marturisirea dreptei credinte) este cea care conditioneaza apartenenta sau non-apartenenta la Biserica, excluderea in afara acesteia sau reintegrarea in sanul ei, si deci comuniunea sau necomuniunea cu ea. Acest principiu este valabil atat pentru persoane in raport cu Biserica, dar si pentru bisericile locale in raport cu Biserica Universala[…] comuniunea este comuniunea cu Hristos si in Hristos, iar aceasta comuniune se realizeaza mai intai in marturisirea comuna a dreptei credinte in El. Daca Hristos nu este marturisit corect, comuniunea cu El si cu cei care Il marturisesc in mod ortodox devine imposibila[…] cel care nu Il marturiseste pe Hristos in mod corect, adica in conformitate cu Traditia, se plaseaza in afara Lui: “Acela care nu primeste pe apostoli, pe prooroci si pe invatatori si nesocoteste expresiile si glasurile lor, acela dispretuieste pe Insusi Hristos. Comuniunea care se realizeaza si se manifesta in cel mai inalt grad de realitate si perfectiune in impartasirea euharistica cu Trupul si Sangele Mantuitorului, presupune inca si mai mult dreapta credinta, caci daca nu marturisim dreapta credinta, “anulam si rasturnam marea, prealuminata si slavita taina a ortodoxiei crestinilor”[…] Dreapta credinta ca si criteriu al apartenentei la Biserica nu este definit de o biserica oarecare, de clerul sau, de patriarhul si de credinciosii ei, ci de intreaga traditie a Bisericii Universale. Criteriul ortodoxiei credintei este […] acordul cu traditia, asa cum este ea exprimata de invataturile Sfintei Scripturi, ale apostolilor, ale sinoadelor si ale sfintilor parinti […] “Scriptura are o autoritate suprema, dar doar daca ea este interpretata in maniera spirituala si ortodoxa. Parintii sunt normativi, dar doar daca sunt in armonie cu ceilalti si cu Scriptura din care s-au hranit. Sinoadele sunt decisive, dar numai in calitate de voce a unicei doctrine apostolice, profetice si patristice.” G. Florovsky, “in documentele mai vechi, termenul ecclesia katoliki, nu era niciodata folosit in sens cantitativ, pentru a desemna expansiunea geografica a bisericii: el viza mai curand integritatea credintei sau a doctrinei, fidelitatea “Marii Biserici” fata de intreaga Traditie primara[…] la un moment istoric dat, cand erezia s-a raspandit in toate bisericile sau aproape in toate[…] biserica catolica (universala) s-a redus la un mic numar de credinciosi, chiar, putem spune, la unul singur (in acest sens scrie V. Lossky : “fiecare parte, chiar si cea mai mica a bisericii -fie si un singur credincios- poate fi numita ‘catolica’”) […] In anumite momente, toate bisericile au fost chiar in erezie, si biserica catolica (universala) nu mai exista decat redusa la o mana de credinciosi care continuau sa marturiseasca credinta ortodoxa […] biserica catolica (universala) nu-si poate pierde integritatea, nici catolicitatea sa, pentru ca, in mod fundamental, ea este o realitate mistica, care se identifica cu trupul lui Hristos […] criteriul ultim al marturisirii dreptei credinte, si deci, criteriul ultim al apartenentei la biserica soborniceasca si apostolica este constiinta […] Constiinta de care vorbeste Sf. Maxim este o constiinta duhovniceasca, ale caror valori de referinta sunt cele ale Traditiei si care este iluminata de Dumnezeu.” (Jean-Claude Larchet, Sfantul Maxim Marturisitorul mediator intre Rasarit si Apus, pag. 172-215)

2). “Iar din nemuritoarea buna vestire a Sfantului Ioan Damaschin, rasuna marturisirea soborniceasca a tuturor de Dumnezeu proslaviti Parinti: “Toate cate ne-au fost predanisite –ta paradidomena imin- prin lege si Prooroci, si Apostoli, si Evanghelisti, le primim, le cunoastem si la cinstim, nimic cautand in afara de acestea. Pe acestea noi le vom iubi si in ele vom ramane, netrecand hotarele cele vesnice (Pilde 22:28), nici stricand Dumnezeiasca Predanie.” Acelasi parinte vorbind tuturor ortodocsilor, zice: “Pentru aceasta, fratilor, sa stam pe piatra credintei, si pe Predaniile Bisericii, neparasind hotarele pe care le-au pus Sfintii Parinti ai nostri, nedand prilej celor ce vor sa izvodeasca si sa strice zidirea Sfintei lui Dumnezeu sobornicesti si apostolesti Biserici. Caci, daca s-ar da voie oricui ar voi, dupa putin tot trupul bisericii se va strica.” Sfanta traditie este toata de la Dumnezeu-Omul, toata de la sfintii apostoli, toata de la sfintii parinti, toata de la Biserica, in Biserica, prin Biserica. Sfintii Parinti nu sunt altceva decat “pazitorii predaniei apostolesti.” Ei toti ca si sfintii apostoli sunt numai “martori” ai unui singur adevar=atotadevar: Dumnezeu-Omul Hristos.” (Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si ecumenismul, pag. 71)

Concluzie: O lecturare atenta a acestor texte ne arata clar ca este zadarnic a se vorbi de biserica acolo unde aceasta nu continua calea aratata prin Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti. Biserica este acolo unde se realizeaza totalul acord cu intreaga Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Acolo unde acest acord nu se realizeaza este zadarnic sa vorbim de biserica. Crestinii ortodocsi care pastreaza cu scumpatate intreaga predanie a bisericii, care conclucreaza cu harul lui Dumnezeu, care au impartasire cu Tainele bisericii si petrec intru Spovedanie si Impartasire continua( se impartasesc cu Trupul si Sangele Domnului regulat) chiar daca nu mai au acces in bisericile (cladirile) aflate sub ecumenism, se afla in Biserica. Un credincios care isi face canonul randuit de duhovnic, se spovedeste si se impartaseste des conform canoanelor bisericii(Canonul II- Epistola 93 alineat 289 al Sf. Vasile cel Mare, Canonul 58 si 101 ale Sinodului Trulan), chiar daca din motive de constiinta nu frecventeaza bisericile de sub ecumenism, sunt mai in Biserica decat credinciosii care merg in biserica si stau ca elemente pur decorative, spovedindu-se si impartasindu-se rar. Cel ce are comuniune cu Hristos, care este capul Bisericii, este madular viu al Bisericii Sale, traieste cu Hristos, in Hristos si pentru Hristos. Pustnicii chiar daca sunt departe de biserica (cladire) si nu beneficiaza de Sfanta Liturghie, dar savarsesc Liturghie prin asceza pe care o practica si se impartasesc cu Trupul si Sangele Domnului, sunt madulare active ale Bisericii Sale, deci sunt in Biserica.

Deciziile de caterisire impotriva parintilor nepomenitori sunt valide? Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom enunta cateva canoane ale Bisericii Ortodoxe:

Canonul 12 Sinodul Local Cartagina (EPISCOPUL SE JUDECA DE 12, PREZBITERUL DE 7, DIACONUL DE 4, (12 EPISCOPI SA-SI ALEAGA)): “Episcopul Felix zice: “Potrivit celor hotarate la Sinoadele din vechime, propun ca, daca vreun episcop( ceea ce sa nu se intample) ar cadea in vreo invinovatire si apar multe piedici incat nu se pot aduna mai multi, atunci pentru ca cel invinovatit sa nu ramana sub acuza, sa se audieze de 12 episcopi, iar prezbiterul de 6 episocopi si de al sau si diaconul de 3.” (Explicarea canonistului Ioan N. Floca: “Parintii stabilesc randuiala ca atunci cand nu se poate intruni sinodul episcopilor dintr-o mitropolie in frunte cu mitropolitul pentru a se institui in for de judecata, atunci sa se instituie un for extraordinar, si anume format din 12 episcopi pentru judecata episcopului, din 6 episcopi pentru judecata prezbiterului si din 3 episcopi pentru judecarea diaconului. In privinta prezbiterului si diaconului, acest for de judecata trebuie inteles numai ca for de recurs, in cazul in care cei condamnati de episcopi se declarau nemultumiti.)

Canonul 14 Sinodul Local Cartagina (PREOTUL SE JUDECA DE 5 EPISCOPI IAR DIACONUL DE 3): “Asijderea s-au hotarat ca din Tripolitania, din cauza saraciei provinciei, sa vina un episcop in delegatie si ca prezbiterul de acolo sa se judece de 5 episcopi, diaconul de 3, precum s-a spus mai sus, fireste sub presedentia episcopului lui propriu.”

Canonul 107 Sinodul Local Cartagina (EPISCOPUL NU POATE JUDECA PRICINA SA): “Pe vremea preaslavitilor imparati, in anul al saptelea al lui Onoriu si in al treilea al lui Teodosiu, al Augustilor consuli, in a XVII a zi a calendelor lunii Iulie, in Cartagina, in al doilea despartamant al bisericii. S-a hotarat in acest sinod ca un episcop singur sa nu dea sentinta in afacerile judecatoresti proprii.” (Explicarea canonului: Se dispune ca un episcop nu poate sa dea sentinta intr-o chestiune de judecata care il priveste.)

In partea a doua a Canonului XV (I-II) Constantinopol se spune despre cei care intrerup pomenirea (comuniunea) cu ierarhul cazut in erezie: “[…] unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune certarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi.”

Concluzie: Din aceste canoane rezulta urmatoarele: 1). preotul ce intrerupe pomenirea ierarhului cazut in erezie nu poate fi supus certarii canonicesti; 2). judecarea preotului se face numai de ierarh, iar in cazul unui recurs doar de 6 ierarhi plus episcopul preotului care este judecat; 3). episcopul nu poate sa-si judece propria cauza –intreruperea pomenirii ierarhului fiind un litigiu intre preot si ierarh, deci ierarhul fiind parte in acest litigiu nu poate sa judece aceasta cauza. 4). nici un canon nu da dreptul ierarhului sa investeasca cu putere de judecata pe prezbiteri. Consistoriile disciplinare eparhiale sunt constiuite din 3 preoti, iar cele mitropolitane din 5-6 preoti. Acesti preoti fiind sub jurisdictia ierarhului aflat in litigiu in propria sa cauza, neputand sa-si osandeasca propriul episcop, indeplinesc interesele acestuia si sanctioneaza demersul canonic al preotului judecat. Trei preoti egali in har cu preotul judecat nu au puterea de a-l judeca pe acesta. Daca nu au puterea de a hirotoni (de a transmite harul preotiei prin punerea mainilor) nu pot avea nici puterea de a caterisi (de a retrage lucrarea harului preotiei)

Cel ce intrerupe pomenirea ierarhului mai este in comuniune cu acesta?

Canonul XV (I-II) Constantinopol spune foarte clar ca intreruperea pomenirii ierarhului reprezinta o despartire de comuniune cu acesta: “cele ce sunt randuite pentru prezbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vartos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea daca vreun prezbiter sau episcop sau mitropolit ar indrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de intaii lor statatori si fac schisma si rup unitatatea Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade sau de Parinti fireste adica, de comuniunea cu acela care propovaduieste eresul in public si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune certarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi. Caci ei nu au osandit pe episcop ci pe pseudoepiscopi si pe pseudoinvatatori si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si de dezbinari.”

Canonistul Ioan N. Floca in talcuirea Canonului XV spune urmatoarele: “In cazul in care insa superiorul propovaduieste in public, in Biserica vreo invatatura eretica, atunci respectivii au dreptul si datoria de a se desparti imediat de acel superior.”

Daca preotul nu-si pomeneste ierarhul in cadrul Sfintei Liturghii la Sfanta Proscomidie, la ectenia mare, la ectenia intreita, la pomenirea care se face imediat dupa Axion, nu se impartaseste cu el, nu ia parte la Liturghiile unde acesta este pomenit este clar ca nu are comuniune liturgica (euharistica) cu acesta. Daca lipseste aceasta comuniune liturgica atunci ce comuniune poate avea preotul cu ierarhul pe care nu-l pomeneste? Niciuna!

Prin aceasta expunere poate am necajit pe unii credinciosi, nu am avut aceasta intentie si le cer iertare tuturor. Tot ceea ce m-a determinat sa alcatuiesc acest articol a fost incercarea de a lamuri unele neintelegeri. Pe tot cuprinsul acestei expuneri m-am sarguit sa ma situez intru totul pe fundamentul Sfintei Scripturi si Sfintei Traditii, urmand invataturile Sfintilor Apostoli si Sfintilor Parinti.

Bibliografie

Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note si comentarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Sibiu, 2005
Rugaciunea in comun cu ereticii – Abordarea a practicii canonice a Bisericii, Pr. Anastasie Gotopoulos, editura Predania, 2013
Opere Vol. 1, Sfantul Marcu Evghenicul, Editura Pateres, 2009
Sfantul Maxim Marturisitorul – mediator intre Rasarit si Apus, Jean-Claude Larchet, Editura Doxologia, 2010
Sfintii Catacombelor Rusiei, Ivan Andreev, Bucuresti, 2015
Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, Sfantul Iustin Popovici, Fundatia Iustin Parvu, Suceava, 2012

Duminica, 16 iulie, Pomenirea Sfintilor Parinti de la Sinodul IV Ecumenic

Ierom. Grigorie Sanda

[1] *‘catolic’ = sobornicesc (universal). Sintagma ‘ Biserica Catolica’ folosita de Sf. Maxim Marturisitorul in acest text face referire la Biserica Ortodoxa, pentru ca aceasta este soborniceasca(universala)- Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica .

Sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/lamuriri_la_intrebarile_unor_credinciosi_referitoare_la_situatia_actuala_a_bisericii/2017-07-17-455

Pelerinaj în Sfântul Munte Athos (24 – 29 iulie 2017)

Ziua 1 (luni, 24 iulie) – ora 5 a.m. plecare din București – Sofia, capitala Bulgariei (ne închinăm în catedrala Alexandru Nevsky, biserica rusă cu moaștele Sf. Serafim Sobolev și încă o biserică cu un Sfânt cu moaște întregi, chiar în centru) – Mănăstirea RilaThesalonic (închinare la Sfinții din Thesalonic), cazare la hotelul Pella.

Ziua 2 (marți, 25 iulie) – ora 9.45 intrare în Sf. Munte cu vaporul mare – portul Dafni – urcam la Kareia – Schitul Sf. Andrei – biserica Protaton (icoana Axion estin) – Mănăstirea Marea LavrăSchitul Prodromu (cazare) (este ziua de prăznuire a icoanei Prodromița)

Ziua 3 (miercuri, 26 iulie) – Mănăstirea Iviron – plecare spre Kareia – vizită la Gheron Hariton, Gheron Gavriil – la Panagouda, chilia unde a trăit Sf. Paisie Aghioritul – Schitul Sf. Andrei (cazare) (noaptea slujbă românească la părinții anti-ecumeniști).

Ziua 4 (joi, 27 iulie) – deplasare cu mașina la Mănăstirea Vatopedi, ne închinăm acolo la Brâul Maicii Domnului și ne întoarcem la Kareia. Apoi închiriem un microbuz și mergem la Mănăstirea Simonos Petras, ne închinăm și coborâm cu microbuzul la Dafne – cu vaporul mergem la Mănăstirea Xenofontu – ne închinăm – apoi avem cazare la chilia pr. Nikon (mare teolog și predicator ortodox, aflată lângă Mănăstirea Xenofontu)

Ziua 5 (vineri, 28 iulie) – mergem pe jos până la Mănăstirea Rusikon – apoi cu vaporul până la Mănăstirea Dohiariu (ne închinăm la icoana Grabnic ascultătoarea) – mergem pe jos 5 km până la Mănăstirea Konstamonitu (cazare).

Ziua 6 (sâmbătă, 29 iulie) – mergem pe jos (2 km) până la Mănăstirea Zografu, ne închinăm, apoi ieșim în port (4 km pe jos), cu vaporul mare ieșim la Uranopolis și ne întoarcem acasă. Ajungem la București pe la ora 1 noaptea.

Transportul se face cu un Volkswagen Touran de 7 locuri; vom merge 5 pelerini și șoferul. Ghid și șofer este pr. Ciprian Staicu.

Pentru alte detalii – mail: ciprioan@yahoo.com sau tel. 0740788876 (înainte de a suna dați un sms că doriți detalii despre pelerinaj). Mai sunt 4 locuri disponibile.

Prețul este 325 euro.

Prețul include TOT: transportul, taxele de drum, cazare la hotel, permis de intrare in Athos, vapoare, microbuze.

Maica Domnului să ne binecuvânteze !

Pentru iubitorii de frumos

Rog respectuos pe cei care nu au nevoie – zic ei – de încărcarea bateriilor pentru viața duhovnicească prin astfel de momente de frumos sfânt să nu mă mâhnească cu comentarii, ci doar să nu se uite la astfel de postări.

Acest site va îmbina constant, cu ajutorul lui Dumnezeu, lupta cu bucuria, rugăciunea cu frumosul.

Nu suntem la Termopile, ci suntem în Biserica lui Hristos. Și să nu uităm că marele scriitor și smeritul rugător Doistoievsky spunea: frumosul va mântui lumea. Desigur, pentru el frumosul era și este Hristos.

Cu respect, pr. Ciprian

 

Răspunsul aghioriților ortodocși la comunicatul ecumenist al Chinotitei

Răspuns către Sfânta Chinotită și către stareții celor 19 mănăstiri referitor la anunțul vrednic de lepădat despre sinodul tâlhăresc de la Kolimbari (Creta)
Sfântul Munte Athos, 24 iunie-7 iulie 2017

”Vai de monahii din zilele acelea care vor fi înrobiți de proprietăți și de bogăție, care de dragul păcii vor fi gata să se supună ereticilor. Își vor adormi conștiința lor, zicând: «Noi păstrăm și salvăm mănăstirea și Domnul ne va ierta». Acești nefericiți și orbi nu vor lua deloc în calcul faptul că prin erezie demonii vor intra în mănăstire și apoi nu va mai fi deloc o Sfântă Mănăstire, ci numai ziduri, din care s-a îndepărtat harul…” (Starețul Anatolie de la Optina, 1927)

Am epuizat toate posibilitățile omenești, prin scrisori, omilii și intervenții, de a vă arăta calea greșită a ereziei pe care o urmați voi și conducerile mănăstirilor Sfântului Munte, manipulate de patriarhul Bartolomeu. Am demonstrat în mod incontestabil și pe deplin rolul Fanarului și al celor ce locuiesc în el ca protagoniști ai panereziei ecumeniste a antihristului. Am fost amenințați, constrânși și alungați pentru că ne opunem holerei și morții sufletești a panereziei care este răspândită în turma turma ortodoxă, în conlucrare cu tăcerea vinovată (a ascunderii adevărului în fața turmei – n.trad.).

Acum veniți cu un text kakodox (eretic), să liniștiți poporul credincios și conștiințele voastre că – chipurile – sinodul din Creta este întru totul ortodox și că urmând hotărârile acestuia vă aflați în interiorul Bisericii. Din păcate, în felul acesta, săraci și orbi, târâți Ortodoxia în tenebrele adunărilor secrete ale păgânilor care întotdeauna au urât-o.

Voi sfâșiați Biserica, smintindu-i la culme pe ortodocși. Ați transformat Sfântul Munte, prin ascultarea oarbă și forțată pe care o impuneți, într-o cochilie moartă din care a dispărut mărgăritarul (perla). Nu mai reprezentați tradiția ortodoxă vie a Sfântului Munte, așa cum ați fi datori să fiți, pentru că nu reprezentați părerile și învățăturile mărturiei aghioritice care a fost de-a lungul timpului. Ne-am delimitat de voi, nu vă urmăm și ne pare rău de alunecușul în prăpastia ereziei pe care sunteți. Ca cei ce încuviințați de fapt sinodul tâlhăresc din Creta sunteți în mod conștient și activ tovarăși de drum ai apostaților Fanarului și mergeți pe calea eretică pe care aceștia o trasează, spre distrugerea Bisericii.

Din păcate, ați ajuns să fiți luptători împotriva sfinților, căci faceți opusul față de cele poruncite de sfinți, mai ales de cei aghioriți, devreme ce sunteți de acord cu ereziarhul Bartolomeu Arhondonis, urmându-i întru toate pe apostații din vremea patriarhului latinofron Vekkos, care au slujit cu acesta. Deja vă îndreptați spre trădarea credinței, imitându-i nu pe sfinții mărturisitori, ci pe cei care s-au dovedit a fi prieteni foarte buni ai lui Nestorie, ai lui Vekkos și ai lui Kalekas. De altfel, conform sfinților noștri, păstorul care îi amenință cu exiluri și cu prigoane pe ortodocși, ”nici creștin nu este”, ci este ”prieten al diavolului și diavolii sunt prietenii lui.” (EPE – Elines Pateres tis Ekklisias, adică Părinții Greci ai Bisericii, 10, cap. 5).

Preferați roadele Egiptului și vițelul de aur (Psalmul 105, 20) al ecumenismul. Ați apostaziat de la credință, impunând, prin violență, aceste învățături ale demonilor care ”vorbesc în două feluri” (I Timotei 3, 8), prin care conducătorul vostru, ereticul Bartolomeu, le filosofează în mod mincinos și le spune pretutindeni în lume.

Ați devenit ”imitatori ai lui Iuda”, așa cum îi numește Sfântul Nicodim Aghioritul pe cei care ”de teama oamenilor tăgăduiesc dogmele credinței, canoanele apostolice și sinodale și tradițiile Bisericii.” (în lucrarea Interpretare a cântării a noua).

Ați intrat și oficial în adunarea respingătoare a lui Barsum (acesta a fost conducătorul monahilor sirieni la Sinodul tâlhăresc din anul 449) și a lui Timotei Elurul. Ați devenit imitatori ai monahului Moise, care a trăit cu șapte secole în urmă în Marea Lavră a Sfântului Athanasie și care a semnat documentul de unire de la Ferrara-Florența, recunoscând pe gigantul (monstrul) cu două coarne (conf. Sfântului Nicodim Aghioritul, Pidalion, p. 98, nota 1, Atena, 1886) ca episcop al tuturor creștinilor.

”Cu nimic nu folosește o viață dreaptă dacă sunt denaturate dogmele” (Sfântul Ioan Gură de Aur, EPE 29, p.460-464). Credința demonică este respingătoare pentru Dumnezeu și este înșelare pentru credincioșii pentru care veți da seama în ziua aceea a Judecății. Este vorba despre credincioșii care au așteptat cu nerăbdare să asculte poziția oficială a monahilor din Sfântul Munte despre uneltirile săvârșite în Creta, protestează și strigă cu glas mare pe internet despre atitudinea voastră trădătoare. Imitând pe sutașul cu temere de Dumnezeu din Evanghelie, cel puțin pe aceștia ar trebui să îi băgați în seamă și să nu îi smintiți.

Însă voi ați hotărât să îl imitați pe bogatul cel lipsit de minte din Evanghelie, zicând: ”Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te! Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.” (Luca 12, 19-21) În final, ceea ce vă interesează este să fiți în relații bune cu puternicii pământului, cu masonii, cu antihristul Arhondonis și cu cei împreună cu el.

Cu ajutorul lui Dumnezeu pregătim, ca părinți aghioriți, un răspuns amănunțit pentru a demonstra teologic rătăcirile și alăturarea voastră la panerezia ecumenismului, cu toate că s-ar fi cuvenit să nu ne ocupăm deloc cu cele scrise de voi, care sunt insipide, incolore și fără gust sau, mai corect, cu cele pe care Gontikakis (fost stareț al mănăstirii Iviron, care este mare ecumenist, ca și patriarhul ecumenic Bartolomeu – n.trad.) le-a scris pe socoteala voastră.

Gândiți-vă serios la cuvintele Domnului nostru, acest moment critic al istoriei: ”Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol! Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.” (Apocalipsă 3, 15-18)

Semnatari:

1. Gheron Sava Lavriotul
2. Gheron Hariton Ieromonahul, Sfânta Chilie a Înălțării Domnului (aparține de Mănăstirea Vatopedi), din Kareia
3. Gheorghe Monahul, Coliba Cuviosului Varlaam din Vigla
4. Paisie Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Haralambie (aparține de Mănăstirea Vatopedi), din Kareia
5. Paisie Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Arhangheli Saveon
6. Agathon Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Arhangheli Saveon
7. Ilarion Monahul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș
8. Paisie Monahul, Schitul Sfintei Mănăstiri Cutlumuș
9. Gheron Alipie, Coliba Sf. Nicolae din Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
10. Epifanie Monahul, Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
11. Avacum Monahul, Coliba Sf. Nicolae din Kapsala (aparține de Mănăstirea Pantokrator)
12. Damaschin Răuș Ieromonahul, Sfântul Schit Prodromu
13. Gheron Efrem Monahul, Sfântul Schit Prodromu
14. Nicodim Monahul, Sfântul Schit Prodromu

 

traducere din limba greacă de

pr. dr. Ciprian Staicu