Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Dacă unii sunt slugile sionismului antihristic nu înseamnă că România a renunțat la a fi o țară născută ortodoxă, pentru care au murit atâtea sute de mii de ortodocși în Holocaustul din România, declanșat împotriva poporului român ortodox

La Judecata din urmă, săvârșită de Unicul și Adevăratul MESIA, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos altfel se vor distribui aplauzele și chinurile…!

CU SIGURANȚĂ!

Har și sinergie, adică împreună-lucrare Dumnezeiască-omenească

IMPORTANT!

Traducere din limba engleză a fraților Adrian și Petru din Arad:

Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu, episcop de Serghiev Posad

(+1938)

Din 1922 și până la sfârșitul lui 1927, episcopul Marcu a scris o serie de douăzeci de „scrisori către prieteni”, care constituie una din cele mai importante contribuții la ecleziologie în teologia secolului al XX-lea.

Astfel, în 1925 el a scris: „Voi spune câteva cuvinte pentru a arăta calea pozitivă a lui Hristos, care, fără îndoială, a fost uitată de către socialist-revoluționarii din Biserică [predecesorii renovaționiștilor] și acum a fost respinsă în mod deschis de către bolșevicii din Biserică [renovaționiștii].

Întâi de toate, ambele (grupări – n. trad.) se raportează la Biserică ca la o instituție omenească, motiv pentru care termenul „redeșteptarea Bisericii” (revival of the Church) ocupă primul loc în vocabularul lor. După cum reiese clar din scrierile și acțiunile lor, ei presupun că este necesară doar forță umană, pe de o parte, și o serie de schimbări externe în organizația Bisericii (Church organization), pe de altă parte, pentru ca trupul paralizat al Bisericii să se redeștepte și să înceapă să funcționeze corect.

Sursa redeșteptării Bisericii (Church revival) este în chiar activiștii din biserică. Ceea ce este necesar este o alegere abilă de activiști energici care să reînvie, să dea aripi și să pună în mișcare organizația moartă numită Biserica. Repet: acest punct de vedere este comun atât renovaționiștilor cât și majorității a ceea ce vom numi vechii credincioși / clerici(Old Churchmen).

Niciuna dintre grupări nu bănuiește în ce junglă de erori religioase rătăcește, încotro merg ei înșiși, și încotro îi conduc pe alți oameni neatenți departe de adevărata și autentica predică a lui Hristos.

„Pentru a vorbi cu semnificație despre reînvierea parohiei sau a comunității Bisericii (Church society) în general (dar a Bisericii în nici un caz, deoarece ea însăși este sursa vieții nepieritoare) este întâi nevoie să se dea un răspuns clar la întrebarea: Ce este viața în sensul creștin al cuvântului?

„Viața autentică este viața veșnică, și este în Domnul Iisus Hristos, sau Domnul Însuși, Fiul lui Dumnezeu, Care în Sfânta Evanghelie este numit Viața Veșnică. Prin urmare, reînvierea Bisericii este reînvierea în Domnul Iisus Hristos, este mai mult sau mai puțin o afundare în viața veșnică – Hristos Fiul lui Dumnezeu, sau primirea ei (a vieții veșnice – n. trad.) în lăuntrul nostru. În această dobândire a vieții veșnice, sau, vorbind cu cuvintele Sfântului Apostol Petru, în această părtășie la firea divină, sau în îndumnezeirea omului, stă scopul principal al vieții creștine.” (Scrisoarea 1)

Una dintre cele mai importante contribuții ale vlădicăi Marcu la gândirea teologică a fost distincția pe care a făcut-o între Biserica-organism și Biserica-organizație:

„Este necesar să facem distincția între Biserica-organism și Biserica-organizație. Pentru că Apostolul ne-a învățat: „Voi sunteți Trupul lui Hristos și mădularele sale fiecare în parte” (I Corinteni 12, 27).

Biserica-organism este o persoană vie și precum celulele trupului nostru, pe lângă a avea propria viață, au viața care este comună trupului nostru și legăturile dintre ele; deci un om în Trupul lui Hristos începe să trăiască în Biserică, în timp ce Hristos începe să trăiască în el. De aceea Apostolul spune: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2, 20)

„Fundamentul afirmării Bisericii-organism este iubirea pentru Hristos. Însuși Domnul a văzut fundamentul Bisericii Sale exact în iubirea pentru El. L-a întrebat pe Petru: L-a iubit? Și a adăugat El: Paște oile Mele. Biserica lui Hristos este unitatea iubirii reciproce a credincioșilor (Cu legătura dragostei fiind legați și dându-se pe sine lui Hristos Domnul, Apostolii au fost spălați și curățiți – Canonul din Joia Patimilor). Doar în Biserica ca organism pot adevăratele democratism, egalitate și frățietate să existe. Suntem egali și frați doar dacă suntem părți din unul și același trup viu. În organizație nu sunt și nu pot fi egalitate și frățietate „organice.” (Scrisoarea 5)

„Doar la Biserica-organism putem aplica titluri precum cele întâlnite în Cuvântul lui Dumnezeu, de exemplu: „luminați, sfinți, fără prihană” (Efeseni 1, 4); „Mireasa Mielului” (Apocalipsa 19, 7; 21, 9); „Trupul lui Hristos” (Efeseni 1, 23; Coloseni 1, 24); „stâlpul și temelia adevărului” (I Timotei 3, 15).

Aceste concepte sunt inaplicabile la Biserica-organizație (sau aplicabile doar cu mari restricții); ele îi aduc pe oameni în perplexitate și sunt respinse de ei. Biserica-organism este neprihănita „Mireasă” a lui Hristos (Apocalipsa 21, 2), însă Biserica-organizație are toate defectele societății umane și întotdeauna poartă însemnele infirmităților umane…

Biserica-organizație deseori prigonește Sfinții lui Dumnezeu, dar Biserica-organism îi primește în sânul ei…

Biserica-organizație îi respinge din mijlocul ei, îi privează de scaune episcopale, în timp ce ei rămân cele mai luminate mădulare ale Bisericii-organism. Este posibil ca cineva să aparțină (în cele-n.trad) din afară de Biserica văzută (organizație), în timp ce cineva aparține doar (în cele-n.trad) din lăuntru de Trupul lui Hristos (organism), iar măsura apartenenței cuiva este determinată de măsura sfințeniei sale.” (Scrisoarea 18)

Va urma

Le mulțumim pentru râvnă și osteneală și să ne fie tuturor de folos!

Redacția

Cresc apele sau adoarme omenirea?

Ni s-a trimis azi acest link al mărturiei acestui miliardar.

Luați în seamă informațiile (inclusiv cele scrise pe larg de Alexandru Gr. sub video-ul subtitrat de el în limba română pe youtube), ignorați și scuzați limbajul uneori vulgar al vorbitorului și țineți cont de faptul că Pământul nu are miliarde de ani, ci suntem în al optulea mileniu al istoriei (conform Sfinților Părinți).

Unora le plac minciunile, noi slujim Adevărului-Hristos!

Redacția

Deja mi-e plin podul de calomnii… va trebui să îl măresc

Am încercat să pun acest răspuns pe site-ul menționat mai jos, dar mi-a cerut autentificare și am renunțat să le dau datele personale, că doar n-or fi de la… SRI. Sau mai știi?

Așadar, a apărut acest articol:

Ce spun Sfintii Parinti despre nevaliditatea tainelor (preotie, calugarie, casatorie) la cei cu botezul prin stropire sau turnare?

Dreptul la replică ortodoxă

„Pentru că ați menționat numele meu, după ce ați ieșit din dormitarea de luni de zile (a inactivității site-ului dvs), permiteți-mi să vă răspund:

1. Nu toți preoții din Ardeal batjocoresc Botezul, făcând prin stropire sau turnare.Personal, am fost botezat – desigur, în pruncie – prin întreită afundare, fiind chiar primul botez al preotului respectiv, care le-a spus părinților mei că nădăjduiește să se împlinească și cu mine tradiția nescrisă, dar bazată de experiența de veacuri a poporului, că voi ajunge și eu preot (adică tradiția că primul băiat botezat de un preot ortodox să ajungă și el preot – faină tradiție). Pr. Floroiu era un om al acriviei, nu știu dacă mai trăiește, dar cu siguranță am fost botezat prin întreită afundare (în parohia ortodoxă Hăghig, județul Covasna, în mai 1978).

2. Atât eu, ca ardelean, cât și mulți preoți ardeleni – unii îngrădiți, alții eretici ecumeniști la ora actuală, am săvârșit întotdeauna Botezul prin întreită afundare. Așa că argumentul că „așa fac ardelenii” este valabil zero. Deși este adevărat că multora le transpiră ceafa când se gândesc cât au suferit în istorie ardelenii pentru dreapta credință, în timp ce alții au stat „în siguranță.” Că în Ardeal, sub influența ecumenismului, mulți preoți fac stropire sau turnare este osânda lor. Nu ne băgați în aceeași oală cu ei, doar de dragul scandalului.

Găsiți pe net inclusiv filmare cu PS Siluan al Italiei, ardelean din județul Brașov, care cu toate că este mare ecumenist și prigonitor de ortodocși, totuși face fain și ortodox Botezul, prin întreită afundare (eu mă refer la o filmare existentă pe youtube în care, cu toate că este îmbrăcat în toate veșmintele arhierești, nu pregetă să își afunde brațele cu tot cu prunc, până la coate; că face mereu așa sau nu este o altă discuție, pentru care cei interesați pot contacta Episcopia Română a Italiei).

Așa că hai să lăsăm – în această zi de prăznuire a Sf. Ciprian – când mi s-a semnalat articolul dvs (ca de obicei nesemnat de nimeni) – ponegrirea deoparte și să vă vedeți de treabă (cum se zice la noi în Ardeal). Sau, dacă nu ați citit cărțile menționate în articolul dvs, sârguiți-vă, fiți harnici!

Cele scrise de mine mai sus nu aduc atingere asupra conținutului în rest al articolului dvs. Mă bucur că ați ieșit din amorțire. Păcat că ați făcut-o… cu fața la cearșaf.

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Nota 1 – titlul de doctor în teologie l-am primit, după șase ani de muncă, în anul 2008, pentru o teză ortodoxă în Teologie Morală, despre Înțelepciunea dumnezeiască (sub conducerea Pr. Prof. lie Moldovan, la Sibiu), așa că îl port cu bucurie, cu responsabilitate și cu cinste. Măcar știu cum mă cheamă și pe Cine slujesc. Iar când scriu ceva, o fac argumentat, nu după… fazele lunii.

Nota 2 – cât privește câte argumente este nevoie pentru a susține ceva în teologia ortodoxă, unii (precum pr. Spiridon, de exemplu), stau și citesc toată cartea, autorii articolului denigrator comentat mai sus extrag doar un citat; pr. Spiridon probabil se referă la consensul Sfinților Părinți, fundamental în teologie, denigratorii din culise sunt maeștrii… într-un citat. Nu îi mai întreb dacă ei cunosc cumva măcar alfabetul limbii grecești sau ce au citit „de la Sfinții Părinți” o fi luat direct de pe net sau cine știe de unde, din ce cărți (scrise, traduse, corectate, publicate de cine știe cine și cu ce intenții etc), cu posibilitatea sau nu de a verifica autenticitatea și corectitudinea textului respectiv, așa cum face un ermineut în teologia ortodoxă).

Într-un neam blegojit de neputință, de trădare și de necredință se nasc noi generații, purtând o speranță în ele…