Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 7

”Tainele” Sinodului Panortodox din Creta

Aș vrea ca Biserica mea Ortodoxă să mă lămurească și pe mine, mireanul de rând care e noutatea adusă de Sinodul Panortodox și cât a respectat acest sinod modul de organizare și de desfășurare al sinoadelor de dinaintea lui, cât s-au respectat sau nu canoanele care se spune că s-au încălcat acum.

Am învățat că nu trebuie să judec și mă lupt cu păcatul ăsta în fiecare zi. E tare greu să nu judec lumea din jur care greșește față de mine, față de semeni ori lege. Iar când se greșește față de Biserica lui Hristos, a judeca sau nu faptele ori persoanele pot să te tulbure cu totul. Și-mi trece mereu prin minte dictonul „nu judeca și nu vei fi judecat” , iar atunci mă iau mustrările de conștiință și simt cum mă trece un fior rece pe șira spinării. Știu că trebuie să mă abțin cu atât mai mult de a judeca fețele bisericești, care sunt purtătorii harului lui Dumnezeu. Asta e teoria. Nu judeca!

În practică, însă, e puțin altfel. Trăim în era comunicării absolute, virtuale, transfrontaliere, în lumea atotcunoscătoare, când puține lucruri din pomul binelui și răului au mai rămas de descoperit. Știm tot, dar nu mai comunicăm nimic membrilor, nu mai avem active căile de comunicare cu membrii Bisericii și începem să pierdem comunicarea cu Dumnezeu.

Eu cer și vreau să nu mai fiu în ignorare. Eu cer și vreau să fiu învățată regulile de bază ale credinței mele. Eu vreau să-mi cunosc credința. Cei mai mulți oameni care cad din Biserica Ortodoxă și se convertesc la alte confesiuni o fac pentru că nu se regăsesc în religia noastră, pentru că nu o cunosc. Pentru că nu li se face cunoscută. Pentru că este un paravan imens între mirean și preînalții Bisericii, între ce li se spune și ce li se arată credincioșilor. Între ce li se explică și cum li se descoperă minunatele taine ale ortodoxiei.

Din toată povestea asta cu Sinodul din Creta, tâlhăresc sau nu, canonic sau nu, eu mireanul de rând n-am înțeles nimic. Și credeți-mă pe cuvânt, sunt unul din credincioșii activi ai Bisericii, care am căutat să-i aflu înțelesurile, să-i aflu tainele, să învăț să mă rog, să învăț să înțeleg sfintele taine, să le iubesc și să-mi placă să particip la ele. Am încercat să nu rămân pasivă la mântuirea mea și să construiesc zi de zi, ceas de ceas, calea spre ea. Am căutat duhovnici buni, am bătut drumurile și mările și văzduhul spre locuri sfinte, să ajung să văd unde au trăit și au făcut minuni înaintemergătorii noștri, am căutat sfinții pe care îi auzeam pomeniți la Biserică, am citit ce-am putut pricepe și voi mai citi, doar doar mi se vor răspunde la întrebările mari care mă macină.

Am căutat sfatul duhovnicilor și am încercat după puterile mele să fac ascultare. Am înțeles că rânduiala cere să am capul acoperit în Biserică, că postul nu e doar miercurea și vinerea și că are o altă dimensiune, am înțeles că dacă eu cred, Dumnezeu ajută necredinței mele. N-am fost pasivă în relația mea cu Biserica. Și să-mi ajute Dumnezeu să nici nu fiu, nici să mă înstrăinez. Dar ajutați-mă și voi puțin, cei de mai suspuși în ierarhia bisericească. Faceți-vă milostenie cu mine și ajutați un suflet ce vrea să se mântuiască și nu vrea să accepte înșelarea. Ce vrea să vadă negru pe alb unde-i dreptatea și adevărul.

Am o formare juridică și ca defect profesional caut să înțeleg prin propriile simțuri și prin propria discernere o situație înainte de a da o soluție și de a spune unde-i adevărul. Eu adevărul îl caut. Adevărul în Hristos. Cel ce a transmis apostolilor Săi tainele Bisericii și care pe toate le-a îndurat pentru noi. Acolo vreau să ajung, la a-L întâlni pe Hristos în Biserica Sa. În care nimic să nu fie schimbat față de ce a fost stabilit cu ocazia Sfintelor Sinoade scrise de Sfinții Părinți, înaintestătători ai Bisericii lui Hristos. Aș vrea să știu dacă la acest sinod, al optulea, istoric de altfel, a existat vreun Sfânt Spiridon ca la primul Sinod Ecumenic, care să fi demonstrat auditorium-ului ca în vechime preotului Arie, că Iisus Hristos este de o ființă cu Dumnezeu Tatăl și cu Sfântul Duh, luând în mână o cărămidă și binecuvântând-o în semnul Sfintei Cruci, iar cei prezenți să vadă cum din cărămidă iese focul și se înălță, cum apa curge și rămâne doar lutul ??? Să fi dovedit astfel, ca Sfântul, taina Sfintei Treimi către participanții invitați care nu erau creștin ortodocși ? Ar fi fost un moment extraordinar și un moment prielnic de a face cunoscută credința noastră și celor ce au răspuns chemării de a participa la acest moment. Indiferent de motivația lor intrinsecă. De a le prezenta rânduiala creștin ortodoxă pentru a achiesa la ea, și nu pentru a o adapta pe-a noastră la a lor.

Am rugămintea sinceră și plină de considerație de a publica lucrările Sinodului și hotărârile luate în acesta. Dacă în vremea Sinoadelor de demult, conținutul, hotărârile și preceptele erau transmise din gură în gură, sau cu mare dificultate în formă scrisă, acum e atât de ușor să comunicați Bisericii din care faceți parte conținutul și hotărârile care fac atâta vâlvă în mijlocul credincioșilor. De a arăta măcar acum că vă interesează ce cred și ce înțeleg credincioșii din Biserică. Și nu-mi spuneți că nu mă privește, pentru că mă privește direct și personal. Pentru că eu sunt membru activ, mădular în Biserica lui Hristos. Biserica Ortodoxă nu e o clădire sau o organizație națională, Biserica e formată din toți credincioșii ei, toți suntem părți active și membre importante din ea. Iar când unul suferă, suferă toată Biserica. Când unul hotărăște, hotărăște pentru toată Biserica. Dacă unul o reprezintă, ar trebui să aibă mandatul tuturor credincioșilor pe care-i păstorește.

Pentru ca nu cumva vreo oaie să se piardă, pentru că veți da seamă de fiecare oaie pierdută în fața Mântuitorului la Judecată. Iar dacă atunci când ați hotărât participarea la acest controversat Sinod, asupra căruia se ridică suspiciuni că ar fi necanonic, că s-ar abate de la Adevăr și Dreapta Credință, nu ne-ați consultat, nu ne-ați explicat ce misiune aveți acolo, acum aveți datoria să ne lămuriți, să ne liniștiți și să ne ajutați să fim activi, să fim lumină în Biserica lui Hristos. Dacă nu v-ați consultat cu nimeni din eparhii, cu niciun credincios, ci ați decis pentru noi toți, dar fără a avea mandat din partea noastră, mergând pe prezumția bunei credințe, solicit să ne comunicați și nouă ce ați decis. Dar nu în extras, nu în sinteză. Eu înțeleg mai bine când citesc tot conținutul. Dacă e să citesc o lege, nu vreau să-mi facă nimeni niciun rezumat, vreau să citesc eu tot textul, cu preambul și dispoziții finale, s-o filtrez și s-o interpretez eu din litera și din spiritul legii.

Cu cât țineți mai secret tot ce a însemnat acest Sinod, cu lucrările de pregătire și cu hotărârile lui, cu atât stârniți mai multe controverse, cu atât se învrăjbesc oamenii mai mult, cu atât sunt oamenii mai înșelați sau mai contrariați. Nu-i normal să fie așa. Dacă hotărârile și lucrările au privit Biserica Ortodoxă, atunci toți membrii ei trebuie să cunoască, să înțeleagă tot ce s-a discutat și hotărât acolo. Trebuie să știm de ce unele Biserici au refuzat participarea și de ce Sinodul a avut loc chiar și în lipsa lor.

De ce din 290 ierarhi așteptați să participe au participat doar 156, și doar 10 din cele 14 Biserici autocefale. Trebuie să știm dacă hotărârile se puteau lua și fără Bisericile care au ales să nu participe la această întrunire. Publicați aceste rânduieli pe paginile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române. Nu ne lăsați să fierbem în necunoaștere, în intrigi, în întrebări și în tulburare. Sunteți datori față de fiecare dintre noi, fiecare oaie pe care o pierdeți va fi pentru lipsa voastră de transparență, de unitate și de iubire pentru fiecare dintre noi cei ce formăm Biserica, ca mădulare vii ale ei. Dacă noi ne stingem puțin câte puțin, cine va ține aprinsă flacăra luminii credinței și cine va mărturisi adevărul ?

Biserica este doar una, așa cum mărturisim în Crez, din care așa cum arată și copacul Bisericii Creștine, unii s-au rupt, cu voie, de nevoie, din mândrie din sânul Bisericii lui Hristos, pentru că au vrut să modifice pe ici pe colo ce s-a bine stabilit și păstrat de peste 1000 de ani. Să nu cădem în aceeași greșeală și să ne păstrăm credința adevărată în numele lui Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru fiecare din noi. Să nu-I lăsam impresia că nici acum, după atâția ani n-am înțeles nimic, căci astăzi nu mai avem apostolii printre noi să ne arate calea, ci îi avem doar pe cei care cu mare greutate se luptă să păstreze adevărul, credința și rânduiala canonică stabilită de Sfinții Părinți.

Faceți-ne cunoscute tainele Sinodului Panortodox din Creta! Asumați-vă public ce ați asumat acolo pentru fiecare membru al Bisericii lui Hristos. Să știm cum stăm. Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Iertați și binecuvântați pe păcătoasa.

Gloria Alexandru

sursa: https://gloriaalexandru.wordpress.com/2016/08/09/tainele-sinodului-panortodox-din-creta/


Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 6

lup si oaie

Capra cu trei iezi, dintre care doi ecumeniști și unul ”fanatic” ortodox…

Vi-l amintiți pe Ion Creangă?

Moldovean crescut în tinda bisericii, știa el ce știa când a scris “Capra cu trei iezi”. Eh, cumva-cumva o fi simțit și el duhul lupului ecumenist dând târcoale înnebunit după sânge proaspăt de ortodox. Luați aminte, domnilor ierarhi ecumeniști, la pilda celor doi iezi, mai mari peste cel mic. Și ei au facut “sinod”, și ei au nesocotit porunca lăsată de mama lor și l-au batjocorit pe cel mic, care nu voia decât să își asculte mama, știind că este singura care le vrea binele.
Înțelepții frați mai mari s-au bazat pe ei și pe capacitatea lor de a discerne…Vă spune ceva asta? Ăl’ mic…și slab…și prost? Au râs de el, nu l-au luat nicicum în seamă…nu i-au lăsat decât un colț de horn, ca singura posibilitate de a asculta de porunca primită.
Știți și voi prea bine, domnilor ierarhi ecumeniști, că nu avem încotro, știți că nu avem altă posibilitate de a nu fi părtași la erezie decât absența de la slujbele unde sunteți pomeniți și cu atât mai mult cele la care participați. Știți și cu atât mai mult ne acuzați de ușa pe care voi ați deschis-o lupului. Ne acuzați că nu vrem să sfârșim drept capete de iezi ce rânjesc ca vii în fereastră…ca vii, dar atât de morți.
Desigur, nu mai puteți auzi strigătele noastre, ale iedului cel mic: “Mămuca, mămuca!” Nu mai puteți simți durerea noastră pentru voi. Dar ea e acolo, în fiecare inimă de mic ied care a recunoscut că acela nu este glasul mamei!
Vi-l amintiți pe Creangă? Ce-o fi fost în inima moldoveanului acestuia când a trecut de la Irinuca și fata popii la povestea morții lupului care a sfârșit în groapa cu jăratec? Bietul lup ecumenist, grație lui Creangă acum toți îi pot anticipa sfârșitul. Din păcate, de sfârșitul lupului nu s-a putut bucura decât cel mic…și slab…și prost. Cel batjocorit de înțelepții cei mari.
Mai este timp să schimbăm povestea lui Creangă.
Mai este timp să se scrie că iezii cei mari au vrut să descuie ușa, au învârtit cheia, dar și-au revenit și i-au trântit ușa lupului ecumenist în nas, spunându-I: “Nu te cunosc pe tine”. Mai este timp ca, în loc să rânjească morți la fereastră, să se bucure de praznic alături de mama și de iedul cel mic.
Mai este timp, întotdeauna a fost, dar oare mai este dragoste? Căci Creangă nu poate fi înduplecat să schimbe sfârșitul poveștii lui decât prin adevărata dragoste, nu cea ecumenistă și mincinoasă. Amin.

Un urmaș-ieduț ortodox

al lui Ioan Creangă


Nu recunoaștem Adunarea din Creta – Scrisorile nr. 4 și 5 (două ortodoxe din Eparhia Romanului)

Corabia Bisericii

Prima scrisoare

Pentru Ioachim, din mila și dragostea lui Dumnezeu întâistătătorul episcopiei Romanului și Bacăului,
Vă scriu ca soră, cea mai mică între frații și surorile din casa Tatălui nostru. Vă scriu însă și ca mamă, în numele copiilor noștri care au dreptul la Adevăr. Nu sunt teolog și nu vă scriu spre a vă combate și a vă aduce în față mărturii teologice savante. Pe acestea le cunoașteți prea bine și nu au fost de absolut nici un folos.

Ca mamă cunosc și recunosc importanța autorității în educația unui copil, necesitatea unui asemenea punct de reper este indiscutabilă. Mântuitorul ne-a lăsat și nouă, copiilor Săi, prin arhiereii noștri, chipul autorității, către care privirile noastre să se îndrepte pentru a ține calea cea dreaptă. V-a ales să ne fiți purtători de lumină, îndrumători și apărători ai cuvântului Său.
Un vânt puternic a suflat însă dinspre Creta și iată-ne în întuneric.
Dar, domnule Ioachim, lumânările și candelele se mai sting, întunericul însă nu poate învinge pe fiii Luminii.

Vă rugăm să aprindeți, din nou, candelele pentru noi. Nu ne interesează vântul care le stinge, vom cinsti veșnic mâna care le reaprinde mereu și mereu. Nădăjduiesc, și ca mine mulți nădăjduiesc că veți reaprinde și de această dată lumina, că ne veți lumina calea spre Adevăr, spre acel adevăr unic al lui Hristos. Pentru noi și pentru copiii noștri. Și pentru ai lor copii. Vă așteptăm să fiți chipul lui Hristos printre și pentru noi.
Spuneți copiilor, de toate vârstele și confesiunile, că una singură este casa Tatălui în care pot intra fără să se primejduiască, una singură Biserica pentru care s-a jertfit Fiul.
Nu am cunoscut încă un copil care să accepte prietenii adevărate cu cei care ii jignesc mama. Ce prietenii putem noi avea cu cei ce o necinstesc pe Maica Domnului? Ce frate mai mare i-ar spune celui mic ca poate merge pe orice stradă și intra în orice casă și își va găsi acolo tatăl?
Cu nădejde și credință în cuvintele Mântuitorului: „Nu te teme, turmă mica.” Amin.”

Păcătoasa, dar pentru veșnicie ortodoxa,
Emilia

 

A doua scrisoare

  Către Ioachim, întâistătătorul episcopiei Romanului și Bacaului,
Vă scriu fără să mă bizui pe puterea mea de a așterne pe o foaie de hârtie acele cuvinte care să vă atingă inima, dar cu nădejdea în Cel ce este Cuvântul Însuși. Am petrecut, prin mila bunului Dumnezeu, 65 de ani în aceasta lume și, sub îndrumarea duhovnicilor călăuziți de Adevăr, precum părintele Ioanichie Bălan, am dus și duc și eu, păcătoasa, lupta cea bună. Știm cu toții, cei simpli, ca mine și cei erudiți, ca dvs, că mântuirea nu este posibilă în afara Adevărului. Căci „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, a spus Hristos. Și dacă o Cale și un Adevăr avem spre Viață, mă întreb cum a fost posibil în Creta să se folosească pluralul?
Mă simt neputincioasă în fata deciziei ierarhilor noștri ortodocși de a-și purta poporul pe drumul pierzaniei, pe drumul morții. Ați fost pentru mine chipul Mântuitorului printre noi, glasul Lui, ați fost mila și binecuvântarea Lui pentru noi.

Vă rugam, cu umilință, continuați să fiți! Știm și știți, exista un singur mod pentru asta: să vă deziceți de semnătura din Creta, pentru noi, cei multi și slabi, dar mădulare ale Bisericii Mântuitorului.

Nu avem ce vă oferi în schimb, suntem mici. Știm asta. Ce avem noi dacă nu lacrimile dorului de Dumnezeu? Dar ne-am pleca cu dragoste și fără fățărnicie capetele, ați fi lumină în întunericul care insistă să ne acopere.

Vă rugăm, fiți lumânarea noastră, fiți lumânarea poporului pe care să o aprindă Hristos pentru noi toți. Știm ce ar însemna pentru dvs dezicerea de semnătura din Creta și tocmai pentru că știm vă rugăm, ardeți pentru noi cu lumina lui Hristos pe care nimeni și nimic nu o va putea stinge și vă vom fi sfeșnic, pentru a nu o lăsa să cadă, închinându-ne, la adăpostul ei, Mântuitorului.

Semnăturile din Creta nu sunt flacăra dulce a lumânării de rugăciune, sunt flash-urile orbitoare de suflete ale fulgerelor furtunii, care lasă sufletele răvășite și înspăimântate.
În Creta ați fost mulți, dar nouă ne trebuie unul singur. Fiți dvs! Luminați-ne calea spre Hristos! Feriți-ne de moarte!
Pentru numele lui Dumnezeu, fie-vă milă! Fie-vă dragoste! Fie-vă adevăr! Fie-vă lumină! Fie-vă mântuire! Amin!

Roaba lui Dumnezeu,
Maria


Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 3 (de la un tânăr care vrea să se mântuiască)

Către Înalt Prea Sfințitul Părinte Mitropolit Teofan

Înalt Prea Sfințite Părinte Mitropolit, mă numesc Moroșan Adrian, locuiesc în Lunca Cetățuii, jud. Iași, am 32 de ani, de profesie inginer programator și ortodox păcătos.
Vă scriu această scrisoare pentru a vă cere ajutorul să înțeleg câteva lucruri care se petrec în Biserica noastră (mă refer la Biserica Ortodoxă Română).

Cu mintea mea simplă vă întreb și vă rog ajutați-mă să pricep:

De ce la sinodul din Creta au fost numite ca fiind „biserici” toate asociațiile religioase ne-ortodoxe? Cei care s-au desprins din trupul Bisericii (eretici, schismatici etc.) sunt tot biserici? Adică dacă este o singura credință adevărată, într-o singură Biserica apostolească, cum se face că acum se spune și se recunoaște că cei ce s-au desprins de Biserică sunt tot biserică? De ce se tăgăduiește Adevărul? Pot fi mai multe adevăruri? Cum poate semna un episcop ortodox un document care spune aceste lucruri?

De ce se tot încalcă anual canoanele referitoare la rugăciunea în comun cu ne-ortodocșii, de vreme ce părinți purtători de Duh Sfânt și canonizați au spus clar că acest lucru este urât înaintea lui Dumnezeu? De ce s-a este impus ecumenismul ca dogmă?

Cum poate un episcop al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol (Istanbul), episcopul Chiril, să afirme că: “Biserica mărturisită în Crez nu este Biserica Ortodoxă […] în Tradiția ortodoxă nu se spune nicăieri că Biserica Ortodoxă este Cea Una Sfântă și Apostolească despre care se vorbește în Crez […] cei care consideră Biserica Ortodoxă ca fiind Cea Una se înșeală”.

Vă rog să nu ne lăsați pradă lupilor, sunteți Păstor, apărați-ne! Ca să vă apăram și noi în ziua în care alți lupi vă vor ataca.

Eu sunt tânăr, vreau să mă mântuiesc, încerc să fac ce trebuie, nu reușesc singur. Am nevoie de comuniune și comunitate cu frații ortodocși, cu preoții și episcopii drept-măritori. Dar doar în Adevăr, în Hristos, nu în rătăciri.

Dumnezeu să vă întărească și să vă ajute !

Data: 9-August-2016

Dipl-ing. Constantin-Adrian MOROSAN

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 2 (Un ”Sinod fără Hristos”)

Corabia Bisericii

Adunarea din Creta este una tâlhărească și din următorul motiv:
Negând sinoadele anterioare care au mărturisit dreapta învățătură a Mântuitorului Iisus Hristos, în primul rand s-au negat pe ei ca arhierei, excluzându-se astfel din Biserică. Asta pentru ca ei au fost întronizați după canoanele Sfinților Părinți ai Bisericii.
Practic s-au rupt de tulpina care este Însuși Domnul Hristos. Bineînțeles că rupându-se, nu puteau decât să formuleze erezii, pe care le-au semnat, rupți fiind de Biserică.
Prin urmare, nu are nici o valoare ce au făcut ei; le lipsește Piatra de temelie: Mântuitorul Iisus Hristos.
Dacă se întorc și își regretă păcatul, și Domnul se va întoarce spre ei. Au timp până la sfârșitul vieții lor și sprijin pe Maica Preacurata, pe Cetele Sfinților și pe Sfinții îngeri.

  Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Cu nădejde și rugăciune pentru mila Domnului, Tudor Precup.

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea 1

Corabia Bisericii

Ecumenismul este o erezie si sinodul din Creta este dupa toate aparentele unul talharesc. Asta este opinia mea. Nu am pregatire teologica, sunt istoric, dar ca crestin ortodox cred ca am datoria sa nu tac in aceasta privinta. Este foarte clara pozitia PS Longhin de Banceni, care afirma cele de mai sus si prefer sa il ascult pe el. Este foarte trist sa vad cum cele mai multe manastiri tac, sustinand tacit pozitia ecumenista a celor mari ai acestei lumi.

Sa miluiasca Dumnezeu Biserica Sa !

Daniel Focsa
istoric


”Dacă vrem să rămânem cu Hristos, trebuie să avem mult echilibru.” (Starețul Macarie de la Schitul Oituz)

γαβρηλ 2

De curând a fost dată publicității o scrisoare deschisă (datată 3 iulie 2016) a unor părinți athoniți către Sfântă Chinotită care se opuneau Adunării eretice din Creta. Primul care o semnează este Gheronda Gavriil Cutlumusiatul de la Chilia Sfântului Hristodul. În această scrisoare părinții cer să se întrunească de urgență Sfânta Chinotită, să fie condamnat Sinodul din Creta ca eretic, anticanonic și tâlhăresc și să se oprească pomenirea patriarhului ecumenic Bartolomeu la sfintele slujbe. Este o scrisoare care a fost tradusă și în limba română, ea fiind semnată și de peste 10 părinți români de la Schitul Prodromu.

Acești părinți deja au fost catalogați ca fiind inculți, singulari, nereprezentativi pentru Athos, înșelați etc. Prigoana împotriva lor este … în desfășurare.

Acum 8 ani mergeam pentru prima oară spre Chilia Panagouda, unde a trăit Sfântul Paisie Aghioritul. Eram cu un părinte român, iar la un moment dat ne-a ajuns din urmă, pe cărare, un domn grec, în vârstă cam de 45 de ani. Ne-a întrebat dacă știm cum ar putea ajunge la Gheronda Gavriil. I-am spus că nu știm, el și-a continuat drumul, însă ne-a impresionat emoția vădită care se citea pe chipul lui, gândindu-se că se va întâlni cu părintele Gavriil. Așa că, ne-am zis, hai și noi după el, poate ajungem la un om al lui Dumnezeu. Grecul l-a găsit, așijderea și noi. De atunci nu pot trece prin Sfântul Munte fără să merg la acest mare mărturisitor al Ortodoxiei, demn urmaș al Sfântului Paisie, cu care a fost vecin (chilia Panagouda fiind la câteva sute de metri de chilia părintelui Gavriil) și al cărui urmaș întru mărturisire este.

În Athos vin mulți pelerini. Cei mai mulți vin zilnic la mănăstirea Vatopedi. În medie sunt cam 100, dar se ajunge și la 300, iar la praznice chiar la mai mult. În schimb, la Gheronda Gavriil, că e vară, că e iarnă, pelerinii care trec să ia un cuvânt de folos sunt între 200-500 ZILNIC. Așadar, ori este vorba de un mare părinte duhovnicesc (deși un simplu monah), ori a înnebunit lumea că îl caută. Cred că prima variantă este cea adevărată.

Așadar, ca să mă exprim ardelenește, cei care acuză semnatarii scrisorii despre care am amintit că ar fi … anormali, să meargă să își facă ei înșiși un consult. Ușurința cu care părintele Gavriil vorbește despre orice temă duhovnicească, mulțimea de citate patristice pe care le știe pe de rost în original (greacă veche) și afluxul continuu de pelerini arată că acest om este CU ADEVĂRAT OM CU MINTEA LUI HRISTOS.

Acum câteva zile i-am călcat pragul. De fapt, l-am găsit la masă. Am așteptat cu pelerinii români cu care eram ca Gheronda Gavriil să termine de mâncat. În două minute a ieșit, ne-a binecuvântat, ne-a spus câteva cuvinte de folos, vreo trei glume pline de tâlc duhovnicesc (din care voi adapta una în final). Apoi, înainte de a se pune la dispoziția următorilor închinători, l-am întrebat:

  – Gheronda, cum vedeți viitorul Ortodoxiei, ținând cont de cele ce se întâmplă? (nu era nevoie să spun prea multe, știm prin ce trece Biserica lui Hristos azi)

  Răspuns: Dacă vrem să ne mântuim, atunci să condamnăm cu tărie Sinodul din Creta, care a fost eretic și tâlhăresc ! (poate a fost sau nu adevărată minunea despre Sfântul Paisie și îndemnul de a ne împotrivi adunării din Creta; scrisoarea vatopedinului Th. o numește ”înșelare demonică”, dar iată că un om în carne și oase spune răspicat același lucru, deci cu siguranță înșelarea se află în altă parte)

Tot părintele Gavriil a mai spus: Canoanele Bisericii au caracter soteriologic, adică mântuitor. Cei adunați în Creta au călcat în picioare aceste canoane, deci hotărârile acestui sinod nu trebuie acceptate. A adus ca argument și un citat din opera Sf. Gherman al Constantinopolului: ”cei care sunt de același gând cu ereticii vor avea parte de același iad ca aceștia, pentru că Îl hulesc împreună cu ei pe Hristos.” Este clar, domnilor ecumeniști, moș Vasile, moș Ion și alții? (ca să citez pe vlădica Longhin, în predica lui de Rusalii, 2016, când Duhul Sfânt a plecat din Creta și a venit la Bănceni, la omul lui Hristos)

  – Gheronda, unde mergeți acum la slujbă?

Răspuns: Eu merg la slujbă la un părinte vecin, care DEJA nu îl mai pomenește pe ereticul patriarh Bartolomeu.

Probabil unii nu dau doi bani pe acest bătrân. Dar noi DA. Îi sărutăm mâinile, căci PRIN EL NE GRĂIEȘTE HRISTOS !

γερονδα γαβρηλ

   Asta a fost tot. A, iertați, să nu uit gluma. Zice Gheronda Gavriil astfel:

”Un tânăr și-a cumpărat un Ferrari. Apoi a venit la un preot ortodox, pentru a-i face slujba de sfințire a mașinii, ca să fie ferit de accidente. Preotul a făcut slujba. După câteva săptămâni a venit tânărul supărat la el și i-a spus: părinte, nu știu ce slujbă ai făcut, nu a fost primită, că am făcut accident. Preotul i-a răspuns: Cu ce viteză mergeai? Cu 280 km/oră, i-a răspuns tânărul. A, dragul meu, i-a răspuns preotul, slujba de sfințire a mașinii este valabilă doar până la 260 km/oră.”

Concluzia mea, ca șofer și umil preot al lui Hristos: Ecumeniștilor dintre ortodocși, o sută de ani ați avut nenumărate șanse să dați mărturia Ortodoxiei în fața ereticilor. Iar voi, cei care ați semnat trădarea Bisericii în Creta, cu semnătura voastră ați aruncat la gunoi harul primit la hirotonie. Iar acum sunteți … în pomul cunoștinței răului (că cel al binelui și al răului a fost în raiul lui Adam)

Auzi, culmea nesimțirii, că altfel nu știu cum să îi spun: arhiepiscopul Ciprului, văzând că nu au semnat cu bună știință mitropoliții Athanasie și Neofit documentul ecumenist de trădare a Bisericii, a semnat el în locul lor.

Acesta este ”harul” de care ”trebuie să facem” ascultare azi: niște mincinoși, șantajiști, oameni mânați de orgolii și de mânie, care ar trage în nebunia trădării lor după ei toată turma lui Hristos în iad, fără să zică nici mâc.

Doamnă Paraschiva, care i-ați scris mitropolitului Teofan, sunteți cu adevărat ucenica Cuvioasei Parascheva.

Frați români, mai ales voi mirenii, este așa de simplu: scrieți scrisori și trimiteți-le la centrele eparhiale, arătați-vă dezacordul și sminteala față de trădarea ierarhilor ecumeniști. Dacă doar noi preoții zicem adevărul, este ca o ”ploaie de vară” cu tunete. Voi sunteți FULGERELE BISERICII.

Cheltuiți un ban, dar sufocați Poșta cu numărul scrisorilor voastre trimise ierarhilor.

Să se înroșească firul internetului de mail-urile trimise secretariatelor eparhiale, să vadă nonșalanții Iude că n-au plecat toți ortodocșii din țara aceasta la cules de căpșuni sau la muncă de sclav prin alte țări, ci NOI vom apăra, din interiorul Bisericii și în ASCULTARE DE ADEVĂR, credința moșilor și a strămoșilor noștri.

Nu vă mai rețin. Aveți de scris o scrisoare, poate chiar două. Este biletul de intrare în RAI al fiecăruia dintre noi.

Iar dacă vreți, trimiteți aceste scrisori și la adresa mea de mail, ciprioan@yahoo.com și le vom publica pe toate pe acest site – până îl blochează iubăreții de minciuni – sau pe alte site-uri netâlhărești, ca nu cumva să le mănânce praful pe undeva…

Doamne ajută!

 

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

8 august 2016