Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Motociclistul erou și tânărul disperat…


 

Un motociclist și-a riscat viața ca să salveze un tânăr

Un tânăr se pregătea să se sinucidă, însă în momentul acela un motociclist și-a riscat viața și apoi a reușit să îi schimbe hotărârea.
Motociclistul a înregistrat cu camera video pe care o avea pe cască o întâmplare incredibilă. În momentul când trecea pe sub un pod, pe autostrada de centură a Moscovei, a văzut un bărbat care să pregătea să se arunce în gol.
Fără să se gândească la siguranța lui, s-a întors și după ce a condus în sens opus a ajuns la locul respectiv pentru ca să încerce să îl facă să își schimbe hotărârea și a reușit!
Lângă el au venit și alți șoferi și l-au susținut.
Tânărul respectiv, pe nume Alexei, voia să meargă cu o ocazie la înmormântarea mamei lui, însă a cedat nervos… După ceea ce vedem în video-ul de mai sus Alexei a încercat să fugă de oamenii care voiau să îl ajute, însă aceștia au reușit să îl oprească. După aceea a venit la locul respectiv și Ambulanța și Poliția și l-au luat.
Dialog
– Coboară! Nu fă asta! Hai aici! Hai aici! Coboară! Haide să vorbim! Hai să te duc la plimbare cu motocicleta! Haide să te duc! Haide! Haide să te duc! Hai!

– Bună, frate, ce mai faci? Hai să ne plimbăm puțin!
– Ce vrei?
– Nimic, doar că te-am văzut și vreau să te întreb ce faci!
– De ce?
– Ei, așa, pur și simplu… ce faci? De ce ești trist?
– De ce? Vrei ceva?
– Nu! Doar că vreau să aflu ce mai faci!…
– Vrei să ajungi la Smolensk?

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/09/blog-post_31.html

Părintele Emanuel Oros și părintele Popa Daniel, susținuți de credincioșii lor din județul Satu Mare, la vreme de prigoană din partea ereticilor ecumeniști

Am primit pe mail textul următor. Sunt alături din tot sufletul de părintele Emanuel și de părintele Daniel, pe care îi cunosc și îi stimez pentru lucrarea misionar-pastorală pe care o fac cu conștiința vie de ucenici al lui Hristos, Domnul nostru. Nădăjduim să rămână mereu ortodocși, să nu facă nici un compromis. (pr. Ciprian)

Sublinierile din text aparțin administratorului site-ului.

O poză frumoasă cu părintele Daniel nu am găsit pe net, dovadă că el s-a smerit mai mult ca noi toți. Să dea Domnul să fie primul în Împărăția cerurilor (nu cronologic, ci ca răsplată veșnică, desigur). Și noi toți după el, cu rugăciunile ambilor părinți mărturisitori din județul Satu Mare. Și cu siguranță vor mai fi și alții

 

 

Preasfințite Părinte Iustin,

Suntem un grup mare de credincioși din județul Satu Mare și vă scriem cu foarte mare tristețe și durere sufletească. Am aflat că intenționați să îi caterisiți pe părintele Oros Emanuel de la Parohia Mesteacăn și pe părintele Popa Daniel de la Parohia Aliceni, amândoi din Protopopiatul Oaș.

Am fost informați că ați ajuns la acestă concluzie a caterisirii datorită poziției celor doi preoți fata de Sinodul din Creta și pentru că nu au fost personal să primească noile antimise cu semnătura Preasfinției Voastre.

Vă spunem de la început că și noi suntem împotriva acestui Sinod din Creta, care nu a adus nimic bun Bisericii Ortodoxe, nu a fost în Duhul lui Dumnezeu și în duhul Sfinților Părinți, nu a fost o continuitate a celorlalte Sinoade ecumenice anterioare, a oficializat ecumenismul, producând numai tulburare, dezbinare și nemulțumiri.

În întreaga lume ortodoxă acest Sinod din Creta a produs numai tulburare și neliniște atât în rândul clericilor, cât și al mirenilor, dar nicăieri situația nu este atât de gravă și de tensionată ca în România. Spunem aceasta deoarece celelalte Biserici Ortodoxe au luat poziție împotriva acestui Sinod, nerecunoscându-l și neacceptând hotărârile lui. Spre exemplu, Biserica Ortodoxă Bulgară și Biserica Ortodoxă Georgiană au respins Sinodul din Creta, arătând gravitatea trădării Ortodoxiei în textele întocmite acolo. O altă hotărâre mai veche a acestor țări a fost chiar și ieșirea lor din CMB.

SINODUL BISERICII GEORGIEI a luat o decizie finala cu privire la SINODUL DIN CRETA. Georgienii neaga statutul PANORTODOX al intalnirii si cer CORECTAREA si, in unele cazuri, INLOCUIREA documentelor SINODULUI CRETAN

Comunicatul integral al Sinodului al Bisericii Ortodoxe din Bulgaria despre Sinodul din Creta și cel mai controversat document al său „Sinodul care a avut loc în Creta nu este nici Mare, nici Sfânt, nici panortodox”

De asemenea, Biserica Ortodoxa Greaca la Sinodul local a făcut niște precizări clare și delimitări între Ortodoxie și erezie.

La noi in România, BOR a caterisit o mulțime de preoți care s-au opus vehement acestui Sinod, iar noi oamenii dreptcredincioși, dacă ne opunem acestui Sinod, suntem numiți schismatici, răzvrătiți, neascultători.

Singurul arhiereu care nu a fost de acord cu Sinodul din Creta a fost vrednicul de pomenire Î.P.S Iustinian Chira, care ne-a spus foarte clar că nu a fost bun acest sinod și că acum se alege grâul de neghină.

De ce nu ține nimeni cont de părerea Înaltpreasfinției Sale ?

Vă întrebăm pe Preasfinția Voastră: puteți să numiți schimatică Biserica Ortodoxă Bulgară, pentru că a respins Sinodul din Creta? Îi puteți numi schismatici și răzvrătiți pe ierarhii din Bulgaria, din Georgia, Ucraina, Serbia, etc?

Dacă ei nu sunt schismatici și răzvrătiți, noi de ce suntem numiți așa? Sau poate că BOR i-ar caterisi și pe ei… dacă ar putea.

Vă mai întrebăm ceva, Preasfinția Voastră: dacă un credincios ortodox din România se căsătorește în BOR cu o tânără de o altă confesiune din Bulgaria (BOR, după Sinodul din Creta a acceptat oficial căsătoriile mixte) și apoi tinerii căsătoriți se duc în Bulgaria (țară ortodoxă care nu a acceptat Sinodul din Creta și nici căsătoriile mixte), căsătoria lor va fi considerată validă? Nu, nu va fi, deci Biserica Bulgară le va face cununia doar după ce persoana de altă confesiune va veni la (în) Ortodoxie prin botez.

Cum este posibilă o asemenea diferență de păreri?

Este foarte trist ce se întâmplă și nu înțelegem diferența aceasta de păreri între Bisericile Ortodoxe autocefale și autonome. Ele ar trebui să fie într-un cuget, hotărârile lor nu ar trebuie să fie în contradictoriu, pentru că atunci se face dezbinare. După Sinodul care a avut loc în Creta în iunie 2016, am fost în pelerinaj în Bulgaria, Ucraina, Grecia (Sf. Munte). Peste tot am încercat să vorbim cu ierarhi, preoți, pustnici despre acest sinod și majoritatea, cu excepția Sf. Munte unde sunt păreri pro și contra, ne-au sfătuit să ne opunem acestui sinod care a trădat Ortodoxia.

În toate țările ortodoxe (Bulgaria, Ucraina, Grecia, Serbia, Georgia, Rusia, etc) sunt nenumărați ierarhi, preoți, monahi, monahii, oameni din toate clasele sociale, unii cu o înaltă pregătire profesională (teologi, profesori, medici, ingineri), alții cu o mai puțină pregătire, oameni simpli, țărani, dar care au credință vie și puternică în Dumnezeu, care nu vor sa facă niciun compromis în materie de credință și care luptă prin toate mijlocele să facă tuturor cunoscut pericolul lepădării de dreapta credință prin acceptarea acestui blestemat Sinod din Creta.

Vă întrebăm acum: văzând câtă tulburare aduce, câtă neliniște, câtă dezbinare între cler și popor, în familii, la locurile de muncă, peste tot, de ce BOR nu nu s-a opus acestui Sinod din Creta? De ce ierarhii din România nu mai au mila față de popor, față de preoți? De ce acestă atitudine dictatorială față de oameni? Aceștia sunt buni când plătesc contribuția, când dau bani pentru colecte, când cumpără lumânări și când pleacă în pelerinaje cu agenția de turism basilica? În rest, părerea lor nu contează?

Ai cui păstori sunt acești ierarhi, care în loc să adune oile, le risipesc? Cu câtă ușurătate alungă preoții din parohii, de lângă credincioșii cu care împreună au clădit cu sudoare biserica, au catehizat oamenii, i-au făcut să Îl iubească pe Dumnezeu, să se lase de păcate și să ducă o viață curată, duhovnicească.

Nu am văzut încă un ierarh roman care să plângă pentru popor, pe care să îl doară pentru oameni și care să fie lângă ei, să îi asculte, să îi înțeleagă. Noi am așteptat ca ierarhii să mărturisească credința ortodoxă la acest sinod, nu să tacă, să facă niște compromisuri. Tăcerea este tot o formă de apostazie. Hotărârile Sinodului din Creta trebuiau discutate și reanalizate la Sinodul local din România, nu acceptate și impuse forțat tuturor.

Cum este posibil ca ierarhii din celelalte țări ortodoxe să observe în textele din Creta trădarea Ortodoxiei, iar ierarhii noștri să spună că nu s-a schimbat nimic? BOR trebuia să ia în considerare părerea clerului și a poporului, nu să ia decizii în numele tuturor. Preoții care s-au împotrivit acestui sinod au fost înlăturați și caterisiți imediat, pentru a nu se răspândi adevărul legat de trădarea care a avut loc în Creta.

De ce să fie alungați acești preoți care își fac datoria cu timp și fără timp, care s-au îngrijit de turmele lor și care au mers pe calea preoției pentru că au fost chemați de Dumnezeu? Aceștia nu slujesc în catedrale sau în parohii cu mii de credincioși, neavând interese, ei sunt în parohii mici, dar au făcut misiune mare.

De unde atâta nedreptate? De ce aveți atâta toleranță și răbdare cu preoții care nu își fac datoria, care au ales preoția pentru funcție, bani sau parohie?

Dacă ar fi să mergem după Sfintele Canoane, un mare număr de preoți din această Episcopie a Maramureșului ar trebui caterisiți pe bună dreptate.

Sunt multe lucruri grave și situații neplăcute pe care le-ați tolerat în această Episcopie, ați trecut cu vederea abateri grave ale preoților și acum vreți să caterisiți preoții care se opun Sinodului și care nu au venit să ridice antimisele?

Știm cazuri de preoți homosexuali în această Episcopie, știm că știți și Preasfinția Voastră de existența lor, problema este veche și este tolerată, chiar dacă unul din acești preoți a abuzat de foarte multi copii minori, pentru care în mod normal ar trebui să fie condamnat la închisoare. Nu demult a fost deconspirat de către oameni un anumit stareț al unei mănăstiri din Maramureș, dar mai sunt mulți care încă nu au apărut în presă.

De asemenea, cunoaștem preoți, chiar și ieromonahi, care au căzut în desfrânare cu femei, dar au fost iertați, nu au fost caterisiți.

Cunoaștem preot care împreuna cu soția lui a aderat la masonerie, depunând jurământul în cadrul Ordinului Cavalerilor de Malta într-o biserică papistașă din Satu Mare, și care chiar și în prezent este preot. Conform canoanelor el trebuia caterisit.

Mai cunoaștem preot care dădea bani cu camătă și din cauza căruia s-a sinucis o femeie. Acesta a făcut multă sminteală, a fost scos din parohie de către oameni, dar după ce s-au liniștit apele și a uitat prostimea de fapta lui, a intrat într-o altă parohie, mai mare, unde își continuă activitatea murdară cu datul banilor cu camăta. Oare pe ce criteriu a primit el acea frumoasă parohie? Noi știm în ce mod…

Să nu uităm de chefurile ieromonahilor de prin mănăstiri sau ale preoților de mir, unde alcoolul e folosit ca aghiazma și carnea ca fasolea. Totul e permis și ”vegetal”, fără interdicții și canoane, dezlegările se fac pe bandă rulantă, nu contează că este post. Dacă se taie porcul, trebuie mâncat…

Am citit anul trecut scrisoarea lăsată de fostul jurnalist Octavian Butuza, unde el face multe dezvăluiri, chiar detalii legat de un accident… Știm cu toții că se mușamalizează multe.

“Testamentul” lui Octavian Butuza. Acuze grave aduse lui Iustin Sigheteanu. Vezi integral documentul

Preoții noștri pleacă în concedii la mare, la plajă (că acolo e canonic), nimeni nu le ține evidența, alții nu au voie să meargă nici în pelerinaje, ba le trebuie nu știu câte aprobări.

Apoi sunt preoții prăvilari, de care știți și care sunt tolerați, deși duc poporul la pierzare.
Să nu mai zicem de situația actuală din BOR, care a revoltat o lume întreagă, și anume cazurile de preoți și episcopi homosexuali, care culmea, nu au fost caterisiți.

Domnul Onilă Corneliu Bârlădeanu a avut dreptul de a-și da demisia provizoriu, deci nu a fost caterisit. Având în vedere faptul că a abuzat foarte mulți copii minori, oare din punct de vedere canonic nu exista motiv de caterisire?

Numărul ierarhilor și preoților homosexuali este mare în BOR, știm asta și ne doare și suferim că aceștia fac parte din Sinodul BOR.

O altă problemă de care suntem dezamăgiți este faptul că li se interzice preoților să vorbească despre vaccinuri, dar noi știm și suntem cu toții conștienți că ele nu sunt bune și că îi îmbolnăvesc grav pe copii. Cum a vorbit un preot împotriva vaccinurilor, cum a și fost amenințat cu schimbarea parohiei.

Unde mai este credința noastră? Când avem Sfânta Împărtășanie, Izvorul dătător de viață și de sănătate, noi ne punem nădejdea în vaccinuri?

Unui alt preot i s-a impus să nu mai vorbească așa mult despre iad… că doar o să spunem azi-mâine ca papa, că iadul nu există…

Totuși de ce li se bagă preoților pumnul în gură? De ce sunt traumatizați preoții, de ce dictatura aceasta? De ce nu este o legătură bună și strânsă între ierarh și preot? De ce nu există acea deschidere sufletească încât preoții să meargă cu curaj și dragoste la ierarhul locului, nu să meargă speriați și cu scârbă, ca la tăierea capului?

În plus, am auzit tot mai multi preoți scârbiți de această dictatură, de faptul că nu se discută nimic duhovnicesc și de mântuire la conferințele preoțești, că s-au săturat că numai despre bani, lumânări și taxe se discută… Nu au curajul să vă spună, dar în sufletele lor mocnesc, clocotesc aceste nemulțumiri. Există preoți care sunt împotriva Sinodului din Creta și nu au curajul să vă spună…

Vă mirați că nu mai vor să vina tinerii la biserică? Noi credem că dacă în direcția acesta se va merge, în câțiva ani vor fi bisericile goale.

Noi, credincioșii, suntem foarte nemulțumiți de toate aceste nedreptăți, cum unii preoți cu abateri grave sunt tolerați, iar alții sunt înlăturați imediat… Vă spunem sincer că nu vom ceda ușor și nu o luați ca pe o amenințare, vom lupta dacă este nevoie chiar și cu prețul vieții noastre pentru Preoții Emanuel și Daniel, care ne-au învățat numai bine, cum să Îl iubim și să Îi slujim pe Dumnezeu.

Vă cerem un singur lucru, să nu-i caterisiți pe nedrept pe acești preoți, că veți da socoteală în fața lui Dumnezeu. Noi oamenii avem nevoie de ei, îi iubim, îi respectăm și așa cum tolerați situații cu adevărat grave, puteți să-i tolerați și pe ei și poziția lor față de Sinodul din Creta.

Chiar dacă ei nu au vrut să meargă să ridice antimisele, din motivele pe care le știți, ele puteau fi aduse de aceleași persoane care au dus antimisele vechi. Domnul Ierima, prim-curator din Parohia Mesteacăn, a fost sunat de mai mute ori de către Protopopul Malanca Marcel. Ca să fie pace, acest consilier s-a oferit să meargă să ridice antimisele de la Episcopie, dar dacă nu a fost sunat, nu s-a mai dus.

Vă rugăm să aveți bunăvoință și să îi mai lăsați pe acești părinți să își facă misiunea în parohiile în care sunt, iar dacă nu va fi așa, noi vrem să venim în număr foarte mare, să discutăm față în față și fără ocolișuri cu Preasfinția Voastră. Noi nu vrem decât dreptate și dacă părinții Emanuel și Daniel vor fi caterisiți pe nedrept, atunci să fie caterisiți și cei care cu adevărat merită, care nu mai sunt vrednici de Preoție.

Am văzut în programul Preasfinției Voastre că în data de 3 septembrie 2017 veți fi la Pomi, în județul Satu Mare, nu știm dacă reușim până atunci să ne mobilizăm să venim cu toții, dar până în dara de 10 septembrie 2017, când veniți la Valea Vinului, dacă nu primim un răspuns, vom fi cu toți acolo, iar după slujbă vom vrea să discutăm cu Preasfinția Voastră.

Noi nu venim cu scandal, nici să facem tulburare și nici cu amenințări. Vrem doar să discutăm, sunteți ierarhul locului, noi vrem doar dreptate și dacă e lege, atunci să fie lege pentru toți.

Tot ce v-am scris mai sus despre acei preoți este adevărat, există martori, se știu numele și detalii despre fiecare.

Nădăjduim că Dumnezeu Vă va lumina și înțelepți.

2 septembrie 2017

Satu-Mare

 

Comentariu pr. Ciprian:

Edificator, frumos, cu bun simț. Eu aș fi numit-o însă – Bomba de Maramu΄

Referitor la rugămintea credincioșilor către ierarhul ecumenist de ”a-i tolera” pe cei doi preoți: conform Sfintelor Canoane nu ar trebui să îi tolereze, ci să îi laude, să ia exemplu de la ei, căci ei fac ceea ce el ar trebui să facă primul: mărturisirea ortodoxă.

Scrisoarea a fost deja predată la Episcopie.

Pentru eretici termenii teologici sunt doar cuvinte manevrabile, pentru ortodocși ele sunt Viață, Cale și Adevăr

Cineva – de fapt mai multe persoane – îmi transmiteau în ultimele zile mesajul: iubire, iubire, iubire. Eu, însă, m-am căsătorit din iubire, trăiesc și slujesc după puteri Iubirea răstignită și sufăr din iubire pentru Ea, căci și Ea a suferit pentru noi toți.

Dacă citim I Corinteni cap. 13 vedem că ”iubirea se bucură de adevăr.” (versetul 6)

Iubirea adevărată este plină de adevăr, iar adevărul adevărat este plin de iubire.

Să nu cădem în înșelarea iubirismului, că atunci degeaba ne-am îngrădit de ecumeniști.

Și azi am găsit acest articol, pe care îl prezint în traducere mai jos. Poate așa vom înțelege că sunt vremuri de prigoană și de luptă, nu de liniștire în propria noastră comunitate anti-ecumenistă.

Pacea dorită de un ortodox nu este mai ales cea exterioară, ci cea cu Dumnezeu.

Sfântul Grigorie Teologul are un cuvânt celebru – mai bine război cu lumea și pace cu Dumnezeu decât război cu Dumnezeu și pace cu lumea. Sfântul Marcu Eugenicul, bolnav grav de cancer, spunea înainte de a muri: ”cu cât mă îndepărtez mai mult de aceștia (de filo-latini), cu atât mai mult simt că mă apropii de Dumnezeu.”

Așadar, articolul este următorul (autorul nu este menționat):

Ecumenismul ca încercare de apropiere este doar o perucă (un fals)


Științele practice au o anumită fiziologie ca bază a lor, care este comună și acceptată de toți. Ca să fie construită, o casă are nevoie de materiale de o anumită rezistență. Oricum ar fi ea proiectată, de oricine ar fi construită, orice materiale s-ar folosi, ele trebuie să facă parte din anumite limite sau norme și se are întotdeauna în vederea fiziologia materialelor respective.

Organele trupului omenesc au o anumită fiziologie (alcătuire). Orice s-ar spune, în orice parte a lumii, din punct de vedere medical despre ficat, trebuie să să aibă în vedere această fiziologie, care este comună tuturor.

Fiziologia creștină ortodoxă se sprijină pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție a învățăturii Sfinților Părinți.

Fiziologia romano-catolică (papistașă) se sprijină pe papa.

Fiziologia protestantă se sprijină pe om și pe relația lui individuală cu Dumnezeu.

Pot să folosească ecumeniștii aceleași cuvinte – Sfânta Scriptură, Biserică, Botez, Har – însă ele sunt de o fiziologie diferită de cea ortodoxă.

Altă fiziologie are Sfânta Scriptură ortodoxă, alta cea papistașă, alta cea protestantă (dacă cineva intră în legătură cu ”teologi” străini de ortodoxie va vedea această diferență).
Nu putem să vorbim pe aceeași bază cu ereticii, chiar dacă spunem aceleași cuvinte. Nu există aceeași fiziologie între noi și eretici.
Este păcat ca cei care participă la dialogurile cu eterodocșii nu spun aceste lucruri. Ele – diferențele – se înțeleg ușor în relațiile cu străinii. Cu atât mai mult trebuie să le oferim caracteristicile fiziologiei ortodoxe, pe care de altfel ei nu le acceptă, așa cum s-a întâmplat și în Creta cu ecumeniștii.

Nici un papistaș nu vrea să părăsească fiziologia învățăturii lui, nici un protestant pe a lui în timpul dialogurilor. Ce sens mai are să discute de ani de zile cu aceleași cuvinte despre lucruri fiziologice diferite? Nici unul, ci fac mai rău, căci elementele străine pătrund în fiziologia ortodoxă, după cum se vede în ceea ce ecumeniștii scriu și semnează în urma dialogurilor, distrugând astfel desăvârșirea fiziologiei ortodoxe și pe cei care îi urmează pe ecumeniști.

Sursa – https://katanixis.blogspot.gr/2017/08/blog-post_300.html

traducere din greacă de

pr. Ciprian Staicu

Doamna Fotinio și Lumina necreată

Doamna Fotinio și lumina necreată
de pr. Arsenie Sinaitul

În urmă cu 10-12 ani am cunoscut un Suflet. Era un Suflet Sfânt. îi vom spune și numele pentru a păstra caracterul personal al istorisirii. Pe această persoană o cheamă Fotinio. Sau eu îi spun Fotinio (Fotini, rădăcina pentru acest nume, înseamnă cea luminată, de har desigur – n.trad.). Doamna Fotinio a venit cu familia ei acasă la mama mea, acolo unde locuiam și eu atunci pentru că nu aveam casă și părinții mei pregătiseră un loc – în marea lor bunătate – făcuseră un mic arhondaric cu icoane, candelă, lumânări, cu Sfinte Moaște și aveam acolo și o canapea mică, pe care eu mă odihneam. Seara o deschideam și dormeam pe ea, iar dimineața o adunam și o împodobeam și era ca un mic arhondaric, unde puteam să spovedesc sau cineva să îmi dea mie un sfat sau să își exprime o părere, într-un mod mai personal.

Deci, această familie a venit într-o după-amiază, erau patru persoane și au adus-o cu ei și pe doamna Fotinio. Era cam de 63-64 de ani, o femeie scundă, însă cu un Chip foarte luminos. Și ea mi-a spus: Părinte, am aflat că sunteți de la Muntele Sinai. Mi s-a întâmplat ceva foarte grav și am venit să vă întreb, pentru că mă tem că nu pot să spun oricui ceea ce mi se întâmplă.

Eu i-am răspuns: Cu plăcere, doamna Fotinio. Poftiți.

Așadar, ne-am așezat în micul arhondaric și doamna Fotinio a început să îmi povestească faptul că s-a născut undeva în Grecia continentală și că la vârsta de 7 ani a rămas orfană. Din păcate, ea a ajuns lângă niște unchi fără căpătâi care au făcut praf într-o singură noapte moștenirea ei, adesea se comportau urât cu ea și o băteau. Această nefericită fată, micuță și sensibilă, s-a alipit apoi de vecina ei, doamna preoteasă, care era și ea văduvă și avea trei fete.

Din fericire, fiica ei cea mare apucase să facă facultatea și să devină învățătoare și astfel câștiga cele necesare pentru a putea trăi toată familia ei. Însă pentru că erau gospodine, ea și doamna preoteasă le-au învățat și pe celelalte fete, dar și pe Fotinio să coasă zestre pentru fetele bogate – atunci nu existau mașini de cusut și haine făcute la croitorie. Astfel, ele coseau monograme pe cearșafuri, pe fețele de pernă, pe prosoape și făceau și alte broderii. Și își câștigau astfel cele necesare traiului.

De la șapte ani, stând tot timpul pe lângă preoteasă, Fotinio o auzea pe aceasta cum se roagă. Dar printre psalmii pe care îi rostea, preoteasa spunea mereu și ceva deosebit: Îți mulțumesc, Doamne, Îți mulțumesc. Să Îi mulțumim Domnului. Fotinio o auzea cum spunea aceasta continuu și ca o copilă a întrebat-o: Mătușă preoteasă, de ce spui continuu mulțumesc? De ce spui: Îți mulțumesc, Doamne? Ea i-a răspuns: Ce altceva să spun, copila mea? Dumnezeu ne-a dat atâtea bunătăți și are grijă de noi și cu harul Lui noi Îl cunoaștem ca fiind Dumnezeul nostru. Numai mulțumesc pot să Îi spun. Nu pot să Îi cer nimic altceva.

Astfel Fotinio a crescut și s-a cuibărit în inima ei această rugăciune. Ca și cum nu ar fi știut altă urare și nici o altă rugăciune, orice i se întâmpla, ea zicea: Îți mulțumesc, Doamne.

A rămas până la vârsta de 17 ani în gazdă acasă la unchiul ei, iar dis-de-dimineață pleca de acolo și se ducea la doamna preoteasă, iar aceasta îi mai dădea pentru munca ei și câte un bănuț în plus, astfel încât Fotinio să nu îi îngreuieze pe unchiul și mătușa ei cu propriile ei cheltuieli.

La vârsta de 17 ani, Fotinio s-a dus într-un pelerinaj la o mănăstire, împreună cu doamna preoteasă și cu alți creștini din parohie. Au fost în nordul Greciei la o mănăstire de maici și și-a dorit sărmana Fotinio să devină monahie. I-a plăcut atât de mult acest fel de viață încât și-a dorit cu ardoare să fie maică. Însă trebuia să aibă părinți care să o lase să facă aceasta, pentru că ea era minoră. Întorcându-se acasă, a avut de înfruntat un fapt neplăcut, căci rudele ei, ca să scape de ea, îi găsiseră un soț care desigur nu era de neam bun, devreme ce nu a cerut nici zestre.

Așadar, într-un an repede-repede au măritat-o. Sărmana Fotinio însă avea de înfruntat problema că băiatul avea o cafenea și din păcate se învățase să bea și se întâmpla să bea și alte substanțe acolo la cafenea și lucrurile s-au înrăutățit rapid.

Însă Fotinio a născut, i-a dăruit soțului ei trei copii: un băiat, pe nume Fanis și două fete. Nu îmi aduc aminte numele lor, ca să vi le spun. Însă îmi amintesc că ea avea trei copii. Și sărmana Fotinio se străduia să îi crească în Legea Domnului. Însă soțul ei, de fiecare dată când se întorcea beat de la cafenea sau dacă un copil era bolnav sau dacă era nemulțumit de ceva, îi certa și îi bătea, iar biata Fotinio se băga în fața lor și lua bătaie în locul lor. Astfel, în afara injuriilor de care avea parte, ea lua și bătaie, mai lua bătaie și un copilaș. Și sărmana Fotinio întotdeauna era cu rugăciunea: Îți mulțumesc, Doamne. Să Îi mulțumim Domnului. Niciodată nu s-a plâns.

După 4-5 ani de la cununie, pentru că afacerea soțului ei nu mergea bine, verișorii lui i-au spus: Haide la noi în capitala județului să găsim o cafenea, să punem laolaltă banii noștri cu ai tăi și să facem o cafenea mare. Într-adevăr, așa s-a și întâmplat.

Au găsit și un căsuță în capătul satului, care avea o fântână și o mică stână și puteau să supraviețuiască amândoi în sărăcie. Și într-adevăr au mărit cafeneaua, însă încet-încet cafeneaua a devenit cofetărie, iar aceasta a devenit cafe-bar și încet-încet a devenit club de noapte… cu fluturași, cu diferite jocuri de noroc. Anestis se întorcea târziu acasă, nu îi mai plăcea deloc doamna Fotinio, striga la ea, o numea mucegai, îi spunea ciumă, holeră. O înjura, o umilea. Ea spunea întotdeauna cu smerenie și cu multă răbdare: Îți mulțumesc, Doamne. Îți mulțumesc, Doamne.

Vreme de 18 ani ea a trăit acest martiriu. Nu o lăsau să meargă la biserică și îmi spunea cu lacrimi: Părinte, îmi luau papucii și mi-i aruncau în fântână sau în gunoi, ca să nu pot să merg la biserică. Cum să mă duc? Descălțată? Și scoteam pantofii, îi spălam și apoi îi luam în picioare.

Și i-am spus: Doamna Fotinio, ce făceai iarna? Îi purtai așa uzi?

Nu, a răspuns ea, îi ungeam cu puțin ulei, ca să nu zică vecinii că nu sunt o femeie gospodină. Și mă duceam la biserică și nu îmi păsa că erau papucii uzi.

Deci, după 18 ani de viață grea, într-o zi era Lunea Curată sau a Curățirii (prima zi din Postul Mare), Anestis venise târziu seara acasă, pe la ora 4 dimineața și s-a pus să se culce, iar Fotinio a pregătit dimineața coșulețele pentru copiii ei, sticluțele cu ceva de post, ca să meargă să sărbătorească această zi undeva în aer liber. Însă Anestis s-a trezit îmbufnat și a spus: Fani, scoală-te și pregătește grătarul, pentru că vom pune carne la fript și vom sărbători. Astăzi, pentru că restaurantul este închis, i-am chemat pe băiați să bem și să mâncăm cu toții împreună.
Și sărmana doamnă Fotinio a îndrăznit să spună: Măi, Anestis, astăzi este Lunea Curățirii. Toți creștinii postesc și cinstesc începutul Postului Mare, în care în Săptămâna Mare Hristos S-a răstignit pentru mântuirea noastră. Ce vom face? Vom mânca precum evreii carne în Lunea Curățirii?

Mă, ciumă, tu mă faci pe mine evreu, tu îmi spui… și a început să strige și s-o înjure și să arunce cu lucrurile din sufragerie prin casă, să spargă lucrurile și în clipa în care s-a apropiat de ea să o lovească… Domnul l-a cercetat dintru înălțime și Anestis a căzut nemișcat la pământ.

Apoi a început să tremure, s-au adunat copiii în jurul lui, a început fiul să strige la mama lui: Mamă, tu ești de vină, de ce l-ai omorât pe tatăl nostru? Ce i-ai făcut? … Era o situație tragică. Anestis era și foarte vânjos și înalt. Au venit vecinii. L-au pus pe pat și când a venit doctorul singurul lucru pe care a putut să îl constate a fost că, din păcate, suferise o semi-pareză, îi fusese afectat centrul vorbirii, i se strâmbase gura, iar mâna dreaptă și piciorul drept îi paralizaseră.

Apoi vreme de opt ani și jumătate l-a slujit Fotinio cu răbdare, fără să spună nimic decât: Să Îi mulțumim Domnului.

Copiii ei o chinuiau, o huiduiau, o batjocoreau, o luau în râs, însă ea răbda spunând întotdeauna: Să Îi mulțumim Domnului. Uneori Anestis urla.

Am întrebat-o: Cum ai reușit să reziști, doamnă Fotinio?

Ce să fac, părinte, a spus ea. La început nu înțelegeam când Anestis urla, ce voia. Și odată când m-am dus lângă el, atunci cu mâna stângă, care era singura, lui mână sănătoasă, m-a apucat de păr și m-a bătut. Și nu m-a lăsat decât după jumătate de oră, când i-a obosit mâna. Numai atunci s-a liniștit.

Și ai făcut aceasta des, doamnă Fotinio?

Ei, slavă lui Dumnezeu, nu chiar foarte des. Cam de două ori pe săptămână. Să se liniștească și el, pentru că sărmanul era stresat.

Și nu l-a judecat. Spunea: slavă lui Dumnezeu. Și o trăgea de păr de două ori pe săptămână. În fine, nu mai am cuvinte.

După 8 ani și jumătate, în ajunul praznicului Botezului Domnului se făcea slujba Ceasurilor Împărătești. Și după ce sărmana Fotinio a luat Aghiazma Mare, s-a dus acasă și repede-repede a făcut curățenie, a pregătit candela, a tămâiat prin casă, căci urma să vină părintele Vasile să sfințească și casa lor. și într-adevăr a trecut pe acolo părintele Vasile și a sfințit casa. Și, vrând-vrând, mormăind Anestis a trebuit să accepte să i se citească o rugăciune, cu toate că nu îi iubea pe preoți, însă nu putea să se împotrivească acum și să se ridice din pat, căci era paralizat. Deci preotul i-a citit o rugăciune pentru sănătate și a plecat.

După plecarea părintelui Vasile a venit Theofanis (adică Fanis, fiul). Și a început să strige: Ce miroase aici așa urât ca la cimitir? Și voi cu cimitirele voastre. Iar te-a apucat, mucegai ce ești. Iar ai tămâiat? Și cu tămâierile tale ce am rezolvat? Uite, mergem din rău în mai rău. Și cu ce ne-a fost de folos că ai tămâiat? Și de nervi a aruncat candela la pământ, a aruncat icoanele, lumânările, iar sărmana Fotinio a ieșit afară din bucătărie să vadă ce se întâmplă în salon, între timp făcea foi pentru plăcintă, căci urmau să vină a doua zi oamenii săi îi ureze la mulți ani, ei și fiului ei, și să nu vadă casa neîngrijită. Și, plin de nervi, Theofanis a luat tava din mâinile ei și a lovit-o cu putere cu ea în cap.

De durere sărmana Fotinio a leșinat și a căzut la pământ. Și au venit vecinele să o ajute să își revină în simțiri, i-au pus o pungă cu gheață pe cap și peste aproximativ o oră, când și-a revenit și s-a uitat în oglindă, ea s-a înspăimântat. Avea un cucui mare cât un ou pe frunte. Și începuse să i învinețească toată partea dreaptă a feței.

Părinte, m-am speriat. Cum să mă duc la biserică cu cucuiul acela? Cum să mă duc învinețită? Ce vor spune vecinii despre copiii mei? Bine, soțul tău era violent, dar și copiii tăi? Mă vor bârfi și se vor tulbura.

Ce ai făcut, doamnă Fotinio?

Părinte, toată noaptea am pus compresă și mă gândeam că dimineața îi voi spune fiicei mele să îmi dea puțin din pudrele acelea pe care le pun ca să pot să acopăr partea învinețită. Însă ce puteam să fac în legătură cu cucuiul? M-am gândit să îmi pun o năframă, un batic și să fac așa precum cei evlavioși și să mă duc într-un colț al bisericii. Să nu mă duc la locul unde mergeam și stăteam în biserică.

Și ai făcut aceasta, doamnă Fotinio?
Mi-a spus: Da, m-am ridicat de dimineață.

Deci biata de ea s-a ridicat dimineața, a făcut ordine prin casă, i-a schimbat așternutul și hainele lui Anestis, l-a bărbierit, l-a spălat, l-a pregătit, a aprins candela, a tămâiat și a plecat în grabă la biserică.

Părinte, de cum am intrat în biserică, am văzut o Lumină Cerească înăuntru. Era o lumină care strălucea și candelabrele erau stinse.
Eu i-am zis: Doamna Fotinio, și ce culoare avea această Lumină?
Părinte, era alb-albăstruie. Strălucea puternic această Lumină. Și eu simțeam o căldură, cu toate că afară era un frig pătrunzător. Era în același timp o căldură și o răcoare. Și am simțit cum mi se deschide inima. Și spuneam: Îți mulțumesc, Doamne.

Deci, m-am dus la ușa laterală din stânga, în partea unde stau femeile, ca să pot să mă uit la icoana Atotțiitorului (din interiorul turlei), să mă bucur, să mă mângâi cu vederea ei. Și cu cât continua slujba Sfintei Liturghii, cu atât această Lumină creștea. Și nu numai că ea crește, părinte, dar cădea și un praf ca de aur și strălucea toată această Lumină, ca și cum ar fi avut mii și milioane de stele în ea. Și când m-am uitat la icoana lui Hristos Atotțiitorul, știi ce am văzut, părinte?
Această Lumină ieșea din Aureola lui Hristos, din Chipul Lui, din mâinile Lui, din Sfânta Evanghelie… și acoperea pe toată lumea din biserică. Și pe unii dintre cei care erau în biserică Lumina le cobora pe cap, în alții Lumina intra și ei deveneau întregi ca o lumânare aprinsă, alb-albăstruie. În alții Lumina nu intra, însă îi mângâia…
Și am întrebat-o: A venit Lumina și la tine, în colțișorul tău?
Ah, a venit foarte bine, părinte. A venit.
Cum ai simțit-o, doamnă Fotinio?
Ca o mână care mă mângâia, mă atingea pe frunte, mă mângâia pe umeri, pe braț și pe palmă. Și apoi mă mângâia pe brațul celălalt. Și mi s-a deschis inima, părinte, și au început să îmi curgă lacrimile. Și nu numai atât. Însă Mâna Aceasta mi-a vindecat rănile, mi le-a închis pe toate, toți cei 35 de ani de răni pe care îi aveam: înjurăturile, bătăile, violurile, chinurile… toate mi le-a închis Hristos. Nu mai simțeam nici o durere, ci numai o nemărginită stare de bine.

Însă mai era ceva, părinte. Cu ochii închiși vedeam cele se întâmplă cu adevărat. Vedeam totul: Vohodul Mare, Părinții, vedeam toată Liturghia. O trăiam în rai…
Însă deodată am văzut că femeile încep să se miște și am înțeles că mergem să ne împărtășim. A venit momentul împărtășirii. M-am pregătit. Și pe când mă uitam cum îmi stă năframa, ce am văzut? Mâna mea se făcuse bine și nu mai aveam nici un cucui. Dispăruse cucuiul!

Și cu mare bucurie că nu mă voi expune privirilor vecinilor m-am așezat la rând pentru a mă împărtăși. însă voiam să văd și mă mișcam în stânga și în dreapta să văd cine împărtășește? Părintele Vasile, care a venit și ne-a sfințit casa sau părintele Ioan? Și deodată, părinte… Nu mai era nici părintele Vasile, nici părintele Ioan.
Era un Arhiereu… Dar ce Arhiereu… Ce veșminte de aur avea! Ce diamante și briliante erau pe veșmintele Lui! Strălucea cu totul! Și purta o Coroană… Nu era ca cele ale episcopilor, ci era o Coroană Împărătească, pe care străluceau mii de briliante și de diamante. Și pe Coroana Lui avea îngeri. Dar și lângă El avea doi Îngeri, care țineau șervețelul pentru împărtășit.

Pe mine m-a cuprins spaima. Mâinile Lui, Chipul Lui străluceau ca soarele. Și ținea acest Arhiereu în mână o linguriță de aur. Însă în ea nu era Trupul și Sângele lui Hristos (în sensul că nu se vedea Sfânta Împărtășanie, sub chipul tainic al pâinii și al vinului – n.trad.), ci un cărbune aprins.

Și eu, vicleana și nenorocita, ce să fac? Cum să mă împărtășesc cu cărbunele? Se pare că au astăzi o astfel de rânduială. A venit un alt Episcop și au alte obiceiuri. Și eu ce să fac? Cum să fac? Să încep să strig în mijlocul mulțimii?
Și ce ai făcut, doamna Fotinio? Nu te-ai împărtășit?
Nu, mi-a spus ea. Am pretextat că au respect față de ceilalți și m-am dus într-un colț și spuneam: Treceți, treceți și dvs. Ei, au trecut vreo 25 de persoane care mai erau la coadă… După aceea nu am mai avut cui să îi spun: treceți. Trebuia să trec și eu la coadă.
Ce ai făcut, doamna Fotinio?
Ce să fac, a răspuns ea. M-am apropiat și priveam în jos, neputând să mă uit la chipul Arhiereului, chiar și pantofii Lui, părinte, erau de aur. Iar îngerii care erau lângă El parcă nu atingeau pământul. Și mi-am spus: Hristoase al meu, Îți mulțumesc. Pentru iubirea pe care o am față de Tine mă apropii. Pentru că ești Tu prefer să mă ard, dar mă voi împărtăși.
Mi-am închis ochii, mi-am pus procovățul (bucată roșie de pânză sau bumbac pe care o ținem sub bărbie în momentul în care ne împărtășim) sub bărbie și am deschis gura.

Te-ai împărtășit, doamnă Fotinio?

M-am împărtășit, părinte.

Te-ai ars, doamnă Fotinio?

Nu, părinte. Mi s-a răcorit sufletul. Mi s-a deschis inima. Și am început să spun din inimă: Îți mulțumim, Doamne. Să Îi mulțumim Domnului. Îți mulțumesc, Doamne.

Și am început se pare să spun tare aceste cuvinte și deodată am auzit vocea părintelui Vasile, care mi-a spus: Doamnă Fotinio, ești bine? Și mi-am deschis ochii și am văzut că sunt în fața părintelui Vasile, care ține în mână Sfântul Potir și tocmai îl acoperea cu procovățul.

Și mi-am spus: Maica Domnului, o să mă fac de râs… Și m-am dus într-un colț și mă gândeam: Părinte, tot ce am văzut a fost adevărat? Zici că a fost doar o nălucire? Dar l-am văzut pe Arhiereu, i-am văzut pe îngeri, am văzut atâtea lucruri, m-am împărtășit, sunt nebună?
De îndată ce s-a încheiat sfințirea Aghiazmei Mari m-am dus acasă, am intrat de îndată în cămăruța unde îmi schimbam hainele, m-am schimbat cu hainele de lucru, m-am încălțat și m-am dus să pregătesc mâncarea.
Și în timp ce mă îmbrăcam, am simțit un miros venind din casă. Am intrat în sufragerie și ce să vezi? Fiica mea mai mică ținea o cățuie în mâna și tămâia icoanele, care erau la locul lor, candela era aprinsă, la fel și lumânările, iar lângă icoana Maicii Domnului era un mic buchet de flori. Și fiica mea mi-a spus: La mulți ani, mamă. Astăzi este o zi mare. Ne-am gândit să tămâiem, mai ales că ție îți place să tămâiezi prin casă. Ce bine, chiar ne-ai adus anafură? Și eu am rămas fără cuvinte… Și mă gândeam: de 37 de ani sunt în casa asta și niciodată nu mi-a cerut nimeni anafură.
Și i-am răspuns fiicei mele: Să Îi mulțumim Domnului! Să Îi mulțumim Domnului! Și a venit apoi și fiul meu dintr-o parte și s-a aplecat smerit în fața mea și mi-a sărutat mâna, spunând: Iartă-mă, mamă. Iartă-mă. Iar eu am răspuns: Să Îi mulțumim Domnului! Să Îi mulțumim Domnului! Și apoi l-am auzit pe Anestis că mă strigă și am intrat în grabă în camera lui să văd ce vrea și l-am văzut întins pe pat și făcându-mi semn cu mâna stângă. Și când l-am văzut avea o seninătate pe chip și o dulceață în privire.
Și i-am dat mâna, crezând că vrea să se ridice în șezut, iar el a început să îmi sărute mâna, pe o parte și pe alta. Părinte, mi-o săruta plângând și îmi spunea cu jumătate de gură: Iartă-mă, Fotinio, Iartă-mă și Dumnezeu să te bucure. Și fiul meu a venit în spatele meu… Și eu am răspuns: Să Îi mulțumim Domnului! Să Îi mulțumim Domnului!

Iar fiul meu a venit iarăși lângă mine și m-a sărutat pe frunte, acolo unde fusese cucuiul și mi-a zis: Iartă-mă, mamă. Nu voi mai face așa ceva. Să am parte de binecuvântarea ta, mamă. Iar eu am răspuns: Să Îi mulțumim Domnului! Să Îi mulțumim Domnului!

Aici s-a încheiat povestirea doamnei Fotinio. Timp de 27 de minute a tot plâns apoi. Și după ce ea și-a revenit, m-a întrebat cu o simplitate copilărească, ca o fetiță mică vinovată de ceva: Părinte, sunt nebună? Am luat-o razna? Crezi că mă vor închide la spitalul de nebuni? Crezi că sunt bună de legat că am văzut atâtea năluciri? Crezi că sunt nebună? Ce spui, părinte? Ce părere ai? Sunt dementă? Am înnebunit?

Iar eu am răspuns: Să Îi mulțumim Domnului! Să Îi mulțumim Domnului pentru că exiști, doamnă Fotinio! Să Îi mulțumim Domnului!”

Doamna Fotinio nu era nici Sfântul Ioan Gură de Aur, nici Sfântul Nil, nici Sfântul Ioan Scărarul, nici Sfântul Paisie cel Mare. Era un Suflet, așa ca și voi, așa ca noi. Însă învățase bine în inima ei să spună: Să Îi mulțumim Domnului! și Dumnezeu i-a răsplătit din abundență. Vă voi spune și ce s-a întâmplat până la sfârșit, pentru că știu că vă veți bucura.

Astăzi, deja văduvă, doamna Fotinio este Monahie și copiii ei se duc să îi sărute mâna și fruntea. și eu am bucuria o dată pe an să merg și eu și să îi sărut mâna. Și ea șade acolo și mă ascultă cu atenție și își aduce aminte de Arhiereul Hristos, Care a împărtășit-o cu Lingurița de aur cu Cinstitul și Minunatul Lui Trup și Sânge.

Fie ca Harul lui Dumnezeu să ne străpungă Inima noastră cu Iubirea Lui Nesfârșită și să ne învețe din adâncul inimii noastre ca, înălțând rugăciunea noastră cu mulțumire copilărească, să spunem și noi, alipindu-ne inima și întreaga ființă de această rugăciune: Să Îi mulțumim Domnului pentru toate!

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/08/blog-post_430.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Efectele … athonite ale ”părtășiei la erezie”. Partea a treia


Am primit azi pe mail:
”PARINTE CIPRIAN,

VA ADUCEM LA CUNOSTINTA CA NU MAI AVETI DREPTUL LA NICI O REZERVARE IN SCHITUL NOSTRU SI ACEASTA DIN MOTIVE FOARTE BINE STIUTE DE DUMNEAVOASTRA. ASA INCAT SUNTETI PE LISTA PERSOANELOR INTERZISE DE PATRIARHIE, VA RUGAM SA VA CAUTATI ALTA MANASTIRE DIN SFANTUL MUNTE, PENTRU GAZDUIRE.

DIN INCREDINTAREA PARINTELUI STARET SI A SINAXEI.

FR TEODOR.”

Am răspuns:
”Vă mulțumesc frumos pentru înștiințare.
Mă bucur că eu știu motivele, dar voi nu.
Slavă Maicii Domnului!
Voi veni să mă închin. Cu siguranță. Și des.
Până pică toți ereticii din patriarhie.
Pr. Ciprian”

Am primit al doilea mail:
VETI VENI DES DOAR CU ACCEPTUL NOSTRU BINEINTELES …. INSA PENTRU CAZARE NICI VORBA.
SAU POATE NICI PENTRU INCHINARE.

Și am răspuns:

Nu este nici o problemă.
Eu pot sa mă închin și în fața porții, frate Teodor. Și te las pe frăția ta să îi dai o sărutare Preacuratei. Iar eu mă voi ruga să redevii ortodox. Cu toată inima ți-o doresc.
Pr. Ciprian

Am mai primit și al treilea mail:

ASA SA FACETI , SA VA INCHINATI DE LA DISTANTA …. NU AVETI CE CAUTA IN ACEST LOC IN CARE SUNT ERETICI .. NICI VORBA .

DEPARTE DE ERETICI , MERGETI LA AI VOSTRI  CEI ORTODOCSI.

Și am răspuns:

”Facă-se voia Domnului!”

Măcar a recunoscut că ”în acest loc sunt eretici.” Doamne, dă-le pocăință!

În concluzie: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

pr. Ciprian Staicu

PS – Să nu lăsăm ”motivele” în ceață. Când am fost ultima oară la Schitul Prodromu lucrurile s-au petrecut așa: am cerut din timp diamonitirion, nu am primit nici un răspuns. Totuși, cu mila Maicii Domnului am ajuns chiar în ziua prăznuirii Icoanei Prodromița. Cu o seară înainte fusese priveghere mare, grecii nu i-au prea lăsat pe români să cânte, apoi la final Patriarhia Română – prin reprezentantul ei – a dăruit starețului Prodromu al Mănăstirii Marea Lavră și starețului Athanasie al Schitului Prodromu câte o cruce ca semn al – culmea – ”apărării credinței ortodoxe.” S-a cântat la mulți ani etc.

Noi am ajuns după-masa, după momentul ”festiv”, ne-am închinat, am primit cazare – mulțumim frumos – apoi m-am așezat într-un colț, în curte, în liniște. A venit un părinte – nu dau nume – și m-a luat deoparte și mi-a spus: Părinte Ciprian, aici ați venit pentru rugăciune, nu să faceți propagandă, deci vi se interzice să luați legătura cu cineva, să stați de vorbă cu cineva, ci aveți voie doar să vă rugați. Eu am răspuns: Amin.

Apoi m-am așezat cuminte pe o bancă, mi-am scos metaniile și mi-am văzut de ”canon.” Apoi au venit și s-au așezat lângă mine părintele Damaschin, părintele Efrem, mireni etc, în total am fost vreo 15 inși, din România, Anglia, Italia și Athos. A venit și părintele Paisie, care scrisese acea minunată epistolă de demascare a minciunilor din comunicatul Schitului. A fost tare frumos. Eu nu puteam fi nesimțit și să nu zic nimic.

Am stat de vorbă despre foarte multe subiecte duhovnicești, precum și despre cele arzătoare în prezent, ne-am zidit sufletește unii pe alții. Am stat, cu voia lui Dumnezeu, 6 ore. La ora 12 noaptea am cântat în șoaptă un Cuvine-se cu adevărat acolo în curte (a fost un moment sublim) și ne-am retras la odihnă. Dimineața am intrat în biserică, ne-am închinat, nu am stat deloc la slujba ecumeniștilor și am plecat cu pace mai departe.

Acestea au fost ”motivele.” Îi mulțumim Maicii Domnului pentru toată dragostea ei, precum și părinților din Schit pentru găzduire și ospitalitate.

Mai menționez cuvintele fratelui Teodor, cel care mi-a trimis azi corespondența și la care țin foarte mult.

A venit la mine și mi-a spus: părinte Ciprian, îmi vine să te iau în brațe și în același timp îmi vine să te bat. Și mă gândeam: iată, acum vorbește și omul – cu dragoste, și satana – din gând, cu ură. Cred că e cumplit să trăiești concomitent ambele stări. Apoi totuși a stat la masă cu noi, am mai povestit despre Creta, i-am spus câteva amănunte pe care nu avea de unde să le citească, a fost fain. Este un tânăr inteligent, o va scoate la capăt.

Frate Teodor, mă voi ruga cu lacrimi să ai mereu Pacea care este Hristos. Sărută-i părintelui Iulian dreapta sfințită din partea mea. Dacă se poate.

Cu drag, pr. Ciprian.