Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Unii aruncă cu pietre, alții îmbrățișează în dragostea răbdătoare a lui Iisus Hristos. Răspuns al lui Gheron Sava Lavriotul către Mihail Silviu Chirilă

Notă: înainte de textul propriu-zis vreau să accentuez faptul că relația dintre Gheron Sava Lavriotul și mine este una de prietenie, de frățietate în Hristos, de slujire a Lui. Nu am cunoscut în toată viața mea om cu mai multe calități și cu lipsă de răutate ca sfinția sa. Nu poate – și dacă ar vrea – să mintă, căci conștiința sa respinge total aceasta. Consider prietenia mea și a tuturor celor care îl iubesc pe Gheron Sava ca pe un dar minunat al lui Hristos, ca să ne întărească și să ne unească în lupta cu erezia. Faptul că unora nu le convine aceasta este 100% problema lor și îi compătimim. Noi îi iubim și ne rugăm Domnului pentru mântuirea lor. Iar numele meu este Ciprian-Ioan; habar nu am la cine se referă cei care folosesc cuvintele „preotul Staicu” (numele acesta de familie este extrem de întâlnit în România). Cu urări de mântuire, pr. Ciprian-Ioan.

 

Răspuns către Mihai Silviu Chirilă

(este punct cu punct la afirmațiile anterioare ale destinatarului, apărute pe net)

 

1. Dvs și pr. Teodor Zisis și pr. Matei Vulcănescu vă referiți (iar ei îl și pomenesc, ca preoți – n.trad.) la mitropolitul Serafim de Pireu ca fiind ortodox, în vreme ce el este în comuniune cu patriarhul ecumenic Bartolomeu, de asemenea sunteți în comuniune cu ÎPS Longhin Jar, care este la rândul lui în comuniune cu patriarhul Kirill al Moscovei. Ce nu înțelegeți? Sunteți în comuniune cu ereticii. Această teorie o spunea mai demult și pr. Teodor Zisis și este interpretarea patristică a modului de intrare în comuniune cu ereticii. Opriți-vă și nu vă mai bateți joc de poporul credincios!

2. Sârbii l-au întrebat pe părintele Ciprian Staicu ce se întâmplă în România și care este situația cu pr. Teodor Zisis și cu românii care sunt într-un cuget cu el, iar părintele  Ciprian a dat un răspuns. Nu ne-am ocupat de dvs în mod personal.

3.  La întrebarea dacă episcopul Artemie este schismatic, noi răspundem din nou astfel: episcopul Artemie a hirotonit horepiscopi singur, lucru cu care noi nu suntem de acord și i-am spus acest lucru. Însă el nu este schismatic. Ar fi dacă ar forma un sinod al lui propriu și din acest motiv noi încercăm să îl ferim de schismă. Am spus deja în toate omiliile noastre că nu trebuie să ne facem propriile noastre sinoade și astfel să cădem în capcana zelotismului. Voi, însă, în loc să îi ajutați pe oamenii aceștia, îi împingeți în prăpastie și îi afurisiți (condamnați, excomunicați, blestemați), fără să încercați să îi ajutați. Noi ne-am asumat riscul de a fi acuzați că suntem schismatici (cu toate că nu suntem – n.trad.), mergând și spunând acestor luptători veritabili împotriva ereziei că au făcut o greșeală, că nu trebuie să își creeze sinoade și că trebuie să mențină linia Sfinților Părinți. Iar voi din casele voastre îi acuzați pe ei, dar și pe noi. Iată ce iubire creștină și evanghelică aveți! Bravo, felicitări!

4. Am răspuns deja mai sus.

5. Nu am știut dinainte ce hirotonie vor face (și că vor hirotoni pe cineva – n.trad.), nici ce alte hirotonii au mai făcut. După întâlnirea avută le-am spus că nu este corect ce au făcut și să remedieze cumva situația. Unde vedeți dvs că noi am fost de acord cu hirotonia și că am strigat „vrednic este”, devreme de noi nu am făcut aceasta? Trageți concluzii fără să știți ce am spus și trebuie să vă cereți scuze, dacă sunteți un om sincer.

6. Toți știu că atunci când arhiepiscopul Longhin Jar slujește împreună cu mitropolitul Onufrie, amândoi (și toți cei prezenți – n.trad.) îl pomenesc pe patriarhul Kirill al Moscovei. Încetați cu minciunile!

7. Lumea vrea ca aceste lucruri să fie auzite în mod public. Eu nu sunt conducătorul nimănui. Și vin (singur sau împreună cu alți părinți -n.trad.) în continuare în România pentru că suntem chemați în calitate de părinți aghioriți și pentru că avem legături strânse cu Schitul Prodromu, pe care l-am ajutat foarte mult (adică pe părinții de acolo – n.trad.). Sunt de acord să fim împreună în lupta cu erezia, dar să fim în adevăr și să știți că nu fac absolut nimic de la mine, ci întotdeauna cu binecuvântarea părintelui meu duhovnic, care este și el prigonit, precum și prin împreună-sfătuirea cu ceilalți părinți aghioriți ortodocși. Ce anume nu înțelegeți?

Domnule Chirilă, scrieți următoarele minciuni: „în timp ce cei din gruparea Sava-Staicu-Radeni luptă contra noastră, noi chiar luptăm contra ecumenismului, atât cât putem, la nivel personal, local, național și internațional.”

Răspuns: niciodată în viața mea nu m-am ocupat de domnia ta sau de pr. Matei Vulcănescu sau de pr. Teodor Zisis (adică nu v-am atacat cu ceva – n.trad.). Lumea știe că voi m-ați acuzat, iar singurul lucru pe care îl fac este să vă răspund. Nu vă temeți de Dumnezeu pentru minciuna spusă? Cum că chipurile eu lupt împotriva dvs și a pr. Teodor Zisis, când oricine poate să vadă că doar răspund la acuzațiile voastre? Nu vă temeți nici de oamenii care văd minciunile voastre? Reveniți-vă și veniți la Satu Mare să discutăm și să luptăm împreună împotriva ereziei. 

Iar în final vreau să vă spun că vă iubesc cu adevărat și vreau să mergem împreună în lupta împotriva ereziei. De aceea și vin (împreună cu alți părinți greci – n.n.) la Satu Mare. Să fim uniți și să bineplăcem lui Dumnezeu și ortodocșilor. Amin.

Hristos a înviat!

Doamne ajută!

Gheron Sava Lavriotul

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian-Ioan Staicu

Răspuns inter-ortodox (sârbesc, grecesc și românesc) către cei mai activi și acizi eretici neo-ecumeniști

A sărit satana în sus și a dat cu coarnele de tavan. Iar când a căzut jos, direct în brațele noilor „teologi” s-a cuibărit. Însă nu e nici o problemă, textul din Ioan 8, 44 este valabil și ieri și azi și în veșnicie.

1. Doamna Sanja din Serbia a trimis dovada că pr. Matei Vulcănescu minte (nu ne miră, doar atâta poate omul care pomenește un eretic și care s-a anathematizat pe sine în Duminica Ortodoxiei a anului 2018 – înfricoșător lucru):

„Pr. Matei Vulcănescu spune că părintele Simeon Vilovski nu îl mai suportă (nu mai este în legătură cu) pe episcopul Artemie pentru că episcopul Artemie ar fi în schismă. După părerea lui, episcopul este în schismă datorită hirotoniilor horespiscopilor.

Această afirmație nu are nici o logică pentru că, așa cum știm, prima hirotonie de horepiscop a fost în aprilie 2015, a doua în august 2015, iar a treia și ultima în iunie 2016, dar poza de mai jos a fost făcută la sfârșitul lunii august 2017 (în care părintele al cărui chip este încercuit cu roșu și care stă de-a dreapta episcopului este chiar arhimandritul Simeon).

Deci cum ar fi putut să nu mai aibă nici o legătură părintele Simeon cu episcopul Artemie după acele hirotonii, dar totuși la un an după ele să stea cu el la masă?

Marko Pejkovic (cel care a tradus la sinaxa de la Barajevo și care apare în această poză, fiind tânărul cu ochelari, primul din dreapta) a fost martor al acestei întâlniri și al altora dintre episcopul Artemie și părintele Simeon. Marko mi-a spus astăzi – afirmă doamna Sanja – că a văzut cu ochii lui cu acea ocazie (surprinsă în poza de mai sus) cum pr. Simeon a sărutat mâna dreaptă a episcopului Artemie și i s-a adresat cu cuvintele „Preasfinția Voastră.” Iar Marko a spus că poate oricând da mărturie scrisă despre aceasta.”

Sanja Gnjatovic

Nota noastră: îi mulțumim frumos doamnei Sanja, prietena noastră în Hristos. Acest text de mai sus are un singur scop: de a arăta minciuna pr. Matei (aude și el, sărmanul ceva și, crezându-se foarte deosebit, „brodează” o realitate cum o născocește el pe o informație, ca un fel de… Matrix). Ce și cum se întâmplă la sârbi vom afla în timp, nu sunt problemele noastre, nu este episcopul nostru, dar sunt frații noștri ortodocși. Iar cercetarea cu atenție a tuturor aspectelor realității prezente ne va ajuta să tragem o concluzie clară și sănătoasă, nu să aruncăm în alții cu noroi numai pentru că altceva nu știm a face.

2. Gheron Sava Lavriotul a trimis un comentariu, pe care l-au publicat – fără traducere – frații noștri români căzuți în erezie. Pentru că pr. Sava mi-a trimis și mie pe mail acest text, îl traduc mai jos, din dragoste și din respect față de persoana lui – ca om care trudește pentru Hristos, în adevăr, fără minciuni, fără calomnii și fără compromisuri, ca un misionar neobosit, care dorește doar slava Bisericii și slujirea ei smerită:

Spre informarea poporului care poartă numele de creștin și mai ales către poporul român

 

Văzând câte minciuni au scris Mihail Silviu Chirilă și pr. Matei Vulcănescu, răspundem astfel:

De la început spunem că nu îl avem ca episcop (eparhiot) pe Preasfințitul Artemie, nici nu îl pomenim ca fiind episcopul nostru. Am fost invitați în Serbia ca să îi ajutăm pe frații noștri sârbi în lupta antiecumenistă împotriva ereticilor, lucru pe care ar trebui să îl facă toți părinții care luptă pentru Ortodoxie.

Am fost invitat să țin o omilie împotriva sinodului tâlhăresc din Creta; sârbii nu l-au invitat nici pe pr. Theodor Zisis, nici pe pr. Matei Vulcănescu, nici pe Mihai Silviu Chirilă, care nu au întrerupt pomenirea ecumeniștilor și Îl batjocoresc pe Dumnezeu!

Cunoaștem toate canoanele menționate în articolul de pe orthodox.info de așa-numiții „teologi”, dar care în realitate sunt neteologi și antipatristici, canoane despre schismatici, însă acestea nu ni se potrivesc nici nouă, nici episcopului Artemie, iar lucru acesta îl vom demonstra pe larg la Satu Mare, în data de 19 mai 2018.

Însă pot ei să spună că episcopul Artemie este schismatic? Cine îl numește schismatic? Pentru că a hirotonit horespiscopi? Pentru că este prigonit și singurul episcop care s-a împotrivit ecumenismului în Serbia?

Ceea ce noi am făcut și i-am spus episcopului Artemie a fost ca să evităm ca el să creeze propriului lui sinod și atunci să ajungă cu adevărat schismatic!

Voi (se referă la gruparea lui Zisis-Vulcănescu-Chirilă – n.trad.) doar condamnați, fără să încercați să îi ajutați pe părinții care luptă împotriva ecumenismului, ci faceți tocmai invers.

Mihai Chirilă și pr. Matei și pr. Theodor Zisis pomenesc pe Bartolomeu al Constantinopolului, pe Chiril al Moscovei și pe ecumenistul Serafim de Pireu și pe cei care acceptă sinodul din Creta, iar astfel ei sunt nu numai schismatici, ci chiar eretici! Pot ei să vorbească despre Ortodoxie din moment ce se împărtășesc cu episcopul Longhin, care îl pomenește pe patriarhul Chiril, unul dintre cei mai mari ecumeniști și eretici din toată Ortodoxia?!

Sunt fățarnici (mincinoși) și evită dialogul cu noi, pentru că nu au argumente pentru a sta împotriva adevărului. Pentru că în esență Matei Vulcănescu și Theodor Zisis pomenesc eretici!

Îi invităm pe toți aceștia la Satu Mare pentru un dialog deschis în fața creștinilor, astfel încât aceștia să vadă care este adevărul.

Gheron Sava Lavriotul

 

traducere din limba engleză, respectiv din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Notă: să nu ne mâhnim că unii aruncă cu noroi în oricine. Pentru că nu prea pricep românește, să le mai spun încă o dată că la Barajevo: NU am slujit cu sârbii, NU ne-am împărtășit cu ei (din precauție, vrând să îi cunoaștem mai întâi), NU am semnat vreo adeziune la Eparhia de Rașca, NU am făcut nimic ce ar putea ține de schismă, ci doar AM STAT DE VORBĂ. Și nici nu vom face cele de mai sus; iar dacă linia urmată de sârbi este și va fi curat ortodoxă, așa cum ne-o dorim să fie și a noastră, atunci vom fi în comuniune cu ei, altfel HOTĂRÂT NU. Dacă nici acum nu pricep cei „interesați”, recomandăm un consult de specialitate, desigur precedat de o Sfântă Spovedanie, poate sunt ceva patimi care le întunecă judecata minții; cu urări de sănătate și mântuire și cu nădejdea într-un dialog proxim și rodnic în Hristos, pr. Ciprian.

Greci, sârbi, ruși, români, cretani, elvețieni – ortodocși uniți întru slujirea Mântuitorului Iisus Hristos – gânduri după Sinaxa de la Barajevo (Serbia), din 22 aprilie 2018

Duminică, 22 aprilie 2018, la ora 8 dimineața am ajuns la mănăstirea „Sfântul Justin Popovici” din localitatea Barajevo (la aproximativ 30 km sud de Belgrad). Eu am mers cu doi fii duhovnicești – Cornel și Ștefan, precum și cu dragul meu prieten – Cristian.

Primul monah cu care ne-am întâlnit a fost chiar Gheron Sava Lavriotul, care ajunsese de sâmbătă seara, când a avut o întâlnire cu Preasfințitul Artemie, episcop al Eparhiei de Rașca și Prizen în exil (conform mărturiei-poză de mai sus).

 

Apoi am intrat la slujbă și am stat la strană. Nu am slujit, nici nu am fost invitați să o facem (motivul îl vom arăta în finalul acestui articol). Nici nu ne-am împărtășit cu clericii sârbi – horepiscopi, ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi – pentru că am vrut să știm mai întâi dacă sunt cu adevărat în duhul dreptei credințe, fără vreo abatere de la rânduială, am vrut să îi cunoaștem, să purtăm un dialog, să fim uniți în lupta împotriva panereziei ecumeniste, ceea ce s-a și realizat, spre slava lui Dumnezeu.

Părintele Sava a cântat Heruvicul în limba greacă, acompaniat de sârbi și de noi, iar noi, părinții români (părintele Emanuel Oros, ieromonahul Spiridon Roșu, monahul Efrem Prodromitul și subsemnatul) am cântat Axionul Învierii – „Îngerul a strigat”, acompaniați de sârbi și de Gheron Sava.

 

 

Au slujit horespiscopii Maxim (ca protos) și Naum (care a fost și gazdă, iar vlădica Artemie nu a putut veni, fiind foarte bolnav, la pat); au slujit arhimandritul Varnava, protopresbiterul Zeljko, ieromonahul Jakov, preotul Zeljko, preotul Igor, diaconul Victor, ierodiaconul Paladie, ierodiaconul Paisie și diaconul Goran (detalii cunoscute conform știrii apărute la adresa: http://www.eparhija-prizren.org/?p=28400). În timpul Sfintei Liturghii, horepiscopul Maxim a hirotonit pe diaconul Victor Pavlov din Voronezh (Rusia) în treapta de preot, iar pe monahul Dionisie, frate din obștea mănăstirii, l-a hirotonit ierodiacon.

Conform știrii apărute în limba sârbă (la adresa de mai sus, tradusă de doamna Sanja pentru noi în engleză, iar de subsemnatul în dulcele grai românesc): „aproximativ 700 de credincioși au participat la Sfânta Liturghie arhierească, aceștia fiind din Serbia, alături de preoți, monahi și credincioși din Rusia, din Grecia și din România, care potrivit Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, au întrerupt comuniunea liturgică cu episcopii, preoții și credincioșii ecumeniști (după cum se vede, nici vorbă în cazul sârbilor să accepte vreo „părtășie nevinovată la erezie”, pe care pun atât de mult accentul neo-ecumeniștii lui Chirilă și ai părintelui Teodor Zisis – n.trad.). Oaspeții din România au fost în număr de aproximativ 50 de persoane.

Astfel, în familia Sfântului Justin Popovici a fost văzută o imagine unică: un episcop sârb în exil, într-o biserică din catacombe, a hirotonit un diacon rus ca preot și un monah sârb ca ierodiacon, în timp ce ortodocșii sârbi, ruși, greci și români au strigat plini de bucurie: „AXIOS! „ (Vrednic este!). Cu adevărat o imagine și un mesaj unic a fost trimis în lumea întreagă. Cine are urechi de auzit, să audă.

Grecii au cântat imnul Heruvic în limba lor, românii au cântat „Îngerul a strigat” în limba lor – aceste două lucruri au servit într-un mod special la întărirea sentimentului de comuniune, de dragoste între frați, de solidaritate în lupta comună pentru puritatea credinței.”

Într-adevăr, noi, cei ce nu am ieșit din Biserică, cei ce nu suntem schismatici și nu schimbăm cu nimic învățătura patristică, pentru că nimic nu este al nostru, iar lupta nu o conducem noi, ci ne supunem Capului Bisericii – Hristos Domnul, mărturisim că atmosfera a fost minunată și lacrimile de recunoștință față de Sfântul Justin Popovici au curs bogat, căci el ne-a adunat aici spre slăvirea lui Dumnezeu Cel în Treime.

A urmat Sinaxa propriu-zisă, care a avut loc afară, sub un cort imens, alături de biserică (spațial vorbind), dar ÎN DUHUL Bisericii (ontologic vorbind). S-a vorbit în limba greacă și în limba sârbă (de mare ajutor a fost tânărul Marko Pejkovic, care a tradus și din greacă în sârbă, dar și viceversa, cu un mare profesionalism), iar părintele Efrem Prodromitul și încă un frate ortodox au tradus în șoaptă pentru românii aflați lângă ei, dintre care unii și-au luat și notițe.

Sinaxa a început cu troparul Paștilor: „Hristos a înviat…”, cântat de 3 ori, câte una în limbile: sârbă, greacă și română, ca toți să fim de la început uniți în slujirea lui Hristos.

Mai întâi au fost câteva cuvinte de salut și de mărturisire a dreptei credințe:

a) Mai întâi a vorbit domnul Gheorghe Vlamakis, președintele Sinaxei Ortodocșilor din Creta (cel acuzat pe nedrept de către un ierarh ecumenist – pomenitor de eretici – că ar fi mason), care a vorbit despre implicarea Asociației pe care o conduce în susținerea luptei antiecumeniste și de sprijinul pe care aceasta l-a oferit și o face în continuare pentru editarea de cărți ortodoxe, organizarea de conferințe și sinaxe, sprijinirea preoților și monahilor prigoniți (eu nu am primit nici un ban de la această Asociație – după cum s-au grăbit unii să arunce cu venin, pentru că mă strădui să îmi câștig, cu mila Domnului, pâinea pentru familie și tot ceea ce fac este spre slava lui Hristos – n.n.);

b) a urmat cuvântul DE FOC al domnului Konstantinos Stefos (un fiu duhovnicesc de-al meu, grec stabilit în Elveția), care a dat citire (iar fratele Marko a tradus) scrisorii pe care în urmă cu doi ani a trimis-o episcopului grec Ieremia al Elveției (care aparține de Patriarhia Ecumenică) și în care aduce 15 argumente că patriarhul ecumenic Bartolomeu este un eretic care a întrecut pe toți ereticii din istoria Bisericii și îl roagă să întrerupă pomenirea lui. Scrisoarea este din partea credincioșilor ortodocși greci din Elveția, iar până în prezent nu a primit nici un răspuns;

c) a urmat cuvântul meu, în care am prezentat pe scurt situația din România, arătând că la noi există trei căi-moduri în mărturisirea împotriva ecumenismului (căi care există și la sârbi, după cum ne-au spus aceștia):

1. Cei care spun că nu mai este har în Biserica Ortodoxă Română – mai exact că doar ei și adepții lor mai sunt membri ai Bisericii, ceilalți fiind căzuți din har, caterisiți, dezbotezați etc, fără vreo judecată sinodală prealabilă – iar în consecință au trecut la schimbarea calendarului și adoptă o metodă de abordare teologică lipsită de orice dialog și consfătuire, spunând că nu mai există sinod, nici nu mai e nevoie de așa ceva, ei se supun direct lui Hristos etc etc (nici nu este de mirare că gândesc așa și inventează astfel de idei, devreme ce aceștia nu reușesc să deslușească niciun rând dintr-o operă patristică în original, cu atât mai puțin să înțeleagă duhul Sfinților Părinți);

2. Adepții „părtășiei la erezie”, care au revenit deja la pomenirea ereticilor ecumeniști (prin slujirea lor la Bănceni cu ÎPS Longhin Jar, pomenitor de eretici), care trimit pe credincioși să se împărtășească și la ecumeniști, adoptând o dragoste fără limite dogmatice, adică un neo-ecumenism girat de „teologia” (nepatristică) lui M. S. Chirilă, sub aripa pr. prof. dr. Teodor Zisis, în care iconomia a devenit lege, iar acrivia au transformat-o în fărădelege, numindu-se pe sine „moderați” și „echilibrați”, iar pe cei care vor a urma Sfinților Părinți, întru acuratețea credinței ortodoxe, numindu-i „fanatici” și „extremiști”, chiar eretici prezbiterieni (dacă noi am participat la o slujbă arhierească cum mai putem fi acuzați că nu mai recunoaștem nici un episcop din lume ca fiind ortodox?! – n.n.);

3. Zeci de părinți din Grecia și România, alături de mii de credincioși, care studiem atent învățătura Sfinților Părinți, învățăm de la Sfinți cum se duce lupta cu erezia și nu venim cu nimic personal, propriu, nou, updatat etc, ci doar ne-am îngrădit de erezie și mărturisim curat credința Bisericii, lăsând pe Dumnezeu să intervină cum și când crede de cuviință pentru condamnarea sinodală panortodoxă sau ecumenică a panereziei ecumeniste.

d) cuvântul lui Gheron Sava Lavriotul a fost o sinteză a omiliei scrise pe care a pregătit-o și care va fi publicată în limbile română și sârbă în curând, din care reținem următoarele idei (pe care cei 700 de oameni prezenți la Sinaxă le-au întâmpinat cu multe șiruri de aplauze aprobatoare):

– trebuie să fim uniți în lupta cu panerezia ecumenistă, această panerezie fiind dușmanul nostru comun;

– s-a terminat cu toate minciunile și calomniile aduse de neo-ecumeniști la adresa celor care duc patristic lupta cu erezia, iar tăcerea plină de bun simț abordată până acum mai ales de către părinții athoniți va fi înlocuită cu o mare Sinaxă la Athena, în data de 12 mai 2018, când teologic se va demonstra lipsa de ortodoxie a ideii invalidității Tainelor (abordată de unii) și a părtășiei la erezie (abordată de alții), precum și a neobligativității respectării Sfintelor Canoane (promovată de pr. prof. Teodor Zisis) și a laxismului trimiterii credincioșilor îngrădiți înapoi între eretici (practicat de același părinte grec, cât și de „ucenicii” lui Chirilă din România);

există o singură categorie mai neortodoxă decât ecumeniștii: cei care trimit pe oamenii îngrădiți de erezie din nou la ecumeniști;

e) horepiscopul Maxim a specificat în cuvântul său că TOȚI cei 17 ierarhi sârbi, care nu au semnat documentul 6 al sinodului tâlhăresc din Creta, deși aveau „cuget ortodox”, în luna mai 2017 au semnat alături de întreaga ierarhie sârbă acceptarea ecumenismului și a hotărârilor cretane, arătând prin fapta trădării lor că „cugetul ortodox” nu este decât un paravan al ereziei, al lașității și al lipsei de iubire față de Hristos;

f) horepiscopul Naum (gazda Sinaxei) a spus că această sinaxă a fost un mic Sinod Ecumenic (în sensul participării la el din toate treptele clericale, precum și a credincioșilor din mai multe țări ortodoxe: Serbia, Rusia, România, Grecia, Creta și Elveția) sau, cel puțin, un prim pas spre acesta, iar realizarea acestei Sinaxe se datorează rugăciunilor Sfântului Justin Popovici, cel mai mare luptător contemporan împotriva panereziei ecumeniste.

 

După servirea prânzului pentru toți cei prezenți, prin purtarea de grijă a Asociației „Femeilor purtătoare de mir” din Barajevo (care au un cor ce a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie în trei limbi: sârbă, greacă și română, dar a cântat și pricesne în cele trei limbi), a avut loc încă o sinaxă, doar între clerici, în cadrul căreia s-au lămurit multe probleme și nelămuriri (care poate vor stinge „focul” celor care nu știu decât să arunce cu învinuiri – pe net, prin sms sau în alte moduri – fără să încerce a afla adevărul):

episcopul Artemie – care este doctor în teologie al Universității din Atena, trimis acum câteva zeci de ani acolo la studii de dascălul său, Sfântul Justin Popovici însuși, i-a hirotonit pe cei doi horepiscopi având ca bază canonică existența acestei demnități de horepiscop în istoria Bisericii (cel puțin până în secolul X). Vlădica Artemie s-a ferit de schismă pentru că: nu a format un sinod paralel cu cei nou hirotoniți (care să încerce să se substituie Sinodului Bisericii Ortodoxe a Serbiei), toate hotărârile le ia vlădica Artemie singur, cei doi horepiscopi nu pot participa la hirotonia unui alt episcop, ci doar pot hirotoni preoți și diaconi; însăși Eparhia nu și-a schimbat numele oficial (când era în Kosovo), ci doar a adăugat titulatura de – „în exil.” Nici un cleric – preot sau diacon – nu poate sluji cu clericii eparhiei dacă nu este cercetat personal de vlădica Artemie, care vrea să vadă dacă este ortodox și dacă se va feri și în continuare să slujească cu ereticii ecumeniști, neavând nici o comuniune cu ei;

Gheron Sava Lavriotul a accentuat că atâta vreme cât nu fac nici o schismă, noi suntem alături de frații noștri sârbi și nădăjduim că și ei vor fi alături de noi;

– eu am subliniat că nu am venit în Serbia ca să ne căutăm episcop, că rămânem fiecare în cadrul Eparhiei al cărei actual pseudo-ierarh ne prigonește, că nu vrem să fim sub ascultarea canonică a vlădicului Artemie, ci doar uniți cu Preasfinția Sa în aceeași luptă cu panerezia ecumenistă;

– horespiscopul Maxim a spus că mulțumește lui Dumnezeu că după 10 ani de rugăciune Dumnezeu i-a împlinit azi dorința: să vadă o sinaxă interortodoxă în Serbia, în rândul ortodocșilor prigoniți de ecumeniștii sârbi; eu am adăugat că poate soluția pentru viitor este să îi mulțumim lui Dumnezeu în următorii 10 ani pentru această întâlnire;

dialogul a fost foarte deschis; toți am fost de acord că putem greși, că trebuie să ne susținem unii pe alții, că avem un dușman comun – erezia, dar și schisma.

– ni s-a răspuns că preotul rus Victor (hirotonit în această zi de 22 aprilie 2018) se va întoarce în Rusia și, precum și ceilalți preoți hirotoniți la fel, nu va pomeni pe vlădica Artemie în Rusia (ci doar la Proscomidie, în taină), iar cu voce tare va folosi formula de întrerupere a pomenirii ierarhului rus din eparhia căruia slujește (în stil de catacombă), așteptând ca acesta sau un alt ierarh rus să se ridice împotriva ereziei, iar atunci să treacă sub oblăduirea lui canonică; sârbii îi ajută pe ruși doar cu hirotoniile necesare, ca să poată sluji ortodox în țara lor, dar nu îi îndeamnă la nicio schismă, nevrând să greșească în niciun fel.

Azi mi-a scris doamna Sanja și mi-a transmis că sunt mulți sârbi care vor să vină la Sinaxa inter-ortodoxă care va avea loc la Satu Mare, în 19 mai 2018. De asemenea, vom merge și noi din nou, la începutul lui iunie, la Sinaxa anuală antiecumenistă pe care sârbii o fac de aproape zece ani. Să ținem cont că 150 de monahi (o treime din numărul total al monahilor sârbi), precum și mii de credincioși fac parte din această Eparhie prigonită, care a reușit în câțiva ani să construiască peste 30 de mănăstiri și biserici în care Ortodoxia patristică este mărturisită 100%.

Am întâlnit în Serbia oameni cuminți, credincioși, normali, pașnici, evlavioși – toate acestea aducându-ne aminte că AȘA și nu altfel trebuie să fie Ortodoxia, chiar și în vremuri de prigoană, trăită frumos în Duhul Sfânt.

Noi – Gheron Sava Lavriotul, pr. Emanuel, pr. Spiridon, părintele Efrem, pr. Ciprian și toți credincioșii pelerini în Serbia – vă mulțumim tuturor pentru rugăciuni și vă spunem cu sufletele pline de bucurie:

Hristos a înviat!

 

a consemnat

pr. Ciprian Staicu

Notă – toată Sinaxa a fost filmată de fratele Cristian. Cine dorește o poate asculta în curând – ea a fost trimisă la fratele Lois din insula Rodos, prieten al părintelui Sava, care are o televiziune și un radio ortodox și va pune pe net toate cele petrecute la Barajevo, în Serbia (numai că ascultătorii trebuie să cunoască una dintre cele două limbi: greacă sau sârbă, pentru a înțelege). Vom reveni cu studiul părintelui Sava pregătit pentru această sinaxă. Și ne pregătim pentru Sinaxa din 12 mai de la Atena, cu rugăciunile sfințiilor și frățiilor voastre.

Sinaxă interortodoxă în Serbia, organizată de Eparhia de Rașca și Prizen în exil

Cu ajutorul lui Dumnezeu astăzi participăm la o Sinaxă inter-ortodoxă organizată de Eparhia de Rașca și Prizen în exil, cârmuită de Preasfințitul Artemie, ucenicul Sfântului Justin Popovici.

Anunțul oficial publicat de frații noștri sârbi ortodocși pe pagina lor oficială de internet (la adresa: http://www.eparhija-prizren.org/?p=28308) spune următoarele (traducere realizată pentru noi de prietena noastră, doamna Sanja din Serbia, căreia îi mulțumim frumos):

„Informăm poporul dreptcredincios al Eparhiei noastre că în Duminica Mironosițelor (9/22 aprilie 2018), clerici, monahi și credincioși din Grecia și din România vor fi oaspeții Mănăstirii „Sfântul Justin de la Celie” din Barajevo; conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, acești clerici, monahi și credincioși au întrerupt comuniunea liturgică și administrativă cu episcopii și preoții ecumeniști.

Oaspeții noștri vor lua parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, după care Gheron Sava Lavriotul va susține o cuvântare cu tema: Adunarea de la Kolimbari (Creta) – mare și sfântă sau eretică și tâlhărească?

 

Notă: Preasfințitul Artemie este doctor în teologie ortodoxă al Facultății de Teologie Ortodoxă din Atena, a fost ucenicul Sfântului Justin Popovici, a fost mitropolit în Kosovo, iar numai după alungarea și „caterisirea” lui de către ecumeniști au putut vrăjmașii Serbiei să rupă din trupul țării această parte – Kosovo – constituită apoi ca un stat care se vrea autonom și independent.

Viclenia ereticilor ecumeniști a fost cu atât mai demonică cu cât în perioada când l-au canonizat pe Sfântul Justin Popovici, l-au „caterisit” pe vlădica Artemie, singurul dintre ucenicii episcopi ai Sfântului Justin care i-a urmat fidel învățătura, adică cea patristică.

Așadar, suntem chemați în Sinaxă cu un episcop prigonit pentru credința lui, un episcop care a reușit după declanșarea prigonirii sale de către frații lui să înființeze 22 de mănăstiri, două schituri în Serbia și trei parohi în străinătate (inclusiv dincolo de Oceanul Atlantic), netemându-se de nici o amenințare și săvârșindu-și misiunea după voia lui Dumnezeu.

Vom reveni cu – nădăjduim – vești bune și o filmare de la această Sinaxă (care va începe cu cuvântul părintelui Sava, dar va fi o Sinaxă cu multe luări de cuvânt și cu multe lucruri bune de învățat pentru continuarea în duh patristic a luptei cu panerezia ecumenistă).

Din România vom participa mai mulți clerici și monahi, alături de câteva zeci de credincioși.

Hristos a înviat!

Redacția

O întâlnire cu Gheronda Paisie Aghioritul și infamiile săvârșite de uniați în Slovacia

Această mărturie îi aparține părintelui Ioan Zozulak, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Presov (Slovacia):

Odată am ajuns la Sfânta Mănăstire Cutlumuș din Sfântul Munte Athos. După terminarea Sfintei Liturghii și servirea micului dejun s-a apropiat de mine un tânăr grec, cu totul necunoscut mie, și mi-a spus:

– Mă duc acum la un Gheronda; vrei să vii cu mine?

– Desigur, i-am răspuns.

Nu știam exact despre cine este vorba și nu îmi aminteam nici numele părintelui la care mergeam. Eram foarte tânăr, aveam numai 22 de ani și sufletul meu era însetat de întâlniri duhovnicești.
Proveneam dintr-o țară care a avut un regim politic ateu ce a căzut în anul 1989 și libertatea pe care am simțit-o în Grecia era pentru mine ceva incredibil. Citisem despre Sfântul Munte pe când eram student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Presov (Slovacia) și când vedeam fotografiile minunate cu mănăstirile aghiorite îmi era cu neputință să mă gândesc că vreodată voi pune piciorul pe acest pământ sfânt al asceților și al sfinților.

Însă Dumnezeu mi-a deschis calea nu numai să vizitez Sfântul Munte Athos, dar și să trăiesc o anumită perioadă de timp alături de monahii de aici.

Tânărul respectiv, din păcate nu îmi amintesc numele lui, mi-a povestit diferite întâmplări petrecute la chiliile pe care le vizitase în Sfântul Munte. Am înțeles imediat că nu era pentru prima oară în acest loc. Știa cu siguranță drumul pe care mergeam și nu a trecut mult timp și am ajuns la o colibă. Poarta era încuiată.

– Bine că am venit devreme, suntem primii, mi-a spus el și m-a servit cu o bucățică de rahat (care se afla într-o cutie lângă poartă – n.n.) și mi-a explicat:
– Aceasta este o tratație (un dar) din partea lui Gheronda. Fiecare pelerin ia o bucățică de rahat ca binecuvântare și bea apă din acest izvor curat.

Apoi tânărul a bătut cu un ciocănel de fier în poartă și am așteptat. Mie mi-a plăcut mult bucățica aceea de rahat și mă minunam de natura minunată aflată de jur împrejur. După ceva vreme un monah a deschis poarta colibei și ne-a spus să intrăm. Am intrat și monahul ne-a invitat într-o cameră unde avea niște bănci. A zâmbit și ne-a întrebat:
– Fiilor, ce doriți?
Eu nu am spus nimic, pentru că de fapt nu voiam nimic. Pur și simplu am venit ca să îl însoțesc pe noul meu prieten. Acesta a răspuns:
– Gheronda, am vrea să discutăm cu sfinția voastră.
– Bine, a spus el și ne-a arătat o ușă, ca să trecem în altă cameră.

În clipa aceea m-am speriat puțin, pentru că nu știam ce vrea de la mine. Am trecut în paraclisul (bisericuța) colibei și am început discuția. Gheronda m-a întrebat despre diferite lucruri și eu i-am spus despre cea mai mare durere a sufletului meu, care pe atunci era teribila problemă a Uniației.

I-am spus despre marile încercări prin care trec creștinii ortodocși în Slovacia și i-am descris unul dintre cele mai dure atacuri ale papistașilor împotriva ortodocșilor, atac ce a avut loc în anul 1990. Atunci greco-catolicii (uniații) ne-au luat cu forța multe biserici și au reușit ca în Parlamentul slovac să se adopte o lege îngrozitoare, pe baza căreia ne-au luat „în mod legal” și celelalte biserici.

Eram într-adevăr foarte mâhnit, la fel ca toți slovacii ortodocși, pentru că atacul a fost atât de rapid și de puternic încât ne așteptam acum la dispariția Ortodoxiei din țara noastră.

Gheronda Paisie a ascultat toate acestea cu multă răbdare și m-a mângâiat în chip părintesc, plin de iubire și de tandrețe. La sfârșit mi-a spus următoarele cuvinte:

– Fiul meu, nu te teme, Dumnezeu vă iubește și este împreună cu voi. Vă va ajuta și Biserica voastră va trece cu bine prin toate. Să facem și noi câte o mică rugăciune pentru aceasta și vei vedea că totul va fi bine. Primește această binecuvântare, mi-a spus, și mi-a dat un metanier și două cărți pe care le scrisese el însuși. Apoi m-a îmbrățișat, eu i-am sărutat mâna și i-a spus:

– Să vă rugați pentru Ortodoxia din Slovacia.

Ca să fiu sincer, în momentul acela mi-a fost greu să cred cuvintele părintelui Paisie, pentru că vedeam cu ochii mei ce se întâmpla în parohiile ortodoxe din Slovacia în acea perioadă. În fața ochilor mei greco-catolicii nimiceau Ortodoxia din Slovacia. Am văzut cum greco-catolicii băteau un preot ortodox și era cât pe ce să iau și eu bătaie de la ei. Toți am trecut nu numai prin prigoane, dar am trăit și atmosfera psihologică îngrozitoare, de teroare, revărsată asupra credincioșilor ortodocși de către greco-catolici, pe aceștia din urmă statul sprijinindu-i total.

Prin minte mi-a trecut un gând simplu: ce poate să știe un monah din Sfântul Munte, care este departe de Slovacia? Știe el prin ce trecem noi? Îmi spune aceste cuvinte, ca să nu mă mâhnesc.

Acum, după 13 ani de la întâlnirea mea cu Gheronda Paisie, când mă gândesc cu câtă credință mi-a spus că Bunul Dumnezeu ne va ajuta în aceste momente grele, văd lucrurile foarte diferit. Gheronda (Sfântul) Paisie mi-a dat curaj să lupt, cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic și să nu mă gândesc la puterile omenești. Cât de adevărate au fost cuvintele lui se vede clar din faptul că creștinii ortodocși, cu toate că au rămas fără biserici, Dumnezeu nu i-a părăsit. Au construit aproape 100 de biserici noi în Slovacia, în ultimii 7 ani.

După ce Gheronda Paisie a trecut la Domnul a fost scrisă cartea ieromonahului Hristodul Aghioritul: „Gheron Paisie (Eznepidis)”, Sfântul Munte, 1994. Câteva luni mai târziu am mers la o mănăstire din Grecia și starețul mi-a arătat această carte și mi-a spus:
– Această carte este extraordinară. Neapărat trebuie să fie tradusă și tipărită și în limba slovacă.

Starețul mi-a dat cartea să o citesc. Când am început a o citi mi-a făcut o impresie puternică și de îndată am hotărât să încep traducerea ei, chiar de acolo de la mănăstire, unde eram. Când m-am întors în Slovacia, am întrebat la o tipografie cât ar costa tipărirea cărții.

Era nevoie de foarte mulți bani și în clipa aceea m-am gândit astfel:

– Părinte Paisie, dacă vrei să fie tipărită cartea aceasta în limba slovacă, ajută-mă să fac rost de banii necesari pentru ea.

Am terminat traducerea cărții după un an și jumătate și în tot acest răstimp am primit bani din diferite surse, iar în final într-adevăr s-a strâns suma necesară astfel încât am putut fără probleme să tipăresc cartea.

Pr. prof. dr. Ioan (Jan) Zozulak, la ceas de rugăciune, alături de credincioșii lui

Și vestind, în duh ortodox, cuvântul lui Dumnezeu

 

În final vă rog să îmi îngăduiți să menționez că stocul de carte s-a epuizat până în prezent, iar ceea ce este ciudat pentru mine este că pe Gheronda Paisie îl iubesc greco-catolicii foarte mult, aceștia citind cartea lui. Singura mea rugăciune în acest caz este ca Sfântul Paisie să îi lumineze pe greco-catolici, să înțeleagă înșelarea în care sunt și să se întoarcă în Biserica cea Una (Ortodoxia), în care vor găsi mântuirea sufletelor lor.

Să avem parte de rugăciunea și binecuvântarea Sfântului Paisie Aghioritul!

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/04/blog-post_718.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Bonus (spre o și mai mare bucurie în Hristos):

Am primit azi dimineață pe mail de la Gheron Sava Lavriotul și câteva fragmente, în limba greacă, preluate din originalul lor în limba engleză, dintr-o scrisoare a părintelui Serafim Rose trimisă în anul 1970. Iată traducerea în limba română (textul este foarte potrivit cu ceea ce trăim noi acum):

„Da, suntem o minoritate. Da, restul Bisericii Ortodoxe încearcă să ne taie de la ea – și chiar își dublează eforturile în acest sens… Da, suntem conștienți că apărăm Ortodoxia, pe care ierarhii ortodocși înșiși astăzi o calcă în picioare.

Dar cu ce suntem noi diferiți de Sfântul Athanasie cel Mare, din secolul al IV-lea, care a găsit toate bisericile din oraș, în afară de una, în mâinile arienilor?

Cu ce suntem deosebiți de Sfântul Maxim Mărturisitorul, care atunci când a aflat că trei patriarhi ai Răsăritului sunt în comuniune cu ereticii monoteliți, a spus: Chiar și dacă lumea întreagă se va împărtăși (va fi în comuniune cu ei), eu singur nu voi face aceasta?!

Cu ce suntem diferiți de Sfântul Marcu Eugenicul, care a anulat (nu a semnat) un «Sinod Ecumenic» (așa numit de către filo-latinii eretici – n.trad.) prin convingerea clară, însă numită de eretici «convingere sectară și delirantă» că numai el se afla în adevăr?!”

Hristos a înviat!

Am uitat doina și balada, am uitat cine suntem de fapt…

Unora poate le pare desuet și demodat acest subiect, însă, descoperind de curând în lumea satului românesc , „din pură întâmplare“, câteva doine, balade și cântece bătrânești de o rară frumusețe și valoare, am realizat, eu nevrednicul, ce nestemate de suflet zac în uitare, departe de orice efort de a fi puse în valoare și făcute cunoscute lumii.

Acolo, în inima bătrânilor de la țară, uitați de societatea contemporană secularizată, încă strălucesc aceste mărgăritare de patrimoniu național, nealterate de trecerea vremii și neschimbate.

Acolo la sate, unde „s-a născut veșnicia”, unde mai sunt oameni nevirusați, neatinși de păcatele strigătoare la cer ale societății contemporane, acolo mai găsim așa ceva. Și numai acolo. Acolo unde încă este Dumnezeu, unde încă este credință adevărată, unde este valoare autentică creștină, acolo unde nici nu gândești, acolo unde nu și-a făcut cuib raționalismul contemporan, venit din mândria luciferică, acolo unde credința a rămas statornică precum în urmă două mii de ani.

Și ce puțini sunt bătrânii aceștia, și ce curând nu vor mai fi. Nu vor mai fi pentru că nu vrem să mai fie, pentru ca îi ignorăm, pentru că lăsăm praful anilor și uitarea să se așeze peste lucruri dumnezeiești.

Copiii noștri nici nu mai știu ce este o doină, sau o baladă, sau un cântec bătrânesc. Copiii noștri nici nu cunosc adevărata istorie a acestui neam, căci nu are cine să le-o spună. Copiii noștri nu au patrie, neam, repere de viață, valori. Pentru că nu le dăm, și pentru că noi cei de azi nu le căutam.

Dacă ar ști copiii noștri că o mare parte din istoria și sufletul românesc este cuprins în aceste balade, dacă ar ști copiii noștri ce oameni viteji au trăit pe aceste meleaguri, ar fi mândri de țara lor și nu ar mai părăsi-o. Dacă ar ști copiii noștri care le este chemarea lor în lume, sensul și rostul lor- care este mântuirea și învierea și nu deșertăciunile acestei vremelnice vieți,- atunci s-ar schimba lucrurile.

Dacă le-am spune că sunt făcuți pentru cer și nu pentru păcat și că Dumnezeu îi iubește și s-a jertfit pentru ei pe cruce, atunci i-am sensibiliza și responsabiliza. Dacă le-am da de mici, o educație sănătoasă în cel mai pur duh ortodox, al marilor valori creștine, atunci alta ar fi fața României.

Dacă ne-am ocupa de ei și nu am alerga într-o drăcească grijă a zilei de mâine pentru trup și cele ale trupului, atunci i-am pregăti pentru Rai. Altfel, noi, pentru iad îi pregătim, cum spre iad ne îndreptăm cu toții, dacă nu luăm aminte. Nesfârșită este dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, dar Domnul nu ne primește oricum în Rai, murdari și iresponsabili, ci fără de păcat, căci este și drept Domnul.

Omul este o ființă duhovnicească nu una doar consumistă, destinată trupescului. Omul este hărăzit celor duhovnicești și nu materiei și materialismului din ce în ce mai promovat de societatea de azi.

Dacă ar ști copiii noștri că au existat oameni ca Pintea, Toma Alimoș, Corbea, Horea, Baba Novac, Iancu Jianul și alți multi eroi reali, împlinitori ai dreptății dumnezeiești pe acest pământ, atunci s-ar schimba radical unghiul de vedere al lucrurilor. Căci nu există metru de pământ românesc, pe care să nu se fi născut o baladă sau o doină de haiducie, de vitejie sau de luptă.

Așa a fost țăranul român, nu a știut carte dar a avut simțul valorii autentice și a avut conștiința că e dator să creeze în cinstea eroilor neamului, care s-au jertfit pentru dreapta credință și dreptate, aceste balade și doine. Noi cei de azi avem studii înalte dar nu mai avem conștiință. Nu mai avem datorii sfinte față de înaintași, nu mai avem nimic sfânt în noi. Avem numai griji și dorințe deșarte egoiste și pline de mândrie, care nu duc departe.

Frați români, treziți-vă din somnul conștiinței. Dumnezeu Bunul ne așteaptă, dar treziți- vă! Treziți-vă odată, căci este încă vreme. Amintiți-vă că aveți o patrie, un neam, un Dumnezeu și că suntem fiii lor. Și orice fiu are, pe lângă drepturi, și niște sfinte datorii de împlinit. Iată pe final un crâmpei de baladă care atât de frumos sugerează veșnicia și de ce nu ÎNVIEREA:

“Pintea-al nostru n-o pieritu
Num-un pic o hodinitu
Și-n loc-unde-o adurmitu
Floricele-o răsăritu.”

Și o poezie aromână (în transcriere în limba română) a lui Constantin Belimace care mustră starea jalnică în care ne complacem ca neam:

„Părintească blestemare
Porunceşte cu foc mare
Fraţi de-o mumă şi de-un tată
Noi, Aromâni din vremea toată
De sub lespezi de morminte
Strigă ai noştri buni părinţi
«Blăstem mare să aibă în casă
Care de limba lui se lasă.
Care îşi lasă limba lui
Arză-l-ar para focului
Chinui-s-ar de viu pe locu
Frige-i-s-ar limba în focu
El în vatră părintească
De copii să nu se fericească
De familie cununi să nu sărute
Prunc în leagăn să nu înfaşe
Care fuge de a lui mumă
Şi de părintescul nume
Fugi-i-ar dorul Domnului
Şi dulceaţa somnului!»“

Cu drag,

Pr. Andrei Cojoacă