Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Cele două căi…?

Pe această imagine scrie așa:

„Cineva m-a întrebat odată:

– De ce insiști să mergi pe drumul cel greu (pe calea cea strâmtă)?

Iar eu i-am răspuns:

– Ce te face să crezi că văd două drumuri (căi)?”

Redacția

PS – așa gândește un ortodox: Ioan 14, 6.

Referendum pentru familie – 17 întrebări și răspunsuri

1. În ce condiții trece acest referendum?

Rezultatul votului este valabil doar dacă unul din trei oameni se prezintă la vot (prezența la urne e de 30%). Azi, numărul total de persoane cu drept de vot în România este de 18.900.000 (18.9 milioane) de persoane, așadar e nevoie de o participare necesară de 5.67 milioane pentru ca referendumul să fie valabil.

2. De ce va agitați atâta pentru o amărâtă de definiție (căsătoria = un bărbat + o femeie)?

Fără aceasta precizare, anumite culturi contemporane deviază înțelesul firesc al termenului de soți, batjocorindu-l poligam (mai multi „soții” sau „soți”), zoofil („însoțire” cu un animal favorit), pedofil („însoțire” cu minori) sau alte dereglări.

3. Codul civil reglementează [deja!] căsătoria bărbat-femeie. Revizuirea articolului 48 din Constituție nu este inutilă?

Revizuirea nu este inutilă. Ceea ce avem în Codul Civil se poate schimba oricând prin simplu vot în Parlament sau printr-o ordonanță guvernamentală. Pe când Constituția nu va putea fi modificată decât prin aceeași procedură complexă și dificilă de acum, adică prin adunarea la vot a cel puțin 30% din electorat!

4. Dar nu există alte priorități (sărăcie, corupție, spitale, scoli etc.) față de acest vot? Organizarea referendumului costă bani care se puteau folosi la școli și spitale?

Toate alegerile costă bani. Consultarea populară costă bani.

Iar acum este vorba de „apărarea statului și a poporului roman de distrugerea sănătății sale profunde.”

Degeaba faci spitale dacă distrugi o țară, dacă îmbolnăvești familia, celula ei de bază.

5. Ce este cu întrebarea aceea aiurea pe formular? De ce nu scrie clar că este vorba despre căsătorie? Dacă votez ceva ce nu știu?

Întrebarea de pe formular este legal SINGURA care se poate pune. La un referendum consultativ, pe buletin poate fi pusă orice întrebare. Când este vorba de un referendum decizional însă, de modificare a Constituției, întrebarea nu poate fi decât cea din lege (L03/2000). Întrebarea nu o formulează organizatorul referendumului (adică Guvernul). Ceea ce votam este deja stipulat în lege, iar noi votăm acum aprobarea legii, nu conținutul ei (care este stabilit și bătut în cuie!). Ceea ce spune legea s-a hotărât deja: ca termenul soți devine un bărbat și o femeie, ca să fie clar!

6. Ce ne facem dacă schimbă ăștia forma legii și noi votăm pentru forma asta schimbată?

Oricine poate verifica propunerea de revizuire publicată în Monitorul Oficial Nr. 768/18.09.2018, propunere care prin publicare nu mai poate fi schimbată de nimeni până la referendum.

7. Definirea căsătoriei este e o problemă relevantă pentru societate în acest moment ?

Toată agitația mediatică și zbuciumul taberei care se opune referendumului demonstrează relevanța acestui referendum și faptul că atinge un punct sensibil. Și alte state au făcut referendum. Deci, referendumul pentru căsătorie este relevant și pentru noi.

8. Familia firească este un focar de alcoolism și violență?

Familiei normale nu ii sunt caracteristice acestea. Dimpotrivă, ea este un factor de echilibru și de armonie. Violență și abuz se regăsesc într-o măsură mai mare în însoțirile nefirești (statisticile o arată). Revizuirea nu se referă la „familie”, ci la definirea căsătoriei (care stă, într-adevăr, la baza familiei).

9. Voi va opuneți parteneriatului civil ?

Referendumul nu este despre parteneriatul civil. Obiectul este clarificarea definiției căsătoriei – mai precis înlocuirea unui termen vag (atât numeric, cat și sexual), acela de soți, cu bărbat și femeie. Mai precis cu UN bărbat și O femeie.

10. Revizuirea atacă familia mono-parentală sau alte tipuri de familii?

Revizuirea nu afectează statutul nici unui fel de familie existentă (fie că este părinte celibatar cu copil/copii, fie ca este bunic sau bunici cu nepoți etc). Revizuirea stabilește doar care sunt căsătoriile recunoscute în România. Este despre căsătorie.

11. Referendumul este o inițiativă a Bisericii ?

Nu. Inițiativa aparține unui grup de organizații non-guvernamentale și, ulterior, a fost susținută atât de organizații indiferente religios cât și de Biserica Ortodoxă Română (pe ceilalți cetățeni de alte confesiuni așa-zis „creștine”, chiar recunoscute de statul român nu îi amintim aici printre creștini, ei de fapt nefiind botezați – după acrivia dogmatică a învățăturii Bisericii –  ci sunt eretici, nicidecum Biserică sau membri ai Bisericii – n.red.).

12. Inițiatorii revizuirii vor să reglementeze ce fac oamenii în dormitor, în spațiul lor privat?

Nu. Revizuirea Constituției privește doar legământul oficial de la primărie pe care cei doi soți îl fac. Revizuirea propusă nu are legătură cu viața privată a nimănui. Ce fac oamenii cu propria viata și cu propriul lor trup rămâne strict problema lor.

 13. Inițiativa este antieuropeană, putinistă, fascistă, homofobă?

Acestea sunt etichete de scandal, menite sa deturneze o inițiativă bună!

14. Dar nu cumva referendumul acesta este al lui Dragnea?

Nu. Acțiunea a fost demarată demult, de câteva asociații și oameni de rand responsabili, din anul 2015, supraviețuind mai multor guverne (Ponta, Cioloș, Grindeanu și Tudose). Deci, revizuirea nu este sub nici o formă „opera lui Dragnea”. Pe de alta parte, tocmai din cauza legitimității imbatabile a acestui demers, forțele politice îl susțin.

15. Propunerea restrânge dreptul la însoțire al homosexualilor?

Nu. Ai dreptul să te naști și să ai parte de educație. Dar meseria, funcția etc sunt posibilități, nu sunt drepturi. La fel și căsătoria, ea este un acord, o înțelegere oficializată la primărie, nu este un drept. Nu toți avem dreptul la un Ferrari. La fel și cu căsătoria în afara definiției legale: nu avem dreptul să ne căsătorim cu oricine, cu orice și cu oricâți. Referendumul nu poate interzice ceva ce nu există. Persoanele de absolut orice orientare se pot, în mod nediscriminatoriu, căsători dacă: au peste o anumita vârstă, sunt în deplinătatea capacităților mintale și se căsătoresc cu o persoană de sex opus care nu este rudă apropiată.

16. Decizia poporului la referendum va putea fi ignorată, cum a fost referendumul din 2009 (cu 300 parlamentari)?

Nu. Decizia va avea efecte imediate, pentru ca acest referendum este decizional.

A existat în 2009 o consultare publică numită impropriu „referendum” sau „referendum consultativ, prin care oamenii, la inițiativa președintelui, au aprobat reducerea numărului de parlamentari. Nu a fost pusă în practică, deoarece era nevoie de o lege care să fie inițiată ulterior.

În cazul Referendumului din 6-7 octombrie 2018 legea de revizuire a Constituției este redactată, aprobată și publicată.

17. Referendumul dezbină și divizează societatea?

Democrația implică pluralitate de păreri și dezbatere. Tabere pro și contra. Împărțirea societății în aderenți cu opțiuni diferite e ceva normal. Iar acest referendum are potențial mai degrabă unificator, circa 80 – 90% dintre români sunt de acord cu definiția căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Redacția

PS – mulțumim fratelui Nicu, pentru textul trimis pe mail, la care am făcut doar modificarea de natură eclesiologică din cadrul răspunsului la întrebarea 11.

Un om foarte „apreciat” de tinerii români ecumeniști, dar lepădat de la fața lui Hristos

Ce zice „reclama”?

https://doxologia.ro/arhiepiscopia-sibiului/proiectul-ito-2018-fost-lansat-de-ziua-internationala-tineretului-ortodox

Zice multe și frumoase, pentru a impresiona până la lacrimi. Pe cât mai mulți posibil.

Ce ascunde ea de fapt?

Adevărul referitor la ce se vrea prin această adunare.

Care este acesta?

1. În capetele Crucii sunt 3 de 6, deci numărul fiarei, dintre care cel galben se reflectă și în partea diametral opusă lui. Așadar, a fost un „eveniment” masonic, organizat de masoni, condus de masoni, finanțat de masoni și menit să spele, iar și iar, creierul tinerilor „ortodocși”.

2. Nu are ce căuta un cerc în mijlocul Crucii, decât dacă masonii nu au putut suporta să pună crucea și să nu aibă deloc cercul magiei încadrat undeva în imagine. Centrul, esența, puterea Crucii este Hristos, ca Prezență vie și de viață dătătoare. Iar cercul cu ITO 2018 arată că scopul acestei adunări este vinderea sufletelor tinerilor către satana.

3. Cei 3 de 6, adică numărul fiarei, prezentat în culorile steagului României – steag apărat cu viața de nenumărate generații de bravi români, în fața tuturor dușmanilor acestui neam iubitor de Hristos – este o batjocură la adresa ființei neamului nostru, care este Prezența Dumnezeiască a lui Hristos Însuși, dar și o răbufnire de orgoliu masonic, care vrea să se laude că a acaparat nu numai prezentul, ci și viitorul acestui neam.

4. Prezentator preot la un concert rock? Da, azi se poate. Ce spune el? „Biserica s-a implicat în realizarea acestui concert pentru a arăta că suntem oameni.” Ce vrea el să spună de fapt? Că Biserica este înlănțuită de puterile antihristice, al căror reprezentant pe scenă este acest trădător de neam și de credință ortodoxă, cu zâmbet sau mai bine spus cu rânjet de Iudă, care se bucură de căderea aproapelui în înșelare. Poate scopul lui este să fie „om” – iată umanismul care a surpat un Occident întreg, ajuns să fie numit de către Sfântul Nicolae Velimirovici – Europa sau demonia albă (după culoarea pielii, dar se pare că și aceasta se va schimba prin invazia musulmană – n.n.) – dar scopul Ortodoxiei nu este să facă „oameni”, ci SFINȚI, iar batjocorirea „în stil mare” a acestui ideal este concertul de la Sibiu.

Așadar, masonule Constantin Necula, în calitate de preot ortodox, îți transmit, spre îndreptare și pocăință, următoarele:

1. Mă lepăd de toată lucrarea ta de păpușar mason și de cea a celor care te plătesc să rânjești cu dispreț în fața acestui popor de mucenici și de mărturisitori. Rușine! Singurul lucru la care îți folosești în prezent darul cuvântului este acela de a batjocori Biserica pe care pretinzi că o slujești, dar de fapt o sluțești, promovând tot ce e antihristic. Te-am cunoscut și personal și am văzut cum o persoană poate să treacă, într-o clipă, de la o discuție despre dependențe și lupta antidrog la graba de a nu pierde meciul de fotbal de la televizor. Că doar suntem oameni, nu?

2. Dacă trăia pr. prof. dr. Ilie Moldovan – adevărat profesor de teologie, nu trepăduș pupător de mâini masonice – nu îndrăzneai să deschizi gura și să spurci pământul țării și limba preadulce românească. Dar prin mine îți vorbește el, iar prin el vorbea Hristos. Poate vei spune că am un „discurs al urii”. Nu, este unul al compătimirii pentru starea jalnică în care ai terfelit preoția ortodoxă, dar și al responsabilității de a-ți sta împotrivă, cu puterea adevăratei Cruci a lui Hristos.

3. Mă voi ruga cu lacrimi ca Domnul să lumineze minților celor înșelați de masonimea ta, iar ție să îți stea împotrivă, ca unui slujitor antihristic ce ești.

Frați români, țara noastră este cotropită de puterile demonice. Și noi încă dormim? Încă ne complacem în erezie? Sau am schimbat Crucea cu concertele rock? Nu am învățat nimic din incendiile de curând din Grecia?

Nu există nicio legătură, ci un antagonism total între Hristos și „ortodoxia” rock a masonilor ecumeniști. E simplu, clar și fără tăgadă.

Cine are urechi de auzit, să audă!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Notă: Alături de mine semnează acest cuvânt și soția mea, prof. dr. Ioana-Alina Staicu. Facem aceasta ca ucenici ai pr. prof. Ilie Moldovan și ca români ortodocși, care nu acceptăm spurcarea României. Universitățile de Vară organizate de răposatul nostru părinte profesor erau adevărate oaze de spiritualitate ortodoxă – rugăciune, cursuri de înaltă ținută ortodoxă, puritate, post etc, a căror terfelire vrea să o impună astăzi trepădușii ecumeniști. Atunci s-au înfiripat iubiri în duhul lui Hristos, care au rodit în familii ortodoxe, cum este și a noastră. Acum ITO 2018 este doar o altă față a Untold de la Cluj și a altor asemenea concerte, scopul lor unic fiind uciderea tineretului ortodox român. Să nu fie!

Zis-a Avva: Să iubești…

Zis-a Avva: Să iubești…

Să iubești. Nu doar cu cuvintele. Nu teoretic. Să iubești prin fapte. Să te jertfești. Să te răstignești. Aceasta înseamnă iubire.

Să te bucuri. Unde există iubire, urmează și bucuria. Să te bucuri, din adâncul sufletului tău.

Să te liniștești. Omul care iubește și se bucură are pace înlăuntrul lui. Așa merg lucrurile acestea…

Să fii mărinimos. Lasă la o parte „ochi pentru ochi.” Lasă deoparte: „mi-a făcut aceasta și mi-a zis cealaltă.” Luptă-te să accepți că și cel mai strâmb și păcătos om poate să se îndrepte într-o zi… 

Să fii plin de bunătate. Nu costă nimic. Omule, deschide-ți inima, ca să încapă în ea cei din jurul tău. Să faci ceea ce este bine, ce este drept, să arăți aceasta prin fapte oamenilor din jurul tău, cu orice ocazie. Toți sunt sătui de cuvinte.

Să fii de încredere, statornic. Să îți respecți cuvântul. „Da”-ul tău să fie „da” și „nu” să fie „nu.”

Să fii liniștit, pașnic. Să fii blând. Să poată oamenii să se odihnească lângă tine.

În fine, nu uita să fii înfrânat. Care este sensul să reușești orice, dacă mai întâi nu ai putut să te aduni pe tine însuți…?

Redacția

Recomandăm: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/08/27/carte-de-teologie-ortodoxa-uniti-intru-slujirea-lui-hristos/

Bucuria și Dumnezeu sau Dumnezeul adevăratei și nesfârșitei bucurii

„Lipsa bucuriei înseamnă lipsa lui Dumnezeu (din viața noastră), în vreme ce bucuria este dovada prezenței Lui. Dacă cineva este un om lumesc și se desfătează de cele trecătoare, de plăceri, de cele deșarte, acesta va simți probabil o anumită plăcere sau satisfacție, dar în realitate, dacă cineva privește cu atenție, va vedea că în viața acelei persoane există durere și tristețe, așa cum spune Sfânta Scriptură: durere și mâhnire are sufletul fiecărui om care săvârșește răul.

Nu este posibil să existe bucurie acolo unde se încalcă poruncile lui Dumnezeu, așa cum este imposibil să existe tristețe acolo unde este respectată cu adevărat Legea Domnului.”

(Gheronda Emilian Simonopetritul)

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Spus-a un monah despre tăcere

„Am observat că în prezent mulți nu pot să mai suporte tăcerea (liniștea). Managerii strigă. Tinerii ascultă muzică su sonorul tare. Vârstnicii se uită la nesfârșit la televizor. Se pare că fiecare se teme să fie singur cu sine însuși. Aceasta sugrumă vocea conștiinței.

De fapt conștiința este un mesaj de la Dumnezeu pentru noi. A trăi după cum îți spune conștiința înseamnă să trăiești cu ajutorul veștilor pe care ți le aduc îngerii buni.

Când o persoană nu cunoaște tăcerea, nu poate să îi audă pe îngeri. Se spune atunci când ești liniștit și pașnic: un înger plin de pace zboară pe lângă noi.

Tăcerea ajută. În tăcere, mama poate să audă plânsul copiilor ei care sunt departe și să se roage cu grijă pentru ei. Numai în tăcere omul vorbește cu Dumnezeu. Iar Acesta îi răspunde tot în tăcere.

În cărțile duhovnicești pot fi găsite descrieri ale unor asemenea stări precum „liniștea sau pacea minții.” Iar Hristos este numit: „Domnul tăcerii” și „Începătorul păcii.”

Aveți în viața voastră liniște și pace…?

Să trăim o viață liniștită și tăcută, cu toată evlavia și cu credința cea dreaptă.”

Sursa – http://apantaortodoxias.blogspot.com/2018/07/blog-post_985.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu