Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Roman ortodox de mare actualitate

Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate! Este o expresie care spune multe, dar parcă niciodată suficient. Mi-a dăruit Dumnezeu până acum 40 de ani pe pământ, timp în care am trecut prin multe, bune și mai puțin așteptate, dar foarte necesare, am cunoscut oameni minunați, dar și unii care L-au târgovețit pe Hristos. Am păcătuit, însă El m-a iertat și m-a călăuzit. Am ajuns să îmi mai doresc doar un singur lucru: mântuirea, din mila Lui.

De aproape 10 ani mi-am dorit să aștern pe hârtie o seamă de cuvinte care să se constituie ca un prinos de recunoștință adus lui Hristos. M-am născut ortodox și vreau tot așa să plec din lumea aceasta. Am întâlnit mulți oameni, de la care am învățat multe lucruri bune, dar mai ales să Îl iubesc pe Dumnezeu. Pentru că încă nu am reușit îndeajuns, îndrăznesc să pun în acest roman crâmpeie din dragostea față de El, cu nădejde în iertare pentru păcate.

Nu am vrut să scriu literatură. De aceea nici nu este așa ceva, căci se bazează în proporție de 90% pe fapte reale (numele personajelor au fost schimbate) trăite personal sau de cunoscuți, iar partea care se va petrece în viitor este fundamentată pe profețiile Sfinților despre ceea ce va urma, se pare că în curând.

Tot ceea ce este bun în acest roman este din mila lui Hristos, iar stângăcia și greșelile mi le asum și îmi cer iertare. Atât am putut să Îi dăruiesc, însă o fac din toată inima mea, rugându-L cu dor să mă pomenească și pe mine, alături de toți cei pe care i-am cunoscut și de toți oamenii, întru Împărăția Sa.

Acest roman ortodox a fost inspirat de o discuție cu prof. Paraschiva Rădoi și a fost organizat în 15 capitole. Dintre acestea, primele 12 sunt o retrospectivă a celor petrecute până acum (folosindu-mă de 12 personaje). Aceste capitole inițial, au purtat numele personajelor, dar apoi am fost sfătuit să pun titluri mai revelatoare din punct de vedere teologic și au reieșit acestea: Rugăciunea – telefonul lui Dumnezeu, Un suflet tămăduit, Sarea pământului, Izbăvirea, Înger și demon, O nouă viață, Trădătorul, Domnul este!, Mierea… săracilor, Botezul, Fuga de Sodoma, Frate sau Iudă?

Apoi acțiunea se mută în viitorul care numai Dumnezeu știe cât este de îndepărtat sau de apropiat și cuprinde trei capitole: Războiul, Prigoana cea mare și Lumina adevărată. Aceste ultime trei capitole se bazează pe profețiile Sfinților despre vremurile din urmă și despre evenimentele care vor avea loc atunci.

Cartea este în format A5 și are 150 de pagini.

Mulțumesc doamnei Paraschiva Rădoi pentru sprijinul nețărmurit și pentru corectarea gramaticală a textului, realizată alături de prof. Mihaela Cristina Popa și prof. Alma Patricia Vărzaru. Dumnezeu să le binecuvânteze și să le mântuiască!

Dedic acest roman tuturor celor care Îl iubesc pe Hristos, urându-le să fie statornici în dreapta credință, precum și celor care nu Îl iubesc, ca să știe ce au de împlinit!

Pr. Ciprian Staicu

Notă: cei interesați să aibă acest roman ortodox pot trimite comenzi pe mail la adresa ciprioan@yahoo.com sau sms la nr. 0740788876 (pr. Ciprian)

Poezia „Sudori de sânge” – de prof. Paraschiva Rădoi

SUDORI  DE SÂNGE…

 

Târziu am înţeles, acum abia,

Cu mintea-n Ghetsimani adăstând

De ce în chin de moarte Se ruga

Iisus al meu, sudoare sângerând !

 

Ştia că ne vom îndărătnici

Şi ne vom face tot mai răi, mai răi…

C-arareori spre cer vom mai privi

Şi ne-om abate pe străine căi…

 

Că vom nesocoti iubirea Sa

Şi jertfa lui o vom nesocoti,

Ştia că vom cădea, tot vom cădea

Şi în păcate grele vom trăi !

 

Că vom fugi de cruce a ştiut

Şi că de încercări ne-om speria,

Că nu vom trece pe unde-a trecut

Şi suferinţei Lui nu-i vom urma !

 

Învârtoşaţi şi totuşi slăbănogi,

Nefericiţi şi trişti, dar cârtitori,

El ne-a văzut de-atunci şi orbi şi-ologi

Doar de deşertăciune vânători !…

 

Plăceri lumeşti ştia că vom iubi

Şi cerbicia va dospi în om,

Ştia că de necazuri vom fugi

Şi mere multe vom lua din pom…!

 

Nu gândul la piroane L-a durut

Că sânge picura sfânta-I sudoare,

Ci pentru că de-atunci El a văzut

A fiilor de Tatăl lepădare !

 

Devastatoarea noastră neiubire

Și dezbinarea cea mai de pe urmă

Ce-aveau să vină-apoi în omenire

El le-a văzut, Ceresc Păstor de turmă !…

 

Atunci iudeii L-au crucificat

Trădat de Iuda, spre vânzare !

Azi, ortodoxul-Iudă, apostat

E şi mai plin de cuie-n buzunare !

 

Şi batem cuie-n dulcele Iisus

Și răstigneşte fratele pe frate !…

Sudori de sânge se preling de sus…

Le vom plăti amar… cu toţi… pe toate !

 

Prof. Paraschiva Rădoi

Poezia „Vino, Doamne” – izvorâtă din durerea pentru un popor apostat

Vino, Doamne

Vino, Doamne, fă-Ți un bici

Și alunga Tu departe, Tu Iisuse Împărat
Pe acei ce Te-au trădat, care-acum au niște frici
Și de la credința dreaptă au apostaziat!
Adună, Doamne, Tu din cer
Pe toți Martirii acestui neam,
Toți Sfinții României ce nu pier,
Ce și-au dat viața pentru fiecare ram!
Adu-i Tu pe pămant, o Sfinte în Treime,
Să vadă acest popor urmaș de-acum
Ce însemna credința în vechime
Ea era cremene și piatră, nu praful cel din drum!
Pe Ștefan, pe Mihai, pe Brâncoveanu
Nu i-a clintit nici paloșul păgânătății,
Ci dragostea de neam și de credință le-a fost aleanul,
Iar viața lor au pus chezaș creștinătății!
Noi, cei de astăzi, cu ce plătim acum
Al lor martiriu și-al lor sânge?
Ce-am învățat din a lor jertfă, doar un scrum!
Suntem de plâns, dar nici măcar nu mai putem a plânge!
Se răsucesc strămoșii în mormânt,
Plâng sfinții îngeri, ceru-ntreg ne plânge
Pe noi sărmanii, ce nu avem cuvânt
Să ne-apărăm Ortodoxia care ni se frânge!
Ce-avem de suntem muți și orbi,
De nu avem nici o zvâcnire, nici un declic?
Am adormit într-o atât de mare împietrire
Și nu ne pasă de nimic?
Hristos a înviat, iubiți români!
Asa ne salutăm pân’ la Înălțare!
El, Domnul, a înviat, nu cei păgâni,
Pe care-i adorați acum în disperare!
Parcă vă trageți din alt neam, din alt popor,
Mai sunteți voi urmași de bravi eroi?
Cine v-a dăltuit și v-a cioplit cu-acest topor
De nu vedeți că singuri v-afundați pe voi?
Vino, Doamne, și-i trezește, ia-le somnul,
Dă-le pacea, dă-le rugăciunea Ta,
Dă-le viața, dă-le ruga, dă-le râvna întru Domnul,
Pune-i iar pe calea dreaptă, întru credincioșia Ta!
Mihaela Popa,
31 mai 2019

Politica îi îndeamnă pe oameni la ură, ecumenismul îi spală pe creier prin minciuni; noi să ne educăm copiii așa cum se cuvine, iar sufletele prin ascultare de Sfinții Părinți ai Bisericii!

Preluăm aici un articol interesant:

Traducerea:

„Una dintre marile probleme de care se plâng părinții în zilele noastre este faptul că nu-i mai ascultă copiii. Aproape nu există părinte care să nu fi spus la un moment dat, exasperat: ce mă fac, parcă nu mă mai ascultă deloc!

Un răspuns la această întrebare îl oferă reputatul psiholog american John Rosemond, autor a 14 cărți despre creșterea copiilor.

Într-o mică lecție ținută online, Rosemond spune că „secretul” creșterii unui copil ascultător stă în atitudinea părintelui față de copil, nu în vreo tehnică sau metodă specială.

Cu cât părintele este mai concis, mai sigur pe el și mai adept al disciplinei, cu atât copilul va fi mai ascultător și fericit. Cu alte cuvinte, Rosemond îi învață pe părinți să-și recapete autoritatea în fața copilului, astfel încât acesta să nu mai pună la îndoială ceea ce i se spune să facă acasă.

Iată pledoaria lui Rosemond:

„Când ați auzit ultima oară spunându-se despre un copil că este ascultător? Probabil că a trecut ceva timp de-atunci.  Și asta e foarte rău, pentru că cele mai bune cercetări în domeniu ne spun că clar: copiii ascultători sunt copii fericiți. Și, bazându-mă pe experiența mea de psiholog de familie, părinții copiilor ascultători sunt părinți fericiți.

De vreme ce toți părinții vor să aibă copii fericiți, întrebarea este: cum faci un copil să asculte? Există vreun secret?

Ei bine, sunt mulți părinți care cred asta. Ei cred că o disciplină potrivită ține de folosirea corectă a unor metode, tehnici și strategii: ceea ce eu numesc sisteme de livrat consecințe. Părinții au utilizat aceste metode de modificare a comportamentului din anii ’60, atunci când ele au devenit populare. Dar fără succes. Poate cineva să susțină argumentat că în ziua de astăzi sunt copii mai ascultători decât erau acum câteva generații? Nu cred. Motivul pentru care aceste metode și tehnici nu funcționează este pentru că disciplina potrivită copilului nu ține de metode. Ține de o atitudine potrivită din partea părintelui.

Iată ce vreau să spun. Să zicem că pentru o săptămână observ comportamentul clasei învățătoarei care are reputația că pune cel mai mult accent pe disciplină din întregul district. Istoria ne arată că ea are mai puține probleme comportamentale la clasă decât colegii ei. Cum reușește? Ea își expune clar așteptările în fața copiilor. Ceea ce înseamnă, în primul rând, comunicare în propoziții simple, declarative. Nu folosește 50 de cuvinte când ar putea folosi 10. Cu cât folosiți mai multe cuvinte pentru a vă expune așteptările pe care le aveți de la copii, cu atât păreți mai puțin încrezător în ceea ce-i explicați.

În al doilea rând, ea își începe instrucțiunile pentru copii cu expresii autoritare precum „Eu vreau să faceți…” și „E vremea ca voi să…”. Ea spune, „ E timpul să vă scoateți manualele de matematică și deschideți la pagina 25”, nu „Scoatem manualele de mate și să deschidem la pagina 25? Ce ziceți?”

În al treilea rând, acest învățător nu explică motivele acțiunilor sale. De ce? Pentru că știe că explicațiile sunt invitații deschide la dezbateri.

De fiecare dată când părinții spun că au de-a face cu un copil argumentativ (care răspunde -n.trad) știu că acești oameni bine intenționați știu că ei își explică acțiunile. Ei îi explică copilului de ce trebuie să ridice de jos jucăriile, de exemplu. Și el se contrazice, pentru că orice argumentație poate fi dezbătută. Dacă nu-i explici copilului de ce i-ai dat o anume instrucțiune, el, fiind copil, va cere una. De ce, va întreb. Sau de ce nu? Moment în care…pregătiți pentru o mare surpriză…răspunsul vostru ar trebui să fie:  „Pentru că așa am zis eu”.

Aceste cinci cuvinte sunt foarte utile – și nu, nu vor produce traume psihologice copiilor dvs, dimpotrivă -, sunt simple, dar puternice și afirmă legitimarea autorității voastre. Spuneți-o calm. Nu țipați. Nimic bun nu a fost reușit de o persoană care țipă.

În final, dar nu în cele din urmă, atunci când îi spuneți copilului ce să facă, nu și repet, nu vă aplecați pentru a vă coborî la nivelul său. A-l face pe un copil să facă ceea ce îi spuneți stă în părea și în a acționa și a vorbi ca și cum aveți încredere totală în autoritatea voastră. Aplecându-vă la nivelul unui copil vă diminuează autoritatea. Dimpotrivă, pare că mai aveți doar un pas până la a vă pune în genunchi în fața unui mic rege.

Știu, ați citit undeva că ar trebui să vă coborâți la nivelul unui copil când vorbiți cu el. Să știți că sunt o mulțime de sfaturi proaste pe piață. Și acesta e doar unul dintre ele. Vorbiți copilului dintr-o poziție verticală, dreaptă. Asta îi va face să privească în sus (în engleză are și sensul de a privi cu admirație -n.trad) către voi. Și asta e bine atât pentru el, cât și pentru părinți”.”

Sursa – https://www.activenews.ro/stiri-educatie/Vrei-sa-cresti-un-copil-ascultator-Un-psiholog-american-reputat-explica-Secretul-e-in-ATITUDINE.-Fii-concis-expune-CLAR-si-calm-ce-asteptari-ai-de-la-copil-si-mai-ales-nu-te-cobori-la-nivelul-lui-146873 (nu am pus direct linkul spre acel site, pentru că este tare ecumenist)

Redacția

Vipera papistașă vrea să adoarmă definitiv conștiința românească

Sala de conferințe a Vaticanului

La adresa:

https://www.stiripesurse.ro/mesajul-papei-francisc-inaintea-vizitei-in-romania-vin-intre-voi-ca-sa-mergem-impreuna_1354093.html

se arată că papa și-a manifestat în scris sâsâitul de ereziarh. Analizăm câteva expresii din acest mesaj:

1. „Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate”

Răspuns ortodox: Mincinosule, nu ești pelerin decât poate ca rudă cu superman, cât de frate, cu siguranță cu supușii tăi, cu acoliții ecumeniști, dar cu noi, ortodocși, NU !

Toată învățătura pe care o susții este o minciună sfruntată de la un cap la altul. Noi te întâmpinăm cu focul din cer al Sfintei Liturghii, care să te ardă și să îți sfărâme cerbicia; nu vom uita nici Psaltirea, căci cine e prieten cu regele David are de partea lui milioane de îngeri, care apără sufletele celor care îți spun din partea României celei primitoare de Hristos:

2. „Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu patriarhul şi cu sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române”

Răspuns ortodox: este doar rânjetul satanei pe care îl slujești, așa cum o fac și ei. Înconjurat de 65.000 de cazuri de pedofilie cu incriminați clericali papistași mai îndrăznești să vorbești de „bucurie”?

3. „Legăturile de credinţă care ne unesc vin încă de la apostoli”

Răspuns ortodox: nici istoric, nici teologic, nici dogmatic, ci doar în mod abuziv te folosești de numele Sfântului Petru. Acela nu a fost niciodată la Roma. Mormântul lui din catedrala Vaticanului este gol și voi, mincinoșilor, știți asta. Petru s-a lepădat o dată în viața lui de Hristos, dar s-a pocăit, tu, masonule satanist, Îl urăști pe Hristos și vrei să Îl scoți și din sufletele românilor ortodocși.

4. „…cei 7 episcopi, greco-catolici, pe care voi avea bucuria de a-i proclama martiri. Faptul pentru care au suferit până la jertfirea vieţii este o moștenire mult prea preţioasă ca să fie uitată. Este o moştenire comună care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea”

Răspuns ortodox: adică miile de ortodocși care s-au sfințit în închisori ce au fost? Apostați, după părerea ta de papă? Ei te ard zi și noapte: pr. Justin Pârvu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, pr. Gheorghe Calciu, pr. Adrian Făgețeanu, Corneliu Niță, Mircea Vulcănescu, pr. Sandu Tudor, pr. Ilarion Felea, pr. Gherasim Iscu. Mai vrei? Savu Florica, monahul Marcu Dumitrescu, pr. Dumitru Stăniloae, pr. Arsenie Papasioc, Gheorghe Jimboiu. Încă nu te-ai săturat? Nu ți s-au umplut nările de putoarea leșului lui Ioan Paul al II-lea? Hai până în Giulești, să te apropii de Sfântul Ilie Lăcătușu, să vezi cum îți vor clănțăni măselele de groază în fața adevăratei sfințenii! Sau ți-e frică să te uiți în ochii lui, dacă îi va deschide? Hai, că în cimitirul respectiv șansele de a fi atacat de cineva sunt nule, acolo sunt doar „morți”, nu ai de ce te teme…

„Moștenirea” pe care o aveți azi este a tezaurului meritelor prisositoare, a Uniației ucigătoare de frați, a cruciadelor mai feroce decât orice năvală musulmană. Noi nu avem așa ceva în Ortodoxie. Iată ce să faci cu moștenirea ta:

5. „Vin între voi ca să mergem împreună, mergem împreună când învăţăm să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi”

Răspuns ortodox: nu este o greșeală, intenționat ai dublat expresia „mergem împreună ”, a doua oară fără să mai fie la conjunctiv, ca să arăți că vii să poruncești, să ne iei la… bani mărunți, cu același zâmbet șerpesc:

Tocmai pentru că noi ne îngrijim de viitorul copiilor noștri și suntem frați doar cu cei de aceiași credință ca și noi, te trimitem la Ferrara-Florența (1438-1439), ca să știi că pe noi nu ne păcălești, că România ortodoxă nu te vrea, așa că, precum atunci, vei spune și acum – adică săptămâna viitoare – „Nu am făcut nimic” (cuvinte ale unui papă despre Sf. Marcu Eugenicul, care nu a semnat capitularea în fața ereziilor papistașe, chiar dacă TOȚI ceilalți arhierei ortodocși s-au plecat papei fără crâcnire).

Noi nu avem „frici”, iezuitule, noi avem frică de Dumnezeu, care este începutul înțelepciunii. Tu ești cel care zici că ești „locțiitorul” Lui, că nu este Dumnezeu, că Iisus pe Cruce a avut parte de un eșec, că nu trebuia să se lase răstignit. Îți răspunde regele David: Psalmul 13, 1: „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu.”

Concluzie: pe cei adormiți de erezie și blegi și lași în a-și apăra Dreapta Credință poți să îi legeni cu sâsâitul tău, noi ne vom apăra sufletele de tine, profetul mincinos al antihristului, până la ultima suflare.

ANATHEMA EREZIARHULUI FRANCISC

ȘI TUTUROR ERETICILOR!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu,

alături de familia mea trupească

și duhovnicească ortodoxă