Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

Preoteasa avea cancer la sân și a fost operată. De îndată ce a fost extirpată tumoarea, i s-a încredințat părintelui Evanghelos o mostră din aceasta pentru a o duce la examenul de biopsie și să aducă cât mai repede rezultatele. După primirea rezultatului, doctorii i-au spus că bolnava nu mai are nici șase luni de trăit. De îndată ce a auzit această veste, fiica părintelui Evanghelos a leșinat, iar el însuși s-a pierdut cu firea. Auzi, a spus el, să spună așa deodată vestea aceasta unui copil, să îl șocheze!

În brațe el ține însă o bucățică din sfintele moaște ale Sfântului Pantelimon (o părticică din mâna lui), pe care a adus-o cu el și se roagă.

Au scos-o pe preoteasă din sala de operație. Cu multă emoție, părintele Evanghelos pune pe bandajele care acoperă pieptul operat al soției lui, bucățica din mâna Sfântului Pantelimon și se roagă în genunchi lângă ea. La un moment dat intră chirurgul, purtând încă masca pe față. Vede toată această scenă și începe să strige:
– Părinte, ce-i cu osul acesta? Ia-l de aici și du-te acasă!

Amețit, bietul părinte ia repede sfintele moaște și încearcă să găsească ușa, să iasă repede. Însă, cu toată amețeala lui, o aude pe asistentă cum îl cheamă pe doctor la telefon, pentru că îl căuta urgent soția lui.

După-masă se oprește o mașină în fața casei preotului și cu uimire părintele Evanghelos îl vede pe doctor cum coboară din mașină. Măi, ce să fie asta?! se gândește preotul, doctorul acesta mă urmărește și acasă! Cu groază, însă, vede cum coboară din mașină și un tânăr deformat la față. Gura i s-a strâmbat într-o parte spre ureche. Preotul a rămas mut de uimire.
– Părinte, i-a spus doctorul, mai ai osul acela? Te rog să mă ierți, m-am înfuriat, însă în clipa în care eu te alungam din salon, m-a sunat soția mea și mi-a spus că fiul nostru, care în acel moment dădea examene, a pățit dintr-o dată această pareză pe care o vezi. Am înțeles că eu eram de vină și de aceea te rog foarte mult să ne citești o rugăciune. Adresa dumitale de aici din sat am luat-o de la preoteasa ta.
– Fiilor, cu bucurie vă voi citi. Haideți în micuțul paraclis. Fiule, te rog, ține în mână sfintele moaște ale Sfântului Pantelimon și îngenunchează.
”Pun epitrahilul peste capul tânărului și încep să citesc o rugăciune. În timp ce citesc, aud: crac, crac. Mă gândesc: oare ce se întâmplă? Am terminat apoi rugăciunea și, când copilul s-a ridicat, ce să vezi? Gura copilului se întorsese la locul ei! Tatăl și fiul se aruncă asupra mea, îmbrățișându-mă.
– Părinte, cum să îți mulțumim?
– Nu îmi mulțumiți mie, fiilor, ci lui Dumnezeu și Sfântului Pantelimon.”
De atunci mult timp au tot venit cei doi – tată și fiu – să se închine în acel paraclis și să aducă ulei pentru candela Sfântului Pantelimon. În ceea ce o privește pe preoteasă, deja au trecut mai mult de 20 de ani de când este cu desăvârșire sănătoasă, fără să facă absolut nici un tratament. Și-a crescut copiii și trăiește în satul acela, având grijă de paraclisul în care sunt foarte multe sfinte moaște. cu toate că părintele Evanghelos nu mai este acolo, a trecut la Domnul. De multe ori îi spunea doctorul părintelui Evanghelos: Părinte, ceea ce ar trebui noi să facem noi medicii în asemenea situații ar fi să ne ardem cărțile, căci puterea lui Dumnezeu este mai mare decât tot ceea ce învățăm noi din ele.

Sursă: cartea Culegere de întâmplări din viața minunată a părintelui Evanghelos Halkidis, paroh al bisericii Sfântul Vasile cel Mare din Langada, Editura Stupul ortodox, Thesalonic.

traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Pentru că am fost întrebat în mod repetat, am făcut rost de varianta nouă a declarației 230, pentru anul fiscal 2016.
Mulțumim pentru ajutor.
Pentru a depune este de ajuns să listați primele două pagini ale documentului și să le semnați. Datele Asociației sunt completate deja. Celelalte două pagini cuprind doar instrucțiuni de folosire.

Anul acesta va fi foarte dificil, mult de construit, trebuie finalizată Comunitatea Terapeutică, iar noi suntem abia la fundație. Dar mila Domnului!

În curând va apare și o carte cu Metoda terapeutică românească pe care o vom folosi.

ASOC PRIETENII SF. EFREM formular 230 pe anul 2016

Pr. Ciprian Staicu

Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

”Să ne ferim de eretici ca de șerpii veninoși”

(spune Biserica, prin Sfântul Marcu Eugenicul)

Cu cuvintele: ”Cu respect față de Arhieria Voastră” își încheie patru părinți din Creta scrisoarea COMUNĂ de anunțare a întreruperii pomenirii episcopilor lor.

Numele părinților mărturisitori este:

Protopresbiter Gavriil Mazanakis (Πρωτοπρεσβύτερος Γαβριήλ Μαζανάκης)
Preot Emanuil Sarris (Πρεσβύτερος Ἐμμανουήλ Σαρρῆς)
Preot Spiridon Damanakis (Πρεσβύτερος Σπυρίδων Δαμανάκης)
Preot Pavel Mazanakis (Πρεσβύτερος Παῦλος Μαζανάκης)

Probabil că primul și ultimul sunt rude, căci au același nume de familie.

Episcopii a căror pomenire au întrerupt-o sunt cei de care aparțin canonic acești preoți, respectiv:

1. PS Damaschin de Kidonia și Apokoronos.
2. PS Evghenie de Rethimni și Avlopotamos.
3. PS Irineu de Lambis și Sfakion.

Având în vedere cele scrise în articolul

BOR își retrage ACUZA DE SCHISMĂ la adresa unui preot nepomenitor, dar invocă motive provocate de nesupunerea față de erezia ecumenistă

Iată că Biserica Ortodoxă începe să recunoască ceea ce noi am spus de la început că lupta noastră nu este împotriva episcopilor, ci a ereziei pe care unii o învață, devenind falși-episcopi. Deci întreruperea pomenirii NU este schismă, ci este un semnal de alarmă necesar pentru Biserică în vremuri de extindere a unei erezii.

Într-un comentariu recent, cineva spunea:

”Sfântul Ignatie Teoforul: „Unde-i episcopul, acolo-i Biserica, şi unde-i Biserica şi episcopul, acolo-i Liturghia cea adevărată”. Nepomenirea episcopului care „cu capul descoperit” învață erezii, nu este obligatorie, ci doar recomandată de Sinodul Sf. Fotie I-II. Rămânând ca problema în sine să fie rezolvată de către un sinod ortodox, precum întotdeauna în istoria multimilenară a Bisericii.
Cine se cramponează prea mult de chestiunea pomenire-nepomenire, transformă acest instrument patristic de împotrivire temporară (până la restabilirea de către un sinod legitim a ortodoxiei tulburate de respectivul episcop eretic) față de erezie, într-un scop în sine, realmente alunecând pe o panta „acefală” (fără cap). Căci nepomenirea chiriarhului la Liturghie nu este starea firească a Bisericii, ci starea excepțională, în care Trupul eclezial începe să fie infectat de erezie…de la cap, precum peștele, adică de la episcopul respectivei eparhii.
Pe scurt: Episcopul+Altarul+Moaștele formează o unitate indisolubilă în cugetarea Sf. Părinți (pe larg în lucrarea: Cugetul Bisericii Ortodoxe, ÎPS Hierotheos Vlachos, editura Sophia). Prin actul nepomenirii, act temporar și excepțional, recomandat canonic în cazuri de criză bisericească, nu se sfărâmă această unitate, ci unitatea se păstrează ca atare prin pomenirea Obștii tuturor arhiereilor ortodocși. Fiindcă mereu în viața Bisericii UN arhiereu, indiferent de treapta onorifică ce o are, TREBUIE să asculte de OBȘTEA/SOBORUL din care face parte. De aceea, Ortodoxia este soborniceasca/”catholică”, în timp ce oricare altă versiune de creștinism – nu.”

Așadar, pentru Hristos, pentru Adevăr ducem noi această luptă, nu pentru a înființa Biserici paralele.

Vrem și suntem mădulare ale Bisericii Ortodoxe Române și suntem hotărâți a rămâne așa până la ultima suflare!

Revenind la părinții din Creta, ei afirmă în scrisoarea lor COMUNĂ (extrag câteva idei):

– scrisoarea este datată 05.03.2017.

– are ca temă: Declararea întreruperii pomenirii.

– ”cu tristețe, dar și cu multă bucurie și fericire duhovnicească, dorim prin prezenta să vă facem cunoscut faptul că, urmând Tradiția apostolică și patristică în problema comuniunii cu ereticii, întrerupem pomenirea numelui dvs la sfintele slujbe, pentru că dvs și mulți alți episcopi împreună cu voi ați abandonat Sfânta Tradiție și vă aflați în afară căii Sfinților Părinți.” (așa începe scrisoarea, CE FRUMOS – n.trad.)

– această întrerupere a pomenirii ”bineplăcută lui Dumnezeu” a avut loc în Duminica Ortodoxiei!

– ”cu harul și împreună-lucrarea lui Dumnezeu și cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale Sfinților Părinți celor de Dumnezeu învățați și luminați vom da mărturia noastră ortodoxă, astfel încât harul Sfântului Duh să sufle mai cu putere și să împrăștie norul panereticului ecumenism, așa cum a împrăștiat și norul iconomahiei, care a tulburat Biserica mai mult de un secol, la fel ca și ecumenismul acum.”

– ”nădăjduim că Dumnezeu va ridica și va arăta patriarhi și episcopi care să desăvârșească noua biruință a Ortodoxiei împotriva puterilor ascunse și periculoase ale întunericului.”

– ortodocșii care se adună și coexistă în Consiliul Mondial al Bisericilor (adică al ereziilor – n.trad.) reduc Biserica, Mireasa și Trupul lui Hristos (conf. I Cor. 12, 27; Efeseni 1, 23) la ceva egal și de aceeași valoare cu orice erezie protestantă. Sfântul Iosif, Patriarhul Constantinopolului, îi scria împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul: ”noi să păzim Biserica, Mireasa lui Hristos, de întinarea aceasta a latinilor; să nu ne unim cu aceștia în această întinare și astfel Mirele sufletelor noastre să ne lepede pe noi și să ne pedepsească veșnic; să nu dăm loc diavolului.” (Apologia patriarhului Iosif către împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul, în V.  Laurent – J.  Darrouzes,  Dosarul grec al Unirii de la Lyon, 1273‑1277),  Paris  1976,  p.  289) – Sfântul Iosif este pomenit de Biserică în data de 30 octombrie.

– prin adunarea din Creta ecumenismul a dobândit aprobare sinodală pentru prima oară în istorie. Aceasta ne pune pe TOȚI în fața responsabilității noastre de a lua atitudine împotriva lui.

– ”susținătorii ”sinodului” din Creta se străduie cu dinții și cu unghiile să justifice cele care nu pot justificate în nici un fel. Și pentru că nu au argumente teologice pentru a acoperi greșelile lor teologice și canonice, îi calomniază și îi prigonesc pe cei care nu sunt de acord cu ei, ecumeniștii arătându-și pe față tulburarea și confuzia lor interioară.”

– ”pomenirea episcopilor în biserici nu este fără condiții, ci depinde de credința lor ortodoxă și arată că cel pomenit și cei care îl pomenesc au aceeași credință” (conf. revistei Theodromia, nr. 18 (2016) pp. 495‑502).

– ”Unde ne aflăm acum? Ce trebuie să facem? Vom lăsa boala ecumenismului să întineze trupul Bisericii?”

– ”actualul patriarh ecumenic Bartolomeu i-a depășit pe predecesorii lui în fapte îndrăznețe eretice și anti-ortodoxe. Se înfricoșează și îl apucă amețeala pe oricine citește declarațiile lui eretice și vede abaterile canonice și liturgice pe care acesta le săvârșește.”

– după adunarea cretană, ”ereziile se laudă la nivelul cel mai înalt sinodal ortodox că ele sunt biserici. Taina fărădelegii s-a înscăunat în Biserica lui Dumnezeu.”

– ”cu siguranță, locul episcopului în Biserică este important și clar și toți îl respectăm și îl recunoaștem și nu este nevoie să ne enumere ecumeniștii texte cunoscute și de noi, de la Sfinții Părinți și Sfinte Canoane. Toate acestea sunt valabile cu condiția absolut necesară ca episcopul să învețe cuvântul adevărului, să nu propovăduiască vreo erezie.”

– Biserica însă nu este episcopocentrică, ci hristocentrică. ”Sfintele Taine se săvârșesc în numele lui Hristos și al Sfintei Treimi, nu în numele episcopului, așa cum învață ”teologia” blasfemiatoare și lipsită de fundament teologic a lui Ionnis Zizioulas.”

– Părinții aghioriți îi scriau împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul, care îi forța să îl pomenească pe papa la slujbe, după falsa unire de la Lyon: ”în ceasul săvârșirii Dumnezeieștii Liturghii vom juca teatru și vom prezenta ceea ce este inexistent ca existent, adică erezia ca Ortodoxie?… Cei care îi pomenesc pe eretici sunt batjocoritori ai celor dumnezeiești.” (conf. V.  Laurent – J.  Darrouzes, op. cit., pp. 397-­399)

– ”numai din iad (de la satana) ar putea să purceadă glasul care să pomenească înaintea Sfintei Mese pe vrăjmașul lui Dumnezeu, care este papa.”

– ”Preasfințite, conștiința noastră preoțească nu poate îndura ca astăzi Biserica să condamne toate ereziile, iar dvs. să recunoașteți ereziile ca biserici.”

– ”Ne vom bucura mult dacă, respectând și dvs. Sfintele Canoane, ne veți lăuda pentru luptele pentru dreapta credință sau cel puțin dacă ne veți lăsa să ne continuăm lucrarea liturgică în parohiile noastre. Așa a făcut patriarhul Athenagoras atunci când părinții aghioriți au întrerupt pomenirea numelui lui.”

– ”Dacă începeți prigonirile, dvs. veți fi cel care încalcă Sfintele Canoane și veți crea situații de schismă în Biserică.”

– în încheiere, părinții spun așa: ”noi, ca niște mici păstori ne-am făcut datoria. Vă urăm ca și dvs, ca mare păstor, să faceți ceea ce vă va lumina Dumnezeu.”

traducere din neogreacă de

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Am primit pe mail un studiu făcut de un iconograf ortodox român.
El arată că sinodul din Creta a fost de fapt uzurparea lui Hristos din postura de Cap al Bisericii.
Citiți cu atenție, nu vă ia mai mult de un sfert de oră.

O noua Cincizecime sau uzurparea lui Hristos

Pentru că are multe icoane, aveți mai sus și un pdf cu tot documentul, aici lăsând numai textul și o icoană de început. Îi mulțumim și îl binecuvântăm pe acest frate al nostru, iubitor de Hristos.

UN NOU MODEL AL ICOANEI CINCIZECIMII ?

1. Modelul tradițional al icoanei Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh

Compoziția icoanei denumită: Ἡ Πεντηκοστή = Cincizecimea (vezi imaginea 1, imaginea 11, Anexă) conține trei „etaje”: Biserica, jumătatea inferioară; arhitectura templului de biserică, central-sus; respectiv icoana Sfântului Duh, în partea superioară.

Iconografii bizantini, și după ei cei post-bizantini, au reprezentat Biserica prin Sinodul celor doisprezece apostoli, grupați pe un arc, având în centrul de sus al arcului „tronul gol”, tron pe care stă Cel nevăzut, Singurul prin excelență care are dreptul să prezideze Sinodul Apostolic, El – Capul Bisericii Sale vii – fiind prezent printr-o „absență” vizuală. Poziția centrală a „tronului gol” sugerează, prin uzanța limbajului iconografic, că locul ocupat de Marele și Veșnicul Arhiereu – Cel căruia I S-a dat toată puterea în cer și pe pământ – ar reprezenta de fapt poziția pietrei unghiulare a arcului alcătuit de formația apostolilor, care sunt așezați pendant, câte șase de fiecare parte.

În josul arcului există inclusă reprezentarea unei „peșteri”, în care figurează imaginea bazileului de Constantinopol care ține în mâinile sale, deschise orant, un ștergar cu doisprezece suluri închise. După căderea Constantinopolului sub turci, în anul 1453, iconografii au păstrat această reprezentare, dar i-au dat o altă semnificație – peștera este lumea, întunericul este „iadul” ei generalizat (întuneric peste care guvernează Biserica) iar figura „bazileului” indică o personificare a Cosmosului.

În partea superioară a icoanei, cei ce au alcătuit compoziția au figurat o mandorlă circulară (sau cum i se mai spune – „slavă”) din care țâșnesc doisprezece raze dirijate spre capetele apostolilor, deasupra cărora se odihnesc „limbile ca de foc”, precum se văd și-n alte compoziții de factură cretană din epocă.

Aer-planul compoziției, o construcție arhitectonică alcătuită doar din ziduri și coloane, cu o ușă centrală pe axul median – o ilustrare plastico-semantică a camerei sau foișorului unde fuseseră adunați apostolii în Duminica Cincizecimii (cu Maica Domnului și cu alți ucenici) – delimitează fondul auriu de grupul apostolic. Această construcție – simbol al unui templu de Biserică – este acoperită cu o draperie roșie – un velum – un morfem plastic, care vrea să spună că acțiunea descrisă în icoană a avut loc într-o încăpere închisă.

Prin urmare, icoana figurează plastic teofania cincizecimică a Sfântului Duh și este proprie numai și numai acestui eveniment istoric, reprezentarea sub chip ca de porumbel fiind exclusă cu desăvârșire. O astfel de teofanie se repetă însă și în fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, în timpul epiclezei, Cincizecimea fiind Epicleza prin excelență.

Spre deosebire de formula iconografică a secolului al XVI-lea, miniatura unui manuscris, datat la mijlocul secolului al XV-lea, indică o reprezentare asemănătoare, din care lipsește doar edificiul arhitectonic (vezi imaginea 2).

Fondul de aur abundă, apostolii părând că sunt îngropați în lumină. Cum aurul, în limbajul iconografic, simbolizează lumina necreată a dumnezeirii, prezența fondului plin de aur sugerează faptul că Harul S-a revărsat atunci din plin peste apostoli și peste Biserică, indică o prezentă manifestare a Lui în Biserica de ieri, de azi și de mâine.

Structura icoanei este simplă. Se observă foarte bine „tronul gol”, exprimat prin spațiul lăsat intenționat liber între corifeii Sf. Apostoli: Petru și Pavel. Într-o frescă mai veche (biserica patriarhală de la Peć, Serbia medievală, probabil secolul al XV-lea), pe spătarul acestui „tron gol” apare o cruce, un element compozițional care vrea să indice prezența nevăzută a lui Iisus Hristos (vezi imaginea 3).

Din păcate, iconografii au introdus pe raza mediană a „slavei” o „slavă stelată” în care a fost figurată epifania baptismală a Sfântului Duh – cea „în chip de porumbel” aureolat, reprezentare care, de altfel, nu-și găsește locul în cadrul unei astfel de reprezentări, neavând temei evanghelic. E un fel de „pleonasm” al limbajului iconografic, necanonic din punct de vedere al acriviei surselor scrise pe baza cărora se construiește orice construcție pictural-iconografică. Cu toate acestea, această formulă se tolerează, fiind considerată de unii ca un „pronume de întărire”.

Dacă într-o icoană plană reprezentarea așezării șezânde a Sfinților Apostoli se face sub forma unei „potcoave”, cu arcul în sus, pe suprafața unei bolți circulare, ea se desfășoară în „horă”, ca niște „planete în jurul unei stele”, din care ies razele de lumină și care se odihnesc peste fiecare creștet de apostol, sub forma unor „limbi ca de foc” (vezi imaginea 4). Interesantă e alegerea figurării „stelei”, pe care iconografii sau teologii din vremea lor au arătat-o sub forma unei mandorle / „slave” circulare în care este inclus Tronul Etimasiei (vezi imaginea 5).

Fiind un simbol al Sfintei Treimi, Tronul Etimasiei – a cărui materializare se regăsește în prestolul fiecărui altar de biserică ortodoxă – primește aici o semnificație ilustrativă de izvor al Harului, al luminii necreate, Har sfințitor care s-a revărsat peste Sfinții Apostoli și se revarsă mereu peste slujitorul sfințit la fiecare hirotonie în episcop sau preot.

Tronul Etimasiei care figurează în centrul cupolei catedralei San Marco, de la Veneția, fără cruce, își regăsește modelul în pictura de miniatură a secolului al IX-lea. Spre deosebire de cel vechi noul model construit pentru mozaic include și un „porumbel” aureolat, un morfem plastic tolerat adesea în iconografie, care trimite la una dintre reprezentările canonice ale Sfântului Duh („ca nor”, „ca porumbel” și „ca foc”).

Se pare că acest tip de reprezentare nu era unul nou pentru meșterii bizantinii care au lucrat la Veneția. Ei l-au preluat din sursele vechi constantinopolitane, modele care figurau prin manuscrisele iluminate. Un astfel de codex este și Omiliarul Sf. Grigorie Theologul, MS. gr. 510, BnF, care are pe fila 301^r o miniatură cu Cincizecimea.

În schimb, în modelul codexului parizian, Tronul Etimasiei este mai simplu reprezentat. El apare pe aceeași „slavă” circulară, din care purced cele doisprezece raze circulare de lumină, dirijate fiecare către capetele Sfinților Apostoli. Deteriorările picturii îngreunează citirea tuturor elementelor de limbaj plastic ale acestei imagini simbolice. Aici se distinge cu destulă greutate „porumbelul aureolat”, aflat deasupra Sfintei Evanghelii, iar sub ea se remarcă o coroană de bazileu. Nu se poate desluși limpede, din cauza lacunelor, dacă în spatele tronului ar mai fi fost o cruce sau nu. Se pare că nu.

Probabil, din motive de organizare compozițională și de așezare în pagină, locul „tronului gol” este anulat. Surprinde, din câte se pot citi, poziția corifeilor apos-tolilor, care, în acest caz, este schimbată: Pavel se află în dreapta icoanei iar Petru în stânga ei.

Se remarcă încă două lucruri:

1. absența bazileului în „peștera” catedrei;
2. două grupuri de credincioși:
   1. în dreapta icoanei, evreii în-creștinați (botezați);
   2. în stânga icoanei, limbile (adică, popoarele creștine).

Acest tip de reprezentare este unul care explică tuturor că Biserica lui Iisus Hristos e formată din cler și credincioși (iudei botezați și neamuri creștine), condusă / călăuzită de Iisus Hristos, fiind Capul Ei, și guvernată de El Însuși prin Mângâietorul – Sfântul Duh.

2. Un model modern de Cincizecime?

 Comparând icoana din miniatura secolului al IX-lea cu noua icoană (probabil de la sfârșitul lui 2015 sau începutul lui 2016), se pot trage câteva concluzii simple:

1. Catedra Sfinților Apostoli nu mai este sub forma de arc „în potcoavă”, desigur cu simbolistica lui, ci sub o formă ușor liniară (într-un mod asemănător cu reprezentarea în mozaic a Cincizecimii din catedrala Monreale, Sicilia; vezi imaginea 13, Anexă). Probabil, această aranjare a fost dictată de cerințele tehnice ale paginii web a blogului;
2. Central, în partea superioară a imaginii, se figurează o reproducere a Sf. Duh, sub un chip ca de porumbel – imagine asemănătoare cu cea din fresca mănăstirii Peć (imaginea 3), însă fără ca aici porumbelul să fie aureolat;
3. „Tronul gol” este ocupat cu logo-ul așa-zisului „Sfânt și Mare Sinod”.

Ori, tocmai această nouă poziție exprimată iconografic, care abuzează modelele bizantine vechi, precum cel al Ms. 510, f. 301^r, se arată a fi suspectă, „izvorul” Harului sfințitor fiind plasat în rândul celor îl primesc.

Această deplasare intenționată de accent (ocuparea samavolnică a „tronului gol” – vezi Nota finală de analiză comparativă vizuală, imaginile 15 și 16) tinde să reflecte nu numai oculta voință de uzurpare a puterii ecleziastice, dorință a celui ce, în anumite momente ale Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, stă văzut pe Scaunul-cel-de-sus, dar și noua forma de conducere instituționalizată a Bisericii Ortodoxe, înlocuindu-L pe Capul nevăzut al Bisericii – Iisus Hristos, cu un cap văzut, cu nevoia globalistă a unui „principiu unic”; logo-ul pseudo-sinodului nu este așadar altceva decât o imagine a acestei dualități infailibile: un „principiu unic” și un „principiu sinodal” (un „principiu unic” imperios cerut de elita societății post-moderne și un „principiu sinodal” – un fel de „papă colectiv”, conform Declarației de la Chișinău, din primăvara anului 2016).

S-ar putea interpreta că figura tronului emblemei (logo) îl arată simbolic pe patriarhul de Constantinopol iar vulturul fără aureolă pe papa. Doar o părere!

Dar, oare, Roma ce stindard avea în fruntea legiunilor sale!?

Cu cine seamănă acvila stindardului Legiunii a X-a romane (imaginea 14)?

În concluzie, o astfel de icoană eretică nu poate fi acceptată de plíroma Bisericii Ortodoxe, după cum nu poate fi acceptată nici învățătura pan-eretică a tuturor documentelor oficiale ale așa-zisului „Sfânt și Mare Sinod”, acte semnate, conform articolul 12, aliniatul 1, din Regulamentul de organizare și funcționare…, doar de cei zece întâistătători. Iconograf Aurel Robu 9 Martie 2017

De ce ecumenismul este cea mai mare erezie din istoria Bisericii?
de Adamandios Ţachiroglu

Pentru că mulți credincioși neinformați întreabă: ce rău există în așa-numitul ecumenism? De ce vorbesc unii despre panerezie și despre întinarea credinței și de ce sunt acuzați episcopii și preoții (care nu se îndepărtează de ecumeniști), mai ales că toată această mișcare ecumenistă este impusă de condițiile de azi, consider că este necesar să fie menționate constatările de mai jos referitoare la caracterul ecumenismului.

Ecumenismul este:

1. Luptător împotriva lui Dumnezeu (Vrăjmașul lui Dumnezeu), pentru că pretinde bunăvoință față de cei aflați în afara Bisericii și recunoaște ereziilor și diferitelor credințe păgâne părtășia sau participarea la lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, iar pe unele dintre aceste religii le numește în mod blasfemiator chiar avraamice. Însă, potrivit învățăturii Sfântului Apostol Pavel, cei care sunt chemați să fie fii în credință ai lui Avraam sunt cei ”născuți din credință” (Galateni 3, 7) (cei care cred în Sfânta Treime așa cum a crezut Avraam, adică ortodocșii – n.trad.).
2. Luptător împotriva lui Hristos, pentru că potrivit ”teologiei” lui Ioannis Zizioulas, este recunoscut primatul sau întâietatea Tatălui, față de Care este subordonat în mod automat Fiul (El nu este socotit egal sau deoființă cu Tatăl). Și arienii și nestorienii au încercat să impună această subordonare a Fiului față de Tatăl. În același timp, devreme ce ecumeniștii îi recunosc pe monofiziți ca biserici, ei admit și erezia lor – cea despre o singură fire a lui Hristos – deci ca învățătură ei sunt în opoziție cu dogma ortodoxă.
3. Luptător împotriva Duhului Sfânt, pentru că îi recunoaște pe papistași ca biserică, în pofida învățăturii lor despre ”filioque” (a purcederii Duhului Sfânt și de la Fiul) și le atribuie preoție și succesiune apostolică.
4. Luptător împotriva Sfintei Treimi, pentru că prin ”primatul Tatălui” Îi subordonează pe Fiul și pe Duhul Sfânt. În același timp, ei învață că ”de fapt comuniunea celor Trei Persoane devine unitate numai într-o singură persoană, cea a Tatălui.” (conform revistei Theologia, nr. 2/2009, p. 32). Această învățătură este cu totul anti-ortodoxă, adică eretică.
5. Luptător împotriva Bisericii, pentru că prin acceptarea teoriei ramurilor, a teoriei incluziunii și prin multe altele cuprinse în declarațiile oficiale și în textele semnate sunt recunoscute mai multe biserici, în loc de una și se anulează răspunsul negativ la întrebarea retorică: ”Oare S-a împărțit Hristos?” (I Corinteni 1, 13). În același timp, ecumeniștii emit păreri despre reînființarea Bisericii, lucru care îi arată din nou pe aceștia ca fiind niște luptători împotriva lui Hristos.
6. Luptător împotriva Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, pentru că ecumeniștii se roagă împreună cu cei care neagă Fecioria Maicii Domnului și numele ei de ”Născătoare de Dumnezeu” sau cu cei care propovăduiesc, precum papistașii, învățături despre ”imaculata concepție” a Maicii Domnului.
7. Luptător împotriva sfintelor icoane, pentru că se roagă și îi recunosc ca ”biserică” pe cei care îl au ca ”sfânt” pe împăratul Carol cel Mare al francilor, condamnat ca eretic de Sinodul al VII-lea Ecumenic și îi recunosc pe cei care refuză teologia și cinstirea sfintelor icoane.
8. Luptător împotriva sfinților, pentru că în cuvântul său de salut către delegația papistașă prezentă cu ocazia sărbătorii oficiale a Patriarhiei Ecumenice din data de 30 noiembrie 1998 (adică praznicul Sfântului Apostol Andrei), patriarhul ecumenic Bartolomeu a susținut faptul că ”strămoșii noștri care ne-au lăsat nouă ca moștenire schisma au fost victime nefericite ale șarpelui începător al răului și ei se află deja în mâinile lui Dumnezeu, Dreptul Judecător.” (adică sfinții au fost de vină pentru schismă, nu ereticii, afirmație care este o mare blasfemie – n.trad.)
9. Luptător împotriva sfintelor canoane, pentru că același patriarh a numit Sfintele Canoane drept ”ziduri ale rușinii”, care trebuie să fie înlăturate și episcopii ecumeniști le calcă în picioare și le interpretează după bunul lor plac.
10. Luptător împotriva Sfintelor Taine, pentru că recunoaște tainele, succesiunea apostolică și botezul ereticilor (care de fapt nu există, adică nu au nici o valoare mântuitoare – n.trad.)
11. Luptător împotriva Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, pentru că promovează schimbări și denaturări în slujba Sfintei Liturghii și în textul rânduielii ei.
12. Luptător împotriva episcopilor sau a demnității arhierești, pentru că anulează rolul adevărat al episcopului ca cel ce drept învață cuvântul adevărului lui Hristos, îl promovează pe episcop drept cap al Bisericii, dându-L deoparte pe Hristos și neagă existența Bisericii fără episcop, chiar și dacă acesta este eretic.
13. Luptător împotriva turmei lui Hristos, pentru că exclude turma credincioșilor de la rolul ei în Biserică și o retrogradează la nivelul de ”oi credincioase”, îi ia dreptul de a-i controla pe episcopi în probleme de credință și impune turmei să meargă alături de ecumeniști în erezie.
14. Luptător împotriva omului, pentru că ascunzând și denaturând Adevărul cel unic al lui Hristos, îi exclude pe oameni de la lucrarea Lui mântuitoare și îi învață calea spre pierzanie.

În fine, pentru că există și întrebarea: devreme ce nu toți episcopii îi învață pe oameni ecumenismul, desigur sunt unii care îl condamnă, oare noi de ce să îi acuzăm pe aceștia? Răspunsul este: pentru că din diferite motive și potrivnic învățăturii Sfinților Părinți, ei tac și nu spun lucrurilor pe nume, nu pun în aplicare Sfintele Canoane referitoare la condamnarea ereziilor și la apărarea turmei lui Dumnezeu de acestea, slujesc împreună cu cei care sunt acuzați ca fiind eretici, au o atitudine de îngăduință față de cei ce cad sub incidența acuzațiilor de mai sus, lucru care constituie batjocorire a Celui Preaînalt, și contribuie astfel la consolidarea și la acceptarea ereziei; această atitudine a lor îi face și pe ei înșiși să fie părtași la erezie.

Sursa: https://katanixis.blogspot.ro/2017/03/blog-post_77.html

traducere din neogreacă de
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Aici aveți și în variantă pdf:

De ce ecumenismul este cea mai mare erezie din istoria Bisericii_

Textul se poate multiplica și răspândi în mod liber; chiar este de dorit. Succes tuturor!