Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

Vineri, 16 martie 2018 (conform articolului de la adresa http://www.katanixis.gr/2018/03/blog-post_451.html#more), pr. Teodor Zisis a participat la slujba citirii Acatistului Buneivestiri (așa cum este rânduiala în Grecia: împărțit în patru părți, în fiecare vineri din primele patru săptămâni câte o parte, în cadrul Pavecerniței Mici, iar în săptămâna a cincea a Postului, ca și la noi, se face Denia cu tot Acatistul Buneivestiri), la mănăstirea Sfintei Paraschevi din Ptolemaida, singura mănăstire din Grecia care a întrerupt pomenirea ierarhului eretic ecumenist.

Apoi, la arhondaricul mănăstirii, pr. Teodor Zisis a vorbit credincioșilor, anunțându-i cu bucurie că în jur de 40 de preoți (din România au fost în jur de 10 preoți, ceilalți fiind probabil membrii ai obștii de la Bănceni) au slujit împreună în Duminica Sfântului Grigorie Palama la Bănceni, că grecii vor organiza după Paști la Thesalonic o mare conferință despre îngrădirea de erezie și apoi i-a întărit pe oameni, dându-le curaj că Maica Domnului nu îi va lăsa pe ortodocși și că lucrurile se vor îmbunătăți. S-a accentuat faptul că ÎPS Longhin Jar, arhiepiscop de Bănceni, a slujit cu ocazia de mai sus și cu preoți care au fost deja „caterisiți” de ecumeniști, astfel nerecunoscând „caterisirea” primită pentru mărturisirea dreptei credințe de către aceștia.

Vreau să accentuez câteva lucruri referitoare la cele spuse în video de mai sus de către pr. prof. Theodor Zisis:

a) se pare că pr. Teodor a înțeles mesajul ÎPS Longhin, că trebuie depășite cu pace diferențele de „opinie” (cum le spun unii, când de fapt sunt moduri de raportare – reale sau false – la mărturisirea patristică, pentru că nouă nu ne aparține nimic din SOLUȚIA mărturisirii, ci ne revine numai datoria punerii ei în practică, așa cum au făcut-o, la vremea lor, ortodocșii din generațiile anterioare, autorii acestei soluții fiind exclusiv Sfinții Părinți, inspirați și călăuziți de Duhul Sfânt);

b) pr. Teodor îl compară pe ÎPS Longhin cu Sfântul Vasile cel Mare, spunând că primul l-a depășit pe al doilea. Într-adevăr, din punct de vedere arhitectural cu siguranță vasiliadele din secolul al IV-lea nu arătau precum minunatele clădiri de la Bănceni. Fără discuție. Din punct de vedere teologic, însă, ÎPS Longhin pomenește un eretic. Deci situația e gravă. Sfântul Vasile cel Mare a întrerupt pomenirea ierarhului său care l-a hirotonit diacon, dar a făcut-o și după ce a ajuns episcop (vedeți detalii și sinteză la adresa – https://ayeaye20.wordpress.com/2016/07/18/sf-vasile-cel-mare-necomuniunea-cu-cei-ce-semneaza-documente-eretice/). Așadar, cu tot respectul pentru vlădica Longhin, la cele care țin de mântuire mai are încă o cale de parcurs până va ajunge – să dea Domnul – să se asemene cu Sfântul Vasile cel Mare. Iar primul pas pe această cale este întreruperea pomenirii episcopului eretic Onufrie!

c) aici este momentul potrivit pentru a cita câteva cuvinte ale ÎPS Longhin de la recenta Sinaxă de la Bănceni (în ziua a doua a desfășurării acesteia, 4 martie 2018):

„Din sala desfășurării Sinaxei cineva întreabă: Poți avea comuniune cu preotul care tace?

ÎPS Longhin (video, la ora 1, minutul 28, secunda 53): Dacă el tace, înseamnă că îl ține dracul! Apoi dacă văd ca este în pericol credința mea, este în pericol totul în jur și eu în inima mea țin în taină, cu cine țin? Trebuie să știe poporul ce facem, de unde mergem, de unde venim! Trebuie să mărturisim!”

Foarte adevărat, Înaltpreasfinția Voastră, însă ESENȚA mărturisirii împotriva ereziei nu este cuvântul antieretic, ci ÎNGRĂDIREA DE EREZIE PRIN ÎNTRERUPEREA POMENIRII ȘI A COMUNIUNII. Aceasta este învățătura patristică, nu alta. Și pe aceasta, nu pe alta, trebuie să o urmăm. Nu avem voie nici măcar comentarii să facem la ea, ci trebuie doar să o aplicăm.

Ori la Bănceni, acum două duminici, au slujit ÎMPREUNĂ: ortodocși îngrădiți de erezie, eretici pomenitori de eretici (ex: pr. Eftimie Mitra), alții anathematizați de propriile lor cuvinte și în același timp pomenitori de eretici, adică de cei aflați în comuniune neîntreruptă cu ereziarhi semnatari în Creta (cazul pr. Matei Vulcănescu, pomenitor al IPS Serafim de Pireu, aflat în comuniune clară cu ereziarhul Ieronim – slujind cu el fără probleme). Așadar, în catedrala aceea măreață au slujit toți aceștia, în frunte cu ÎPS Longhin. Concluzia?

Un grec din New York, pe nume Panaghiotis Televantos (are și un blog ce îi poartă numele) face un comentariu la cele petrecute la sinaxa de la Bănceni (la adresa http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/03/blog-post_150.html). El spune așa: ați văzut că se poate? Slujesc împreună cei îngrădiți cu cei neîngrădiți, sunt în comuniune, au DRAGOSTE !

Tot cu dragoste vă transmit și eu următoarele:

a) răspunsul la întrebarea din titlu este că SENSUL acestei împreună-slujiri este BATJOCORIREA ORTODOXIEI; să nu vă fie cu supărare, dar asta este, nu ne putem ascunde după deget, căci nu am intrat în lupta aceasta tremurând ca varga, ci punându-ne viața la picioarele Crucii lui Hristos;

b) consecința slujirii ortodocșilor cu ereticii este CATERISIREA, conform Sfintelor Canoane;

c) ați transformat acrivia într-o sperietoare și îi țineți pe oameni în somnul îmbrățișării CU DRAGOSTE a ereziei; această atitudine este hulire a Sfinților Părinți (iar, să nu vă fie cu supărare, dar adevărul trebuie spus);

d) ABSOLUT ORICARE SFÂNT PĂRINTE ar fi aflat despre așa ceva ar fi întrerupt DE ÎNDATĂ ORICE COMUNIUNE cu oameni care gândesc și acționează astfel;

e) vlădica Longhin a explicat clar – de la Dumnezeu a fost – că toți cei „ortodocși în cuget”, care nu zic nimic sau cei care zic, dar nu fac sunt SUB STĂPÂNIREA SATANEI. Slavă Domnului pentru acest cuvânt inspirat de Duhul Sfânt, demn de un ierarh care vrea să urmeze exemplul Sfântului Vasile cel Mare!!!

Concluzie: suntem în săptămâna închinată Sfântului Ioan Scărarul. Să mergem în sus, pe această scară de care ne vorbește Sfântul Ioan, nu în jos, spre locul unde se află trădătorii lui Hristos!

 

Cu dragoste neprefăcută,

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

Notă: deja este aproape gata transcrierea tuturor celor spuse la Bănceni, pentru cei care nu au timpul necesar să asculte 7 ore de înregistrări video. La momentul potrivit vor fi analizate, în lumina Sfinților Părinți (desigur, după prezentarea și celor spuse cu adevărat de pr. Teodor Zisis și de pr. Serafim Zisis, că ceea ce a ajuns la urechile auditoriului prin vocea „traducătorului” pr. Matei Vulcănescu au fost distorsionate, cu voie sau fără voie, în primul rând datorită imposibilității exprimării lor în limba română, căci „traducătorul” nu cunoștea acele cuvinte teologice, esențiale pentru discuția purtată la Bănceni). Post cu folos!

Fără nici un fel de „boală”,

Ură sau termeni vulgari

Salut ziua națională

A vecinilor maghiari.

Doresc azi să fiu bun. Iată!

Le ofer Ardealul, eu.

Nu ținutul. niciodată!

Ci cutia de pateu!

 

 

Mesaj semnat de

niște ardeleni hotărâți

Citindu-i fiului meu dintr-o carte de povestiri din istoria neamului nostru, una dintre istorioare mi-a atras atenția. Și numele ei este exact cel de mai sus.

În vremea domnitorului Bogdan Vodă al Moldovei, un om care își dorea ca Moldova să înflorească, să se zidească clădiri, case și hanuri și să sporească satele și orașele, bisericile și mânăstirile, iar pe țărani îi sfătuia să cultive cât mai bine ogoarele, ca să dea roadă bogată și tot omul să trăiască îmbelșugat, hanul tătarilor l-a trimis în solie pe fratele sau Mîrza, cu un mesaj plin de trufie și de îndrăzneală. Acesta înfățișându-se domnitorului i-a spus:

– Fratele meu, hanul, este stăpânul lumii. Supune-i-te fără cârtire și dă-i tot ce-ți cere: grâne, turme de oi, cirezi de vite, sute de robi, mii de putini cu miere și ceară!

Bogdan Vodă l-a privit cu mâhnire și a întrebat:

– Cu ce drept vrea hanul să ne fure hrana?

-Cu dreptul celui mai tare! Dacă nu te supui, te luăm rob și pe tine și îți pârjolim țara. Nu te temi?

-Hm, a spus Bogdan Vodă. Ați cerut cumva și miere de albine?

-Da, am cerut, spuse han tătarul cu îngâmfare.

– Dar știți voi cum se adună mierea din flori?

-Da știm. Dar nouă nu ne place să muncim, ne place numai mierea, că-i dulce, adăugă tătarul.

-Ehei, solule, te invit în prisacă, să-ți arăt ceva. Și au mers în prisaca domnească, în fața unui stup. Acolo se afla un șoarece mort, învelit în ceară. Mîrza nu prea avea chef de pilde, dar, sol fiind, trebuia să se poarte cum îi cerea gazda.

Domnitorul Bogdan continuă:

– Vezi solule, șoarecele acesta este de o sută de ori mai mare ca o albină. A venit cu semeție, ca un tâlhar, să șterpelească miere dintr-un stup și să se ghiftuiască pe nedrept cu dulceața ei. Albinele, deși micuțe, nu s-au înfricoșat…s-au unit între ele si au tăbărât asupra hoțului…L-au înțepat cu acele lor veninoase, încât acum zace mort în fața ta. Și ca să nu miroasă a hoit și să otrăvească stupul, l-au învelit în ceară. Vezi, solule?

-Mda, grăi solul.

-Apoi să știi, solule, că noi am învățat de la albine să ne apărăm țara de năvălitori… Noi îi iubim pe toți oamenii și-i primim ca pe niște frați, cu brațele deschise. Îi ajutăm la nevoie și strâmtorare. Însă, dacă cineva vine cu gând rău, îl vom îmbrăca pe dușman în giulgiu, ca pe șoarecele din stup. Așa să-i spui fratelui tău, hanul.

Fratele hanului, a plecat capul în jos, a tăcut și și-a luat tălpășița. Și cât a domnit Bogdan Vodă, picior de tătar nu a călcat pământul sfânt al Moldovei.

Această pildă am scris-o spre trezirea acelor români care dorm un somn adânc, acel somn al conștiinței și care zac în acea stare de indolență, ignoranță și nepăsare față de ce se întâmplă cu noi ca popor astăzi. Nu este un strigăt de război, nu este o instigare la știu eu ce acte neortodoxe, ci este un strigăt de redeșteptare națională.

Unde sunt astăzi oamenii ca Bogdan Vodă ? Unde este trezvia acestui popor? Ce moștenire mare și frumoasă am primit de la înaintașii noștri și ce moștenire, oare, o să lăsăm copiilor noștri?! Căci suntem legați ființial de trecutul glorios al neamului și responsabili pentru viitor. Am mai spus-o și o mai spun de câte ori este nevoie.

Să luăm aminte dragii mei, până nu e prea târziu. Și să ne rugam mult lui Dumnezeu, căci numai El, Bunul poate pune acest neam pe făgașul normal, pe calea trasată de providență, de a se îndrepta către mântuire și Înviere. Căci țelul suprem nu este viața pământească ci ÎNVIEREA! Să-l rugăm pe Bunul DUMNEZEU să strângă râurile neamului la matca străbună, să fim cu toții în duhul strămoșilor noștri.

Însă trebuie să ne dorim, noi românii, lucrul acesta cu mare dor și să facem tot ce este omenește posibil pentru mântuirea noastră și a neamului nostru și pentru triumful dreptei credințe – ORTODOXIA, singura adevărată și mântuitoare. În rest, se va îngriji Bunul Dumnezeu de toate…

 

Cu dragoste pentru toată făptura,

cu smerenie către toți oamenii,

părintele Andrei

 

Notă: am primit acest text pe mail de la fratele nostru întru mărturisirea ortodoxă, părintele Andrei. Îi mulțumim, îi dorim post cu folos în continuare, îi sărutăm dreapta și să dea Domnul ca părintele să se mântuiască, alături de toți fiii lui duhovnicești. Aceeași urare o facem și tuturor cititorilor noștri (redacția).

http://epr.ro/comunicat-de-presa-al-consistoriului-monahal

„În Tradiția Bisericii este menționată și următoarea întâmplare minunată, referitoare la puterea pe care o are Acatistul Buneivestiri:

Înainte de anul 1800, pe când existau mulți tâlhari, care stăteau la pândă la răspântiile de drumuri și îi jefuiau pe trecători, unul dintre acești conducători de tâlhari i-a pus pe câțiva tovarăși de-ai lui să stea la pândă la o răspântie pe unde treceau toți trecătorii care mergeau dintr-un anume oraș spre celălalt. Și oricine trecea, fie era singur, fie erau doi sau trei călători, erau jefuiți, iar apoi erau lăsați să plece, tâlharii nu le făceau alt rău. Nu îi răneau, nu îi omorau.

Odată a trecut pe la acea răscruce de drumuri și un monah sfânt. A fost, desigur, oprit și jefuit – ce să ia de la un monah sărac(?), în fine – dar apoi nu a vrut să plece. I-a rugat pe tâlhari să îl ducă la cuibul șefului lor. Tâlharii l-au întrebat:

– Ce vrei de la el?

– Vreau să vă spun ceva foarte important. Peste puțin timp va trece pe aici un negustor foarte mare și bogat, încărcat cu diamante, dar eu vreau să îi spun șefului vostru cum este îmbrăcat acest negustor, ca să îl recunoașteți, pentru că va fi îmbrăcat în zdrențe.

Așa au și făcut, l-au dus pe monah la șeful lor, nu ca să îi facă monahului pe plac, ci ca să nu piardă câștigul de pe urma lui.

De îndată ce l-a văzut pe șeful tâlharilor, monahul i-a spus acestuia să îi cheme pe toți ortacii lui, ca să le spună o veste mare și foarte importantă.

Șeful tâlharilor i-a chemat pe toți.

– A, a spus el, unul lipsește. Să îl aduceți aici.

– De ce ai nevoie de el? Este la bucătărie, face mâncare, prânzul pentru noi.

– Nu, aduceți-l aici.

S-au dus, așadar, dar acela nu voia să vină, dar l-au luat pe sus și l-au adus în fața monahului.

De îndată ce tâlharul bucătar l-a zărit pe monah, nu a vrut să se mai uite la el.

Dar nici monahul nu s-a întors să îl vadă.

Dar tâlharul bucătar a început apoi să tremure foarte tare.

Deci, l-a întrebat monahul:

– Bucătarule, de ce tremuri?

Acela a fost obligat să mărturisească faptul că era diavolul, care luase chip de om, pentru a-l urmări îndeaproape pe șeful tâlharilor.

Acest șef de tâlhari avea un obicei foarte bun: se ruga Maicii Domnului în fiecare zi. Și cum se ruga? Spunea Acatistul Buneivestiri. Dimineața, la prânz și seara. Acest obicei bun l-a învățat de la mama lui, care îl învățase Acatistul Buneivestiri pe când el era mic și astfel că el știa tot Acatistul pe de rost, deci îl spunea din memorie, fără să aibă nevoie să îl citească.

Mai târziu, după ce a crescut, a luat calea tâlhăriei, dar cu toate acestea nu a renunțat a spune Acatistul Buneivestiri, nici pentru o zi. Astfel că Maica Domnului era alături de el și îl păzea, așteptând ocazia ca să îl mântuiască, să îl aducă la pocăință, să își schimbe viața, să se mântuiască.

Diavolul bucătar fusese trimis de satana ca să îl omoare pe șeful tâlharilor și să îi ducă sufletul în iad. Dar acesta nu putea pentru că era împiedicat de Acatistul Buneivestiri. Deci, dracul aștepta și el ocazia, ca măcar o singură zi șeful tâlharilor să uite să zică Acatistul Buneivestiri, atunci ar fi rămas fără ocrotirea Maicii Domnului și dracul ar fi putut provoca o împărțeală a prăzii și un scandal între tâlhari, iar aceia, desigur la îndemnul diavolului, l-ar fi ucis pe șeful lor, iar diavolul bucătar ar fi dus sufletul lui în iad.

Dar Maica Domnului îl apăra din pricina Acatistului Buneivestiri. Acest șef era tâlhar, dar nu era ucigaș. Viața lui era păcătoasă, rea, anti-evanghelică, dar pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu și auzind mijlocirile Preacuratei Maicii Sale, i-a dat șefului tâlharilor șansa să se mântuiască.

Toate aceste le-a mărturisit dracul bucătar, legat fiind de călugărul cel sfânt. De îndată șeful tâlharilor a fost luminat de har, și-a înțeles marile lui păcate și s-a pocăit din acea clipă.

Pocăința lui i-a impresionat și pe ceilalți tâlhari, tovarășii lui, și prin călăuzirea acelui monah sfânt toți au fost călăuziți spre Marea Taină a milostivirii lui Dumnezeu, care este Sfânta Spovedanie. Iar prin returnarea tuturor celor furate, toți tâlharii împreună cu șeful lor s-au mântuit. I-a mântuit Acatistul Buneivestiri.”

(istorioară a pr. Ștefan Anagnostopoulos)

 

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/03/blog-post_30.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu