Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Să îi mulțumim Domnului!

Este ușor ”să navighezi pe net.” Însă fără cârmă și fără o destinație clară este doar pierdere de vreme.

Să nu uităm că am fost răscumpărați de Hristos cu preț mare, adică cu însăși viața Lui.

Doamne, Ție Îți mulțumim!

Din dragoste față de Hristos:

1. ”Învățătură de credință (dogmă): orice ai fi făcut până acum (dar orice!!), în această clipă totuși Dumnezeu te iubește!

Poate nu înțelegi lucru acesta. Poate nu îl vrei. Poate vrei să te complaci în păcate. Poate îți place să fii chinuit. Poate te-ai obișnuit cu pedeapsa, ca să simți o formă de îndreptățire de sine, să faci pe victima.

Dar Dumnezeu este altceva, nu se identifică cu gândurile tale. Dumnezeu este Iubire…

Oare înțelegi cât de puțin ce înseamnă aceasta: DUMNEZEU! ESTE! IUBIRE!

2. ”Zis-a Avva: În clipa în care ești nemulțumit și nu spui mulțumesc, știi cine aude starea mizerabilă a sufletului tău?

Îngerii lui Dumnezeu, demonii din adâncuri, dar și toate celulele tale!

Gândește-te: această voce care vine dinlăuntrul tău și spune: totul este mizerabil, nu mai suport viața aceasta, nu văd nicăieri vreun câștig în ea și alte asemenea gânduri deprimante se întind ca un val negru care înnegrește întreaga ta ființă, adăpând cu această negreală seva celulelor tale.

Și, în final, se va întâmpla: după credința ta și așa cum vrei !”

3. ”Cu ani în urmă, o bătrânică mergea în fiecare duminică, dis-de-dimineață la utrenie, atunci când se citesc ”cărțile”, cum spunea ea. De cum ajungea la biserică, stătea în picioare în fața icoanei lui Hristos. Cântărețul, care a observat-o ai multă vreme, la un moment dat a întrebat-o:

-Ce faci atâtea ore, până se termină Sfânta Liturghie, în fața icoanei lui Hristos? Nu știi să citești, ca să înțelegi troparele care se zic. De ce vii așa devreme la biserică?

-Și bătrânica i-a răspuns: Eu Îl privesc pe El și El mă privește pe mine!!!

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Sursa – site http://trelogiannis.blogspot.ro/

Gheronda Gavriil întărește poporul român în lupta împotriva ecumenismului și infirmă acuzațiile și calomniile aduse lui Gheron Sava Lavriotul (10 septembrie 2017)


A consemnat monahul Epifanie Aghioritul, unul dintre părinții aghioriți cei mai bine pregătiți teologic (dogmatic, canonic, istoric, liturgic; este o adevărată enciclopedie acest tânăr monah, cu o smerenie lucrătoare prin darul discernământului, caracteristică tuturor părinților athoniți ortodocși), iar prin strădania întregii sinaxe aghiorite acest cuvânt plin de înțelepciune a ajuns la inimile noastre.
Mulțumim Domnului Hristos, Preacuratei Maicii Sale și tuturor părinților aghioriți, greci și români, și ne rugăm pentru unitatea între noi pe calea mărturisirii adevărului (pr. Ciprian)

Chiar și grecii din America sunt alături de părinții athoniți ortodocși mărturisitori din Schitul Prodromu

Panaghiotis Televantos, un teolog grec, care locuiește în SUA, însă este foarte activ în lupta cu erezia ecumenistă, a scris următoarele:

”Rămânem muți de uimire și profund indignați de furia prigonitoare a ecumeniștilor, care avându-l în frunte pe arhimandritul Prodromos, egumenul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos și prin instigarea venită din partea Patriarhiei Române au declanșat o prigoană dură împotriva părinților din Schitul românesc Prodromu care au întrerupt pomenirea patriarhului Bartolomeu.

La început i-au exclus pe părinții care au întrerupt pomenirea de la slujirile-ascultări din mănăstire, apoi le-au interzis să participe la masa de obște din Schit și în final i-au lipsit de orice fel de hrană, drept urmare unul dintre ei îmbolnăvindu-se grav. Astfel au reușit în final să îi forțeze pe unii dintre părinți să plece din Schit.

Nu mai este nevoie să discutăm cât de vizibil ilegale și cât de anticanonice sunt cele făcute de către mănăstirea Marea Lavră, de Patriarhia Română și de starețul Schitului Prodromu împotriva părinților care au întrerupt pomenirea .

Întrebăm pe orice om cu mintea întreagă și cuviincios: este posibil ca monahii aghioriți să îi lase fără mâncare pe frații lor din mănăstire pentru a-i obliga astfel să reia pomenirea patriarhului?

Nici oamenii din lume nu ar accepta niciodată să fie folosite asemenea metode. Prin urmare, cum ar putea să fie tolerată folosirea unor asemenea metode de către niște monahi aghioriți?

Diavolul a întunecat mintea cea nesocotită a ecumeniștilor și aceștia cred că prin prigoane omenești vor întrerupe valul de întrerupere a pomenirii, însă realitatea palpabilă este că ei măresc astfel acest val.”

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Sursa – http://opaidagogos.blogspot.ro/2017/09/blog-post_8.html?m=1

Din nou despre învățătura eronată referitoare la ”părtășia la erezie”. Răspunsul credincioșilor

Am primit pe mail de la părintele Tudor (care a dat acordul pentru publicare) următorul dialog scris, purtat între domnul Theodor Leontescu, autorul cărții ”O piatră pentru Goliat” (referitoare la datele cosmogonice prezentate în cartea Facerii) și părintele Claudiu Buză:

Theodor Leontescu a scris:

”Preotul care pomenește public pe eretic mărturisește public că este de acord cu credința ereticului aceluia. Prin urmare el însuși este eretic, indiferent cât de antiecumenist se crede el a fi.”

Părintele Claudiu Buză a răspuns:

”Dacă totul s-ar traduce atât de simplu, am rămâne 0,01 % ortodocși… Piatra cea din capul unghiului ne luminează și ne întărește să fim Trup al lui Hristos și nu un grup oarecare!”

Theodor Leontescu a scris apoi:

”Părtași la erezie în Trupul Cel Unul și Sfânt al lui Hristos? Nu, niciodată. Aceasta este o ”învățătură” prin care este batjocorit Însuși Hristos, prin luarea în derâdere a lucrării Sale mântuitoare.

Urâciunea pustiirii acestei „învățături” constă în faptul că acela care crede în ea este amăgit că se mai poate afla încă în Trupul Lui Hristos în vreme ce persistă în părtășia la erezie. Este ca oaia care așteaptă să fie înfulecată în stâna condusă de lupi deghizați în păstori, crezând că aceștia o vor duce la pășune.

Piatra Cea din capul unghiului nu poate în niciun caz să vă „lumineze” și să vă întărească să afirmați public așa ceva. Dacă vreți să fiți în Trupul lui Hristos trebuie neapărat să vă deziceți de această învățătură pierzătoare de suflete. Public, așa cum ați făcut-o cunoscută.”

Comentariul părintelui Tudor (mai neaoș, în stilul lui caracteristic, care respinge orice târguială în dogme și canoane; și bine face; ceea ce este cu litere italice reprezintă afirmațiile părintelui Claudiu, comentariul este în paranteză):

”Ați văzut problema pseudo-apologeților de azi? Vin cu replicile aiurite:

cum să rămânem doar 0,01 % ortodocși autentici? Am fi prea puțini! (de parcă Hristos este democrat și vrea minim 51%…)
fără hirotonii și episcop nu poate exista Biserica, nici în prigoana de final de lume! (de parcă Hristos nu e Arhiereul Cel Veșnic al Bisericii Sale și, dacă această apostazie este de final de lume, nu știu de ce n-ar fi de ajuns câți preoți sunt deja pe pământ…)
părtașul la erezie nu-i totuna cu ereticul! (de parcă, dacă nu ai făcut tu otrava, înseamnă că atunci când o bei, nu mori otrăvit)
cei ce se împotrivesc total ereticilor sunt schismatici! (adică cei ce vor să nu se atingă de erezie sub nicio formă sunt rebeli și excentrici, sunt exagerați și fanatici.) Și, iată cine o spune: cică un apologet-preot. Trezirea, băieți! Moartea veșnică bate la ușă! (pr. Tudor)”
Comentariul meu:
Am observat cu mirare că părintele Claudiu folosește tot mai des expresii care pornesc de la cuvântul ”acrivie”. Astfel a ajuns să vorbească despre acrivie iconomică sau chiar de acrivie cu dragoste sau plină de dragoste.
Desigur, nimeni nu și-ar dori să fie extremist. Asta în nici un caz!
Dacă ar exista ”acrivie plină cu dragoste” înseamnă că acrivia simplă este ceva lipsit de dragoste. Adică legile Bisericii, Sfintele Canoane, scumpătatea sau acrivia respectării acestor legi este ceva … lipsit de dragoste.
Cum poate Dumnezeu, care este Iubire, să inspire pe Sfinții Părinți să dea niște legi lipsite de iubire?
Pr. prof. Ilie Moldovan avea o vorbă: ”nu noi ținem postul, ci postul ne ține pe noi.” Aș aplica la discuția noastră: nu noi respectăm, ținem canoanele, ci ele ne țin pe noi. Unde? În Biserică. Este simplu.
Și nu avem voie să creăm (ca să nu zic inventăm) termeni noi, mai ales dacă ne putem exprima prin teologia Sfinților Părinți.
Domnul să ne lumineze pe toți! (pr. Ciprian)

Iubirea este sădită în tot ce a creat Dumnezeu

Plânge după puiul ei…

Seal is crying.

Posted by Wildlife Gilgit Baltistan on 3 Septembrie 2017